Anamaria Marinca

Dia Radu
Campioana europeana la cinema

"Pentru mine, premiul Bafta inseamna o recunoastere enorma"

"Am 27 de ani si ma simt responsabila. Voi nu?" Asa si-a incheiat discursul tinut la Londra, cu ocazia ridicarii premiului Bafta pentru cel mai bun rol feminin, tanara actrita ieseanca Anamaria Marinca. Pelicula Sex Traffic, in care ea joaca rolul principal, este o coproductie englezo-canadiana filmata in Romania, Anglia si Canada, despre traficul de fiinte vii. Imbracata ca marile actrite, intr-o superba si nonconformista rochie verde, stralucitoare, ea a multumit pentru aceasta distinctie ce echivaleaza cu Oscarurile de peste Ocean. Si fiindca o recunoastere nu vine niciodata singura, Anamaria a mai adaugat in palmares si premiul pentru cea mai buna actrita, acordat de Royal Television Society din Marea Britanie.

Cu dor si drag despre Iasi

- Ai luat un premiu care te-a plasat dintr-o singura lovitura in fruntea noii generatii de actori romani. Cum te simti in postura de invingator?
- Pentru mine, ca artist roman, premiul Bafta este o recunoastere enorma. L-am luat in numele generatiei mele, actori minunati, pe care ma voi stradui sa-i ajut sa fie cunoscuti si apreciati, cat voi putea de mult. E atat de mult talent aici, in Romania, incat colcaie teatrele. Sa nu uitam ca anul trecut, romanii au luat cele mai importante premii la principalele festivaluri europene de film: Trafic de Catalin Mitulescu, Calatorie la oras al lui Corneliu Porumboiu, Apartamentul lui Tica Popescu, Un cartus de Kent si un pachet de cafea, in regia lui Cristi Puiu. Acum, lungmetrajul Moartea Domnului Lazarescu, apartinand aceluiasi Cristi Puiu, a fost selectat la Cannes. Iata de ce as spune ca nu sunt singura care poarta renumele tarii peste hotare. E minunat ca lucrurile au inceput sa se schimbe.
- Asa cum se intampla ades pe la noi, esti mai cunoscuta peste hotare decat acasa. De fapt, cine esti? De unde ai rasarit asa, dintr-o data?
- Sunt "Steaua fara nume"... Anamaria. 27 ani, blonda, ochi negri, 1,68 m inaltime, fara semne particulare. Cel putin asa scrie in pasaport. Am copilarit (pana pe la 22 de ani!) in Iasi... alaturi de un tata actor si de o mama violonista. Tata, care e si profesor de actorie, a insistat ca eu si fratele meu sa studiem muzica, asa ca am inceput sa iau lectii de vioara la 6 ani. Atmosfera in care am crescut a fost asadar "muzicala", presarata inca din copilarie cu escapade teatrale la malul marii - turneele estivale ale Teatrului National "V. Alecsandri", in care ne lua tata, pentru ca mama era si ea in turneu cu Filarmonica, insa mult mai departe. Asta e partea "artistica"... caci in rest jucam fotbal cu baietii in fata blocului, "7 pietre", ma suiam prin copaci, iar de purtat fusta de bunavoie, asta s-a intamplat de-abia in clasa a unsprezecea.
- Cum ti-ai descoperit talentul? Cand ai avut acea "revelatie" ca esti facuta mai degraba pentru teatru, decat pentru vioara?
- Revelatia a avut loc cu o luna inainte de admitere si a produs panica in sanul familiei Marinca. Tata n-a fost de acord cu alegerea mea, voia o cale mai sigura pentru mine, dar n-a avut incotro si-a trebuit sa ma pregateasca chiar el pentru admitere. A fost un fel de declaratie de independenta din partea mea, pentru ca nu m-au putut convinge nicicum sa renunt la idee si sa urmez Conservatorul, cum era prevazut in plan... De fapt, cred ca "planul" a fost de vina; am vrut sa vad daca sunt in stare sa fac si altceva... asa ca am provocat un mic accident in drumul atat de liiiiin care-mi fusese sortit. De ce eram atat de hotarata, nu stiu: mai curand, incapatanata. Am crezut ca pot fi actrita. Dupa ce am absolvit facultatea, am jucat teatru la Piatra-Neamt, iar apoi, printr-o intorsatura a destinului, am ajuns la Bucuresti, unde am fost acceptata de Alexandru Darie intre minunatii actori de la Bulandra.
- Sa ne intoarcem putin la Iasi, un oras de mare cultura, despre care nu se stie aproape nimic la Bucuresti. Mai este capitala Moldovei un mediu propice dezvoltarii talentelor?
- Istoria zice ca da... Si eu simt ca da; exista o traditie universitara, muzicala, teatrala, literara, pe care e greu s-o ignori. Si o poezie, pe care n-am regasit-o in nici un alt oras. Profesorii mei (atat din liceu, cat si din facultate) sunt oameni pasionati si daruiti... Mie au reusit sa-mi insufle un pic din "nebunia" lor; sunt convinsa ca fac aceleasi lucruri si cu generatiile mai tinere, pe care continua sa le formeze.

"Imi place viata agitata, oboseala de dupa o zi plina"

- Ce anume te-a atras, dupa absolvire, spre Bucuresti? Este teatrul din Capitala o provocare mai mare pentru provincie?
- Am visat intotdeauna Bucurestiul. Aici, in mod clar ai mai multe optiuni. Dupa ce conducerea teatrului s-a schimbat in Piatra-Neamt, un numar mare de actori au ramas fara contract de munca, mai precis pe drumuri. Eu aveam atunci un proiect cu inca patru colegi, cu care am vrut sa venim la Bucuresti, pentru a gasi un teatru "gazda". Am ajuns si la Bulandra, am prezentat piesa directorului Ducu Darie. Iar dupa doua saptamani, am fost invitata sa joc in Titus Andronicus. Acum, ca tot m-ati intrebat, am sa va spun ca toti actorii isi doresc sa joace la Bucuresti. De aici vin confirmarile. Am jucat foarte mult si la Piatra-Neamt. Aproape tot ce se putea juca. Dupa ce in scoala studiasem numai clasici, am avut acolo ocazia sa joc in piese contemporane, regizate de Radu Afrim, Vlad Masaci, Cristi Juncu sau Ada Lupu. Teatrul din Piatra-Neamt este o pepiniera de mari artisti. De acolo au plecat Florin Piersic, Valentin Uritescu, Oana Pellea, Maia Morgenstern.
- Ai gasit in Bucuresti confortul si starea de spirit de care aveai nevoie?
- Da. Nu regret nici o clipa ca m-am mutat aici. Imi place viata agitata, imi place oboseala dupa o zi plina. Am prieteni multi si buni aici. Fiecare zi ma implineste, simt ca fac ceea ce imi place. Acum simt ca mi-am gasit drumul meu, asa cum e el.
- Sex Traffic, filmul in care te-ai remarcat, a reprezentat totodata debutul tau in cinema. Cum te-ai descurcat? Ce atmosfera era la filmari? Ai lucrat sub directia unui regizor strain...
- A fost un tur de forta extrem de dur. S-a lucrat, in medie, 12 ore pe zi. A fost foarte solicitant fizic, nu mai vorbim psihic. Erau zile lungi si foarte pline de emotie. Aveam o pauza la pranz, in care puteam sa-mi trag sufletul si sa rad un pic cu prietena si partenera mea de filmari, Maria Popistasu. O iubesc foarte tare. Acolo, pe platou, se leaga multe prietenii. O saptamana poate insemna cat un an in viata reala. De altfel, la terminarea filmarilor, a fost cumplit. Jucam ultima scena cu John Simm. In clipa in care s-a strigat "Its a wrap!", "asta e tot!" si lumea a inceput sa aplaude, am inceput sa tremur de emotie. Nu credeam ca ma va coplesi acest moment si nu credeam ca o sa plang. Am incercat sa ma tin tare. Asa ca ne-am zis cate un "see you soon", in speranta ca ne vom revedea curand.
- Erai o novice cand au inceput filmarile. Te-ai imprietenit greu cu camera de filmat?
- Mi-a fost greu in primele doua saptamani, pentru ca sunt multi oameni implicati, multa agitatie, lumini, zgomote, iar atunci cand se striga "Actiune", trebuie sa fii gata. Totul e contracronometru. Cu timpul s-au reglat lucrurile, a inceput sa-mi placa agitatia asta, chiar a devenit adrenalina necesara. Regizorul David Yates mi-a lasat toata libertatea, m-a lasat sa fiu creativa. Si am avut norocul sa joc alaturi de actori romani foarte buni: Maria Popistasu, Rodica Negrea, Dan Astilean, Emil Hostina, Andi Vasluianu, Florin Busuioc si altii.

"Nu ma pot rupe de misterul teatrului, de mirosul cortinei..."

- Cum a primit tatal tau "cel tradat" vestea premierii tale?
- Tata e tata in primul rand, si apoi actor. Iar eu sunt fata lui, de care este foarte mandru, ca de altfel intreaga familie. Inca sunt toti foarte emotionati. Iar premiul l-am luat eu, ce-i drept, dar e si al lui in mare masura. Si al multor altora.
- Toti spun despre aparitia ta la festivitatea de premiere de la Londra ca a fost absolut senzationala. Nu ai avut emotii inainte de un asemenea eveniment?
- Eee... emotii exista. Cu asta ma hranesc, doar sunt actrita. M-am simtit, intr-adevar, nemaipomenit acolo. Maria Lucia Hohan, o tanara creatoare de moda, prietena mea, mi-a facut o rochie absolut superba. Verde, asimetrica, avea viata, ca o frunza; este o rochie in care m-am simtit stralucitoare! (rade) Am purtat balerini, nu tocuri, de frica sa nu ma impiedic pe covorul rosu. Am fost alintata publicului si am fost tratata ca o premianta, chiar si inainte de a lua premiul. N-am fost nici o clipa mai prejos ca actorii englezi. Din contra. Multi oameni de film importanti au tinut sa ma felicite personal.
- Ti-ai transformat viata intr-o cursa spectaculoasa, dar grea. Ce te sustine in lupta ta? Ce mici secrete te ajuta sa atingi mereu forma maxima?
- Cand nu mai pot, ma duc la biserica, ma duc acasa la ai mei... Am prieteni, am carti, am vioara... ma indragostesc... alerg dimineata... pana uit. Si apoi o iau de la capat. Cu As-ul in maneca!

Fotografii de Petre Cojocariu (2)