Sub ochii nostri si cu binecuvantarea pasiva a Bisericii, se inlocuieste un sfant - ocrotitor al copiilor si al tuturor napastuitilor lumii - cu imaginea fabricata in laboratoarele publicitare ale americanei bauturi Coca-Cola: un batran chefliu, cu o burta budist revarsata, sub mantia rosie cu mansete albe, razand si bucurandu-se de licoarea racoritoare din paharul cu Coca-Cola. Batalia pare deja pierduta. Mosul Craciun (cu numele lui venit dintr-un pagan ritual celtic al butucului aprins) s-a insurubat pentru eternitate in calendar, se lafaie in materiale promotionale, in vitrine si clipuri publicitare. Aducatoare de multi bani si de vanzare, imaginea batranului poznas, cu mantie purpurie si gluga anexata, inlocuieste subtil si profund nemeritat, ideea de sarbatoare si de bucurie a iernii, devenind peste noapte un soi de parinte intercontinental al tuturor copiilor din lume, gestionar al fericirilor de-o zi.
Sincer o spun - mi-e dor de Mos Nicolae, de emotia teribila cu care imi pregateam ghetutele langa intrare, de somnul colorat si gustul dulce al dorintelor secrete din noaptea de dinaintea sosirii miraculoase a Sfantului. Mi-e dor de incordarea asteptarii copilaresti, de gandul - usor vinovat - al nuielusii de alun, de marturisirea pe care o faceam la icoana, cu toata candoarea unor pacate fara de pacat, inocente si naive.
De Mos Nicolae, trebuia doar sa ma pregatesc, sa-mi adun gandurile intr-o singura dorinta. Nevazut si incomparabil mai sarac decat celalalt Mos, Sfantul Nicolae nu ma coplesea cu multime de daruri si nici nu ma obliga la stupidele emotii si eforturi de a recita poezii rimate stangaci sau de a ingana cantecele afone in fata bradului impodobit si a parintilor coplesiti de importanta momentului. Nascut in plin regim comunist, in chiar anii Experimentului Pitesti si ai Canalului, suprapun fara voie imaginea vesel oficiala a lui Mos Gerila (alta deturnare clonata a copilariei) cu obligatia, cu sarcina de partid si executarea intocmai si la timp a unui fastuos program cultural. In inocenta varstei, nu realizam grotescul situatiei, dar simteam din plin crisparea parintilor prezenti in sala de festivitati a intreprinderii, simteam obligatia pionereasca de a fi vesel si bucuros.
In mintea mea, alatur si acum sarbatorile de iarna cu sarcina de partid. Deturnatul Mos Gerila apartine tatalui, colectivului de parinti cu mari merite in productie. Mos Nicolae este al mamei si al bunicilor de la tara, oameni blanzi si cu frica de Dumnezeu. Plina de icoane si candele aprinse, casa bunicilor era ca o biserica. Acolo am auzit si am invatat primele rugaciuni, acolo am aflat de Nasterea miraculoasa a Pruncului Hristos, in ieslea smerita din Bethleem.
Avand biserica inchisa si preotul din sat arestat, bunicii mei isi facusera altar de liturghisire in odaia de oaspeti, numita si "odaia curata". Acolo, in prag, trebuia obligatoriu sa te descalti, sa-ti faci cruce la icoana si sa te asezi cuminte la masa, in timp ce bunelul savarsea ca un sacerdot, fara straiele preotiei, crucea deasupra painii si a bucatelor, rugaciunea de multumire. De la bunici am invatat alfabetul credintei si solemnitatea sarbatoririi, insotita de potopul mirosurilor divine - arome discrete de tamaie, de busuioc si aluat pus pe firida sobei, la dospit. Cu o zi inaintea Sfantului Nicolae, bunica pregatea coca framantata marunt si repede, migalind cu multa nuca si belsug de mac formele cozonacului de post. Oare de ce amintirile cele mai puternice se refugiaza intr-un singur detaliu, o culoare, un miros anume?
Tupilat sub plapuma, in spatele sobei proaspat spoite cu var, adormeam pe un pat cu paie si oghial curat, odata cu gainile, la caderea zgribulita a serii - usor, nestiut, furat pe aripi transparente si catifelate de inger. Ma trezeam la fel de usor, in cumpana noptii, mangaiat pe frunte, cu infinita dragoste si mila, avertizat de aroma vanilata si picurii mierosi de stafida, in timp ce bunica aseza pe un stergar mare si curat cozonacii aramii, cu miezul galben si pufos, pe care negrul maruntit de nuca imagina desene dulci, simple, spiralate. Era semn ca sarbatoarea putea sa inceapa.
La tara, la bunici, Mos Nicolae batea in geam, dandu-mi binete si intinzandu-mi o felie de cozonac proaspat. A doua zi, langa ghete, ma asteptau darurile miraculoase si de negandit pentru mine: o muzicuta cu marginile argintii, o punga de bomboane (obligatoriu de menta), o bucata de zahar candel sau chiar o saniuta cu talpici de lemn, mesterita in secret de bunelu, cu bardita si cutitul de bucatarie, alaturi de un picut de dragoste.
Ca si firea Sfantului, sarbatoarea lui e simpla si smerita. Nu se masoara in puzderie de cadouri, in jucarii sofisticate sau hainute de firma. Ajunge un gest, o mangaiere, o felie de cozonac aburind. Lui Mos Nicolae nu trebuie sa-i oferi nimic - nici promisiuni, nici poezii invatate pe de rost. E suficient sa te gandesti la el, sa-ti pui o dorinta si sa i te inchini la icoana. Atunci cand nu-l vezi, coboara din pecetea lemnului sfintit, te inveleste si-ti vegheaza somnul. Te leagana si-ti incearca fierbinteala fruntii. E mai viu si mai real decat orice Mos aterizat pe hornul casei sau teleportat intr-o sanie cu reni.
Important este sa crezi in el, sa-i vorbesti ca si cum ti-ar sta in fata.Imi amintesc ca la Cernica era un calugar batran, pe nume Ignatie. Cand sanatatea subreda il necajea sau vreo opreliste oarecare i se punea in cale, Ignatie intra in biserica de langa cimitir si cadea la icoana facatoare de minuni a Sfantului Nicolae, murmurand, in legea lui, toate rugaciunile pe care le stia. Apoi, intr-un final, privea drept in ochi pe Sfantul si-i spunea cu glas tare: "Tu esti batran, eu sunt batran. Tu ai trecut prin multe boli, eu sunt bolnav. Hai, Sfinte, ajuta-ma. Daca noi, batranii, nu ne ajutam intre noi, cine sa o faca?".
Nu stiu de ce, dar aceasta poveste mi-a placut teribil de mult. E limpede ca fara candoare si fara suflet de copil, nu poti discuta cu Sfantul. Nu varsta conteaza. E doar o aparenta, o cifra oarecare trecuta in buletin.
*
De ziua Sfantului Nicolae incep cu adevarat sarbatorile de iarna.Incep cu o imbratisare, un suras si un strigat spontan de bucurie. Sfantul nu se vede, nu se arata. Lucreaza in ascuns, sub mantia protectoare a noptii, asa cum a facut cu parintii care voiau sa-si vanda fetele, aruncandu-le pe fereastra punga cu galbeni. Dat deoparte si aproape uitat, Mos Nicolae, cu parul lui rarit si barba albita de ninsoarea anilor, ne priveste surazator din icoana. El e protectorul casei si al pruncilor. El e paznicul nevazut a tot ce este adevarat, frumos si inocent.
Daca as fi mai tanar si mai curajos, as milita pentru drepturile sfintilor nedreptatiti. Nu o fac, gandindu-ma cat de nepotrivit ar fi sa-l vad, asemenea lui Mos Craciun, imprimat pe tricouri sau cani de ceai, pe sticle de bere sau oferte promotionale in magazine. Sa-l vad industrializat, folosit in profitabile afaceri. Asa, discret si refugiat pe peretele unei biserici sau al unei camere, ii sta mult mai bine. Chipul lui senin si fara patima lumineaza o lume intreaga - copii si batrani, deopotriva.