Stiinta are, si ea, vedetele ei. Iar cand e vorba de bisturiu, doctorul Lascar nu are egal. Celebre in lume, operatiile sale reconstructive si estetice au propulsat scoala romaneasca de chirurgie pe plan international
Prof. dr. Ioan Lascar este seful sectiei "Chirurgie Plastica si Microchirurgie Reconstructiva" a Spitalului de Urgenta din Bucuresti si, totodata, vedeta incontestabila a acestei specialitati medicale din Romania. Toata presa a vuit cand profesorul Lascar a extirpat tumora gigant a unei bolnave din Brasov sau cand a reconstituit penisul sectionat al unui barbat, acesta putandu-si relua viata aproape normal... Personalitate de prim rang a medicinei romanesti si internationale, profesorul Lascar este un om foarte modest, lipsit de angoase si mereu zambitor. Peste tot, chiar si in sala de operatii, asculta muzica de Mozart si Vivaldi. Pe lista operatiilor "ciudate" pe care le-a efectuat la loc de frunte se afla... refacerea unui zambet (operatie care a durat aproape 10 ore).
"Am operat 30.000 de oameni. Populatia unui municipiu"
- Ati implinit (si va dorim la mai mult) 30 de ani de stralucita cariera medicala in domeniul chirurgiei reconstructive si plastice. Ne puteti spune care este interventia chirurgicala care v-a consacrat?
- Am operat pana acum peste 30.000 de oameni. Asta inseamna cam populatia unui municipiu... Nu as putea spune ca m-a consacrat un caz anume, cred ca miile de cazuri m-au consacrat... Oriunde ma duc in tara, este imposibil sa nu intalnesc vreunul din pacientii mei.
- Cum ati caracteriza munca la Spitalul de Urgenta?
- Intr-un spital de urgenta nu rezista oricine. Nu este ca in spitalele cu bolnavi cronici, unde ai viata linistita, programezi bolnavii, ii operezi in functie de dispozitia ta... Intr-un spital de urgenta esti contra cronometru. Tipurile de cazuri care se prezinta te obliga sa te formezi intr-un anume fel, atat ca individualitate, cat si ca echipa. Pentru a intelege mai bine, va relatez un caz: la un moment dat, a fost un accident grav de circulatie, s-au ciocnit doua tiruri pe autostrada, si soferul unuia dintre ele, buimacit, a vrut sa puna mana pe volan si atunci si-a dat seama ca nu mai avea mana... Avea bratul smuls din umar. Omul si-a cautat bratul, a avut puterea de a-l scoate dintre fiare cu cealalta mana... A fost adus la Urgenta: avea o gamba zdrobita in totalitate, splina rupta si bratul smuls din umar... Eu i-am pus bratul la loc, ortopezii i-au reparat oasele la picior, iar chirurgii generalisti i-au scos splina. Dupa trei saptamani, omul a plecat acasa pe picioarele sale. N-avea nici o sansa daca nu era operat simultan. Asta inseamna munca la Urgenta: sa fii pregatit pentru absolut orice tip de interventie chirurgicala. Imi amintesc ca am intrat prima oara in Spitalul de Urgenta in anul 1965. Eram student extern si m-am simtit atras de chirurgie. Sigur, nu te nasti chirurg, asta se invata ca orice profesiune, si-ti descoperi aptitudinile in timpul studentiei; facultatea de medicina te plimba pe la toate specialitatile si asa iti descoperi vocatia la un moment dat.
"Oamenii tineri sunt totdeauna "perfecti". Recunoasterea erorilor vine odata cu varsta"
- Care este rata esecului in chirurgie?
- Poate fi de 1-2% sau de 20%. Politica in chirurgie este sa nu te apuci niciodata sa faci ceva de care nu esti sigur, ceva ce nu controlezi 100%. Trebuie sa ai o idee foarte precisa despre problema, dar si despre mijloacele pe care le folosesti ca sa rezolvi acea problema.
- Realitatea nu va ia niciodata prin surprindere?
- E adevarat, de multe ori apar discordante intre situatia reala si "planul" pe care l-ai facut inaintea intrarii in sala de operatii, chiar dupa ce ai analizat rezultatele explorarilor imagistice (Rmn, tomografie etc.). Uneori este necesara reevaluarea rapida intraoperatorie a situatiei, iar experienta este elementul care-ti permite adaptarea atunci cand apar astfel de surprize. Asa se deosebesc chirurgii incepatori de cei cu experienta profesionala. Chirurgii incepatori, in fata unei surprize, risca sa capoteze ca atitudine si sa nu gaseasca o solutie oportuna. Chirurgul cu experienta nu ramane niciodata descumpanit. In partea de inceput a chirurgiei, citesti foarte mult, acumulezi foarte mult, dar chirurgia este prin excelenta pragmatica. Uneori esti in dificultate tocmai prin faptul ca, citind foarte mult, ai mai multe variante posibile, sunt - teoretic - mai multe solutii ale problemei pacientului. Asta inseamna, de fapt, acumularea experientei: din multiplele solutii pe care le analizezi si-ti trec prin minte atunci cand ai o situatie concreta, s-o alegi pe cea mai buna. Daca ar fi sa te conduci doar dupa ce scrie in carte sau daca pui computerul sa-ti dea o solutie, ai pierdut "pariul", poti avea zeci de solutii, dar care este cea mai buna?
Este foarte important sa-ti dai seama cand ai gresit si sa-ti recunosti greseala. Sigur, la inceput, ca in orice profesiune, este greu sa-ti recunosti greseala. Oamenii tineri sunt "perfecti". Cu cat inaintezi in varsta, cu prestanta experientei profesionale, iti poti permite sa aduci pe palierul discutiilor critice si erorile; atat pentru a invata tu personal (asta-i primul argument), dar si pentru a invata si ceilalti din greselile tale. In primul rand, trebuie sa recunosti greselile fata de tine, fata de constiinta ta. E adevarat, sunt unii care nu ti-ar recunoaste niciodata ca au gresit, dar asta este o deficienta educationala...
"Sunt un medic foarte accesibil..."
- Care este cea mai ciudata cerere pe care ati avut-o de-a lungul carierei dvs.?
- Se intampla sa vina unii care cer lucruri ciudate sau care nu concorda cu realitatea... Problema este foarte delicata, mai ales in zona chirurgiei estetice. Pacientii care se adreseaza chirurgiei estetice nu sunt de fapt bolnavi. Un pacient care vine sa-i modifici nasul, sa-i stergi ridurile, sa-i ameliorezi aspectul, urmele lasate de varsta pe fata sau sa-i corectezi sanii nu este bolnav in adevaratul sens al cuvantului. El este perfect sanatos! Iar a fi sanatos este o prima conditie ca sa-l accepti ca pacient pentru chirurgia estetica. Mai ales in zona asta vin multi pacienti care solicita operatii inutile... Datoria chirurgului - iar experienta isi spune cuvantul si aici - este sa ii faca sa inteleaga solutia pe care o propui, care nu concorda intotdeauna cu solicitarile lor...
Una din cererile ciudate ar fi transplantul de mana sau de picior. Acest lucru este posibil in teorie. S-au realizat vreo 25 de transplanturi de mana in lume la ora actuala. Si eu am cativa pacienti care au solicitat lucrul acesta si am stabilit deja o strategie in acest sens. In orice transplant exista riscul reactiei organismului receptor, intrucat organul sau tesutul de la donator are o structura genetica absolut diferita. Dar faptul ca ii prelungesti unui om viata este mai important decat faptul ca omul acela va face tratament de imunosupresie pentru tot restul zilelor. Dar fara o mana, de exemplu, omul poate trai. A-i face transplant de mana inseamna si faptul ca il vei supune la tratament pentru tot restul zilelor. Si, credeti-ma, i-ai scurtat semnificativ durata de viata!
- Domnule profesor, acum va pun o intrebare destul de personala... Faptul ca sunteti celebru implica si tarife mari?
- Sunt un medic foarte... accesibil. N-a fost niciodata vreun pacient pe care sa-l refuz. De-asta am, probabil, peste 30.000 de operati. Daca as fi facut selectie, aveam probabil doar cateva mii la ora actuala. Oricine a venit, din creierii muntilor, oricat de amarat sau de nenorocit ar fi fost, tot l-am operat atunci cand am considerat ca-l pot ajuta. Tocmai pentru a ma feri de un anumit disconfort psihologic, generat de o anume relatie conditionata intre doctor si pacient, mi-am facut si un serviciu privat. Am o clinica particulara, unde exista o lista de preturi: daca omului ii plac conditiile pe care i le ofer si daca mijloacele materiale ii permit, vine la mine. Raportul dintre preturile din clinica mea si cele din strainatate este cam de 1/3 - 1/4, conform regulilor economiei de piata.
"Biografia unui fost olimpic"
- Cum este o zi normala din viata dvs.?
- Dimineata la ora 6.00 ma trezesc. Fac gimnastica, apoi dusul. Dupa asta cobor aici, in clinica mea, vad pacientii, apoi plec la Urgenta. La clinica mea se face chirurgie moderna; daca este o operatie mai usoara, pacientul pleaca a doua zi acasa, daca este mai serioasa, mai sta o zi, doua, trei maximum. Avand mijloace performante si folosind materiale performante, un pacient pe care acum 25 de ani il tineai doua saptamani internat, acum il externezi dupa o zi, doua, maximum trei. Este beneficiul tehnologiei. Deci, la ora 7.30 am ajuns la Spitalul de Urgenta, fac vizita, raportul - asta dureaza o ora si ceva. Pe urma, cam intr-o ora, consult intre 10 si 30 de persoane. Asta pana am primul pacient adormit in sala de operatii. Fac in medie intre 2 si 5 operatii pe zi; daca este o operatie foarte mare, reusesc sa fac doar una. Cand am terminat, in jurul orei 14.00, mai vad cativa pacienti (mai ales pe cei din provincie, pentru a-i scuti de o alta deplasare), apoi vin la clinica mea. Daca am de operat, operez aici - o ora, doua, sau cat este nevoie -, apoi urmeaza consultatiile si asa se face ora 20.00 - 20.30, cand iau masa de seara in familie.
- Povestiti-ne, va rog, despre familia dvs.
- Sotia mea este tot chirurg, medic primar ginecolog la Spitalul Filantropia. Fiul nostru a terminat Arte Plastice si a avut numeroase expozitii, munceste foarte mult. De cand a tinut pentru prima data un creion in mana, coloreaza si deseneaza. De la un an si patru luni, ii spuneam pediatrului ca distinge culorile, si acesta n-a vrut sa ne creada, pana cand ne-am intalnit cu el odata pe strada si a inceput sa-l intrebe: "Ce culoare este asta? Dar asta?". Iar baiatul meu a raspuns fara greseala; abia atunci s-a convins ca, intr-adevar, la varsta de un an si patru luni, baiatul meu cunostea culorile! Tatal meu a fost preot paroh la biserica din Comanesti, o localitate din Bacau, iar mama a fost invatatoare - familie tipica de intelectuali de tara. Am facut acolo si liceul, am fost sef de promotie; am dat la Medicina, aici, in Bucuresti, pentru ca inspre Bucuresti era un tren direct (automotor, cum era pe vremea aceea). Daca ma duceam la Iasi, ar fi trebuit sa schimb trenul de doua ori, chiar daca pe harta, distanta este mai mica. Am terminat facultatea in 1971. Dar eu nici n-am vrut sa dau la Medicina! Mama a dorit sa ma fac doctor. Am fost olimpic pe tara la matematica si la fizica. De aceea, am facut un targ cu mama: dau la Medicina (crezand ca nu voi fi admis), dupa care ma lasa in pace si dau admitere la Fizica Atomica, fara nici un fel de repros. Dar s-a nimerit ca am intrat... In anul acela s-a dat examen la fizica, chimie, biologie si anatomie. La anatomie, am luat o nota foarte slaba, ca nu voiam sa dau la Medicina... Biologia abia se introdusese atunci, era o disciplina noua, interesanta, mi-a placut genetica, deci am luat nota mare. La examenele de fizica si de chimie a fost simplu pentru mine, fiind olimpic. La ora actuala, nu este posibil sa faci medicina de performanta, fara cunostinte de matematica si fizica.
Zece ore pentru un zambet
- Ce pasiuni aveti, domnule profesor?
- Muzica este supapa mea de descarcare, ascult peste tot, inclusiv in sala de operatie, chiar si la Urgenta. Este numitorul comun, ca sa zic asa, in spirit matematic. Cred ca cel mai bine se potriveste cu specialitatea mea muzica lui Mozart si Vivaldi.
- Pentru majoritatea oamenilor, supapa de descarcare este fumatul...
- Am fumat vreo 17 ani. Dar de vreo 20 de ani, m-am lasat de fumat, din cauza microchirurgiei. Cand lucram sub microscop, sesizam un tremur care deranja, deci nu puteam lucra corect. Am inceput sa fac microchirurgie din anul 1979. Asta inseamna ca ai un camp optic marit sub ochi, ai instrumente speciale, ai fire speciale, care sunt de cateva ori mai subtiri decat firul de par, chiar acul este mai subtire decat firul de par. Microchirurgia este partea cea mai spectaculoasa a specialitatii, la ora actuala. De exemplu, microchirurgia reconstructiva iti permite sa abordezi si sa rezolvi la modul spectaculos cazuri despre care acum 25 de ani, cu mijloacele specialitatii, nu era de conceput sa gandesti la o solutie; erau cazuri condamnate, sacul cu nerealizari ale specialitatii. De exemplu, o persoana cu o paralizie la jumatate de fata. Primul caz pe care l-am rezolvat in acest domeniu a fost o fata de 18 ani, nascuta cu o paralizie faciala; practic, ea nu zambise niciodata. Operatia aceasta se cheama "reconstructie de zambet". Cand zambea, i se ducea toata gura intr-o parte, jumatate de fata fiind paralizata. Cu aceste mijloace oferite de microchirurgia reconstructiva, ai posibilitatea sa recoltezi un segment de muschi sau un muschi de dimensiuni mai mici din alta parte a corpului (muschi care nu este foarte important). De exemplu, degetele de la picioare au doua randuri de muschi si nu fac miscari foarte specializate, deci poti sa iei un muschi fara sa afectezi functia piciorului. Si iei muschiuletul acela cu arterele si venele lui, cu nervul care-i comanda actiunea si-l aduci la nivelul fetei, unde trebuie sa-l faci sa se hraneasca prin arterele si venele de la fata si trebuie sa faci conexiunea nervoasa la partea sanatoasa... Astfel redai simetria... Aceasta operatie, care se realizeaza sub microscop, dureaza aproape 10 ore. Trebuie sa lucrezi extrem de concentrat, sa ai rabdare, rezistenta psihica, vedere buna si miscari precise. Daca fumezi sau bei cafea, imediat se vede... la microscop. Asa-i profesia noastra: daca faci medicina de performanta, trebuie sa ai taria sa renunti la ceea ce, in alte conditii, ar parea imposibil...