In 1990, toate partidele, inclusiv cele "istorice", s-au structurat ca "partide pentru lideri", optiunile doctrinare fiind - in majoritatea cazurilor - formale. "Publicul" - electoratul - privea scena politica pentru a observa jocul actorilor principali, pentru a savura tiradele lor, mai mult sau mai putin convingatoare. "Aplauzele" - voturile - se acordau in functie de impactul discursurilor, cele mai multe construite pe reflexele mentale ale cetatenilor, instalate in peste patruzeci de ani de demagogie comunista. Electoratul il vota pe Ion Iliescu pentru ca "tiradele" sale erau cele mai accesibile confortului mental, ce implica spaima de noutate. Mintile mai luminate se intorceau spre Corneliu Coposu, atrase de rigoarea si constanta sa morala, sau spre Radu Campeanu, al carui discurs spumos promitea mereu o schimbare in bine. Cu exceptia Udmr-ului, constituit ca o asociatie etnica vizand interesul unei minoritati, toate partidele romanesti depindeau de "locomotivele" lor, de liderii ce le impuneau directiile, programele si coloratura doctrinara. "Coloratura", desigur, conjuncturala, in functie de interesele acestor lideri, de optiunile lor. Nu e de mirare ca partide cu orientari ideologice definite duceau, ajunse la putere, politici contradictorii, ca reprezentanti ai lor (cunoscuti "traseisti") treceau cu usurinta de la o formatiune la alta, unii dintre ei parcurgand intregul evantai partinic existent in Romania.
Dupa cincisprezece ani se pare ca, in sfarsit, vremea "partidelor pentru lideri" a apus. "Eroii principali" s-au retras, sau au fost schimbati, iar "piesa" a inceput sa fie luata in serios. "Spectatorii" - in fapt, electorii - au devenit mai atenti la continutul discursurilor, "maiestria" jocului liderilor contand tot mai putin. S-a produs, altfel spus, reideologizarea discursului politic, polarizarea reala a optiunilor programatice, delimitarea coerenta a structurilor partinice. Era inevitabila, intr-o asemenea situatie, disparitia "liderilor istorici" si a partidelor-capusa, construite pe frustrarile sau aspiratiile unui personaj oarecare. Treptat, numarul protagonistilor s-a redus si o noua generatie a irupt pe scena. Dupa Pnl, Pntcd (devenit Ppcd) si Pd, chiar si "mamutul" postrevolutionar, creat pe "ruinele" Pcr-ului, Psd-ul, s-a reformat. Psd-ul a fost ultimul dintre marile partide romanesti care a apelat la "paricid" debarcandu-si "parintele-fondator", Ion Iliescu. "Miscarea" era inevitabila pentru ca, pe de o parte, discursul "tatucului" era tot mai departat de actiunea politica reala a partidului si, pe de alta parte, generatia noua din Psd a inteles ca rolul lui public a fost deja jucat. Singurele formatiuni "anacronice" in raport cu evolutia fireasca a scenei politice actuale sunt Pur-ul (devenit Pc) si Prm-ul (redevenit Prm dupa o fracturanta "bucla populara"), ce nu si-au schimbat liderii, Dan Voiculescu si C.V. Tudor.
Eliminarea (naturala sau fortata) a "intemeietorilor" a obligat partidele la o delimitare doctrinara si programatica, la o precizare riguroasa a ofertei. Dupa cincisprezeze ani de democratie, nici un partid nu-si mai poate permite sa semnalizeze intr-o directie si sa o ia in alta, in functie de capriciile, mai mult sau mai putin interesate, ale liderului sau momentan. Traseismul ideologic a dus Pur-ul lui Dan Voiculescu in situatia de a cauta cu disperare salvarea in "formula populara" (pentru care si-a schimbat si numele, devenind "partid conservator") pentru a evita disparitia dupa alegeri. Iar Prm-ul a intrat intr-o stare de coma, datorata liderului sau, C.V. Tudor, devenit cand nationalist, cand internationalist, cand xenofob, cand xenofil, cand antisemit, cand prosemit, desi mai are inca o plaja electorala care sa-i asigure supravietuirea. Inevitabila este si clarificarea ideologica din Pd si Pnl, partide ce ar putea ramane la putere si dupa alegerile viitoare, daca vor sti sa opereze acum schimbarile necesare. Pd-ul va trebui, la conferinta sa nationala din 25 iunie, sa-si aleaga nu numai un nou conducator, ci si o noua doctrina, cea social-democrata fiind "confiscata" de Psd (care, in fapt, numai social-democrat nu este). Iar Pnl-ul, perceput de electorat drept titularul administratiei ca urmare a detinerii sefiei guvernului, va fi obligat la o tranzitie spre formule politice mai moderne pentru a evita repetarea crizei Pntcd-ului dupa trecuta guvernare a "dreptei". Solutia cea mai la indemana ar fi o federalizare a partidelor in cauza, federalizare incluzand si fostul Pntcd, Ppcd-ul, care poate scurtcircuita aderarea la Ppe, grupare politica din care face, oficial, parte. Un "pol popular" constituit astfel ar deveni cea mai importanta formatiune politica a tarii.
Evolutia evenimentelor din ultimii cincisprezece ani a impus aceasta, sa-i zicem, reinventare a partidelor. Cea mai mare parte a electoratului romanesc s-a maturizat, renuntand la optiunea politica pe criterii emotionale, pe adularea unor lideri carismatici. Chiar si polarizarea stanga-dreapta, vizibila pe scena politica, este rezultatul acestei maturizari. Gruparile care nu inteleg acest fenomen sunt condamnate. Este timpul ca unui electorat constient si matur sa i se faca oferte mature, perfect delimitate ideologic si programatic.