- Cum se impaca publicul romanesc cu muzica latino, pe care o canti cu atata convingere? Sunt romanii suficient de pasionali si entuziasti pentru asemenea ritmuri?
- Oricate griji ar avea romanii, tot isi gasesc timp sa mearga sa bea ceva, sa danseze, sa se simta bine. Avem un temperament vulcanic. Sigur ca mai depinde si de fiecare om in parte. In ce ne priveste, am testat asta in concerte, unde oamenii vin sa se simta bine, sa danseze cu noi, nu sa stea deprimati. Iar noi facem tot posibilul sa-i rasfatam cu muzica buna. Pentru asta, repetam in fiecare zi cate patru ore, pentru ca nu cantam decat live, si mergem si la dansuri latino, pe care le invatam cu un profesionist.
- De ce ai ales latino? Cu vocea ta ai fi putut canta foarte multe genuri...
- Cred ca definitorie a fost intalnirea cu actualii mei colegi. Ne-am cunoscut la Balul Bobocilor, la Liceul de muzica "Dinu Lipatti", unde Ciupi (Marius Ciupitu) era prezentator, iar eu am cantat. Am castigat atunci Miss Boboc si am ramas prieteni. Cand eram prin clasa a zecea, m-a sunat Alex Burcea la miezul noptii, ca sa ma intrebe daca vreau sa cant in formatia lui: o trupa de salsa cu suflatori, totul cantat live. Asta se intampla cam in decembrie, acum doi ani. Pe 1 aprilie, anul trecut, am aparut la emisiunea lui Wilmark, "Rondul de dimineata", la Pro Fm. El este columbian, ne-a cunoscut si a fost foarte incantat de ceea ce cantam, asa ca ne-a luat sub aripa lui ocrotitoare. Am fost la scoala lui de dansuri latino, ne-a invatat multe despre diferite genuri latino, ne-a facut si multa promovare si, o perioada, a fost si impresarul nostru. Pana cand nu si-a mai putut imparti timpul intre ProFm si noi, si atunci am decis cu totii ca el sa ramana la ProFm.
- Inceputurile tale muzicale cui se datoreaza?
- Si tata canta, fiindca e preot. Dar totusi, mama m-a invatat primul cantecel. Inca de pe la trei ani am inceput sa cant, in adevaratul sens al cuvantului. Prima melodie a fost Sus in deal in poienita, o piesa de folclor. Pe la 5 ani, debutam la Bucuresti, pe scena muzicii populare, alaturi de mama. Mai tarziu, m-am indepartat de muzica populara, spre dezamagirea ei. In clasa a cincea, am mers la Palatul National al Copiilor, unde am luat ore de canto si unde am intrat in cercul "Armonia". Eram solista in cadrul corului. Atunci am invatat foarte multa muzica, am facut multa tehnica vocala, am participat la competitii, am invatat sa lupt pentru un premiu. Am castigat Festivalul "Ursuletul de Aur", iar in 2001 am participat la Festivalul Mamaia, la interpretare. Am fost chiar mezina festivalului, nu am castigat nimic, dar am fost atat de bucuroasa ca trecusem de toate preselectiile si ca aparusem pe scena festivalului la doar 16 ani, incat chiar am fost mandra de mine. Dupa cum am spus, liceul l-am facut la "Dinu Lipatti", la sectia de actorie si canto clasic. N-am vrut sa ma duc la un liceu obisnuit, desi am fost as la matematica si puteam da la sectia de real. Mi-am zis ca, oricum, un artist are nevoie de mai multe cai de exprimare. Chiar daca in viata de zi cu zi e un om normal, cand urca pe scena trebuie sa fie si putin actor, sa ofere ceva deosebit.
- Ce parere are tatal tau despre cariera ta?
- E de acord, a inteles ce vreau de la viata. In muzica se mai fac si unele compromisuri de imagine. Chiar daca e preot, nu e habotnic, intelege ca trebuie sa ma imbrac uneori pentru scena mai sexy. E un om foarte deschis. Cand e acasa, e cel mai bun tata din lume. Cand e la biserica e un preot foarte respectat.
- Alaturi de ceilalti sapte colegi ai tai, pregatesti un album nou, care va fi lansat curand. Poti vorbi despre el in avanpremiera?
- Albumul pe care il vom lansa va cuprinde zece piese de dans si o piesa mai trista, Sa pot visa, compusa de trompetistul nostru. Avem si o textiera care ne scrie versurile, dar de multe ori le scriu eu, ajutata de colegi. Am filmat deja videoclipul piesei pe care o vom promova. Se numeste Soarele meu, de data aceasta nu e compozitia noastra, ci a lui Laurentiu Duta. Este o combinatie ciudata de R&B, salsa si instrumente de suflat. Versurile sunt foarte frumoase.
- Ai doar 19 ani, dar de ceva timp iti administrezi singura banii. E mai bine sau mai greu asa?
- Eu zic ca e mai bine. Sunt o persoana dintr-o bucata, ma laud cu asta, stiu foarte clar ce vreau si nu-mi place sa depind de nimeni si de nimic. De aceea, inca de cand eram mai mica, incercam sa-mi castig banii mei, ca sa nu depind de parinti. Erau bani castigati pe la diverse festivaluri la care participam. Din primii bani mai seriosi pe care i-am castigat, mi-am cumparat niste haine. Sunt pur si simplu innebunita dupa haine si, mai ales, dupa incaltaminte. Acum insa, daca ar fi s-o luam dupa partea financiara, as spune ca nu cant pentru bani, pentru ca nu castigam prea mult. E drept, suntem opt oameni in trupa. In plus, suntem ambitiosi si visam sa avem propria noastra scena, propriul nostru decor, am investit deja in scule. Eu, de exemplu, mi-am luat monitoare de urechi, pentru a ma feri de momentele in care sonorizarea e proasta si nu reusesc sa-i aud cum trebuie pe colegii mei. Oricum, pentru un trai decent ne ajung, n-avem probleme.
- Ti s-a schimbat programul de cand te-ai mutat in Bucuresti?
- Intr-o anumita masura da, in sensul ca nu mai trebuie sa fac naveta de la Clinceni (adica de la 15 km de Bucuresti) pana in centru. Locuiesc cu sora mea si asta e foarte bine. Suntem amandoua studente la Jurnalistica, in acelasi an, pentru ca ea e doar cu un an mai mica decat mine, iar mama ne-a dat deodata la scoala. Asa ca ne trezim amandoua de dimineata, mergem la facultate, dupa aceea eu merg la sala de gimnastica sau la dansuri si apoi la repetitii cu trupa. Se cam face tarziu si trebuie sa ma intorc acasa. Mi-e foame, cu siguranta, deci ma apuc de gatit. Ne-am impartit sarcinile, iar de curatenie se ocupa sora mea. Uneori, ne mai aduce mama ciorba de vacuta, ca nu suntem chiar asa pricepute la ciorbe. Daca imi ramane timp, merg la reflexoterapie, pentru ca am doar 1,65 m si merg numai pe tocuri. Si de dansat, dansez pe tocuri si seara ma dor groaznic picioarele, iar daca am concerte, se complica lucrurile. Pot avea si doua concerte pe seara.
- Sora ta nu e atrasa de muzica?
- Are voce frumoasa si ea. Mai am si un frate, fotbalist, care si el canta foarte bine. Oricare dintre noi trei ar fi putut avea o cariera in muzica. Am fost amandoua in Cercul "Armonia", dar ei i-a placut mai mult istoria, asa ca la liceu a urmat o sectie de istorie-filosofie. Sunt foarte apropiata de sora mea. Din clasa intai pana-ntr-a patra am stat in aceeasi banca, acum suntem din nou colege. Semanam ca doua picaturi de apa. Atat de tare, incat nu odata fanii i-au cerut ei autografe.
- Cum te simti, asa de tanara, in lumea muzicii romanesti?
- N-am probleme. De cand am participat la Festivalul de la Mamaia, mi-am dat seama cam cum stau lucrurile. E loc pentru toata lumea. Sau poate ca ma simt eu in largul meu si-mi fac loc pe unde merg. In fiecare zi intalnesc un alt om, o alta situatie, asta ma implineste. Am noroc ca am sapte baieti in trupa. Ei au grija de mine, fara sa ma rasfete, pentru ca de muncit, muncim cot la cot si luam aceiasi bani fiecare. Ma gandesc ca am 19 ani si ma simt inca un copil. Trebuie sa iei lucrurile in serios ca sa iasa bine, dar fara sa uiti de inocenta, de rasfat, acel rasfat gratuit, spiritual... Eu una incerc sa ma distrez in timp ce muncesc, pentru ca de iesit in oras, in cluburi, am timp cam o data pe luna.
- Dar turneele voastre nu sunt si ocazii de distractie?
- Ba da, cum sa nu? Dar dupa concert prefer sa plec sa ma distrez in alta parte, nu in clubul in care am cantat. Oamenii vor sa te vada artist. Nu merge sa bei cot la cot cu ei, dupa ce cu o ora inainte te chinuiai sa le transmiti ceva de pe scena. Turneele sunt frumoase si pentru ca mergem din oras in oras, altii n-au ocazia sa viziteze atatea locuri.
- Ai un iubit? Ai cu cine sa imparti bucuriile pe care ti le ofera cariera?
- Am sapte prieteni foarte buni, mama ma iubeste, ce-mi mai trebuie? (Ha! Ha!) Serios vorbind, am zis ca mai intai trebuie sa ma pun pe picioare, sa ma obisnuiesc cu facultatea, cu programul incarcat din concerte. Pentru nimic in lume n-as lasa cariera la o parte pentru o aventura. Ca relatie serioasa, la 19 ani, nu poate exista. Am muncit mult ca sa ajung aici si nu vreau sa daram totul dintr-o suflare. Cand voi gasi un El, sau cand ma va gasi el pe mine, o sa fie foarte bine. Sper ca va intelege si imi va respecta libertatea. Ocupatia pe care o am ma solicita destul de mult.
Foto: Petre Cojocariu
Componenta: Alex Burcea (trompeta), Marius Ciupitu (toba), Cornel Ene (trombon), Elena Gheorghe (voce), Florin Saia (bas), George Saia (timbale), Catalin Ene (pian), Aty Panaitescu (percutie).