"Esti foarte frumoasa. Pot sa te rog sa dansezi cu mine?" "Da... dar nici nu stiu cine esti..."
Imi amintesc si acum ca baiatul mirosea a primavara si era imbracat in alb. Ajunsesem din greseala la acea aniversare a colegei mele. Eram micuta, trecusem in clasa a Viii-a si habar nu aveam cum era cu prieteniile cu baietii. Le ascultam eu pe fetele din clasa povestind despre intalniri, sarutari si telefoane, dar aceste lucruri pareau total neinteresante, mie imi placea sa citesc si sa iau note bune. Sigur, ma mai uitam si in oglinda si imi placea ce vad acolo, adica eram impacata cu mine, dar nu ma preocupam prea mult sa arat bine. Dar in seara despre care va povestesc, o colega pe care o intrebasem, neajutorata, cu ce sa ma imbrac, imi sugerase sa pun pe mine o fusta scurta si sandale cu toc inalt. Am ascultat-o si presupun ca eram simpatica asa, cu parul lung si cret, putin cam zapacita, ce mai, copil de clasa a Viii-a...
Am dansat un dans, apoi altul... apoi am stat de vorba si am aflat ca tot copil era si el, doar ca era in clasa a Xii-a. Nici unul dintre noi nu indraznea sa faca vreun gest. Stateam si ne priveam doar. Petrecerea s-a terminat la ora 5 dimineata. Dar cine mai stia cat timp trecuse? Aveam impresia ca ne cunoastem de cand pamantul si lumea. A doua zi pluteam. Nu se mai intelegea nimeni cu mine. Daca ma intrebau ceva nu auzeam, nu eram atenta, zambeam mereu, imbratisam pe toata lumea... si invatam foarte mult, pentru ca el locuia in alt oras, unde era un liceu foarte bun, si imi doream sa merg acolo, sa fim impreuna. Visuri de copil...
La inceput, ma suna aproape in fiecare zi. Apoi ne-am scris scrisori lungi de cate 10 pagini, in care ne povesteam ce faceam la scoala, ce visam pentru viitorul nostru, cum ne doream casa "noastra"...
Bunicii lui locuiau in acelasi sat cu parintii mei. Toata vacanta de vara a stat acolo, la tara, si i-a ajutat la treburile gospodaresti. Dupa-amiaza, venea si stateam ore in sir sub niste nuci batrani. Cate stiau ei, nucii... Ne tineam cu drag de mana, pe ascuns, si visam asa frumos... Parintii mei au fost uimiti la inceput, dar au inteles inocenta noastra si ne-au lasat in pace. "Ei, acolo, niste copii, dragostea asta te face de uiti pe ce lume traiesti", spuneau. Au acceptat prietenia noastra, si pentru ca ma facea sa invat, iar asta ii bucura mult.
Apoi a venit despartirea. Trebuia sa plece acasa la el, in oras, si nu ne mai vedeam un timp. Mi-a trimis o scrisoare mica de tot. Unele cuvinte erau indescifrabile, pentru ca picurasera lacrimi pe ele. Bineinteles, m-a mintit ca i-a picurat apa peste scrisoare. Cine sa-l fi crezut? Cand ne-am reintalnit, am primit in dar de la el un colier cu trei stelute ce "se asortau cu ochii mei".
Imi era asa de drag...
Cand ne-am sarutat prima oara, au picurat lumini pe chipurile noastre. Tremuram amandoi de emotie. Am stat asa, privindu-ne in ochi mult timp, fara o vorba. In urmatoarea scrisoare, primeam cea mai frumoasa declaratie de dragoste pe care un baiat i-o putea face unei fete. Era un citat din Cantarea cantarilor din Biblie.
Dar timpul a trecut. Eu am reusit sa intru la liceu in orasul lui, dar el a plecat la o facultate buna, in alt oras. Ne mai scriam uneori. Am aflat apoi ca era prieten cu o alta fata, si apoi cu alta. Am suferit, eu chiar credeam ca ne eram sortiti pentru toata viata. Dupa o perioada, mi-am luat inima in dinti si l-am rugat sa fim din nou prieteni, sa reinnodam povestea noastra intrerupta, visul acela frumos. Nu a acceptat, deja avea o relatie serioasa. O vreme, m-am intrebat: "De ce, Doamne? Cum de-a uitat tot ce-a fost?", dar timpul a invaluit totul cu o hainuta de liniste.
In vacanta trecuta, ca sa castig niste bani, am lucrat intr-un magazin de haine. Intr-o zi, a trecut prin fata magazinului si m-a vazut. O clipa am vrut sa fiu orgolioasa si sa ma prefac ca nu l-am recunoscut, dar nu am putut. Am alergat afara si l-am strigat. Ma vazuse, dar probabil asteptase un semn. A spus ca se grabea, dar va veni mai tarziu. Nu l-am crezut. "Ce importanta mai am eu acum?", mi-am zis. Dar a venit. Am aflat ca e in continuare prieten cu fata aceea, ca "probabil o iubeste", si ca "toate fetele sunt frumoase". I-am dat numarul meu de telefon, dar nu m-a sunat niciodata. Acum, totul e linistit, chiar daca atunci cand inchid ochii, ii mai simt cateodata parfumul... Mirosea asa de frumos a curat!
Nu-l mai iubesc, acum e altcineva in sufletul meu, dar iubesc zilele de atunci. Sper sa fie fericit... Sper ca fata aceea il iubeste cu tot sufletul, asa cum merita. Sunt sigura insa ca lumina zilelor traite impreuna nu se va stinge nicicand. Prima iubire nu se uita niciodata.
Geana Mirabela-Silvana - com. Alunu,
jud. Valcea, cod 247005
Ograda cu ingeri
Eram trei copii la parinti, doua fete si un fecior, si am fost crescuti cu multa iubire, desi parintii mei erau oameni modesti. Cel mai mult acum, dupa ani de zile, mi-as dori s-o mai vad odata pe mama. Micuta de statura si harnicuta ca o furnica, ducea, saracuta, greul familiei. Era peste tot, si acasa, langa copii, si pe camp, la munca, dar si la balta, cu cosul, la prins de tipari. Era o femeie strasnica maicuta mea, avea un har fermecat al povestilor, fie adevarate, fie inventate de ea pentru noi. Nu ma pricep la cuvinte mari. Tata nu mi-a dat voie la scoala, si, Doamne, ce-mi doream sa merg si eu cu traista cu carti pe umar, alaturi de copiii satului... "Nu ai voie, trebuie sa mergi cu oile la pascut", zicea cu o voce aspra. Noroc cu mama, care ma mangaia si imi stergea lacrimile de pe obraz. Mi s-a facut asa dor de ea, micuta si desculta, parca o vad venind pe ulita mare, in satul unde plecasem dupa casatorie. Cu carti de povesti pentru fetele mele, zahar cubic prin buzunare si o traistuta. Era toata numai zambet si bunatate. Il iubea pe Dumnezeu, fara odihna! Tinea toate posturile de peste an, o vedeai toata ziua cu botul de mamaliga cu ceapa in mana, ingenunchind noaptea pe la icoane, rugandu-se pentru noi. Sunt sigura ca acolo sus, unde este, maicuta mea are un loc aparte, o ograda cu ingeri. Dragostea ei m-a urmarit peste tot, si in copilarie, si in viata, chiar si dupa ce m-am casatorit.
M-am indragostit intr-o singura zi, si tot intr-o singura zi am fost ceruta de la parinti de sotie. Era inalt, frumos, cu ochii albastri, cu palarie pe cap si o punguta cu bomboane in buzunar. Ne-am luat, ne-am iubit, am facut o micuta nunta (era iarna, prin 1955) si m-am trezit femeie fericita, cu dragoste de familie, de animale si de tot ce era in jurul meu. Intai am locuit cu parintii lui (eram sapte guri la masa), apoi ne-am facut o casuta, am avut si avem trei flori: Lenuta, Florica si Viorica. Doamne, cat am muncit pentru ele... Acum, fetele au crescut, au casele lor, au plecat la oras, au copii, sunt bine, fericite, si noi suntem si mai fericiti, sa-i stim pe toti bine si cu frica de Dumnezeu.
Dragostea nu m-a parasit niciodata, este si azi aici, langa mine, stau cu ea la masa, ma culc si ma trezesc cu ea. Sunt un om fericit. Chiar si acum, cand batranetea ne-a cuprins pe amandoi si haina este asa de grea, tot ii fac fata, cu ajutorul lui Dumnezeu. Desi ma sprijin in doua bastoane si merg tot mai putin si mai greu, omul meu este neclintit langa mine, chiar daca abia aude atunci cand il strig. Dragostea m-a insotit peste tot in viata. Am primit-o necurmat de la mama, le-am dat-o si fetelor mele, o primesc de la barbatul meu. Nu se poate trai fara dragoste! Acolo unde lipseste e pustiu si bate a moarte. Acolo unde exista, s-o laudam.
Maria Tudor - sat Buciumeni,
com. Budesti, jud. Calarasi, cod 915102