Indraznesc sa va solicit atentia pentru ca sunteti ultima mea speranta si singura persoana care ma poate ajuta. Eu nu vreau sa va cer ajutor material, ci doar va rog sa ma ajutati sa-mi gasesc mama.
Ma numesc Balasa Ioana Claudia, am 20 de ani si va scriu de dupa gratiile reci ale Penitenciarului Rahova. Sunt aici de circa 6 luni si sunt condamnata la 7 ani si 6 luni inchisoare, pentru talharie. Pana acum doi ani, eram un copil normal, care avea alaturi o familie si un viitor. Insa totul s-a spulberat intr-o clipa. Viata mea s-a schimbat brusc, in momentul in care am luat calea "mortii albe", a drogurilor. Drogurile, care au dus la pierzare mii sau poate milioane de tineri, asa cum m-au lasat si pe mine fara familie. Pentru mine, asta este cea mai grea pedeapsa: sa fiu singura si sa nu-mi fie mama alaturi. Ei, mamei mele, i-am spulberat orice speranta, orice vis pe care-l avea pentru mine, singurul ei copil. Am incercat pe toate caile sa o gasesc, sa-mi pot cere iertare fata de ea, dar toti cei pe care i-am rugat sa ma ajute m-au refuzat. Singura mea sansa de a o gasi este revista dvs. De ce cred asta? In primul rand, pentru ca dvs. ajutati multa lume si, cu siguranta, veti tresari si la suferinta mea. Dar mai este un motiv: mama este o cititoare fidela a revistei "Formula As", fiind singura revista pe care o cumpara duminica, nelipsindu-i nici un numar al revistei. Marea mea rugaminte este sa-mi publicati o scrisoare pe care i-o adresez, in care sa-i spun cat de rau imi pare pentru ce am facut si cata nevoie am de sprijinul ei.
Mama, iarta-ma!
Stau acum intre patru pereti reci si goi, la fereastra cu zabrele a unei camere din Penitenciarul Rahova. Ma uit fix intr-un punct, iar chipul tau imi apare in fata ochilor, ochi care nu stiu sa mai faca altceva decat sa planga. Plang de dorul tau, maicuta mea. Mi-e frica sa nu-ti uit chipul. Realizez acum, cu toate ca e prea tarziu, cat rau ti-am facut. Si pentru asta, te rog, iarta-ma! Dumnezeu m-a pedepsit crunt, dar nu cei 7 ani si 6 luni sunt pedeapsa mea, ci faptul ca nu te am langa mine. Tu imi lipsesti, mama, imi lipseste zambetul tau cel luminos, imi lipseste bratul pe care ti-l petreceai peste mine, in noptile in care dormeam impreuna, imi lipseste tot ceea ce este legat de tine. Mi-e dor chiar si de momentele in care ma certai, mi-e dor de glasul tau. Am gresit, iar pentru asta te rog iarta-ma! As vrea sa imi pot da toate zilele in schimbul catorva clipe petrecute impreuna. Mamica mea, am incercat sa te gasesc de mult timp, dar lumea-i rea si s-a impotrivit. Mi-au pus fel si fel de piedici ca sa nu te pot reintalni.
Poate ai sa crezi ca nevoia m-a indemnat sa-ti scriu. Nu, mama, doar nevoia de a te avea alaturi de mine, macar cateva clipe, ca sa-ti pot cere iertare, sa te mai pot strange macar o data in brate si sa-ti spun cat de mult te iubesc. Iarta-ma pentru tot raul pe care ti l-am facut. Iarta-ma ca nu am stiut sa-ti ascult sfaturile. Iarta-ma, te rog!
Daca vei putea sa ma ierti vreodata, te rog din suflet sa imi scrii si mie cateva randuri. Daca cerul ar iubi luna asa cum te iubesc eu pe tine, soarele nu ar mai rasari niciodata.
Mama mea, te rog, iarta-ma!
Ioana Balasa - Sos. Alexandria nr. 154,
Penitenciarul Rahova, cam. 702,
Bucuresti, cod 051543