Ultima calatorie

Sanda Anghelescu
Ganduri la moartea Papei Ioan Paul Al II-lea.

Pe 2 aprilie 2005, Papa a ajuns la sfarsitul unor lungi suferinte. Nimeni n-a stiut sa polarizeze multimile ca si el. Adorat de crestini, respectat de toate religiile lumii, a fost cu adevarat un mesager al Iubirii si Binelui pe pamant
Dupa Sfanta Sarbatoare a Pastelui catolic, privirile omenirii s-au atintit spre Vatican, acolo unde cel mai indragit si respectat urmas al Sfantului Petru, Papa Ioan Paul al II-lea, isi incredinta sufletul Domnului, incheind astfel un pontificat glorios, de peste 26 de ani. Sfantul Parinte intrase de doua zile intr-o lunga si dureroasa agonie publica, asemeni sfintilor din Evul Mediu. In tot acest timp, miliarde de credinciosi de diverse religii se roaga pentru el, oameni de pretutindeni, de toate varstele si natiile, spera cu disperare ca se va insanatosi. Miliarde de ochi inlacrimati ii urmaresc si-i impartasesc suferinta pana in ultima clipa cand, in seara de sambata 2 aprilie, orele 21.37 (ora Italiei), a Saptamanii Luminate, in vreme ce Portile Iadului sunt bine ferecate, sufletul lui si-a luat zborul spre Domnul.
Inainte de a ne parasi, Papa a mai ridicat mana dreapta, schitand o binecuvantare, ca si cum ar fi stiut ca sub ferestrele sale, cei 60.000 de credinciosi ingenuncheati pe caldaramul din Piata Sfantul Petru, recita pentru el rugaciunea Rozariului. Apoi, povestesc martorii, Papa a mai facut un enorm efort si a rostit, abia auzit, un "Amin". In clipa urmatoare, inima a incetat sa bata. Sufletul sau intrase in Lumea Sfintilor. La 18 mai anul acesta, Papa Ioan Paul al II-lea ar fi implinit 85 de ani.
Deodata, clopotele Vaticanului prind sa bata, anuntand trista veste. Multimea plange si se imbratiseaza, apoi, cu lumanari si fotografii ale Papei tinute inca strans in maini, izbucneste spontan in nesfarsite aplauze. Un ultim omagiu pentru cel intrat in istorie. De-acum incolo, cand peste intreg pamantul se intinde doliul, in ajutor ne vin doar amintirile...

Karol Wojtyla, primul papa de origine slava din istoria Vaticanului

Karol Josef Wojtyla, viitorul papa Ioan Paul al II-lea, s-a nascut in Polonia, in oraselul Wadowice, la 50 de km de Cracovia, la 18 mai 1920, intr-o zi intunecata de o eclipsa de soare. Este al doilea fiu al unui militar in retragere si al unei lituanience. La noua ani isi pierde mama, dupa cativa ani fratele mai mare, doctor, moare de scarlatina si, la nici douazeci si unu de ani, isi pierde si tatal. Sunt ani grei, ai ocupatiei naziste, cand o gramada de cunoscuti sunt deportati sau parasesc Polonia. Ramas singur, tanarul Wojtyla munceste intr-o cariera de piatra, face parte dintr-o companie de teatru clandestina, scrie versuri, face sport, frecventeaza cursurile facultatii de filologie, apoi seminarul teologic clandestin din Cracovia. La 1 noiembrie 1946, de sarbatoarea Tuturor Sfintilor la catolici, Karol este sfintit preot. Imediat dupa aceea pleaca la Roma, unde urmeaza cursuri de filozofie la Angellicum.
Intors in Polonia (8 iulie 1948), isi incepe viata de preot, vice paroh al bisericii din Niegowic, langa Cracovia. Isi ia licenta in teologie la celebra Universitate Jagelona din Cracovia, unde va fi profesor pana in 1954, cand facultatea este inchisa de comunisti. Ajunge arhiepiscop de Cracovia, apoi Papa Paul al VI-lea il numeste cardinal. In Cracovia insa nu isi imbraca vesmantul de purpura, ci-l prefera pe cel negru, de simplu preot. Are legaturi secrete cu fostii sai studenti, ajunsi la maturitate luptatori activi impotriva comunismului, cu disidentii ce gasesc intotdeauna adapost in palatul episcopal. La 16 octombrie 1978 este ales Papa, primul Papa strain, dupa 455 de ani, primul de origine slava din istoria Vaticanului. Acum va rosti, la predica, memorabilul sau indemn: "Nu va fie frica! Deschideti-i larg portile lui Cristos!".
Din ianuarie anul urmator, Papa Ioan Paul al II-lea isi incepe lunga serie de calatorii, 144 in Italia si 106 prin toata lumea, pe cele cinci continente.
Ioan Paul al Ii-lea va ramane in istoria crestinismului ca aparator neobosit al Bisericii Catolice, al familiei, al vietii crestine. Pe unde merge, le cere credinciosilor sa urmeze riguros cerintele Bisericii Catolice si sa nu le interpreteze dupa bunul lor plac. Se pronunta hotarat si neabatut impotriva avortului, a euthanasiei, si porneste impotriva lor o adevarata cruciada. Ataca necrutator si in repetate randuri decaderea valorilor familiale, se pronunta cu fermitate impotriva divortului. De nenumarate ori apara drepturile femeilor, dar este definitiv impotriva aducerii femeilor preoti, ca in practica religioasa anglicana.
Multi credinciosi au fost marcati de adanca lui piosenie, de patosul cu care se ruga: "L-am vazut pe Sfantul Parinte de-aproape, in decembrie 1984, cand am avut privilegiul de-a participa la Liturghia celebrata de el in capela proprie din Vatican. Ajunsesem cu un sfert de ora mai devreme, dar l-am gasit cufundat de mult in rugaciune. Dupa incheierea Liturghiei, a mai petrecut o vreme rugandu-se indelung. S-a intalnit apoi cu noi, cei prezenti, si pentru fiecare in parte a gasit timp si un cuvant bun. Am inteles atunci de ce facea tuturor o impresie atat de puternica. Era vorba de concentrarea intregii sale fiinte, iar mesajul transmis era aidoma felului sau de a fi: intreg in rugaciune, profund in dialog, cu o caldura si cu o limpezime a privirii nemaiintalnite la semenii nostri, fie ei cat de apropiati. Cei carora li se adresa erau provocati de-aceasta privire iubitoare, dar exigenta, la autodepasire, la aprofundare, la gravitate. Asta am simtit si eu, in momentul primei mele intalniri cu Papa." (prof. univ. Monica Brosteanu)
Dar Sfantul Parinte stia sa fie si un spirit deschis si tolerant, realizand o serie de "premiere" de-a lungul intregului sau pontificat. La 29 noiembrie 1979, il viziteaza pe Patriarhul ortodox de la Constantinopol (Istanbul) si se declara deschis ecumenismului. Este primul papa care cauta impacare cu Biserica anglicana si se roaga impreuna cu arhiepiscopul de Canterbury (1982); primul papa care intra intr-o biserica luterana (1983); primul care viziteaza Marocul, tara islamica, si vorbeste unei adunari (1985); mai tarziu, la Tunis (1996), gratie prestigiului de care se bucura, invita tarile mediteraneene si pe "fratii si surorile musulmane" la "un dialog responsabil"; dupa un an, la Beirut, este aclamat de multimile din care fac parte si musulmani; este primul papa care, dupa apostoli, intra intr-o sinagoga, numindu-i pe evrei "frati mai mari" (1986). La Damasc, in Siria (2001), intra intr-o moschee - primul papa din istoria Vaticanului - si cere intelegere intre crestini si Islam. Are opt intalniri cu Dalai Lama, iar la 18 ianuarie, anul acesta, face schimb de binecuvantari cu 106 rabini. Este primul papa care va rupe traditia Vaticanului, facandu-si mea culpa si cerand, nu o data, iertare celor prigoniti de-a lungul timpului de Biserica Romano-Catolica: eretici, femei, evrei, musulmani, budisti etc. Se roaga si la Zidul Plangerii, cerand mereu iertare in numele Bisericii al carei pastor este. Pentru prima data in istoria Vaticanului, viziteaza o tara majoritar ortodoxa, Romania (1999), si deschide noi cai de intelegere intre Biserica Ortodoxa si cea Greco-Catolica.
Din 1986 reuneste la Assisi, in repetate randuri, reprezentanti ai religiilor din intreaga lume pentru a se ruga impreuna pentru pace. Este primul papa care asista pe stadion la un meci de fotbal, in cadrul jubileului sportivilor (2000). Mare prieten al copiilor si tinerilor, participa la zilele mondiale ale tineretului si-i cucereste pe toti, ca fan al muzicii rock. "Papa-boys" cu chitarele lor i-au inseninat multe clipe si au fost prezenti si in Piata Sf. Petru, in momentul despartirii de marele lor prieten si ocrotitor. "Am fost la intalnirea tinerilor cu Papa de la Paris (1997) si l-am simtit atat de aproape de sufletul nostru, un prieten putin mai mare ca noi, mai intelept, care ne iubea din adancimea inimii." (Ioan Pop, preot greco-catolic din Lugoj)
In numele Bisericii si-al vietii, cel care ne-a indemnat sa nu ne fie frica se va implica puternic in viata politica a planetei. A cunoscut si a trait sub cele doua dictaturi care au mutilat sufletele: nazismul si comunismul. De aceea, a si avut un rol hotarator in caderea comunismului. Personalitate carismatica, i-a fermecat pe "puternicii" zilei, Mihail Gorbaciov, Fidel Castro, convingandu-i sa lase libertate Bisericii, cultelor. In Cuba, dupa vizita Sfantului Pontif, Fidel Castro a reintrodus sarbatoarea religioasa a Craciunului. A insistat pentru daramarea zidului Berlinului si pentru unificarea Germaniei, pentru eliberarea tarilor estice de sub dictatura comunista, pentru introducerea si apararea democratiei. A condamnat mafia si orice forma de terorism, ca "acte indreptate impotriva lui Dumnezeu". A innobilat cu prezenta sa festivitatile anului jubiliar 2000. Cei care l-am vazut, nu-l vom uita cu cata solemnitate si daruire a deschis, in ajunul Craciunului 1999, Poarta Sfanta a Bazilicii Sf. Petru si a anuntat inceperea Jubileului. Atunci am vazut cum puterea de fascinatie a Sfantului Parinte actioneaza tainic, chiar si asupra celor "fara Dumnezeu". In ziua Craciunului, dupa ce Papa a citit "Urbi et orbi", un roman care pana atunci ne speriase pe toti cu ateismul lui agresiv a izbucnit pe neasteptate in aplauze entuziaste, strigand: "Evviva Santo Papa!".

Durere in Italia, Polonia si-n lume

Fapt fara precedent in istoria presei internationale, Papa Ioan Paul al II-lea a ocupat timp de peste o saptamana prima pagina a revistelor si ziarelor din intreaga lume, i s-au dedicat emisiuni speciale de radio si televiziune, ziaristi si oameni de pretutindeni i-au adus un ultim omagiu. In Italia, cel putin, nu a existat in aceste zile nici macar o publicatie care sa nu-i inchine numere speciale. Toate ii publica in detaliu biografia, amintesc cele mai importante si semnificative gesturi ale Sfantului Parinte. Televiziunea vaticana a aratat lumii intregi trupul Sfantului Parinte, al carui chip purta inca semnele suferintei prin care a trecut, in ultimele sale clipe. Depus in Bazilica Sfantul Petru, trupul Papei Ioan Paul al Ii-lea, invesmantat in rasa alb-rosie, cu nedespartitu-i rozariu in maini, a primit omagiul din urma a milioane de oameni veniti din toate colturile lumii.
Mai marii planetei, regi si regine, presedinti, conducatori de state, si-au exprimat profundul regret pentru o astfel de pierdere, au declarat doliu national in tarile lor si au participat la funeralii.
Si in Romania, Sfantul Parinte ne-a lasat tuturor o amintire de nesters. Vizita lui a fost raza de soare ce ne-a mangaiat inimile, ne-a readus pe chipuri zambetul credintei, ne-a invatat sa fim mai buni, mai ingaduitori cu cei din jur. "La Bucuresti, la sfarsitul vizitei sale, ne-a adresat si noua, romanilor, acest leit motiv al intregului sau pontificat: "Voi, care v-ati eliberat de cosmarul dictaturii totalitare, nu va lasati amagiti de visurile inselatoare, periculoase ale consumismului. Si acestea ucid viitorul. Isus va face sa visati o Romanie noua, un pamant pe care Orientul si Occidentul sa se poata intalni in fraternitate. Aceasta Romanie va este incredintata voua. Construiti-o impreuna, cu indrazneala. Iar voi incredintati-va cu totul Lui, stiind ca "de n-ar zidi Domnul casa, in zadar s-ar osteni cei ce-o zidesc."" (Tarciziu Serban, preot romano-catolic, parohul Bisericii Baratia din Bucuresti)
Acum, dupa ce trupul Sfantului Parinte si-a gasit odihna vesnica, istoria noastra se-mparte in doua, inainte si dupa existenta Papei Ioan Paul al II-lea printre noi.