Cateva intrebuintari ale amoniacului

Cititor Formula AS
Lenjeria care se foloseste foarte rar (unele fete de masa, de pilda) e bine sa fie rulata, ca sa evitam formarea cutelor unde de obicei panza se taie.

Cateva intrebuintari ale amoniacului in gospodarie:
- Nichelul si argintul devin ca noi daca le frecam cu un tampon de lana inmuiat in amoniac.
- Rufele se curata foarte bine daca adaugam putin amoniac la fiert.
- Pantofii de antilopa se curata perfect daca inainte de a-i peria ii imbibam cu o carpa cu amoniac.

O lingura de amoniac in baia calduta invioreaza corpul dupa o zi de efort.

Pentru a reda supletea unei flanele, tineti-o intr-o baie calduta de sapun 5 ore, adaugand o lingura de amoniac. Clatiti-o si limpeziti-o intr-o alta apa cu amoniac.

Petele de mucegai de pe tesaturile de bumbac se trateaza cu o solutie diluata de amoniac (2 g la 100 ml apa) si se spala cu multa apa.

Alte sfaturi...

Cartile legate in piele se curata prin stergerea cu un tampon inmuiat in benzina, in care se adauga cateva picaturi de terebentina. Ceruiti-le apoi cu ceara incolora si lustruiti-le cu o carpa moale.

Un dop de pluta prea gros poate intra cu usurinta intr-un gat de sticla daca va fi cufundat cateva minute in apa clocotita. El va asigura si o inchidere ermetica.

Pentru a indeparta mirosul neplacut dintr-o incapere proaspat vopsita, se arde intr-un vas de pamant o cantitate mica de ienupar si se inchide apoi incaperea timp de doua ore.

Praful de pe mobila sculptata se scoate cu o pensula obisnuita, acolo unde nu patrunde carpa.

Birsan Rodica Elena - str. Principala nr. 193,
com. Sancraiu de Mures, jud. Mures, cod 547525