Secrete de ieri, pentru doamnele frumoase de azi

Redactia
Multe din retetele bunicelor si strabunicelor noastre au fost uitate, abandonate sau, si mai rau, s-au pierdut. Din fericire, unele dintre ele s-au mai pastrat, si specialistii in frumusete se bat sa le transforme in produse cosmetice.

Dar si cand e vorba de finetea obrazului, tot natura in stare pura castiga detasat competitia, cu "produsele" ei parfumate si ecologice, care ne cresc in gradina, sau stau cuminti, in borcane, pe rafturile camarilor. Iata cateva retete de vara, pe care va sfatuim sa le incercati.

Tenul

Frumusetea incepe in farfurie. Nu exista piele frumoasa, fara o alimentatie masurata si adecvata. Fiindca vara tocmai a inceput, mancati din belsug morcovi noi, salata verde cu multa verdeata, fructe rosii, ardei, si beti apa din abundenta. Tenul dvs. va straluci. In completarea acestui regim, inghititi in fiecare dimineata o lingurita de drojdie de bere, diluata intr-o jumatate de pahar de apa.

Pentru un ten stralucitor: luati o lamaie netratata, taiati-o felii, puneti-o intr-un borcan si turnati deasupra o jumatate de litru de apa in clocot si o jumatate de lingurita de flori proaspete de musetel. Acoperiti recipientul cu o farfurioara, lasati lichidul sa se raceasca si beti-l dimineata, pe stomacul gol. Daca vi se pare amar, indulciti-l cu putina miere.

Masca purificatoare cu morcovi: radeti cativa morcovi noi si adaugati cateva picaturi de lamaie. Aplicati-i pe fata, lasati sa actioneze un sfert de ora, apoi clatiti-va.

Masca tonifianta cu castraveti: mixati un castravete proaspat cu coaja cu tot si amestecati-l cu iaurt, pana ce obtineti o crema. Aplicati-o pe fata si lasati sa actioneze 30 de minute. Clatiti-va.
Masca de tinerete - redati-i obrazului dvs. o a doua tinerete cu masca urmatoare: amestecati 100 g carne de vita proaspata, tocata, cu 10 ml ulei de masline si un albus batut. Intindeti-o pe fata si lasati-o circa o ora. Spalati-va cu apa curata.

Parul

Clatiti-va pe cap totdeauna cu apa rece, in care adaugati putin otet de mere sau cateva picaturi de lamaie. Parul va deveni bogat si stralucitor.

Doua oua batute cu o lingura de rom: aceasta era reteta favorita a bunicutelor noastre, pentru a-si intari parul. Folositi apa calduta pentru aceasta reteta. Apa prea calda coaguleaza albusul.

Lotiune impotriva parului carunt: pentru a-i reda culoarea originara parului incaruntit prea devreme, clatiti-l dupa fiecare spalat cu o infuzie de cimbru, iar zilnic, frectionati-l cu urmatoarea lotiune: 50 g lavanda, 50 g menta, 50 g rozmarin, 50 g salvie, 50 g cimbru, un litru de otet. Se pun plantele la macerat in otet vreme de o luna, apoi se filtreaza si se pun intr-o sticla.
Oferta speciala

Sampon Cu Lamaie Si Cuisoare

Ingrediente: 4 lamai taiate in patru, 16 cuisoare parfumate, un litru de apa.
Mod de preparare:

Puneti apa sa fiarba si adaugati lamaile si cuisoarele aromate.
Lasati sa fiarba vreme de un sfert de ora, pana cand lamaile se transforma intr-un soi de marmelada.
Filtrati si lasati sa se raceasca.
Inmuiati-va parul, stoarceti-l usor, apoi aplicati pe el pasta de lamaie. Frectionati-va bine la radacina, masati parul in palme, apoi lasati produsul sa actioneze 5-10 minute. Clatiti-va. Samponul cu lamaie face parul stralucitor, matasos si parfumat. Se recomanda mai ales pentru parul gras sau contra matretei.

Mainile

Daca faceti treburi casnice care va murdaresc unghiile, frecati-le pe sapun uscat. Dupa ce va terminati munca, nu va trebui decat sa le curatati cu o perie, si manichiura dvs. va fi perfecta.