Nefericita intamplare de la Tanacu, in urma careia o femeie exorcizata a decedat, a ridicat suspiciuni legate de felul in care se lupta cu diavolul in Biserica Ortodoxa. Cine are dreptul s-o faca? In ce context? In vreme ce catolicismul a oficializat exorcismul, ca practica curenta, indeplinita de preoti autorizati de catre forurile ecleziaste, ortodoxia da dreptul acesta oricarui preot, fara aprobare "de sus". E rau? E bine? Pentru a afla un posibil raspuns la aceasta intrebare, ne-am adresat parintelui paroh Ioan Popescu, de la Biserica Icoanei din Bucuresti, si preotului greco-catolic din Cluj, Marius Unguresan
Pr. Ion Popescu,
parohul Bisericii Icoanei, Bucuresti
"Un preot nu are har mai mult decat altul,
dar are raspundere pentru acest har"
- Ceea ce s-a intamplat la Tanacu este o fapta reprobabila. Nu stiu amanunte si nici nu pot face o analiza temeinica sau trage concluzii - are cine sa studieze latura civila si religioasa a problemei. Doar atat va pot spune: a fost un accident, o fapta reprobabila, ce nu reprezinta Biserica Ortodoxa. De altfel, nici n-ar trebui sa i se dea asa de mare atentie unei fapte in care diavolul a avut rol decisiv. Ii facem o nedorita publicitate.
- De ce in Biserica Ortodoxa nu se practica exorcismul in forma lui autorizata, de catre preoti calificati, aflati sub ascultare ierarhica superioara?
- Biserica Ortodoxa are in randuielile ei rugaciuni care se refera la toate aspectele vietii omului: pentru binecuvantarea casei, a animalelor, a semintelor, pentru sporul activitatii, pentru iertarea pacatelor, ca si pentru alungarea diavolului (rugaciunile se citesc pentru prima oara, chiar la botezul copilului). Noi, preotii, citim aceste rugaciuni de protectie si de alungare a tot ceea ce este diavolesc in viata noastra, dar nu e suficient doar sa le citim, pentru ca diavolul sa plece, caci aceste rugaciuni nu au puteri magice. Intr-un fel, toti suntem in pericol de a-l avea cu noi, atata vreme cat facem rau - suntem la mana lui si colaboram cu el. Cea mai mare rugaciune de contracarare a lucrarii diavolesti este Sfanta Liturghie, jertfa Mantuitorului. Una dintre aceste rugaciuni de alungare a celui rau este cea a Sfantului Vasile cel Mare (Mare Parinte bisericesc si dascal de teologie), care se citeste pe 1 ianuarie, la sarbatoarea Sf. Vasile, dar si in alte zile. In Biserica Ortodoxa, rugaciunile de dezlegare se citesc de catre orice preot hirotonit, indiferent de gradul lui de administratie, fie ca e la tara sau in oras. Rugaciunile se citesc in grup, dar si individual, in post. Nu exista preoti specialisti in exorcizari. Nu sunt haruri speciale, potrivit carora doar anumiti preoti pot sa le citeasca. Preotia ne da tuturor acest drept, caci la hirotonie am primit haruri egale, iar Sfanta Liturghie pe care o face orice preot are aceeasi valoare, indiferent de vrednicia lui. Sigur, exista preoti care se straduiesc mai mult cu viata lor personala sau cu cea a enoriasilor si preoti care se straduiesc mai putin. Dar Sfanta Taina savarsita de preot este valabila, indiferent de vrednicia lui personala. Un preot nu are har mai mult decat altul, dar are raspundere pentru acest har, iar pentru vrednicia sau nevrednicia sa va da socoteala ca orice crestin in fata lui Dumnezeu.
- Din punct de vedere al comportamentului, un om stapanit de diavol are aproape aceleasi manifestari ca un suferind psihic. Cum deosebeste un preot posesia satanica de boala? Exista dreptul acesta, de a incalca teritoriul medical?
- Niciodata nu vom putea spune ca o boala este exclusiv psihica sau ca e vorba exclusiv de lucrarea unor duhuri rele. Dar in orice boala, indiferent de natura si de localizarea ei, poate fi o lucrare a lui Dumnezeu sau o lucrare a diavolului. De multe ori sunt lucrari ale diavolului, aparute cu ingaduinta lui Dumnezeu. Sunt examene pe care le dam permanent. Spune marele duhovnic, parintele Arsenie Papacioc: "daca ar sti diavolul ca el ne ajuta la mantuire...", caci de reusim sa trecem peste ispitele rasarite la tot pasul - ne mantuim. Dumnezeu ingaduie ispitele pe care diavolul ni le scoate in cale (dar niciodata mai mari decat puterile noastre!), tocmai ca sa le probam si sa ne antrenam cu ele. In cazul bolilor psihice - trebuie mers la medic si, in paralel, facute si rugaciuni. De altfel, multi psihiatri isi trimit pacientii la preot. Se poate ca-ntr-o persoana sa intre multi demoni si s-o agite ca pe un om nebun. Acestea sunt, insa, cazuri rare. Doctorul trateaza, dar Dumnezeu vindeca.
- Vorbim despre diavol ca despre o prezenta concreta. Suntem expusi oricand la o intalnire cu el?
- Vreau sa precizez ca asa cum exista Dumnezeu, exista si diavol. Lucrarea diavolului este o realitate, pentru ca Raul nu e creatia lui Dumnezeu. Raul este actiunea diavolului, cu colaborarea omului. Cand ne gandim la diavol nu trebuie sa ne gandim la efecte speciale, senzationale. Nu! Diavolul este foarte subtil, este prezent in viata fiecaruia dintre noi, cu lucrare subtila, ca sa nu poti lua masuri impotriva lui. Nu trebuie, totusi, sa traim cu teama de diavol, dar nici nu trebuie sa-l ignoram. Iata cum suna rugaciunea Sf. Efrem Sirul: "Doamne si stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire, si-al grairii in desert, nu mi-l da mie! (...)".
Iata deci cum niste duhuri, niste demoni, ne incearca pentru ca ii avem in noi. Avem ispita duhului trandaviei, al clevetirii, al invidiei, al mandriei, al egoismului, al minciunii, al razbunarii, al patimilor. De multe ori, ca sa le accepti, acestea intra in tine in numele lui Dumnezeu, al adevarului, al binelui. Uneori, diavolul lucreaza prin boala, folosindu-se de slabiciunile noastre.
- Cum sa ne ferim de ispita diavolului, a raului?
- In legatura cu lucrarea diavolului ar trebui, totusi, sa nu o creditam prea mult: el nu are asa de multa putere. Are putere, spunea un duhovnic, cat fumul. Fumul nu-ti poate deschide nicicand fereastra, dar daca nu esti atent si o deschizi cand e fum - el intra si e greu sa-l mai dai afara. Cum sa ne ferim? Sa nu deschidem fereastra. Trebuie sa avem discernamantul de a separa lucrurile care vin de la Dumnezeu, de cele care vin de la diavol. Eu imi inventariez foarte des viata si actiunile si ma raportez mereu la etalon - viata Mantuitorului Isus Cristos -, si-ncet, incet, invat sa deosebesc lucrurile bune de cele rele. Trebuie sa tinem permanent legatura cu un duhovnic la care sa ne spovedim foarte des. Ca sa scapam de un pacat e bine sa ne spovedim, sa ne impartasim, sa participam la Sf. Liturghie, sa ni se citeasca rugaciuni si sa tinem post. Trebuie sa fim drepti, sa alegem calea dreapta, nu pentru ca asta o spune o randuiala sau alta, sau Biserica, ci pentru ca este interesul nostru de-a ajunge in vesnicie intr-un loc bun. E cumplit sa ajungi in iad - cea mai cumplita suferinta -, dar sa mai fie si vesnica!
Pr. jurist Marius Unguresan,
parohia Greco-Catolica Floresti, Eparhia de Cluj - Gherla
"Se considera a fi deosebit de periculos
ca incompetentii sa-l atace pe diavol"
- Catolicismul a legiferat exorcismul ca practica curenta a Bisericii. Cine are dreptul sa-l puna in aplicare?
- In Biserica Catolica, exorcismul se defineste ca fiind o actiune rituala, in virtutea puterii lasate de Isus Bisericii: de a izgoni diavolii. Forma legala acceptata in Biserica Catolica se regaseste in Conciliul Vatican Ii, unde se pomeneste ca "intreaga istorie a omenirii este ocupata de o lupta teribila impotriva intunericului, lupta inceputa de la facerea lumii. Ispitit de cel rau chiar de la inceputuri, omul a abuzat de libertatea sa, ridicandu-se impotriva lui Dumnezeu si dorind sa-si urmeze destinul, in afara lui Dumnezeu; refuzand sa-L recunoasca pe Dumnezeu, omul a frant ordinea ce trebuia respectata. Dar Dumnezeu L-a trimis in lume pe Fiul Sau, cu scopul de a-i scoate pe oameni, prin mijloacele Sale, de sub puterea intunericului si a demonului. Cristos, prin moartea Lui, ne-a eliberat de sub puterea satanei. Isus rastignit si inviat l-a invins definitiv pe satana".
Conform unui document al Congregatiei pentru Doctrina Credintei Catolice se spune ca "...nimeni nu poate sa rosteasca, in mod legitim, exorcisme peste indemoniati, daca nu a obtinut o permisiune specifica si expresa de la Ordinarul locului. Permisiunea din partea Ordinarului locului poate fi data doar unui preot pios, inzestrat cu stiinta, prudenta si viata integra. Asadar, episcopii sunt indemnati sa urmareasca respectarea acestor recomandari. Totodata, nu le este permisa credinciosilor folosirea formulelor exorciste impotriva satanei si a ingerilor rebeli. Episcopii sunt rugati sa vegheze (chiar daca nu este vorba de o persoana posedata, ci doar cu influxuri diabolice) ca cei care nu au permisiunea cuvenita sa nu conduca reuniuni in care se folosesc rugaciuni de eliberare (in timpul carora se adreseaza direct diavolului). De aceea, se considera a fi deosebit de periculos ca incompetentii sa-l atace pe diavol".
Referindu-se la satana, Papa Ioan Paul al Ii-lea a afirmat: "Aceasta lupta impotriva demonului, care-l distinge pe Arhanghelul Mihail dintre ceilalti ingeri, este actuala pana astazi, pentru ca demonul este viu si activ in lume. De fapt, raul exista-n sine, iar dezordinea care se opune societatii, incoerenta omului, divizarea interioara a carei victima el cade - ades - nu sunt numai consecinta pacatului originar, ci si efectul actiunii obscure si malefice a satanei".
Doua sunt caile de actiune ale diavolului. Mai intai printr-o actiune ordinara, indreptata spre toti oamenii, aceea de a-i ispiti la rau. Isus insusi a acceptat aceasta conditie umana, lasandu-se ispitit de diavol. Satana este prezent si printr-o actiune extraordinara, ingaduita cu voia lui Dumnezeu, dar numai in anumite cazuri. Dupa modul ei de manifestare, se cunosc mai multe forme diferite:
suferintele fizice provocate de satana in exterior (sunt cunoscute tot felul de lupte ale sfintilor cu diavolul, precum Sf. Paul al Crucii, Padre Pio - care erau loviti, biciuiti, zgariati de demon);
posesia diavoleasca - chinul cel mai grav -, cand demonul intra in stapanirea, nu a unui suflet, ci a unui trup, determinandu-l sa actioneze sau sa vorbeasca cum vrea el, fara ca victima sa poata opune rezistenta, deci fara a fi responsabila moralmente de ceea ce face;
asuprirea diavoleasca sau tulburarile si bolile care nu duc neaparat la pierderea cunostintei si nici la savarsirea unor actiuni de care persoana sa nu fie responsabila;
obsesiile diavolesti - atacuri neprevazute (uneori continue) de ganduri obsedante, absurde, de care victima nu se poate elibera singura. De aceea, persoana in cauza persista intr-o continua stare de istovire, de disperare, este bantuita de gandul sinuciderii;
infestarile diabolice: pe obiecte, case, animale ori anumite persoane. Prin aceasta se intelege practicarea sau asistarea la sedinte de spiritism, de magie, frecventarea cultelor sau sectelor satanice, a magilor, a vrajitorilor, a ghicitorilor in carti, practicarea ocultismului - toate acestea insemnand tot atatea pericole de a cadea prada unor farmece. Nu exista magie alba si magie neagra: exista doar magie neagra, pentru ca orice fel de magie este o apelare la demon;
supunerea diabolica (dependenta de diavol), caz in care persoanele se pun de buna voie in slujba diavolului.
In cazul ritualului exorcizarii, Biserica Catolica recomanda anumite rugaciuni si formule consacrate, potrivite acestui scop. Actiunea de exorcizare este de obicei incredintata unor preoti special pregatiti, recomandandu-se un cadru solemn (cum ar fi botezul). Totusi, uneori preotii pot face si exorcisme private, folosind rugaciunile prescrise de Biserica.
Inainte de a trece la actiunea de exorcizare, preotul se intereseaza indeaproape daca sunt motive serioase si suficiente pentru a savarsi exorcizarea, care sunt diagnosticele puse de medici. Preotul va cere parerea medicului, se va informa asupra tratamentelor facute si a rezultatelor obtinute. Se descriu, cu ajutorul persoanelor care-l insotesc pe cel in cauza, simptomele si posibilele cauze. Se studiaza bolile fizice de care acesta sufera. In cazul influentelor malefice, cele mai lovite organe sunt capul si stomacul, iar tinerii fac un blocaj fata de studiu si dintr-o data le scade memoria. Alt simptom este aversiunea fata de sacru: se evita biserica, ba chiar apare aversiunea pentru lucrurile sfinte. Dupa ce sunt epuizate toate aceste etape, preotul va citi, punand patrafirul pe capul posedatului, rugaciunile de exorcizare conform ritualului bisericesc, apoi il va spovedi si-l va impartasi. Diavolul se supara si se infurie mai mult pe sufletul care se spovedeste si se impartaseste, decat pe trupurile pe care le poseda. Acum persoana va fi curata atat trupeste, cat si sufleteste, se va simti usurata si eliberata si va trai din nou, impreuna cu Cristos.