Porumbaca

Cu fiecare nou animal aparut in curtea bunicilor, ma grabeam sa mi-l atribui: un miel, un vitel, un boboc de rata, un pisoias, un catelus...



Si cum acestia cresteau, maturizandu-se cu multe primaveri inaintea mea, eram vesnic in cautarea unui nou protejat. Naravul exprima (cred la varsta de acum) dorinta copilului orfan ce eram, de a-si incropi o familie, de a-si revarsa prea-plinul afectiv asupra celor din preajma, de a cauta si gasi tandretea, chiar si la necuvantatoare.
Era intr-o primavara. Ouale de sub closca au fost sparte mai toate intr-o singura noapte. Dimineata, ne-am trezit cu cojile imprastiate si cu turma de ghemotoace pufoase si galagioase. Bunica a cules recolta intr-o sita, a acoperit-o cu o carpa moale si a pus-o pe soba, la caldurica. "Gradinita"piuia de mama focului, asurzindu-ne, iar closca se tot agita in cuibar, chemata de vocea... maternitatii. Ramasesera sub ea trei oua, care nu "cobaltaiau", semn ca erau cu puii in travaliu. Revenita de prin curte, bunica a mai vizitat o data "sala de nasteri". A cules doua mingiute aurii, dupa care a declarat procesul incheiat. A dus closca si puii afara, la soarele palid de aprilie, a scos cuibarul, aruncand paiele la gunoi, a maturat si a pus pelin in locul unde a fost clocitoarea. Gata! Plangeam cu sughituri, aratandu-i bunicii oul ramas. Vedeam prin spartura cojii un fragment de cioculet si bobita ochiului. "Nu lua closca, uite, mai este un pui", o rugam. "Fara mama lui o sa moara." Dar bunica le stia pe ale ei. Am ramas cu oul clocit in manute. Puiul pulsa, zbatandu-se sa intre in... viata, sa vada lumina cu amandoi ochii. Ca sa-l ajut, rupeam cate o bucatica din coaja. Apoi suflam spre el, sa-i usuc pufuletul si sa-l incalzesc. Nu stiu cat l-am "mosit", tremurand de emotie. Stiu doar ca in cele din urma, m-am ales cu un pui frumos din cale afara. Si pentru ca era "al meu", l-am tinut in san, i-am dat sa manance din mancarea mea, l-am tot mangaiat si l-am tinut in poala rochiei, la soare, sa-si faca somnul.
Dupa trei-patru zile de amor tte--tte, m-am plictisit si am dus puiul la mama lui. Dar, vai: closca s-a infoiat nerecunoscandu-si odrasla. Nici vorba sa-l accepte "in familie". "Na, vezi ce-ai facut?", m-a luat bunica la rost. "Amu sa te faci tu closca!" Era pedeapsa? Era binefacere? Aveam sa aflu. Oricum, usor nu era sa fii mama unui pui, la numai zece ani. Dar n-am avut de ales. Il hraneam, in continuare, il adapam, il culcam in carpe, langa perna mea. Ma ingretosam la curatenie, cand trebuia sa arunc gainatul si sa spal "cearceafurile", dar asta era. Misiunea trebuia indeplinita.
Tin minte si acum schimbarile prin care trece un pui ca sa devina gaina: primele pene distincte la aripioare, apoi cele din codita, care-i indica si rostul in viata: ori cocos - boier pe garduri, ori ouatoare de rand, disciplinata. Urmeaza goliciunea de dupa lepadarea pufului, apoi tuleiele si, spre final, imbracamintea de pene. O, dar ce pene a scos puicuta mea! Negre, stropite cu bulinute albe! Ultima moda! Se facuse porumbaca. Si pentru ca manca preferential, din bucatele si manutele mele, spre disperarea bunicii, a crescut si mai repede decat fratii, si mai mare decat closca-mama, care i-a fost vitrega.
Mult m-a certat si m-a ironizat bunica pentru naravurile gainii mele. Nu se ducea la culcare, in poiata, decat ultima, si doar condusa de mine. Cat eram la scoala, taifasuia in limba ei, pe langa poarta. Bucuroasa de revedere, ne asezam pe iarba si ne iubeam. Apoi ma urma in casa, unde luam pranzul. Abia mai tarziu, trecea in randul suratelor. Prietenia noastra se dovedea a fi pe durata nedeterminata. Ma astepta sa vin de la scoala, si dupa ce s-a instalat frigul. Era ca o santinela. Numai ca acum, de frig, trebuia s-o acopar putin cu fusta, ca s-o incalzesc. Intr-o zi a ramas acolomai mult. Ma gandeam ca a adormit, ca atunci cand era pui. Apoi, o simt ca se ridica brusc si... "cotcodac! cotcodac!". Ma ridic si eu si... la picioarele mele se afla un ou. L-am luat. Era galbui, cald si frumos, cum nu mai vazusem. Am alergat bucuroasa la bunica: "Uitati oul! Este al meu!".
Ouatul in poala, cum zicea bunica, a continuat. Numai ca oul nu putea fi lasat oriunde. Si Porumbaca stia asta. Cot-cot-cot-cot o auzeam si ieseam grabnic la intalnire. Ma asezam pe un scaunel, facandu-i cort cu fustita. Outoarea intra la intuneric si, cat sa citesc eu o lectie la geografie ori la istorie, fapta era comisa. "Cot-codac!", anunta si pleca la suratele mai putin prolifice.
A trait Porumbaca mea cativa ani buni. A fost si closca, a fost si bolnava. Eram langa ea, si la bine, si la rau. Si traiam o fericire neincapatoare in cuvinte. Imi daruia mie si numai mie, oul ei. O iubeam chiar si atunci cand nu-l avea. Pentru ca fabrica ei se mai si oprea. Pana intr-o zi, cand, venind de la scoala, bunica mi-a spus ca i s-a oprit inima. Cutitul stiu eu cui o facuse... zama. Am deslusit grozavia si i-am amenintat pe faptasi ca n-o sa mananc carne de gaina toata viata. Si m-am tinut de cuvant.

Maria Florea - str. Donath 105,
ap. 47, Cluj-Napoca