Luna nasterii ne determina destinul si sanatatea

Redactia
Forta si slabiciunile ne sunt precizate la nastere. Ursitoarele exista cu adevarat...

Interviu cu dr. Peter Munteanu, cercetator stiintific in domeniul sanatatii viitorului, la Universitatea din Zurich

- Studiati de peste un deceniu influenta zilei de nastere asupra sanatatii, caracterului si destinului. Ne aflam cumva in domeniul paranormalului?
- Nu, ne aflam pe campul stiintei moderne. Ceea ce afirm se bazeaza pe sute de mii de cazuri analizate, iar concluzia e una singura: oamenii prezinta manifestari clare si foarte diferite in functie de data nasterii. Cauza nu este zodia, asa cum sustine astrologia, ci programarea produsa inca in pantecele mamei si imediat dupa nastere, legata de influentele mediului inconjurator. Tot ceea ce influenteaza fatul in cele 40 de saptamani de dezvoltare in pantecele mamei si imediat dupa nastere are o putere extraordinara. In aceasta perioada se stabilesc liniile cele mai importante de dezvoltare fizica, psihica si intelectuala a individului. Multe influente naturale, carora le este expus embrionul sau copilul nou nascut, oscileaza vizibil de-a lungul anotimpurilor: intensitatea luminii solare, clima, actiunea agentilor patogeni si a substantelor toxice asupra sangelui mamei sau asupra mediului inconjurator, nivelul hormonal, asimilarea de vitamine, substante minerale si microorganisme si chiar starea sufleteasca generala a mamei - toate acestea "marcheaza" pe durata lunga viata care se naste si se dezvolta. De aceea, un copil nascut in luna mai are cu totul alte predispozitii si o fire cu totul diferita de un bebelus venit pe lume in luna noiembrie.
- Din studiile dvs. rezulta ca in lunile mai si iunie s-au nascut uimitor de multi artisti, moderatori si ziaristi. Care sa fie cauza?
- Cercetatorii presupun ca numarul mare de oameni creativi si comunicativi nascuti la inceputul verii se datoreaza dezvoltarii creierului. In ultimele trei luni ale sarcinii si in primele luni de viata se formeaza sinapsele, adica cele mai complicate conexiuni la nivelul creierului. De numarul acestora depinde capacitatea individuala de perceptie, abilitatea de a vorbi si creativitatea. Cu cat sunt mai numeroase impresiile ajunse la creierul in plina dezvoltare, cu atat este mai mare numarul punctelor de conexiune intelectuala rapida. Primavara, un fat de 7-9 luni primeste mai multe impulsuri exterioare decat toamna sau iarna.
- De ce?
- Mama se misca mai mult in aer liber si percepe - in mod evident - cu toate simturile natura care reinvie. Iar bebelusul care se naste poate fi scos afara si se bucura de ciripitul pasarilor, de soare, de norii care gonesc pe cer, de iarba bine mirositoare, de oamenii zambitori. Toate acestea impulsioneaza formarea sinapselor. De aceea, femeile care nasc toamna sau iarna trebuie sa-si stimuleze copiii cu diverse jocuri, muzica sau povesti, sa-i plimbe zilnic in aer liber si sa-i puna in contact cu alti oameni.
- Exista si o luna a medicilor sau a... fotbalistilor?
- Da. Copiii nascuti in septembrie devin - in majoritatea cazurilor - medici, botanisti sau fotbalisti profesionisti de renume mondial. Dar multe vedete ale jocului cu balonul rotund se nasc si in lunile octombrie si noiembrie.
- Puteti explica?
- Cauza ar putea sa fie testosteronul, un hormon "responsabil" pentru activitate, agresivitate, gandire spatiala, logica. Iar nivelul testosteronului creste in luna septembrie la toti barbatii si la toate femeile. Daca un copil "traieste" acest nivel ridicat de testosteron in ultimele saptamani de sarcina sau la nastere, fluxul acesta hormonal din organism franeaza emisfera cerebrala dreapta, mai degraba pasiva, emotionala, si stimuleaza, in schimb, pe cea stanga, rationala si activa. Aptitudinile bine dezvoltate de gandire abstracta asociate cu un potential ridicat de activitate ofera premise optime pentru o cariera de domeniul medicinii, stiintelor naturale si fotbalului.
- De ce decide momentul nasterii si predispozitia ulterioara la anumite boli?
- Tot ce influenteaza o femeie in perioada de sarcina si dupa ce naste marcheaza, in mod firesc, si starea sanatatii nou-nascutului. De pilda, asimilarea substantelor nutritive, predispozitia la infectii si la alergii sunt putin mai altfel la copilul nascut primavara, decat la cel nascut toamna ori iarna. Si aceste deosebiri se fac simtite in dezvoltarea lor fizica si in predispozitia la anumite boli.
- Cine trebuie sa fie foarte atent la inima si circulatia sangelui?
- La persoanele nascute in martie exista un risc deosebit in ceea ce priveste angina pectorala, arterioscleroza, infarctul si atacul cerebral. Motivul: deficitul nutritiv conditionat de lunile de iarna, in ultima perioada a sarcinii. Persoanele nascute in martie ar trebui, de aceea, sa acorde o mare atentie alimentatiei corecte, bogate in vitamine, si miscarii.
- Riscul alergiilor si al astmului poate fi "dedus" - si el - din data nasterii?
- Da. Copiii care vin pe lume intre ianuarie si aprilie sufera - in procent de peste 50% - de alergie la polen. La cei nascuti in aprilie-mai, este mai ridicat si riscul imbolnavirii de astm. Motivul: copiii respectivi intra in contact cu multi alergeni, imediat dupa nastere. Sistemul imunitar al nou-nascutilor nu este insa suficient de dezvoltat si are tendinta sa produca reactii excedentare.
- Dintii frumosi si oasele rezistente sunt, de asemenea, o problema a datei de nastere?
- Persoanele nascute intre inceputul lui iulie si sfarsitul lui octombrie trebuie sa puna mare pret pe ingrijirea danturii si pe asimilarea calciului. Motivul predispozitiei la carii, la fracturi si la osteoporoza a celor nascuti in miezul si la sfarsitul verii: dintii si scheletul incep sa se dezvolte in primele trei luni de sarcina. Si pentru aceasta este necesara vitamina D. Organismul produce aceasta vitamina la lumina soarelui. Daca primele luni de sarcina coincid cu inceputul anului, rezervele de vitamina ale mamei sunt destul de reduse dupa perioada intunecoasa de iarna.
- Si cine ar trebui sa ia in serios prevenirea cancerului?
- Toti cei nascuti intre decembrie si aprilie prezinta un factor de risc ridicat in ceea ce priveste formarea tumorilor si, de aceea, ar trebui sa duca o viata sanatoasa. Probabil ca predispozitia la cancer este strans legata de asimilarea deficitara a vitaminei A in ultimele saptamani de sarcina si imediat dupa nastere. Vitamina A se gaseste in fructele rosii proaspete si in legume, care toamna, iarna si primavara nu se prea gasesc. Mamele in devenire pot compensa acest deficit cu un pahar cu suc de fructe rosii baut zilnic.
- De ce sunt mai optimisti copiii nascuti vara?
- Toti oamenii sunt influentati de starea vremii. In zilele cenusii si reci, dispozitia scade, unele persoane facand chiar depresii de iarna. Iar vara, bucuria si buna dispozitie revin, datorita oscilatiilor nivelului de serotonina. Serotonina este hormonul bunei dispozitii si este produsa in cantitate mai mare la lumina soarelui si prin miscare fizica. Cu cat "circula" mai multa serotonina in organismul copilului la nastere si in primele saptamani de viata, cu atat se "ancoreaza" mai des si mai puternic in creier sentimentele pozitive si structurile de gandire optimista. Acest model fundamental formeaza baza atitudinii de viata de mai tarziu.
- Intreg destinul nostru pare, deci, stabilit odata cu primele semne de viata. O reprezentare mai degraba deprimanta...
- Cum asa? Cel ce stie exact ce puncte forte deosebite are si care-i sunt slabiciunile isi poate modela viata intr-un mod mai liber si mai constient. Influenta lunii in care s-a nascut nu este un destin ineluctabil, ci doar o predispozitie. Printr-un comportament corect, inclinatiile pozitive pot fi consolidate, iar cele negative combatute.