Evenimentul artistico-monden a avut loc la luxosul cinematograf Pro al "imperiului" Pro. Mai exact, pe locul ocupat candva de cinematograful "Luceafarul" (o sala frecventata in ultimii ani 80, de o lume pestrita si galagioasa, care radea, si cand trebuia si cand nu, care vocifera in toate felurile, scuipand cu voiosie cojile de seminte de floarea soarelui pe "dusumeaua" oricum doar vag maturata). Acum, locul arata ca la Paris. Fotoliile comode sunt imbracate in plastic moale, ca pielea de caprioara, in vreme ce treptele luminate de becuri mici si eficiente sunt invelite in plus visiniu. Aerul conditionat functioneaza impecabil, difuzand silentios un fel de briza de munte... Aparatura este de ultimul tip, sunetul de hi-fi... Ce-i drept, preturile sunt tot ca la Paris, asa incat printre cinefili diferentele sociale sunt (vor fi) foarte evidente. Pe scurt, un cinema intrat inca de pe acum in Europa. Un alt semn - dupa Mall si cinema Cotroceni - un semn binevenit ca, iata, si in domeniul salilor de cinema se "misca ceva"!
La conferinta de presa tinuta inainte de premiera, regizorul Dan Pita ne-a dat unele explicatii cu privire la aparitia atat de tarzie pe ecrane a acestui film inceput acum vreo 3 ani: "Am avut de rezolvat multe probleme tehnice legate de postprocesare. In Romania este inca foarte greu sa faci film. In cazul nostru, pentru ca totul sa fie impecabil din punct de vedere tehnic, a trebuit sa "alergam" uneori de la Bucuresti la Viena, ba chiar si la Londra. Si-apoi, poate ca inconstient, am asteptat si noi o sala ca asta, pentru a va prezenta o pelicula in care credem. Si care sper ca va trezi interesul publicului".
Pita spune asta cu zambetul lui hatru, cuceritor. Un zambet care tradeaza si o sfiala - fireasca, in fata unui public "cu care nu s-a mai intalnit in acest nou secol"- dar si emotia cu care un artist adevarat, un mare cineast cum este el, asteapta verdictul publicului si al criticii. La drept vorbind, un palmares ca al lui ar trebui sa-l faca mai increzator in valoarea operei sale. Pentru cei mai tineri dintre cititorii nostri sa spunem ca, inca de la documentarul Apa, ca un bivol negru - realizat in 1970 impreuna cu Mircea Veroiu si cu alti cativa colegi de studentie, proaspat absolventi de Iatc - si continuand cu Nunta de piatra, Pita a realizat vreo 25 de filme, aproape toate rasplatite cu premii nationale si internationale.
Iar acest... Second hand - nu este deloc, dupa cum ar sugera-o titlul, un film de... mana a doua! Este un film remarcabil care continua, in felul sau, o serie de alte filme psihologice semnate de el (precum "Filip cel bun", "Pas in doi", "Concurs" etc.), filme de observatie sociala de mare actualitate, filme in care, cu ochiul sau lucid, Pita intreprinde o ... "vivisectie" dura, aspra, lipsita de menajamente, asupra unor grupuri sociale, a unor stari si comportamente tipice pentru anumite "etape istorice". In Second hand - inspirat de un scenariu semnat de Radu F. Alexandru - Pita se opreste pentru un lung moment in "subsolul" societatii romanesti actuale, radiografiind lumea vascoasa, terifianta, a traficantilor de droguri, a prostitutiei de lux, a crimei inconstiente sau deliberate. Ochiul artistului este ajutat de un operator de mare talent - Dan Alexandru. Imaginea surprinde nu doar decorul - un decor creat cu harul lui binecunoscut de acel mare arhitect-scenograf care este Ion Oroveanu, ci si gesturile "marunte" care spun uneori mai mult ca vorbele: pleoapele victimei tremurand ca aripa de fluture zdrobit, lacrima care incepe sa se nasca in ochii vinovatului. Operatorul anima culoarele, parca stravezii si reci, prin care personajele trec ca prin niste meandre infricosatoare, manate de tragismul destinului lor. (Uluitor acel "perete" de papagali mici, vii, verzi, inchisi intre pereti de sticla, "perete" imaginat de Oroveanu - uluitoare zbaterea pasarilor in fata comportamentului bestial al unor tineri pe care drogurile ii arunca in afara granitelor umanului!) Muzica lui Adrian Enescu, vechi si exceptional partener al lui Pita, e coplesitoare. "Combinata", cu mult profesionalism, cu fragmente de Mozart ("Eine kleine nachtmusik"), ea face mai vibrant mesajul filmului. Un film atat de bine montat de o alta, veche si minunata aliata a lui Pita, monteuza Cristina Ionescu. Am lasat la urma actorii. Exceptional si neasteptat (oarecum) intr-un astfel de rol (rolul unui caid, sef si patron al unei grupari de infractori periculosi, un virtual criminal, dar si un indragostit patimas si delicat in acelasi timp) este Mihai Calin. Ea, Andreea, este splendida Alexandra Dinu. Interpreta este nu numai frumoasa. Ea exprima o inocenta si o puritate mai rar intalnite - chiar neasteptate! - pe ecranele noastre. Bine indrumata, Alexandra Dinu isi creeaza cu succes personajul (un personaj inca si mai bine conturat de Irina Movila, actrita de forta, care, cu talentul ei de mult recunoscut si aplaudat, o dubleaza cu vocea ei pe Andreea, patetica victima a unei lumi in care nimereste ca intr-o plasa de paianjeni otravitori). Cei doi tineri interpreti sunt inconjurati de actori de prima mana - Razvan Vasilescu si Eugenia Maci - si de o puzderie de tineri pe care, cu generozitatea si instinctul lui de mare artist, Pita ii lanseaza, iata, cu succes, pe orbita filmului romanesc.
...Intr-o tara in care mai totul, de la politica la viata sociala, culturala, artistica, pare a fi, cam de multa vreme, oarecum de Second hand, filmul, un film semnat de Dan Pita, reprezinta oricand o garantie de mare marca.