Pana ce nu se scutura frunzele, duceti-va in padure si luati energie de la copaci. Sevele care i-au ajutat sa rodeasca au inca vigoare. O maturitate care vi se va transmite benefic
Prin aplicatiile si procedurile sale, silvoterapia se deosebeste de celelalte metode de tratament naturiste, desi continutul procesului de vindecare este in mare masura acelasi. El implica nu numai latura fizica a trupului nostru, ci si cea psihica (sufletul) si cea spirituala (mintea). Acesta este un aspect hotarator, deoarece se stie ca orice influenta exercitata asupra componentei organice a fiintei noastre se transmite ulterior afectelor si ratiunii. Si invers, o experienta sau o traire din planul spiritual se repercuteaza prin intermediul sentimentelor asupra trupului nostru. Daca demersul de vindecare nu va depasi orizontul materialist, rezumandu-se doar la medicamente, mai curand sau mai tarziu, acestea isi vor extinde actiunea si asupra universului afectiv si spiritual. Erorile au consecinte grave, care deseori nu mai pot fi eliminate prin mijloace de acelasi tip, adica materiale. Daca insa vom alege un remediu si o terapie ce se adreseaza mai intai laturii spirituale, procesul de vindecare va fi, eventual, ceva mai indelungat, dar va patrunde mai profund in zonele organice.
Toate aceste considerente sunt valabile si pentru silvoterapie, ca parte a medicinei naturii. De fapt, silvoterapia preia stravechea traditie populara de vindecare cu ajutorul arborilor, in care se obisnuia sa se mearga la cutare sau cutare copac, pentru a lecui cutare sau cutare suferinta fizica. Iata mai jos cativa dintre arborii si arbustii cel mai frecvent recomandati odinioara si azi.
Artarul - Contra oricaror eruptii pe piele (se ating crengile).
Marul - Are actiune antitumorala (se foloseste in tratamentul cancerului).
Mesteacanul - Echilibreaza si combate stresul celor ce depun o munca intelectuala intensa, stimuleaza activitatea cerebrala. De asemenea, poate fi de ajutor in guta si afectiuni reumatismale.
Stejarul - Regleaza sistemul circulator si normalizeaza tensiunea. Are o actiune tonifianta, se recomanda pentru perioada de convalescenta dupa o spitalizare.
Aninul - Folositor in guta si astenie.
Plopul - Contra starilor tensionate.
Frasinul - Stimuleaza si tonifica intregul organism.
Molidul, pinul - In guta si boli de plamani. Combat transpiratia. Ajuta in momentele de suprasolicitare, intaresc nervii si relaxeaza.
Alunul - Stimuleaza functiile pielii, fortifica nervii si inima.
Socul - Activeaza eliminarea reziduurilor prin scaun si urina. Intareste sistemul imunitar si previne racelile.
Teiul - Intareste inima. Calmeaza si relaxeaza.
La prima vedere, s-ar putea crede ca sub denumirea de silvoterapie se inteleg doar formele obisnuite de prelucrare si utilizare ale plantelor medicinale, asa cum le cunoastem din practica generala a fitoterapiei, prin urmare, prepararea de infuzii, tincturi, unguente si altele asemenea. Desigur, aceste posibilitati exista.
Un remediu de sorginte divina:
energia arborilor
Radacinile, scoarta, mugurii, frunzele, florile si fructele arborilor sunt transformate frecvent in remedii de sanatate. Cu mult mai importanta e insa forta energetica a pomilor fructiferi si-a copacilor, o iradiere benefica pentru starea psihica si spirituala a celor ce au nevoie de ajutor, oameni bolnavi, dar si sanatosi care vor sa-si refaca rezervele de vitalitate. Ideea de insanatosire cu ajutorul arborilor e la fel de veche precum omenirea insasi. Din pacate, ea a fost uitata aproape cu totul, foarte putini oameni mai cunosc astazi aceasta metoda. Este o modalitate de vindecare ce s-a pierdut, fiindca necesita receptivitate si timp. Odata cu disparitia treptata a celor doua premise, aceasta terapie subtila a incetat sa-si mai afle locul in societatea noastra tehnicizata, grabita si lipsita de sentimente. Silvoterapia ofera posibilitati nelimitate de a regasi legatura profunda cu natura, si prin natura cu noi insine, dar si cu semenii nostri, de a invata din nou sa simtim si sa comunicam. Fireste, este doar una dintre numeroasele modalitati de a impulsiona cautarea sinelui si revigorarea relatiilor cu cei din jur, insa una dintre cele mai frumoase pe care le cunoastem. In silvoterapie, remediul este chiar fiinta vie a arborelui. Ne insanatosim si ne energizam, apeland la forta ce face copacul sa creasca pana la splendoarea deplinei sale maturitati, dupa tiparul caracterului sau specific, al unicitatii lui.
Privite din afara, toate plantele ce alcatuiesc o anumita familie, fie arbori, fie arbusti, fie ierburi, seamana leit unele cu altele, incat suntem incapabili sa le deosebim. Abia cand le cercetam indeaproape, fiecare din ele isi dezvaluie faptura individuala. Prin insusirile sale specifice si prin farmecul sau, un mesteacan tanar ni se arata altfel decat unul matur sau batran. Tot atat de deosebiti sunt un mesteacan sanatos si unul bolnav.
Fiecare copac, la fel ca fiecare floare sau arbust, are povestea sa. O poveste care poate fi descifrata si inteleasa atunci cand stim sa ne apropiem de ele cu respect si cu drag. Natura, pamantul si tot ce ele adapostesc in sanul lor ni se deschid deodata. La inceput, ni se arata aspectul si imprejurarile exterioare. Incetul cu incetul insa, ne deprindem sa intelegem modul lor de a comunica, limbajul vizual. Astfel vom descoperi ca, de fapt, acest limbaj al imaginilor nu ne este catusi de putin strain, dimpotriva, il vom recunoaste ca pe propriul nostru limbaj ancestral. Vom percepe, in sfarsit, comunicarea continua dintre toate fiintele existente in lume. Atunci vom intra in dialog cu natura, cu noi insine si cu insasi ideea creatiei. Acest dialog devine o putere vindecatoare. Nu mai e nevoie sa culegem frunze, sa dezgropam radacini, sa rupem flori si sa jupuim scoarta copacilor. Izvorul fortei vindecatoare il gasim chiar in noi, prin dialogul cu arborele. Devenim propriul nostru remediu. Suntem un remediu pentru noi si pentru arbore, la fel cum arborele este un remediu pentru sine si pentru noi. E un dar care ni se ofera si care asteapta ca noi sa invatam a-l primi.
Copacul ca mijlocitor
Cand izbutim sa ne apropiem de-un copac, e ca si cum l-am auzi spunand: "Vino si cunoaste-te prin mine. Deschide-ti inima. Daca imi intelegi glasul, te pot insoti pe calea noastra comuna, pana la sorgintea eterna a vietii". Pentru a implica arborele in procesul nostru de insanatosire, nu trebuie sa preparam ceai din frunzele lui. Nu sunt necesare nici un fel de alte premise, in afara de deschiderea si disponibilitatea noastra launtrica. Modalitatea traditionala de a intra in legatura cu un arbore este urmatoarea: descaltati de pantofi si ciorapi, cu talpile simtind nemijlocit pamantul, cu bustul gol sau, daca este posibil, complet dezbracati, ne apropiem de copac, ii atingem trunchiul cu varfurile picioarelor si il inconjuram cu bratele. Sau bratele pot fi lipite de el, cu palmele indreptate in jos. De asemenea, se poate ca bratul stang sa fie ridicat in lungul trunchiului, iar bratul drept coborat. Si pozitia inversa este la fel de buna. Aici, fiecare trebuie sa-si aleaga forma de atingere cea mai potrivita si mai placuta pentru el personal, la momentul respectiv. Important este doar sa ne simtim bine, ceea ce inseamna si sa fim total liberi, sa nu ne simtim observati, supusi vreunei presiuni din interior sau exterior.
Cu aceasta, am facut primul pas. Urmeaza sa percepem copacul incet, fara graba. Ne rezemam de el si ne odihnim la pieptul lui. E o concentrare tacuta, in care arborele incepe sa ne ajute. Acum el isi indeplineste rolul de mijlocitor. Inceteaza sa fie doar lemn si frunzis si devine faptura vie care a fost de fapt intotdeauna. Il simtim ca fiinta si tot ca fiinta el ne transmite povestile sale, trecutul, prezentul si viitorul lui. Ca fiinta, ne transmite forta, pace, liniste, echilibru, dar si tristete, melancolie, vechi amintiri, griji si sperante. Scoarta lui ni se pare uneori calda, alteori racoroasa. Cateodata, ne face sa lacrimam, apoi ne cheama sa ne trezim din visare. Ne invata sa gasim ocrotire si indispensabilul sentiment de siguranta. Ne arata o lumina in bezna. Durerile se topesc in imbratisari. Traim comunicarea cu copacul. Stam inlantuiti si prin el ne cunoastem pe noi insine. Toate granitele au disparut. Arborele devine un mijlocitor, o veriga pe drumul ascendent al cunoasterii si al implinirii noastre. Ceea ce percepem la el, felul cum il simtim, reflecta ceea ce suntem noi in acest moment. Vedem imaginile arborelui, pentru care suntem deschisi acum. Toate acestea se petrec in planul spiritual. Pornind de aici, el actioneaza apoi si in planul fizic. In organismul nostru, construit din materie opaca, mijlocirea lui se resimte ca un proces de vindecare. Transformarile interioare, subtile, spirituale prind chip si forma la nivelul grosier, corporal. Invizibilul devine vizibil, prin modelarea materiei. In cuprinsul intregii naturi, aceste procese sunt puse in evidenta prin aspectele lor exterioare. Trasaturile caracteristice, "fiinta launtrica", imbraca forme si astfel devin perceptibile.