- Doua premiere recente, Rose la Teatrul Act, in regia Lianei Ceterchi, si Darul Gorgonei, adus in scena la Teatrul din Targoviste, de Victor Ioan Frunza, te propulseaza din nou in centrul atentiei si admiratiei noastre. Dar de ce atat de lungi intreruperi, in frumoasa ta cariera?
- Eu nu le-as numi intreruperi, ci mai degraba perioade de acumulari pentru ceea ce ma asteapta. Actoria e o profesie de cursa lunga, pe care nu ai cum sa o intrerupi. Trebuie sa mergi cu ea mai departe, pana la capat si in orice conditii. Si pentru ca nu poti avea mereu conditiile pe care ti le doresti, nu inseamna ca trebuie sa abandonezi si sa dai vina pe altii. Orgoliul exacerbat ori resemnarea, sau si mai rau - "victimizarea" te pot pierde. Asta am invatat eu cu vremea. Dar ambitia bine directionata, rabdarea si increderea in ceea ce vine de Sus, ce hotaraste Divinitatea si mai putin noi, oamenii, te ajuta sa nu te ratacesti. E ceea ce as vrea sa-i transmit si fiicei mele, Ilinca Manolache, aflata la inceput de drum artistic, drum pe care ea singura si l-a ales, de buna voie si nesilita de nimeni. Sigur ca daca traia tatal ei, Dinu Manolache - actor, regizor si pedagog cu mult har, model de om si de artist -, ne-ar fi fost amandurora un mare sprijin. Dar Dumnezeu, care ne indruma pasii si destinele, a vrut ca si fiica noastra sa incapa pe mainile unor dascali minunati. Aceiasi pe care i-am avut si eu in Institut: Olga Tudorache si Florin Zamfirescu. Pe mine, profesoara mea m-a adus din primul an de facultate sa joc alaturi de ea, in Efectul razelor Gamma asupra anemonelor, pe scena Teatrului Mic. De atunci, pe aceeasi scena am avut parte de perioade puternice, dar si de altele mai umbrite. Iar toate mi-au folosit, pentru ca acum stiu ca trebuie sa-mi asum si bune, si rele, din ceea ce se intampla. Au fost la Teatrul Mic perioade faste, cand jucam stagiuni intregi, fara intrerupere, roluri de mare solicitare dramatica si tanjeam uneori dupa o duminica libera, in care sa stau acasa in pijama, cu o carte in mana. Alteori, intram intr-un con de umbra si incercam - cum fac acum - sa inteleg ca un teatru de repertoriu isi are cerintele lui, si atunci actorul se poate indrepta si catre alte teatre, care le ofera texte mai atragatoare. Si mai ales posibilitatea de a se exprima pe sine ca artist si ca cetatean. Mie, Pusca de vanatoare, si acum Rose, de Martin Sherman - ambele spectacole la Teatrul Act si in regia Lianei Ceterchi -, mi-au oferit aceasta posibilitate minunata, de a ma putea exprima plenar. Mai nou, am primit si din partea lui Victor Ioan Frunza un dar artistic minunat, Darul Gorgonei, pe care-l consider rasplata pentru rabdarea mea si ambitia corect directionate. Va invit din toata inima si pe dvs., si pe d-na Sanziana Pop, pe care o iubesc si o admir nespus, sa ma vedeti si sa ne vedeti (la Targoviste joc in compania lui Mircea Rusu), si sa-mi spuneti daca am avut dreptate sa astept mai mult.