"Desi m-am nascut toamna, eu traiesc dupa soare"
O voce buna si-o trupa tare: Sistem
- Dupa o seara cu mari emotii, tu si trupa Sistem ati fost declarati castigatorii selectiei nationale pentru Eurovision. Cum ati sarbatorit victoria?
- Chiar in noaptea de dupa anuntarea rezultatului am fost si am petrecut intr-un club bucurestean, impreuna cu apropiatii nostri. Ne-am bucurat foarte tare, pentru ca am muncit mult. Si-apoi, baietii din Sistem stiu sa se distreze, asa ca a fost o noapte excelenta. A doua zi insa, buna dispozitie ne-a cam pierit. Au inceput sa sune telefoanele si sa apara tot felul de articole in presa, care au alimentat diferendul cu Loredana. Noi suntem insa niste oameni civilizati si am decis ca aceasta trebuie sa fie si atitudinea noastra. Nu-i cunosc foarte bine pe cei din Sistem, dar din cat i-am vazut pana acum, sunt niste baieti dintr-o bucata: sunt ardeleni (cu exceptia unuia dintre ei), sunt toti conservatoristi (au terminat Percutia), provin din familii bune, sunt educati. Asa ca asocierea cu ei, desi intervenita absolut intamplator, m-a bucurat. Astfel ca am decis sa lasam gura lumii sa "toace" pana ce-o obosi, iar noi nici macar nu am incercat sa ne aparam.
- Cum ai ajuns sa colaborezi cu baietii de la Sistem?
- Piesa Let me try a fost scrisa de Cristian Faur special pentru Eurovision. El si-a dorit foarte mult sa participe la concurs impreuna cu mine, pe post de solist. Sincera sa fiu, ideea de a participa la Eurovision nu ma prea atragea. Am mai concurat la selectiile nationale si pierdusem increderea in sansa de a castiga. Nu neaparat ca n-ar fi fost jurizarile corecte, ci pentru ca pur si simplu nu s-a intamplat niciodata ca lucrurile sa se termine asa cum sperasem eu. In plus, eram sfatuita din stanga si din dreapta sa nu particip, spunandu-mi-se ca Eurovisionul nu-mi poate aduce prea multa faima, ba din contra, imi poate dauna, in cazul in care locul ocupat acolo nu va fi foarte sus. Insa Cristi era atat de frenetic, incat am mers si am ascultat piesa. Mi-a placut foarte mult si am zis Ok. Am imprimat vocea, dar si eu si compozitorul ne-am dat seama ca ritmul acela tribal, care e la mare moda acum, cerea o forma de spectacol alert, care sa vina in completare. Dansatori foloseste toata lumea, asa ca ne-am gandit sa apelam la o formatie si, de comun acord, ne-am oprit la Sistem. Initial, Zoli, liderul trupei, a fost foarte circumspect, dar a acceptat sa asculte melodia, si dupa patru zile am primit raspunsul pozitiv. Si am pornit la drum. In trei saptamani, am pus totul la punct. S-a lucrat pe repede-inainte, dar n-am avut emotii. Poate doar in momentul in care baietii au inceput sa bata efectiv in butoaie si sa sara scanteile in jurul meu! (rade) Sistem s-a constituit, inca de la inceput, intr-un bloc compact de optimism. Erau ferm convinsi ca vom castiga. Nici o secunda nu si-au pus problema esecului. Eu, patita, eram mai retinuta. In seara selectiei nationale, in asteptarea rezultatului, parca ma si enerva tot acel optimism al lor. Dar uite ca au avut dreptate!
- Scena unui concurs Eurovision e o sansa uriasa de afirmare. Poate ca prezenta ta, anul asta, la Kiev, iti va deschide drumul catre o cariera internationala...
- Lucrurile sunt mai complicate decat par. Am invatat asta din experienta proprie: am fost la multe festivaluri internationale. Fiecare tara isi sustine reprezentantul cu toata inversunarea. Romanii nu au beneficiat niciodata de acest comportament. Toti reprezentantii nostri au plecat acolo asa, ca niste orfani: presa nu a tinut cu ei, lumea nu i-a incurajat etc. La noi, mandria nationala a fost inexistenta. Normal ca si eu si baietii de la Sistem ne gandim ca la Kiev se pot intampla si minuni. Doar ca asta tine de noroc. Fiindca, uite!, si Monica Anghel si Marcel Pavel, niste voci exceptionale, au participat la Eurovision, dar cariera lor nu a decolat pe plan international. Cand am participat eu, prima data, la festivalul din Kazahstan, unde juriul e compus 50% din specialistii tarii respective si restul din straini, dupa piesa Je taime, intaia data in istoria manifestarii respective, publicul s-a ridicat in picioare, aplaudand minute in sir si inaintand pana la scena, cu flori si copii in brate. Practic, organizatorii nu puteau anunta urmatorul concurent, fiindca eu nu mai puteam parasi scena. Trofeul, pe principii politice, a fost luat de China, dar la petrecerea ulterioara, membrii straini ai juriului mi-au spus ca eu nu am ce cauta acolo, ca destinul meu e acela al unei vedete internationale. Vorbele lor m-au magulit, dar de acolo si pana la a fi preluat de un producator international e cale lunga. Acestia nu prea "bat" festivalurile. Dar poate, cine stie, nu e totul pierdut. Desi ideea de "vedeta internationala" pe mine personal nu ma intereseaza decat din punct de vedere strict profesional. Mie imi place sa merg pe strada, sa-mi cumpar singura paine, sa fiu imbratisata de femei sau urmarita de copiii care imi cer autografe. Nu as fi fericita traind inconjurata de patru bodyguarzi, intr-un cartier de "vedete". Probabil ca n-as avea nici un prieten. Cand dai la o parte poleiala mediatica, rareori personalitatile publice iti rezerva surprize placute.
Succes, fara cercel in buric
- Sa inteleg ca nu prea ai prieteni in bransa? Ca zvonurile privind barfele si loviturile sub centura nu sunt tocmai niste minciuni?
- Intr-adevar, nu am multi prieteni. Am multi "amici", am un prieten de suflet, care-mi sare oricand in ajutor, si doua prietene. Atat. Niciodata n-am avut prieteni multi si chiar si atunci cand am crezut ca un om mi-e prieten, nu de putine ori am constatat ca increderea si devotamentul meu au fost rasplatite printr-o forma sau alta de tradare. Dar nu regret nimic. Nu port ranchiuna. Mie imi trece supararea dupa doua zile. E adevarat ca sunt mandra si nu accept sa fiu calcata in picioare, dar nu sunt dusmanoasa. Sunt Balanta, deci ma caracterizeaza echilibrul si un exacerbat simt al justitiei.
- La ultimul nostru interviu erai in plina verva si viata ti se parea frumoasa. Cum s-a desfasurat existenta ta de atunci si pana acum?
- Mie imi place sa cred ca a evoluat, ca a mers pe o linie ascendenta. Profesional, mi-e bine. Am continuat sa fac televiziune. Emisiunea "Start in viata" (de pe Tvr International) pe care o prezint in fiecare joi seara, de la ora 20, mi-a adus foarte multe satisfactii, concretizate in mesaje primite de la romani din diaspora, care mi-au scris sau mi-au telefonat in direct, pentru a-mi marturisi ca prefera sa intarzie la serviciu, decat sa nu termine de vazut emisiunea. Asta imi face foarte bine. Sunt niste oameni care nu ma cunosc personal, dar care se bucura ca exist. Putine lucruri pot fi mai minunate! Eu nu pretind ca sunt un om de televiziune foarte bun, nu am cautat o emisiune de rating in care sa demonstrez cat de desteapta sunt. Eu fac emisiunea aceasta din suflet, iar admiratia publicului imi dovedeste ca nu am gresit.
Si muzical mi-a mers bine. Am foarte multe concerte. Chiar surprinzator de multe, pentru cat de greu merg lucrurile in zona muzicala romaneasca, pentru cantaretii din segmentul meu de varsta si de stil. Nu mai am 15 ani si nici cercel in buric. Or, majoritatea celor ca mine sunt tratati ca niste pensionari. Asa ca e surprinzator ca sunt asa de solicitata. Ma consider norocoasa.
In plan personal, infloresc in fiecare zi, datorita fiului meu, David, care s-a transformat intr-un barbatel in miniatura. E extrem de intelegator, de tandru si de dragastos. Am avut noroc de un copil foarte istet, foarte pozitiv in gandire, care se culca razand si se trezeste la fel. Ceea ce-mi imprima si mie o stare de confort emotional.
Reteta fericirii? Dragoste, optimism si sport
- Iti pun o intrebare de primavara: esti un om fericit?
- Da. Sunt fericita. Desi ingandurata. Ingandurata din cauza situatiei parintilor mei. Anul trecut, in mai, tatal meu a cazut la pat. In mod iremediabil. Prelungim, dar nu mai avem cum sa salvam. Mama, la randul ei, e macinata de griji din cauza tatei, sanatatea ei are de suferit, iar eu ma straduiesc sa le fiu cat mai aproape. Din aceasta perspectiva, viata mea s-a schimbat. Indiferent de programul pe care il am, sunt la ei zilnic, nu mai pot inchide telefonul noaptea, sunt mereu ingrijorata. Si ma doare ca, uite!, David nu poate merge in parc cu bunicii, asa cum fac alti copii, ma doare ca tata nu se mai duce la cumparaturi, pentru ca la intoarcere sa-i aduca mamei si un buchet de flori. Imi ador parintii si... doare mult... Unii oameni mi-au spus, cu invidie in glas, ca arat bine fiindca nu am nici un fel de probleme si traiesc pe roze. Cei care spun sau doar gandesc asa gresesc: am exact aceleasi probleme pe care le are toata lumea. Si fiul meu face 39 temperatura atunci cand raceste, si eu m-am operat pe coloana fiindca m-a lovit masina... Nu ma plang. Asta e viata mea. Iar faptul ca, in sfarsit, de o vreme, am acceptat alaturi de mine un barbat, este din cauza ca acest barbat m-a convins ca merita increderea mea. Eram foarte multumita cu viata mea de femeie singura. Sunt o persoana independenta, obisnuita sa se ocupe de toate, si mi-a fost greu sa accept un statut... binar. O dificultate ce se reflecta si asupra celui de-alaturi. Dar Bogdan, cel despre care vorbesc, a avut o rabdare nemarginita si chiar si atunci cand eu am tipat si m-am revoltat, el mi-a raspuns "te iubesc". Nu stiu spre ce ma indrept sentimental, dar oameni mai intelepti decat mine mi-au spus ca rar intalnesti in viata o astfel de iubire neconditionata.
- Voi sfarsi dialogul cu tine, facandu-ti un compliment: arati senzational! De dragul cititoarelor "Formulei As", destainuieste-ne secretul.
- In primul rand, e vorba de atitudine, de psihic. Sunt o tipa foarte vesela, optimista, cred ca orice iti doresti cu-adevarat poate fi infaptuit. Pentru mine nu exista "nu se poate"! Dar fac si foarte mult sport. De mai bine de un an, merg zilnic la sala si alerg pana cand descarc tot balastul negativismului acumulat involuntar. Dupa ce plec de acolo, ma simt intotdeauna excelent: gata sa mut si muntii din loc! Folosesc si niste creme foarte bune, desi sunt ieftine. Sunt preparate in farmacia de la parterul blocului in care locuiesc. Am grija sa ma demachiez in fiecare seara. Si dorm cat de mult pot. Asta e obligatoriu. Daca nu-mi fac orele de somn, nu te poti intelege cu mine. Nu pierd noptile, nu bat barurile, serile mi le petrec cu David, acasa... razand si visand. Si astept primavara. Desi nascuta toamna, eu traiesc dupa soare. Sper ca Pastele sa ma gaseasca alaturi de parinti, iar in mai, la Eurovision, lucrurile sa mearga bine.
Fotografii: Alex Galmeanu