La doar 14 ani, mica pianista de la Brasov a devenit o celebritate internationala
Am avut surpriza si bucuria s-o intalnesc pe superba pianista Alina Bercu la Ambasada Romaniei de la Washington, la finele unui concert senzational, care a tinut cu sufletul la gura intreaga diaspora romana din capitala americana. La doar 14 ani, Alina este deja o mica celebritate pe scenele din intreaga lume, castigand tot ce se poate castiga la concursurile internationale la care participa. Anul acesta, la Cincinnati, concurand intr-o grupa de varsta superioara, Alina a reusit o performanta unica: Marele Premiu, Premiul I si Medalia de Aur la sectiunea "concert", precum si Premiul I la sectiunea "solo". Anul trecut, de Ziua Nationala a Romaniei, Alina a sustinut un concert extraordinar in sala Auditorium din Roma - concert preluat in direct, prin Eurovision si "Teleplace Italia", in peste 80 de tari. Calauzita in admirabila ei cariera muzicala de reputata profesoara Stela Maria Dragulin, Alina impresioneaza printr-o virtuozitate uluitoare, care imbina gratie si forta interpretativa de exceptie. De altfel, "ingerul de paza" al Alinei a fost de fata la convorbirea noastra.
"Ce e ala pian?"
- Alina, desi ai atins pentru prima oara clapele pianului la varsta de 8 ani, dupa nici doi ani de studiu, ai sustinut deja primul concert cu orchestra. Cum se explica acest succes, pe care altii il obtin dupa o viata?
- Eu am ajuns la pian din pura intamplare. Cand a venit vremea sa merg la scoala, stiam deja sa scriu si sa citesc, asa ca in clasa intai ma cam plictiseam la ore. Imi placea insa tare mult sa desenez si voiam neaparat sa iau lectii de desen in particular. Am rugat-o pe mama sa mearga la Cercul Copiilor din Campina si sa-mi gaseasca un profesor de desen. Saraca mama s-a dus, zi de zi, timp de trei saptamani, dar profesorul tot nu aparea. Si numai bine, ca intr-o zi, plictisita de atata umblet si asteptare, se porneste sa intrebe asa, la intamplare, pe o doamna care era pe coridor: "Nu va suparati, dar dvs. ce predati?". S-a nimerit ca d-na respectiva sa fie Magdalena Toma si sa predea pian. Ei, si ce si-a zis mama: "Ia sa o dam pe Alina la muzica...". Am ramas uluita: "Ce pian? Ce e ala pian?". M-a scos din casa cu chiu cu vai, dar - "Hopa, uite ca imi place", mi-am zis dupa prima ora... Nu dupa multa vreme, d-na Toma le-a spus parintilor ca eu n-am ce sa fac la Campina, ca daca vreau sa ma apuc serios de muzica, trebuie sa merg la Brasov. Asa am ajuns pe mana d-nei Dragulin, care cand m-a vazut a zis, mai in gluma, mai in serios: "E un copil interesant...". Sincera sa fiu, nici nu stiu cum m-a luat la studiu, cantam groaznic...
- Chiar asa, doamna profesoara?
D-na Stela Maria Dragulin: - Chiar asa. (rade) Tin minte ca era intr-o duminica si am acceptat s-o vad pe Alina, doar pentru ca ma rugase o cunostinta. Si, Doamne, ce surpriza! Fata venise cu un repertoriu, cel putin amuzant: Taranul vesel, Calaretul salbatic si Ceata lui Pitigoi. De-abia daca nimerea ceva note, pe ici, pe colo... Dar erau asa de hotarate, si ea, si mama ei, ca am decis sa o iau pe Alina la ore, o data pe saptamana, cand facea naveta de la Campina la Brasov. Sigur, nu era nici pe departe de-ajuns, dar eu nu prea insistam la mai mult, pentru ca nu vedeam cine stie ce viitor in ea. Dar mama Alinei nu s-a dat nicicum batuta, a decis ca fetita ei merita o sansa adevarata, asa ca s-au mutat la Brasov. Ei bine, cand am vazut ca se ingroasa gluma, am zis: "Gata! Uitam tot ce-am facut pana acum, tot amatorismul, si ne apucam de pian la modul profesionist!".
Geometria muzicii
- Asta se intampla inainte de clasa a doua... Acum esti intr-a opta si ai sustinut pana in prezent peste 80 de concerte in tara si in strainatate. Examenul de capacitate bate la usa, dar tu esti mai tot timpul plecata in turnee...
- N-am avut deloc probleme cu scoala pana acum. Car cartile dupa mine peste tot pe unde merg. Si aici, in America, dupa fiecare concert, citesc si-mi fac temele pe care mi le dau colegii prin e-mail. Sunt foarte norocoasa ca profesorii ma inteleg si ma sprijina, iar eu incerc sa nu-i dezamagesc. Am luat premiul intai timp de sase ani... Sper ca la vara o sa ma descurc bine la "capacitate". Vreau sa dau la Colegiul "Andrei Saguna" - la uman, ca la mate si fizica nu sunt prea talentata...
D-na Dragulin: Cu toate astea, Alina face pian intr-un mod aproape stiintific. O piesa muzicala e ca o figura geometrica - noi discutam fiecare nota in detaliu si felul cum notele sunt imbinate in compozitie. Alina accepta fiecare provocare muzicala, cu o rigurozitate incredibila. Cand ii propun ceva nou, intotdeauna alege piesele cele mai grele. Nu i-am impus niciodata sa cante ceva anume, ii dau doar sugestii. Adica negociem... "Ar fi cazul sa faci o sonata de Beethoven", ii spun eu, iar apoi discutam impreuna ce s-ar potrivi cel mai bine la momentul respectiv. Multa lume se mira cum un copil de 14 ani da dovada de asa virtuozitate, dar pentru mine nu e o surpriza, pentru ca stiu cat de profesionista este pregatirea Alinei. Cand abordezi o piesa, ori o canti, ori n-o canti, fie ca ai 14 ani sau 50 de ani. Eu vad in Alina un copil care canta ca un adult, un adult foarte competitiv!
- Alina, ai concertat in atatea tari in ultimii ani, unde te-ai simtit cel mai bine?
- Incerc sa ma simt peste tot la fel. Cand urc pe scena, raman singura in lumea mea, cu pianul, iar la sfarsitul concertului, cred ca spectatorii aplauda pentru interpretarea mea, nu pentru faptul ca sunt romanca... Americanii mi se par foarte calzi si prietenosi, iar aici, la Washington, m-am simtit "acasa", fireste un "acasa" de la departare, ca altfel, nimic nu se compara cu adevarata mea casa... Mie, Romania imi ofera viata perfecta, nu duc lipsa de nimic. Pot sa calatoresc unde vreau, dar intotdeauna simt ca trebuie sa ma reintorc in Romania. E o tara asa de frumoasa... Sigur, am vazut multe lucruri superbe pe unde am umblat, mi-a placut Indonezia, cu pagodele spectaculoase si mancarea ei deosebita, in special fructele de mare, dar n-as putea locui acolo, pentru nimic in lume. La fel, Tunisia, unde am fost in vacanta cu ai mei. A fost foarte relaxant, foarte palpitant, timp de cateva zile, prin desert, cu camilele, si prin orasele vechi, Tunis, Cartagena... Dar apoi au inceput sa ma arda degetele sa ma apuc sa cant. Si m-a lovit si dorul de casa... Sigur, peste tot pe unde merg, adun imagini care nu mi se mai sterg din minte: un apus de soare reflectat in marea care devenise portocalie... Sau luna plina peste apa in Monte Carlo - parca puteai sa mergi pe lumina aia... In general, ma simt atrasa de peisajele acvatice, poate e si o superstitie la mijloc sau o simpla coincidenta. De cate ori concertez la Brasov, afara ploua... Chiar am inceput sa glumesc: daca vrea lumea sa scape de seceta, sa ma cheme pe mine sa cant...
Cei doi Evgheni
- Ce inseamna "timp liber" sau "week-end" pentru tine, Alina?
- Ei, nu prea am timp liber. Inainte de Tunisia, in vara asta, nu mai avusesem o vacanta adevarata de vreo cinci ani. Dar altfel, incerc sa imi fac si eu timp pentru hobby-uri: ies in oras cu prietenii, mergem pe role sau la patinaj, iau ore de dans modern pe muzica jazz, cu un coregraf rus... Am eu ce am cu Rusia. Ador compozitorii clasici rusi si am o slabiciune pentru doi Evgheni: pianistul Kissin si patinatorul Plusenko. Stau ore intregi pe Internet sa citesc tot ce se poate despre Plusenko, iar cand vin campionatele de patinaj, nu ma mai misca nimeni din fata televizorului... Imi place sa ma uit si la gimnastica. As vrea sa ajung sa le cunosc pe romancutele noastre care uimesc intreaga lume... In general, pot spune ca am mereu energie si pofta sa fac cate ceva, nu ma simt niciodata obosita. Dar e adevarat ca timpul meu liber e foarte limitat. Mai primesc asa, cate un "bonus", cand cant bine...
D-na Dragulin: Dac-ar fi dupa cum canta, ar trebui sa aiba liber tot timpul. Dar fara disciplina de fier, n-am fi ajuns niciunde. Incercam sa ne refacem fortele dupa fiecare concert, dar niciodata nu ne permitem o relaxare totala. Cand publicul o aplauda pe Alina la sfarsitul serii, noi doua ne gandim deja la concertul urmator. Totul trebuie sa aiba continuitate in pregatirea ei. Dar acum, ca vine Craciunul, o sa ne luam amandoua o mica vacanta, sa mergem poate la schi.
Alina: Craciunul e sarbatoarea mea favorita. Ma simt altfel in luna decembrie, cu atmosfera speciala de pe strada, lumea care alearga in toate partile, magazinele impodobite... Cum ajung acasa, o sa imi cumpar noi instalatii cu lumanari de pus in geam si apoi vreau sa imi petrec timpul liber cu familia si prietenii. Si daca e sa cer ceva Mosului, atunci sa fie putere de munca si sanatate.
Pentru mai multe informatii despre Alina: www.alinabercu.ro