Are ochii umezi si stralucitori. Se vede ca e total abandonata sentimentului puternic si ravasitor pe care-l traieste. Vorbeste cu inflacarare despre dragostea ei si apoi, brusc, se rusineaza si tace, temandu-se, parca, sa nu alunge norocul. Un "noroc" de 24 de ani, ardelean din Brasov, pe numele sau adevarat Radu Bucura, de profesie instrumentist. S-au intalnit cand erau doar niste copii, cu opt ani in urma. A fost si-atunci dragoste la prima vedere, dar distantele si teama de a lua decizii importante i-au despartit. S-au reintalnit, intamplator, in aceasta vara, si s-au "scurtcircuitat" in asa masura, incat dupa o saptamana isi legalizau iubirea la primarie, doar ei doi si martorii - cei mai buni prieteni si confidenti ai fiecaruia, inca de pe cand dragostea lor abia incoltise. Pe 3 septembrie, Paula va pasi spre altar, imbracata in rochie alba de mireasa. Si-apoi, vor fi doar ei doi si lumea lor: poveste de dragoste fara sfarsit
"Nu cred in iubirea de week-end"
- Esti mai frumoasa si mai stralucitoare ca niciodata. Se vede ca dragostea iti prieste. Dar casatoria? Nu cumva te grabesti? In ultima vreme, cuplurile prefera sa traiasca fiecare la casa lui, liber si independent...
- Eu am crescut in cultul familiei, in ideea ca ea reprezinta centrul de gravitatie al vietii. Nu agreez tendintele moderne, conform carora cei doi parteneri trebuie sa fie independenti fiecare cu proiectele si nazuintele lui. Nu cred in iubirea de week-end. Cred ca totul trebuie facut in doi, ca nu exista sacrificiu prea mare pentru familie. Am vazut asta si in relatia dintre parintii mei, care se iubesc si se respecta de-o viata si s-au sacrificat fiecare pentru ideea de familie, pentru educatia copiilor lor, a mea si a fratelui meu, Paul. Am avut norocul unei familii absolut normale datorita lor, si le multumesc pentru asta. Iar cand mi-am luat eu insami angajamentul unei casnicii, am stiut ce ma asteapta. Scenariul era de mult acceptat, dar s-a "luminat" in 10 iulie, cand am spus "da", cu toata taria (desi eram foarte emotionata), la Primaria din Brasov. Iar Radu m-a incredintat ca intotdeauna vom imparti si greutatile, si bucuriile. Ce altceva ar mai fi fost nevoie, ca sa pot sa-mi traiesc deplin dragostea? Cel mai important lucru pentru mine acum este a trai pentru jumatatea mea si a-i darui, zi dupa zi, dragostea mea.
- Eternitatea iubirii promise la inceput se dovedeste, adesea, dramatic de scurta. Conform unor statistici recente, din 10 casatorii, 7 ajung la divort chiar dupa primii ani. Mult mai independente material decat in secolele trecute, femeile nu sunt dispuse sa faca concesii si sa ramana pana la capat intr-o relatie care scartaie. Vor sa alerge pe cai mari. Ce parere ai despre aceasta tendinta a lumii moderne?
- Cu toata splendoarea lor aparenta, femeile "amazoane" sufera acut de singuratate. Anii trec repede si, uneori, aceste femei se trezesc ca e prea tarziu pentru a schimba ceva in viata lor, excesiv programata, ora cu ora. Ce pret are reusita profesionala daca n-ai cu cine s-o imparti? Eu nu cred ca exista fericire de unul singur. Femeile care pun pe primul loc independenta si ambitia lor platesc un pret nejustificat de mare. Casatoria inseamna sa imparti. Sa spui "noi" in loc de "eu". Nu e usor sa inveti sa faci asta cand te situezi, in tot ceea ce faci, pe pozitii egocentriste. Nu am avut prea multe relatii pana acum, dar au fost de ajuns ca sa trag niste invataminte din ele: daca vrei cu orice pret sa fii independent si sa pui pe primul plan cariera si abia apoi cuplul, risti sa ramai singur sau, si mai cumplit, sa fii singur in doi. Cel putin in momentul acesta, eu cred ca ma numar printre norocosi: si eu, si Radu stim ce inseamna a imparti, a te darui. Cand am mers cu el la Primarie, ne-am luat, fiecare din noi, un angajament. Am inteles ca asa e in firea lucrurilor si asa e moral sa facem, in loc sa ne mutam impreuna ca "parteneri de cuplu" si sa mimam o casnicie printr-un concubinaj (nu-mi place deloc cuvantul!). Ce rost ar fi avut sa lasam relatia asa, in deriva, ca sa vedem "cum merge" si "daca putem sa traim unul cu altul"? Sigur ca poti, toate le poti face, daca iubesti cu adevarat! Eram singura de aproape un an de zile, cand l-am reintalnit pe Radu. Iubirea noastra a renascut, el mi-a cerut mana si eu am acceptat. Am stiut in clipa aceea ca tot ceea ce presupune o casnicie sunt dispusa sa accept. Acum fac planurile de lunga durata, doar dupa ce discut cu el. Nu e usor. Artistul, prin definitie, este egoist, isi rezerva energia pentru creatia sa.
"Asa a fost sa fie. S-a intamplat"
- Cum visai tu ca va fi alesul inimii tale? Si cum l-ai gasit pe Radu, sotul tau?
- Radu este exact asa cum visam sa fie omul langa care imi voi petrece restul vietii: sensibil, delicat, afectuos, dar si mandru si dedicat, dornic de a face cat mai mult pentru cei pe care-i iubeste. Un om vertical, de o moralitate ireprosabila si cu o educatie impecabila. Spun asta, pentru ca i-am cunoscut familia si m-am incredintat ca de la ea a dobandit Radu un foarte pregnant simt al valorii. In familiile ardelene, buna educatie a copiilor e un lucru sfant. Si eu, ca maramureseanca, apreciez foarte mult asta. Povestea noastra a inceput timid, acum opt ani, eu aveam optsprezece, el saisprezece, eram doar copii, la un festival pentru copii la Navodari. Eu cantam cu o trupa din Baia Mare, voce si clape, el cu o trupa din Brasov. A fost pentru prima data in viata mea in care am simtit fiorul iubirii adevarate, dar ne-au tinut departe distantele si faptul ca eram foarte tineri amandoi. In vara asta, iesind intr-o zi la plimbare cu mama prin Baia Mare, cu totul intamplator, in plina strada, l-am intalnit pe Radu. Venise cu trupa Danei Nalbaru, pentru un spectacol in orasul meu. Ne-a trebuit foarte putin ca sa ne redescoperim sentimentele, pentru ca simtim la fel, in legatura cu absolut toate lucrurile importante care privesc viata. El e Leu (nascut pe 2 august), eu Capricorn (nascuta pe 25 decembrie, de Craciun). E o compatibilitate absoluta intre noi, mai ales ca fiecare se straduieste sa-i faca pe plac celuilalt. Capricornul pleaca cornul in fata Leului, iar acesta ii daruieste tandretea si protectia de care cei nascuti in zodia mea au atata nevoie. Consider ca tot ceea ce mi s-a intamplat pana acum a fost tocmai pentru ca sa inteleg, in cel mai scurt timp, faptul ca decizia pe care am luat-o si pasul pe care l-am facut pe 10 iulie anul acesta a fost cel mai bun lucru.
- Dar cum ai stiut ca "El" este sufletul tau pereche?
- Nu stiu sa explic, pentru ca nu exista o explicatie rationala. Nu am planificat nimic. S-a intamplat, pentru ca asa a fost sa fie. Nu poti sa te pui cu destinul. Sunt convinsa ca nu tu iti alegi omul de langa tine, ci el e ales deja. De soarta, poate de Dumnezeu... Crezand in asta, ca cel sortit mie inca n-a venit, nici nu am disperat, de-a lungul timpului, cand am avut si deceptii. Am stiut ca nu s-a sfarsit lumea atunci, ca trebuie sa mai astept. Tot ce am invatat in timp a fost ca sa recunosc si sa apreciez momentul intalnirii cu Radu.
Am simtit ca apartin lui. Si vreau sa invat sa fiu perfecta pentru el. Si el simte la fel. Eu si Radu inca ne descoperim unul pe celalalt, ne straduim sa aflam care sunt partile bune si slabiciunile fiecaruia, pe care invatam sa ni le acceptam reciproc. Dar a fost o decizie pe care am luat-o in aceeasi clipa, fiecare dintre noi, si am inteles ca ne e foarte greu sa traim unul fara celalalt. Ador Brasovul. Cetate veche, saseasca, pentru mine nu e numai locul in care s-a nascut barbatul meu, e si orasul in care eu am luat trofeul la Festivalul "Cerbul de Aur". Mi-ar placea mult sa traiesc acolo, dar deocamdata locuim in Bucuresti. Incercam sa ne cream aici caminul visurilor noastre, sa construim impreuna lucrurile pe care le visam pentru familia noastra si care sunt, in principiu, aceleasi. Ne implicam amandoi, ba inca el ceva mai mult, pentru ca e o fire mult mai practica (are pregatire inginereasca, dar si o solida cultura muzicala). Acum instalam un studio in apartamentul in care stam, vrem sa avem propria noastra casa de productie (e un vis pe care amandoi il avem de mult), sa avem preocupari comune si pe plan profesional si, in sfarsit, dar nu in ultimul rand, vrem sa avem copii. N-am spus ca e usor, e o provocare uriasa pentru amandoi, dar suntem gata sa o infruntam.
- Care a fost primul lucru pe care l-ai facut ca tanara nevasta?
- A fost sa constat ca sunt cea mai fericita femeie de pe pamant! Apoi, in ordine, a fost sa-mi anunt parintii ca m-am maritat! In 10 iulie era o zi foarte frumoasa si eu parca pluteam cand am iesit de la Primaria din Brasov. Eram imbracata simplu, in cele mai obisnuite haine, cu o fusta si-o bluza, dar ma simteam ca o regina. Mi se parea totul desprins dintr-un vis, starea aceasta o am si acum si ma rog sa nu se sfarseasca niciodata. Orice lucru pe care il fac pentru noi doi imi face mare placere, fie ca pregatesc masa, fie ca deretic, ca fac cafeaua de dimineata sau spal vasele. De altfel, pe toate le facem impreuna, si chiar pot sa spun ca Radu e mai ordonat decat mine. Si e cumintenia pamantului!
"Fiecare avem nevoie infinita de dragoste"
- Pare barbatul perfect...
- Chiar e!
- Toate fetele viseaza la clipa cand vor fi in fata altarului, in rochie de mireasa...
- Si eu am visat de cand ma stiu la asta, la diferite varste, in functie de etapa mea de maturizare, ba ma vedeam imbracata ca printesele din povesti, cu o trena lunga de zece metri, ba cu o rochie simpla, minimala, fara nici un fel de podoabe, si au fost chiar momente in care m-am gandit ca nici n-am nevoie de o rochie de mireasa. Acum, ma gandesc ca rochia de mireasa ar trebui sa fie asa cum isi inchipuia Radu ca trebuie sa fie mireasa lui. I-am cerut parerea, dar mi-a spus ca el e multumit daca rochia e asa cum imi place mie. Am probat o gramada de modele, inca nu m-am hotarat la una, probabil ca va fi semnata de creatorul Razvan Ciobanu. Nu va fi o nunta fastuoasa si cu pretentii, dar vrem ca invitatii nostri sa se simta bine si sa ne impartaseasca bucuria. Pentru mine nu va fi un simplu ritual, sau o ceremonie facuta de dragul celor care ne iubesc si vor sa asiste la casatoria noastra religioasa. Va fi un moment sfant si inaltator, care ma va pune cu adevarat in drepturile si indatoririle mele de femeie maritata.
- Si bicicleta ta? A ramas aruncata in debara?
- Nu, nicidecum. Pentru mine e o mare bucurie sa merg cu bicicleta, asa ca si Radu si-o va aduce pe-a lui de la Brasov si vom face plimbari in doi prin Bucuresti. E prima data cand imi doresc sa fiu un om normal, o necunoscuta, pentru ca lumea sa nu ne arate cu degetul pe strada. Radu inca nu s-a obisnuit cu celebritatea mea.
- Cat de importanta crezi ca e dragostea in viata noastra, cat de important e sa ne aratam mereu afectiunea?
- E, cu siguranta, cel mai important lucru din viata noastra. Fiecare dintre noi avem o nevoie infinita de dragoste, si ca sa ne construim increderea in propriile forte, dar si ca sa daruim dragoste, la randul nostru. Nu cred ca cineva isi poate fi siesi de ajuns, e o forma de alienare, am intalnit si asemenea oameni reci, total necomunicativi pe plan afectiv. Nu interactionez foarte bine cu asemenea persoane.
- Ce se aude cu viitorul tau album, ce urmeaza sa fie produs in Franta?
- Am amanat plecarea la Paris dupa nunta si dupa luna de miere (pe care o vom face, cel mai probabil, in tara. Sunt si aici atatea locuri de o frumusete care-ti taie respiratia...) Voi merge acolo ca sa finalizez inregistrarile si niste orchestratii. Am refacut cateva piese, vom lansa un single de pe viitorul album, una din piesele slow, in toamna. Ascultand variantele in limba franceza ale pieselor, casa de productie de acolo e destul de interesata ca promovarea albumului sa inceapa cat mai repede. Pe de alta parte, si piata romaneasca ma preseaza, asa ca trebuie sa am gata si variantele in limba romana. Aici m-a ajutat Sergiu Duhutiu, muzician extraordinar, pianist la Orchestra Filarmonicii bucurestene. Un nume provizoriu pentru albumul meu din Franta va fi "Je" ("Eu") si se datoreaza faptului ca in proportie de 90 la suta sunt compozitiile si textele mele. Sper ca totul (in variantele romana, engleza si franceza) va fi gata pana la sfarsitul toamnei.