"Abia dupa startul filmarilor mi-am dat seama ca interpretez un rol greu"
- La primul interviu pe care l-am facut impreuna acum trei ani, te-am gasit intr-o stare de efervescenta: tocmai cunoscusesi gloria cu rolul din filmul Marfa si banii, al regizorului Cristi Puiu. Intre timp, a intervenit serialul Numai iubirea, de la Acasa Tv, care te-a propulsat in atentia unei noi categorii de public, iar cota ta de piata a urcat ametitor. Vorbeste-mi despre rolul arhitectului Dan Bratu. Iti aduce el satisfactii din punct de vedere actoricesc?
- Da. Si e un da categoric. Pentru ca acest rol a facut apel la niste laturi noi ale personalitatii mele. Laturi pe care nu le descoperisem, despre a caror existenta nu aveam habar pana nu am inceput lucrul la acest serial. Mi-a fost destul de greu sa ajung la ele, dar acum prefer sa nu ma mai gandesc la acel efort. Pentru ca, pana la urma, asta e frumusetea meseriei: sa cauti rolul, sa incerci sa descoperi cat mai multe dintre fatetele personajului. In acest caz particular a fost poate si mai dificil, fiindca in faza initiala, eu nu citisem scenariul. Am dat probe pe scene disparate. Deci, nu cunosteam evolutia personajului. Dar am fost atras de trecutul lui. Culmea e ca, ulterior, chiar am intalnit oameni care trecusera prin experiente similare: sotia le murise intr-un accident de masina si fiindca avusesera o legatura perfecta cu acea femeie, timp de doi sau trei ani nu s-au mai gandit la nimeni altcineva. S-au focalizat pe copil, singura persoana draga din viata lor. Abia dupa startul filmarilor, mi-am dat seama ca interpretez un rol greu. Dar asta m-a incitat. Nu era vorba de o experienta simpla, ci de una extrem de profunda. Or, pe un actor, tocmai asta il atrage. Eu, multumesc lui Dumnezeu, n-am pierdut pe nici unul dintre apropiatii mei, asa ca pentru a intelege cat mai profund personajul, am apelat la oameni care au trecut prin drama unor decese fulgeratoare. Ei mi-au dat o viziune a ceea ce ar trebui sa construiesc. Am inteles care este starea de spirit a unui astfel de om: o pustietate sufleteasca, si mai acut resimtita de un om profund si sensibil, asa cum e arhitectul pe care il incarnez.
- E importanta pentru tine aceasta noua categorie de public pe care ai castigat-o, publicul telenovelelor?
- Actor fiind, eu nu ma gandesc la audienta. Daca te gandesti la audienta, esti mort. Asta e treaba oamenilor de productie. Tu, ca actor, trebuie sa-ti faci meseria bine, indiferent daca audienta e zero sau treizeci. Sigur, la nivel uman, audienta ridicata te bucura. Ca profesionist, ceea ce trebuie sa te intereseze e calitatea demersului tau artistic. Si, sincer mie mi se pare ca serialul acesta a evoluat bine. Mentine treaz interesul publicului. Oamenii asta vor sa vada: ritm si viata. Nu-i chemi in fata televizorului ca sa doarma o ora, cu fundalul sonor asigurat de niste actori. Se lucreaza la nivel profesionist. Urmam scenariul si ideea regizorala la virgula. Nu ca noi, actorii, nu am avea idei sau ca nu ni s-ar acorda credit, dar daca fiecare ar veni cu cate o adaugire, s-ar crea un haos de nedescris. Sa nu uitam ca actorul e un om foarte orgolios si fiecare doreste sa iasa in fata, sa beneficieze de cea mai mare si mai buna expunere. Dar pe platourile de la Numai iubirea nu se improvizeaza. Improvizatia e si ea o arta in sine. Si nu toti ne numim Dem Radulescu. Ca, dupa cum se stie, el a jucat Siciliana, piesa scrisa de Aurel Baranga special pentru el, de 1500 de ori. A pornit spectacolul ca student tomnatic, pentru ca ultimele reprezentatii sa le sustina pe la 50 de ani. Omul ajunsese sa se plictiseasca de moarte. Si ca sa alunge plictiseala, a recurs la improvizatii. Pe la reprezentatia o mie si ceva, in sala a poposit Baranga. La final, concluzia lui a fost: "Eu n-am scris piesa asta!". Dar improvizatiile lui Dem Radulescu erau geniale si aveau un succes absolut fantastic.
- Sa aruncam o privire dincolo de culisele serialului. Cum decurge o zi de filmare?
- Week-end-ul e liber. Dar in restul saptamanii ma trezesc la 6 dimineata. La 7 fara 5 vine si ma ia masina. La 8 ajung la Buftea, la studiouri. Ma imbrac, ma machiez, beau cafeaua (slaba si cu zaharina), mananc un sandvici si la 9 incepem filmarile. Care iau prima pauza tocmai pe la 6 seara. Se filmeaza, realmente, incontinuu. Nu ai timp sa dai nici macar un telefon. Apoi, eu fac o pauza de trei-patru secvente si reiau lucrul pana la 10 noaptea. In total, cam 12 ore de munca.
"E-asa de flatant, cand toata lumea-ti zambeste si te recunoaste pe strada. Imposibil sa nu vibrezi!"
- Cum te intelegi cu ceilalti colegi de platou?
- Multumesc lui Dumnezeu, bine. Si chiar daca se poate sa existe si unele antipatii personale, e bine sa le lasi deoparte si sa-ti faci meseria, degrevat de toate aceste sentimente negative. Eu sunt si un om flexibil, asa ca pe platou chiar ma inteleg bine cu toata lumea. Evit conflictele personale, pentru ca ele pot naste o relatie profesionala mai mult decat defectuoasa. Care e perceputa de public, deci nu e bine pentru nimeni. Mai ales intr-un ritm de lucru foarte alert, daca nu te ajuti cu partenerul, e dezastru. Daca dupa filmari mai ai ceva de impartit cu omul acela, esti liber sa te certi cu el si sa-i intorci spatele, dar pe platou, trebuie sa te debarasezi de balastul resentimentelor si sa te comporti ca si cum ati fi frati de cruce. In primul rand, te protejezi pe tine. Sa filmezi nervos e echivalentul unei catastrofe.
- Desi e inca in plina desfasurare, se poate spune ca serialul este un succes. Motiv de fericire?
- In primul rand, jubilez pentru ca lucrez. Asta e crucial. Eu daca stau, innebunesc. Am perioade cand ma bucur de liniste si de un timp doar al meu, pe care il petrec citind. Dar apoi imi doresc sa intru, din nou, in trepidatiile unui rol. Cred ca asta e un sentiment pe care il experimenteaza orice actor. In fond, pentru asta ne-am pregatit si se presupune ca asta ne-am dorit. Si apoi, de ce sa fim ipocriti? Reactiile publicului te fac sa te simti atat de bine! E asa de flatant cand vezi ca toata lumea iti zambeste, ca atunci cand intri intr-un restaurant, ti se gaseste imediat o masa, ca orchestrele te saluta... ca esti abordat de un necunoscut pe strada, iar omul acela iti marturiseste ca ti-a scris doua poezii... E imposibil sa nu te incalzesti si sa nu vibrezi. E omeneste!
- Ce alte vibratii te mai incearca in primavara aceasta rece ca gheata, desi au trecut Babele...
- Sunt la fel de plin de energie si de dorinta de a-mi trai viata frumos. Dar cred ca m-am mai maturizat. Cred ca si personajul acesta din Numai iubirea m-a influentat foarte mult. Atatea ore pe zi incercam sa fiu, realmente, Dan Bratu, incat nu puteam sa nu ma contaminez, sa nu se transfere si asupra mea unele din trasaturile lui. Sunt mai linistit, mai calm, mai responsabil. Si sunt multumit: am o viata frumoasa. Fac ceea ce mi-am dorit, am de lucru si sunt linistit acasa. De un an de zile, am alaturi de mine o fata minunata. Stam impreuna si viata noastra decurge intr-o calda si reciproca intelegere. Odata cu procesul acesta de maturizare, am constientizat si eu ca intelegerea e cruciala intre doi oameni. Efervescenta aceea amoroasa incipienta se atenueaza cu trecerea timpului, dar intelegerea e liantul real dintr-o relatie. Iar eu am parte de asa ceva: avem o multime de puncte comune, imi este inteles si acceptat stilul de viata care deriva din pasiunea asta mistuitoare pentru actorie. Ne iubim mult de tot si de aceea ne e atat de bine impreuna. In rest, de la ultimul interviu pe care mi l-ai luat acum trei ani, nu s-a schimbat mare lucru... Nu m-am mai dat cu rolele, nici n-am mai avut timp, dar cred ca, de fapt, am depasit perioada aceea de zburdalnicie postadolescentina. Am citit ceva mai putin, tot din lipsa de timp. Si m-am vazut ceva mai rar cu bunicuta mea. Acum ea e la Cluj, la tata. Si e cam bolnavioara. Dar sper sa fie bine. Suntem la fel de apropiati si de prieteni. Legatura noastra e la fel de stransa si de afectuoasa... Da, mi-e bine! Stii, eu ma bucur si din lucruri mici. De pilda, uite, mi-am cumparat un telefon cu camera si mi-am descoperit o noua pasiune: fotografiez cu frenezie apusuri de soare. Sunt sigur ca, daca nu m-as fi orientat spre actorie, as fi devenit cameraman.
"Cea mai aprinsa dorinta a mea? Sa fim sanatosi si sa nu ne amorteasca sufletele"
- Sa revenim la primavara care intarzie. Cu ce stare de spirit o astepti?
- Mie imi place foarte mult primavara. Ca doar sunt Berbec. Desi se spune ca dupa treizeci de ani, ascendentul preia puterea. Si cum eu implinesc treizeci de ani intr-o luna, ma intreb ce transformari va impune Capricornul asupra personalitatii mele. Sper ca voi deveni si mai calm. (rade) Pana la urma, procesul acesta de imbatranire nu e un lucru asa de rau pe cat credeam. Desi trebuie sa recunosc ca ma si sperie putin... Dar, redevenind optimist, primavara pe mine ma cuprinde asa, un dor de vacanta! De Revelion am fost in Turcia, in Antalya, si mi-a placut foarte mult. Iar acum ma gandesc serios ca urmatoarea destinatie de relaxare sa fie Grecia. Ca nu am fost in patria lui Zorba, decat cu treaba. La festivaluri de film. Dar si in Malta imi doresc tare sa ajung. Taramul cavalerilor exercita o forma subtila de fascinatie asupra mea. Dar mai aman o vreme aceasta calatorie. Fiindca acolo nu pot ajunge decat cu avionul, iar mie mi-e o teama teribila de avioane. Astept un puseu aventuros. Ca sunt destul de fluctuant ca stare: cand ma cuprinde curajul, cand imi ascult mai degraba temerile.
- De ce anume ti-e frica?
- Uneori, mi-e frica de ziua de maine. Mi-e teama ca nu voi mai avea din ce trai. Apoi, imi revin si imi aduc aminte ce mi-a spus Sebastian Papaiani: "Timpul de-aia e facut: ca sa mergi cu el!". Dar adevarata mea angoasa e legata de parintii mei: mi-e teama sa nu se imbolnaveasca, sa nu pateasca, Doamne fereste, ceva. Asa ca, pana la urma, cea mai aprinsa dorinta a mea e sa fim cu totii sanatosi. Sa ne putem bucura de timpul pe care ni l-a ingaduit Dumnezeu si sa nu ne amorteasca sufletele. Sa ne prezervam capacitatea de a ne emotiona atunci cand vedem o floare abia rasarita si de a ne imbata de parfumul vietii renascute, in fiecare inceput de primavara.
Foto: Acasa Tv