Juriul Academiei Suedeze lucreaza in cea mai mare taina, asa ca, pana la anuntarea laureatului pentru literatura (totdeauna intr-o joi), presa nu poate face decat presupuneri. Care se dovedesc in fiecare an gresite. Anul acesta, pe lista de premiabili cu mari sanse figurau nume celebre, cu vechi state de candidati, precum americanii Philip Roth si Joyce Carol Oates, albanezul Ismail Kadare, israelianul Amos Oz sau suedezul Tomas Transtrmer (cu totii tradusi si comentati la noi, unii participand chiar la lansarea cartilor lor in romaneste, ca invitati ai Uniunii Scriitorilor). E drept ca Harold Pinter figura si el printre favoriti, dar in coada listei, al 23-lea din 24! Si totusi, a intrunit majoritatea voturilor pentru cel mai ravnit premiu literar din lume, in valoare de 1,28 milioane de dolari. Nici Harold Pinter nu e un necunoscut pentru publicul romanesc, spectacole cu piesele lui jucandu-se de peste 37 de ani, iar numele sau putand fi vazut pe genericul unor filme apreciate, in calitate de scenarist (precum Logodnica locotenentului francez, Servitorul, Aniversarea sau Ingrijitorul), de actor sau regizor. In lumea teatrului, filmului si radioului britanic, Harold Pinter e un "clasic in viata", desi atitudinea sa vesnic protestatara si militantismul pentru drepturile omului il fac incomod pentru oficiali.
Nascut in 1930 la Londra, intr-o familie modesta, a inceput sa scrie poeme in adolescenta, iar dupa liceu a urmat studii de actorie, urcand pe scena sub pseudonimul David Baron. Prima tinerete si-a petrecut-o jucand in turnee prin toata Anglia, iar cand nu avea angajament pentru vreun rol, nu ezita sa lucreze orice - chelner, portar, vanzator ambulant - pentru a-si intretine sotia (si ea actrita) si fiul, nascut in 1957. An fast, in care Pinter debuteaza ca dramaturg cu doua piese remarcate pentru noutatea pe care o aduceau in lunga traditie a teatrului englez: Camera si Aniversarea. Incepea astfel o opera ce insumeaza azi 33 de piese de teatru, jucate in toata lumea, publicate in volume, distinse cu premii si mult comentate de critici si teoreticieni literari. Care vad in Pinter un innoitor al limbajului teatral, un reprezentant stralucit al postmodernismului: el a dinamitat granitele intre comedie si tragedie, intre poem si proza, intre discurs si tacere, intr-o maniera atat de originala, incat numele i s-a transformat in epitet: pinteresc. Tematica acestor piese o constituie lupta pentru putere, cu violenta ei continuta, tensiunile existentiale intr-un spatiu sufocant, conditia aleatorie de stapan si subordonat. Misterul e construit din dialoguri imprevizibile si taceri, din rasturnari de forte si o poezie emanand ca un parfum difuz din limbajul exploatat cu virtuozitate. Strategia dramatica si-a elaborat-o si pe baza experientei de actor si regizor care stie sa faca publicul sa astepte, fara a banui nici o clipa ce se va intampla pana la urma. Stapanind atat de bine arta dialogului si a constructiei (mai dificile in dramaturgie decat in orice alt gen literar, ceea ce explica de ce autorii de piese de teatru sunt mult mai putini decat romancierii sau poetii, in toate culturile), Harold Pinter nu urmareste sa-si distreze sau reconforteze spectatorii, ci sa-i nelinisteasca, sa-i irite, sa-i inspaimante, sa-i forteze la o atitudine, fie si polemica, sa-i faca sa intre, prin goluri alunecoase, in profunzimi umane ce tin de esenta muzicii, de vibratia poetica in jurul tainei.
In Romania, cea mai jucata piesa a proaspatului laureat Nobel e Ingrijitorul, pusa in scena prima oara la Teatrul Mic, in 1968 (an in care a si fost publicata in editia in doua volume de Teatru englez contemporan, aparuta la Editura pentru literatura universala), si care a cunoscut apoi sase montari diferite la teatre din Bucuresti, Timisoara, Craiova si Sfantu Gheorghe. Au mai intrat in repertoriul teatrelor noastre, atat inainte, cat si dupa 1989, spectacole cu piesele pinteresti Aniversarea, Chelnerul mut, Serata neprevazuta, in viziuni regizorale diverse, dramaturgia lui continuand sa-i atraga pe tinerii regizori romani si in noul mileniu.
In privinta orientarii politice, juriul Nobel nu s-a dezis nici de data aceasta (sa mai spun ca din acest punct de vedere, scriitori uriasi, precum Vargas Llosa sau Ernesto Sbato n-au sanse, caci valoarea literara nu e decat un termen din ecuatie?). Harold Pinter e un om de stanga, un militant activ care, in urma cu trei ani, cand a aflat ca are cancer, a renuntat total la teatru si film, pentru a deveni, prin frecvente aparitii in mass-media, "o pacoste" pentru guvernanti (cum se autocaracterizeaza). In 1999 a condamnat interventia Nato in Kosovo si in 2001 s-a alaturat comitetului international care-l apara pe Milosevici. Bineinteles ca e impotriva razboiului din Irak si un critic virulent al politicii externe anglo-americane, vituperand in special impotriva presedintelui George W. Bush si a prim-ministrului britanic Tony Blair. Independent in gandire si revoltat din fire impotriva complicitatii dintre guverne, marea finanta si propaganda manipulatoare, Harold Pinter a declarat ca n-are de gand sa stea cuminte si sa scrie piese de teatru in timp ce, sub pretextul apararii democratiei, sunt ucisi mii si mii de oameni. E de asteptat ca discursul lui de la ceremonia inmanarii premiului Nobel, ce va avea loc la Stockholm la 10 decembrie, sa fie unul incendiar.