Dupa Intoarcere in Bucurestiul interbelic, aparuta in 2003 tot la "Humanitas", si care a avut un mare succes si de critica, si de public, Ioana Parvulescu isi continua aventura calatoriei in timp pana in a doua jumatate a secolului 19. Formula prin care ii reuseste perfect magia de a transforma trecutul in prezent, de a te face sa respiri, pe parcursul lecturii, impreuna cu stra-stra-strabunicii aerul timpului lor, tine si de acribia documentara a istoricului, si de intuitia, imaginatia si expresivitatea romancierului. O cale pe care, la noi, exceleaza doar ea, fiindca mai adauga un ingredient irezistibil, care te face sa o urmezi de la prima la ultima pagina: curiozitatea si uimirea cu care descopera ea insasi aceasta lume veche-noua, bucuria explorarii cotloanelor ei ascunse, unde stralucesc geme de umanitate neobservabile de la distanta. Dupa ce a adunat o uriasa informatie despre Romania sub Carol I - din presa vremii, dar si din jurnale intime, corespondenta, memorii, ilustratii si fotografii, acte oficiale, harti etc. -, oamenii din urma cu peste un veac nu-i mai sunt Ioanei Parvulescu niste straini de studiat. Le devine, prin empatie, contemporana, intra in pielea lor,
traieste cu ei "clipa cea repede". Si din insumarea clipelor renasc
"oameni care au fost", pentru a-si duce din nou existentele, cu
tragedii si izbanzi, cu iubiri, idealuri si prietenii, cu desfatari si
necazuri, cu ambitii profesionale si politice. Caci istoria mica,
devenirea intima, se leaga mereu in cartea aceasta, ca si in viata, de istoria mare. Dupa ce a asimilat bibliografia pana la detalii aparent minore, de fapt divers (stiind ca tocmai ele dau sarea si piperul), scriitoarea insufleteste in 19 capitole un organism epic fermecator. Fiecare capitol e axat pe cate un aspect al perioadei, dar le unesc personajele care circula de la unul la altul, precum si atmosfera recuperata din particule fine. O atmosfera careia romanciera si poeta Ioana Parvulescu stie sa-i dea atata concretete, incat o sesizezi cu toate simturile. Te crezi teleportat, iar impresia de autentic e coplesitoare. Aproape uiti ca apartii secolului Xxi. Nimic nu e neadevarat, sau e doar in masura in care documentul folosit - scrisoare, notatie de jurnal, marturie - e el subiectiv.
Cu exceptia prefetei si a incheierii, reconstituirea e facuta de un
narator impersonal, cu fraza clara si eficienta, ce isi ascunde
personalitatea in chiar selectia operata din abundentul material
documentar, in montajul exceptional al fragmentelor, in jocul de
prim-planuri si panoramari, in stiinta alternarilor de ritm.
Personajele, carora scriitoarea le picura intre buze apa vie a
comprehensiunii sale, pentru a le trezi din nou la viata, sunt, unele, nume cunoscute de tot romanul scolarizat, precum C.A. Rosetti, Vasile Alecsandri, fratii Golesti, dr. Carol Davila, Titu Maiorescu, Petre Ispirescu, Iulia Hasdeu (veti afla insa despre ele o multime de lucruri noi si ii veti privi dupa lectura cu alti ochi). Intre oamenii care populeaza lumea cartii veti intalni si unii mai putin sau deloc stiuti, fiindca au avut in epoca roluri secundare, si carora Ioana Parvulescu le face dreptatea de a-i aduce sub reflectorul posteritatii. Sunt personaje admirabile, precum Maria Rosetti - scotiano-frantuzoaica Mary Grand, devenita din dragoste pentru sotul ei, C.A. Rosetti, o ferventa patrioata romanca (dupa cum tot adevarati patrioti, in fapte, au fost si neamtul Carol I si francezul Davila, dovada ca iubirea fata de o tara nu are neaparat legatura cu etnia). E evocata si frumoasa Ana Racovita, casatorita cu doctorul Davila si care moare prematur, fiindca un coleg al sotului ei ii da din greseala stricnina in loc de chinina. Tot tanara moare, de tuberculoza, si Elena Negri, "Steluta" lui Alecsandri, ceea ce nu-l impiedica pe poet sa se insoare mai tarziu cu
o fata de conditie modesta, Paulina Lucasievici, cu care nu prea iesea in lume, fiindca, nevorbind aceea frantuzeste, se simtea stinghera.
Prefera confortul conacului de la Mircesti. Alt personaj spre care se
indreapta simpatia recuperatoare a Ioanei Parvulescu e Sevastita, nevasta lui Petre Ispirescu. Dar cati dintre cei care sunt
familiarizati din copilarie cu Basmele romanilor stiu ca Petre
Ispirescu era un tipograf sarac, autodidact, ca avea sapte copii si ca jurnalul pe care l-a tinut releva o gandire nobila? Prin paginile
cartii veti intalni o multime de alti oameni inregistrati la starea
civila - scriitori, politicieni, jurnalisti, doamne din inalta
societate, burghezi, meseriasi, negustori. Veti afla cum petrecea lumea pe atunci, ce obiceiuri aveau, cum isi ingrijeau sanatatea, ce citeau, cum calatoreau si, mai ales, ce-i deosebea ca mentalitate de urmasii lor indepartati care suntem noi. Prin ce ne erau superiori. In intimitatea secolului 19 este o carte atat de frumoasa, de instructiva si de pasionanta, incat ar putea fi un dar de sarbatori, pentru oameni de orice varsta. Numai sa o merite.