"Fata cu naiul": Cornelia Tihon

Corina Pavel
"Sper sa ajung intr-o zi la fel de celebra ca Gheorghe Zamfir".

Premiata la sectiunea instrumentala a Festivalului National al Cantecului si Dansului Popular Romanesc "Mamaia 2005", basarabeanca Cornelia Tihon a cucerit aplauzele si simpatia publicului, dar si aprecierile asprului juriu al festivalului. La cei 17 ani pe care ii are, Cornelia crede in steaua ei si nu stie decat sa munceasca fara ragaz, sa cante si sa studieze neintrerupt. Si-a lansat de curand primul ei album cu muzica instrumentala, intitulat Revelatie (produs de Fundatia Culturala "Phoenix", care o si impresariaza). Cu trasaturi prelungi, bizantine, smeada, cu ochii mari, tine naiul cu delicatete de parca ar fi din portelan fragil. Cornelia are lumea ei, din care razbat pana la noi sunete diafane. Acum sta in fata mea, inconjurata de o multime de traistute in care inveleste cu grija instrumentele ei exotice, toate din lemn, lut ars, piele si fire colorate de lana. Parca ar fi o fetita venita sa-mi arate jucariile ei. Imi spune de la inceput ca ea nu stie sa vorbeasca despre sine si ca mai bine imi canta.

"Vreau sa-mi pastrez cat mai mult inocenta"

- La ce viseaza o domnisoara de 17 ani, ca tine, Cornelia?
- Eu ma cred tot copil. Vreau sa-mi pierd cat mai tarziu inocenta. Probabil o sa ma trezesc intr-o buna zi ca sunt mare si ca-l astept pe Fat Frumos. Dar, din punct de vedere muzical, visez sa am o cariera frumoasa si sunt abia la inceputul ei. Vreau sa aduc oamenilor bucurie, sa le fiu aproape de suflete, prin muzica mea. Si pentru asta ma rog la Dumnezeu sa fiu sanatoasa, ca sa muncesc pentru telul meu. Pentru ca stiu ca ma asteapta un munte de greutati pe care trebuie sa-l urc.
- Cand ai aflat tu ce inseamna muzica? Cand te-ai trezit cu ea in casa, in sufletul tau?
- Tatal meu a cantat la saxofon, la clarinet, la mai multe instrumente de suflat. Asa ca m-am nascut cu muzica langa mine. De la patru ani am inceput sa invat sa cant la fluier, tot de la tata. Am luat apoi diferite instrumente de la mesterii populari pe care i-am intalnit umbland cu tata pe la nunti, pe la targuri, chiar pe la ei pe-acasa. El se invartea in lumea asta, a muzicii populare si a mesterilor populari, desi era profesor de istorie. Dar atat de mult ii placea muzica, incat a facut parte multi ani din marile orchestre si tarafuri populare din Chisinau, si nu pregeta sa mearga oriunde ca sa cante. De la el am invatat tot ceea ce stiu. Din pacate, s-a prapadit in primavara aceasta, si singurii maestri pe care-i am acum sunt profesorii mei de la scoala. Spuneam ca tata ma lua cu el pe la diferiti mesteri, care-mi aratau diferite instrumente si chiar ma invatau sa cant la ele. De exemplu, la Chisinau este mesterul Iorga, care face fluiere si tot felul de instrumente de suflat, tilinci, cavale, naiuri, ocarine, cimpoaie, care de care mai nastrusnice, inventand chiar instrumente noi dintr-o tiuga, dintr-un bostan, dintr-o tartacuta. Cum este "iorgafonul", facut dintr-o tiuga mare, cu coada gaurita, care seamana cu un cimpoi. L-am spart odata, din greseala, noroc ca mama, care-i profesoara de matematici si de arte plastice, se ocupa, printre altele, si cu restaurarea instrumentelor mele. Mi l-a lipit bine cu clei, l-a repictat si acum arata ca nou, ba chiar mi se pare ca suna mai bine ca inainte. Cel mai nou instrument al meu este acesta, se numeste "tudora", pentru ca e facut de un mester din satul moldovean Tudora, de langa granita, pe care l-am intalnit aici, in Bucuresti, la Muzeul Satului. Tot de la el am un instrument facut dintr-un corn de vaca. Si mai am si niste dobe facute din trunchiuri de copac scobite, peste care e intinsa o piele de capra. Si fratii mei canta la diferite instrumente (cel mai mare e cu noi, la Bucuresti, e medic la Spitalul Colentina, mijlociul locuieste in Chisinau, iar eu sunt mezina). Cand ne-apuca dorul de Moldova si jalea de tata, eu iau fluierul, el ia cobza (canta la mai multe instrumente cu coarde, iar una din compozitiile lui se gaseste si pe primul meu album) si cantam impreuna. Iar mama asculta si plange. Ea e cel mai bun critic muzical al nostru. Uite, aici am o tilinca, e cel mai vechi instrument din lume, pentru ca nu are nici o gaura, e doar batul gol, din lemn de soc. Ocarina aceasta este facuta din lut ars, dupa un model vechi de mai multe mii de ani, gasit in sapaturile arheologice si expusa intr-un muzeu din Basarabia. Chiar si decoratiunile sunt arhaice, primitive, seamana cu cele de pe vasele culturii Cucuteni, iar mesterul meu a vrut sa le faca intocmai.

"Mi-am facut prieteni in Romania, oameni deosebiti, care mi-au
intins o mana de ajutor"


- Cum a fost pentru tine sa-ti strangi toate aceste "jucarii", sa-ti impachetezi totul si sa lasi Chisinaul pentru Bucuresti?
- La inceput a fost greu, dar apoi m-am obisnuit cu orasul, cu ritmul lui, cu oamenii, altfel decat la noi. Si cu locuinta am avut mereu probleme, si cu faptul ca aveam accent moldovenesc si copiii radeau de mine. Dar am primit si ajutor, uneori chiar nesperat, si am reusit sa ma integrez aici. Mi-am facut prieteni in Romania, colegi de scoala, profesori, pedagogi, si printre artisti, chiar si oameni obisnuiti, care mi-au intins o mana de ajutor, atunci cand am avut cu adevarat nevoie. Fostul secretar de stat de la Ministerul Culturii, Ion Antonescu, m-a ajutat sa-mi cumpar un nai superb, unicat, cu o istorie foarte interesanta (facut de un mester basarabean, cumparat de cineva de la Moscova, revandut si ajuns din nou in Basarabia, la mesterul Iorga, care l-a pastrat pentru mine, pana am strans banii pentru el). Fabrica "Hora" de instrumente muzicale din Moldova mi-a restaurat un nai foarte vechi, primul meu nai, pe care-l am de la tata, si am facut demonstratii cu el, la standul "Hora" de la Targul International de la Frankfurt. Am si un nai realizat pentru mine de fabrica "Hora", dupa proiectul maestrului Gheorghe Zamfir. Narcisei Suciu ii datorez foarte mult, ea si-a vandut trofeul "Cerbul de Aur" la o licitatie pe Internet, iar banii mi i-a dat mie, ca sa ma pot muta, efectiv, din Chisinau la Bucuresti. Am invatat mai intai la Liceul de Muzica "Ciprian Porumbescu" din Chisinau, apoi am obtinut o bursa si am venit aici, la "George Enescu". Am terminat si cursurile Colegiului Pro, am avut si o slujba - timp de un an am cantat seara, aveam un program de o ora, la restaurantul Baneasa - in perioada cand tatal meu se imbolnavise si aveam nevoie de bani. Dar era si un exercitiu de cucerire a publicului si de comunicare pe care-l faceam seara de seara. Cand am venit, eram doar o copila, cu sapte ani in urma aveam doar zece ani. De atunci, sunt monitorizata si de Fundatia "Henri Coanda", pentru copii supradotati. Cel mai bun lucru ar fi sa studiez la Conservator, dar daca ar aparea o posibilitate sa obtin o bursa si sa merg sa studiez in strainatate, atunci, desigur, asta m-ar avantaja si mai mult.

"Sunt foarte sentimentala.
M-am nascut in ultima zi din Gemeni si "trag" a Rac"


- Cat de mult muncesti pentru asta, pentru a-ti atinge telul?
- Studiez foarte mult, ma straduiesc sa nu-i dezamagesc pe cei ce si-au pus sperante in mine. Am fost o data in discoteca, dar doar pentru ca am fost invitata sa cant acolo. De indragostit, ma indragostesc tot timpul, dar n-am timp de intalniri. Sunt foarte sentimentala, sunt nascuta in ultima zi de Gemeni si "trag" mai mult a Rac. De la el am o putere de munca uriasa. La liceu studiez si pianul, si naiul, apoi orele de cultura generala (imi place si matematica, dar nu prea am timp de ea, cam dau "rasol" uneori la teme). Cursurile le incep dis-de-dimineata si le termin la amiaza, apoi am repetitii pentru concertele organizate de scoala. Iar cand ajung acasa, mananc, ma uit la televizor, dansez de una singura prin casa (ador sa dansez!), apoi iar studiu, uneori si pana la miezul noptii sau pana striga mama la mine (noroc ca n-am vecini perete-n perete, sub noi e o batranica foarte cumsecade si intelegatoare cu artistii). In general, ma trezesc devreme si, cum deschid ochii, iau primul instrument pe care-l am la indemana si incep sa exersez. Imi amintesc ca in timpul turneului pe care l-am facut in vara prin Europa, cu colegii mei impresariati de Fundatia "Phoenix", toti se bazau pe mine ca ceas desteptator muzical: le dadeam trezirea cu exersatul meu de dimineata care, evident, se auzea in tot hotelul. Si apoi, in autocar, tot drumul, trebuia sa mai studiez ceva, pentru ca daca nu studiezi temeinic si zilnic la instrumentele de suflat, nu-ti mai poti controla bine respiratia, mai ales cea abdominala, si e foarte greu de cantat dupa aceea. Cand merg in strainatate, cel mai dificil lucru este sa desfac fiecare bocceluta si traistuta in fata fiecarui vames, si unora chiar sa le cant cu instrumentele mele, ca sa se convinga ca nu le folosesc drept ascunzatoare pentru droguri.
- Dar marea ta pasiune e naiul, acesta e instrumentul care ti-a adus cele mai multe premii...
- Naiul il studiez cu profesorii de la Liceul de Muzica "George Enescu", unde sunt eleva in clasa a Xii-a. Am urmat niste cursuri si cu maestrul Gheorghe Zamfir, e un foarte bun pedagog, a fost o incantare sa lucrez cu domnia sa, are rabdare sa ne desluseasca fiecare fraza melodica. Sunt foarte mandra ca pot sa spun ca am studiat cu Gheorghe Zamfir si sper sa ajung si eu, intr-o zi, tot asa de celebra.