Medicamentele toamnei: PORUMBUL

Ilie Tudor
Hrana saracilor e aur curat pentru sanatate.

Desi a ajuns in Carpati abia in urma cu doua sute de ani, porumbul a fost adoptat de romani mai cu drag decat in orice alta tara europeana, faimoasa mamaliga devenind rapid alimentul de baza al taranilor. Ba si mai ciudat, in medicina populara romaneasca intalnim mai numeroase utilizari terapeutice ale acestei plante, decat chiar in cea a tarii lui de origine, America. Cum este posibil acest lucru? Greu de spus, cert este insa ca romanii au o afinitate extraordinara pentru aceasta planta exotica, asa cum o dovedesc nenumaratele cercetari etnologice facute la noi, care au pus in evidenta existenta unor aplicatii terapeutice de o eficienta uimitoare. Prea putin cunoscut ca medicament, porumbul are efecte deosebite in multe boli.

Ce folosim in scop terapeutic de la porumb

"Medicamentele" obtinute din porumb sunt: boabele, matasea (adica stilurile si stigmatele florilor) si stiuletii fara boabe, toate avand proprietati terapeutice extraordinare.
Matasea de porumb, adica firele de culoare galbuie care ies din stiuletii verzi, este prima care se recolteaza, atunci cand boabele sunt inca imature (de la "porumbul de lapte"). Acum, in septembrie, mai gasim matase cu proprietati terapeutice in zonele de deal inalte, unde porumbul se coace mai tarziu, precum si in lanurile furajere, cultivate la inceputul verii. Firele se recolteaza simplu, prin taiere, dupa care se lasa la uscat in strat subtire, pana cand isi pierd elasticitatea si scot un sunet la frecare, asemanator celui al paielor uscate.
Boabele de porumb sunt cel mai usor de procurat, fiind folosite si ca aliment. Se recomanda malaiul necernut (nu cel grisat!), care pastreaza mare parte din calitatile terapeutice ale boabelor de porumb.
Cocenii, adica partea lemnoasa a stiuletelui care ramane dupa indepartarea semintelor, se folosesc numai dupa ce au fost uscati foarte bine. In acest scop, se pun in locuri calduroase si bine aerisite, unde se lasa vreme de 3-4 saptamani, asa incat sa piarda toata apa, devenind apti sa fie transformati intr-o cenusa cu calitati vindecatoare deosebite.

Cateva leacuri obtinute din porumb

Pulberea de matase de porumb se obtine prin macinarea plantei uscate cu rasnita electrica de cafea. Se administreaza jumatate de lingurita - o lingurita din aceasta pulbere, pe stomacul gol, de patru ori pe zi, in cure de 3-4 saptamani. Are efect calmant gastric, antiinflamator pentru tubul digestiv, stimulent al secretiei de bila, reglator hormonal (mai ales pentru femei) si antihemoragic.

Ceaiul de matase de porumb se obtine din 2-3 linguri de pulbere care se pun la macerat in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore (de seara pana dimineata), dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se opareste cu inca jumatate de litru de apa clocotita, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de preparat, care se foloseste intern, pe parcursul unei zile. Acest extract complet este extraordinar ca diuretic, ca si calculolitic (dizolva si mai ales ajuta la eliminarea pietrelor la rinichi), ca depurativ in curele de slabire.

Mamaliga se obtine dintr-o jumatate de litru de apa clocotita in care se pun doua maini de faina de porumb, ce se fierb apoi vreme de aproximativ douazeci de minute, amestecand incontinuu, ca sa nu se prinda si sa nu se formeze cocoloase. Atunci cand amestecul a devenit consistent, mamaliga este gata si se poate lasa sa se raceasca. Despre folosirea ei terapeutica vom vorbi ceva mai departe.

Cenusa de coceni se prepara intr-un mod mai complex: douazeci de coceni de marime medie, bine uscati, se ard complet pe o tabla curata, iar cenusa obtinuta se pune intr-un litru de tuica tare sau in alcool alimentar de 40 de grade. Se lasa sa stea vreme de 16 zile, agitand continutul cat mai des, dupa care se mai lasa 48 de ore nemiscata (pentru a se decanta) si se filtreaza. Din lichidul inchis la culoare obtinut se administreaza cate o lingura de 3 ori pe zi, pe stomacul gol, contra gastritei hipo-acide, contra indigestiilor si a fermentatiilor gastro-intestinale, contra diareei si contra infectiilor colonului. Extern, preparatul se foloseste ca antiseptic si antiparazitar.

Uleiul de germeni de porumb se obtine numai pe cale industriala, prin presare la rece, din boabele incoltite de porumb. Are un puternic efect de scadere a colesterolului, ajuta la mentinerea flexibilitatii si elasticitatii vaselor de sange, fiind un adevarat elixir pentru suferinzii de cardiopatie ischemica, de ateroscleroza, de arterita. Se administreaza doua lingurite pe zi, in cure de lunga durata (minimum 4 luni).

Porumbul in uz intern

Dismenoree (ciclu menstrual neregulat sau dureros) - se ia pulberea de matase de porumb, cate o lingurita rasa de 3 ori pe zi, in cure de 28 de zile, cu 7 zile de pauza. Are efecte reglatoare ale activitatii hormonale, opreste hemoragiile abundente, diminueaza starile de disconfort in timpul menstrelor. Este un remediu recomandat si in cazul tulburarilor care apar la inceputul menopauzei.

Litiaza renala, oligurie - se beau zilnic, in cure de o saptamana, cate 2-3 litri de ceai de matase de porumb, preparat dupa metoda de mai sus. Are un puternic efect de stimulare a diurezei, fiind un excelent remediu pentru eliminarea pietrelor sau a nisipului din rinichi si din vezica.

Cistita cronica, infectii renale cronice - se bea un litru de ceai de matase de porumb pe zi, in cure de cate doua saptamani. Efectele sunt mai puternice daca se adauga in acest ceai si cozi de cirese (1 lingura la litru).

Guta, reumatism, reumatism cronic degenerativ - se face toamna un tratament de trei saptamani, timp in care se consuma in fiecare zi cate un litru si jumatate de ceai de matase de porumb. In paralel, se consuma numai hrana vegetariana, cu multe legume si fructe crude. Este un tratament cu efecte depurative extrem de puternice, care face adevarate minuni, mai ales atunci cand este repetat.

Ateroscleroza, arterita, ischemie cardiaca la persoane cu valori ridicate ale colesterolului - se iau zilnic, pe stomacul gol, ca atare sau in salate de cruditati, doua lingurite de ulei de germeni de porumb. Tratamentul dureaza 3-6 luni si are efecte extrem de benefice asupra intregului aparat cardio-vascular.

Ascita - se iau zilnic patru lingurite de pulbere de matase de porumb. Planta se tine vreme de 5 minute sub limba, dupa care se inghite cu putina apa. Are efecte diuretice puternice, ajutand la eliminarea surplusului de apa din organism. De asemenea, are un efect benefic asupra ficatului.

Umflarea picioarelor (inclusiv in urma tratamentelor hormonale) - se bea dimineata si seara cate o jumatate de litru-un litru de ceai de matase de porumb, in cure de doua saptamani, cu o saptamana de pauza.

Gastrita hipo-acida, fermentatii gastro-intestinale - se ia de 4 ori pe zi cate o lingura de tuica in care a fost dizolvata cenusa de coceni de porumb. Are efecte stimulente ale secretiei si ale activitatii gastrice, distruge microorganismele daunatoare din tubul digestiv.

Porumbul in uz extern

Amigdalita, dureri de gat - se pune intr-un tifon mamaliga cat de calda puteti suporta (dar fara a va opari!) si se aplica pe zona gatului. Se inveleste apoi gatul cu o bucata de material de lana si se tine aceasta cataplasma vreme de un sfert de ora - douazeci de minute. Tratamentul se poate face si de doua ori pe zi, repetandu-se pana la vindecare.

Pneumonia - se face acelasi tratament de la amigdalita, dar aplicatia se face pe zona toracelui. Dupa aplicarea mamaligii foarte calde, bolnavul se inveleste bine si se lasa sa asude vreme de zece minute. Hipertermia astfel realizata favorizeaza o puternica reactie a sistemului imunitar, care va combate mult mai puternic microorganismele daunatoare.

Litiaza renala, colicile renale - se aplica pe rinichi o cataplasma cu mamaliga fierbinte, dupa ce in prealabil se bea un litru de ceai de matase de porumb. Temperatura ridicata va favoriza dilatarea cailor urinare, in timp ce efectul diuretic al ceaiului va favoriza eliminarea pietrelor sau a nisipului.

Reumatismul - se inveleste locul afectat in frunze de varza, iar deasupra se pune mamaliga cat de fierbinte puteti suporta. Efectul antiinflamator articular va fi foarte puternic, prin actiunea termica a mamaligii si prin intensificarea circulatiei, care va prelua mult mai bine principiile active din frunza de varza.

Infectii bacteriene si fungice la nivelul pielii - pe locurile afectate se pun comprese cu tuica in care a fost dizolvata cenusa de coceni. Aplicatia dureaza minimum o ora si se repeta pana la completa vindecare.

Contraindicatii la tratamentul
intern cu matase de porumb

Tratamentul intern cu matase de porumb este contraindicat persoanelor cu infectii renale acute, precum si in litiazele cu saruri de calciu.



Avantajele terapeutice ale consumului de mamaliga

Faimoasa si uneori in mod nedrept ironizata mamaliga romaneasca este un aliment foarte sanatos, recomandat ca inlocuitor al painii. De ce? Pentru ca atunci cand este preparata din malai natural (si nu din cel grisat), mamaliga este mult mai bogata in vitamine din complexul B si contine mai multe minerale utile (calciu si potasiu in special) decat painea. Apoi, mamaliga este consumata mereu proaspata, neavand nevoie de tot felul de conservanti si amelioratori sintetici daunatori, ca painea din comert. In plus, malaiul si mamaliga obtinuta din el au nenumarate aplicatii terapeutice certificate stiintific, din care vom enumera cateva:

Simptomele specifice debutului menopauzei, precum si tulburarile hormonale la femei sunt mult atenuate sau chiar eliminate de consumul sistematic de porumb, care contine substante ce regleaza activitatea gonadelor, favorizeaza oprirea hemoragiilor si are chiar usoare efecte calmante psihice.

Diabeticii vor beneficia si ei de consumul de mamaliga, care s-a demonstrat ca favorizeaza secretia endocrina a pancreasului si stimuleaza diureza. Din acest ultim motiv, mamaliga este recomandata si celor cu boli renale cronice.

Bolnavii de inima vor beneficia si ei de consumul sistematic de porumb, care este bogat in potasiu si substante din complexul B, ce protejeaza sistemul cardiovascular.

Curele de slabire in care se consuma mari cantitati de mamaliga sunt foarte eficiente, deoarece acest aliment provoaca mult mai rapid senzatia de satietate, si chiar atunci cand este consumat repetat nu ingrasa, deoarece este destul de sarac in calorii.

Colecistita si dischinezia biliara, la fel ca si afectiunile biliare in general, raspund foarte bine la un regim alimentar cu multa faina de porumb, care este un bun antiinflamator, colagog (stimulent al secretiei de bila) si coleretic (favorizeaza varsarea bilei in intestin), fiind unul dintre putinele alimente care au aceste proprietati.