- Ne revedem dupa un an de zile, iar tu esti din nou invingator: anul trecut le-ai luat berlinezilor "Ursul de Aur" pentru scurtmetrajul Un cartus de Kent si un pachet de cafea, iar acum tocmai ai revenit de la prestigiosul festival de film de la Cannes, unde ai fost "cadorisit" cu premiul "Un certain regard", pentru cea mai recenta pelicula a ta, Moartea domnului Lazarescu. Felicitari. Mari izbanzi! Cum te simti?
- Sunt bucuros, bineinteles. Pana la urma, premiul nu e exclusiv o izbanda a mea personala, ci una a cinematografiei romanesti. Sincer, eu m-am dus la Cannes in vacanta. Speram, intr-un procent destul de ridicat, ca voi lua premiul, dar nu m-am gandit neaparat la el. Eu consider ca, in general, premiile sunt niste bonusuri. Selectia e foarte importanta, mai ales la marile festivaluri: Berlin, Cannes, Venetia. In momentul in care vorbim despre 20 de filme selectate din 1500-2000 de pelicule, e limpede ca selectia are o mare greutate. Ea, in sine, reprezinta un premiu. E ca atunci cand echipa nationala de fotbal se califica pentru Mondiale. Deja, calificarea asta inseamna ceva pentru noi. Acum, dupa ce am revenit acasa cu premiul in geamantan, mi-am pus intrebarea: oare daca nu-l luam cum ar fi fost? Ei bine, m-as fi mahnit. Oricat de subiectiv ar suna, chiar cred ca Moartea domnului Lazarescu e un film bun, care a meritat atentia cea mare, de premiu. Asa cum a spus si presedintele juriului, in speech-ul de motivatie, primul argument in favoarea filmului acestuia e jocul actorilor. Din pacate, la sectiunea "Un certain regard", care e paralela cu marea competitie de la Cannes, nu exista premii pentru cea mai buna interpretare masculina/feminina. Daca ele ar fi existat insa, atunci cu siguranta Luminita Gheorghiu si Ioan Fiscuteanu ar fi luat aceste premii. Pentru ca sunt foarte buni. Desi nu numai ei. Toti actorii din distributie au facut o treaba extraordinara. Toti sunt foarte buni. Insa nu e vorba doar de jocul actorilor, ci si despre poveste, despre concept, despre felul in care s-a filmat, despre toate elementele care fac dintr-un film un film. Absolut toate concura la reusita, la aceasta implinire care e filmul.
- Sa detaliem, te rog, povestea filmului...
- Domnul Lazarescu e un batran de 63 de ani, care locuieste intr-un apartament de bloc, impreuna cu Nusu, Mirandolina si Fritz, cele 3 pisici ale sale. Sotia i-a murit in urma cu 8 ani, iar fiica s-a mutat in Canada. Intr-o sambata seara, domnul Lazarescu nu se simte foarte bine, asa ca solicita telefonic o ambulanta. Si de aici, povestea unei tragice plimbari prin spitale. Punctul principal de plecare a fost un caz adevarat, petrecut acum cativa ani in Bucuresti: un pacient a fost mutat prin sase spitale, pentru ca, in final, sa fie abandonat pe strada. Unde a murit. Cazul a fost destul de mediatizat si a declansat o dezbatere importanta. Dar asta doar pentru ca pacientul respectiv a murit pe strada. Altfel, cazuri similare, dar nefinalizate printr-un deces atat de absurd, exista si vor exista in continuare nu numai aici, in Romania, ci si in Franta, dupa cum a remarcat un jurnalist francez de la "Liberation". Un alt punct de plecare, care ma priveste direct, personal, este frica mea de moarte. E ca in Flaubert: Domnul Lazarescu cest moi (n. red. - "sunt eu")! Nu stiu daca neaparat Eu, dar cu certitudine poate fi bunicul meu sau tatal meu etc. Dincolo de povestea aceasta aparenta, a plimbatului prin spitale si a relatiei pe care un pacient o poate avea cu medicul, Moartea domnului Lazarescu spune si povestea lipsei de comunicare. Care mi se pare mie ca reprezinta constanta vietii de zi cu zi din Romania.
- Esti multumit de acest film?
- Da, sunt multumit. Intr-un procent important. Sunt si lucruri care ma nemultumesc, dar astea sunt amanunte pe care le stiu numai eu si pe care nimeni altcineva nu le va descoperi, fiindca ele tin de mine, de exigentele mele, de ceea ce imi propun sa spun.
- Ce proiecte urmeaza pentru, de acum, galonatul regizor roman Cristi Puiu?
- Merg la Tiff (Festivalul International de Film Transilvania), la Cluj, dupa care ma intorc la Bucuresti pentru o zi-doua, pentru a pleca din nou, dar de asta data in Ungaria, la festivalul de film de la Alba Reghia. Apoi revin in tara si voi petrece aproape toata vacanta de vara in Bucuresti. Am nevoie mare de tot de odihna, dar trebuie deja sa incep sa lucrez la partea a Ii-a din seria Sase povesti de dragoste de la marginea Bucurestiului. (Moartea domnului Lazarescu a fost prima.) Sper ca voi obtine finantarea pentru acest nou film. Intre timp, va incepe si promovarea pentru Moartea domnului Lazarescu, care va iesi pe piata in toamna. Ar fi o sinucidere sa-l scoatem acum, pentru ca la temperaturile astea, nimeni nu intra in sala de cinema. E stiut ca cele mai bune momente pentru lansarea unui film sunt primavara si toamna. In rest... trebuie sa merg mai departe.