"Victor, baiatul meu, e realizarea vietii"
- Motivul interviului pe care iti multumesc ca mi-l dai are o cauza speciala: de la o vreme incoace, arati superb! Iradiezi ca sarbatorile care se-apropie. Exista vreo cauza speciala?
- Exista. Copilul meu. De cand a aparut in viata mea, ma simt extraordinar! Victor, baiatul meu, e realizarea vietii mele! Mi l-am dorit cu o intensitate uriasa. Acum il am si, ca orice mama, cred ca nu mai exista altul pe lume ca el. Prezenta lui imi da sentimentul implinirii. Am o responsabilitate noua, pe care numai atunci cand apare copilul o intelegi profund. Realizezi ca un om depinde de tine. E o responsabilitate pe care nu o asimilezi unei poveri. Ti-o asumi cu placere si te gandesti la ea in fiecare zi. Lucrurile marunte ale vietii se transforma in fericire. Sunt fericita, de pilda, ca l-am deprins cu spalatul pe maini si pe dinti. Se duce, se urca singur pe scaunelul din fata chiuvetei, ma asteapta numai ca sa-l dau jos. Partea asta inca nu-i reuseste. Vreau sa-l invat sa fie ordonat de pe-acum. Si sa-l invat sa gandeasca liber. Vreau sa-l invat ca lumea asta e a lui. Ca s-a nascut pe planeta asta ca sa o cucereasca. S-o exploreze. E lumea lui, de care are dreptul sa se bucure si din care are dreptul sa ia tot ce-i mai bun si mai frumos. Peste tot unde merg cu el il las liber. Nu l-am tinut niciodata cu mine la masa, tintuit intr-un scaun. De altfel, e foarte sociabil si vesel. Probabil tine si de zodie: e Varsator.
- Te placi ca mama? Pe multe femei maternitatea le stinge, le copleseste cu servituti casnice.
- Eu sunt o mama libera, care nu vrea sa sufoce personalitatea copilului. Problema mea nu sunt servitutile cotidiene, ci excesul sentimental. Daca mi-e teama de ceva, este sa nu-l sufoc cu prea multa dragoste. In greseala asta as putea sa cad: sa-l iubesc patologic. Poate si pentru ca il cresc singura si toata afectiunea se canalizeaza asupra lui. Ii spun de zeci de ori pe zi ca-l iubesc, ii spun ca mi-e foarte drag, ii spun: "Mi-a fost tare, tare dor de tine si abia am asteptat s-ajung acasa sa te vad". Daca plec o zi si-l las cu bona, ii telefonez de nenumarate ori: el ma asculta, dar si vorbeste. Acum cateva zile a venit la mine si mi-a spus: "Dagu meu". In alta zi, mi-a spus: "Nani, puiu` mamii". A fost prima data cand a legat trei cuvinte. Si mi le-a dat mie in dar. Ma topesc, pur si simplu. De asta mi-e teama: sa nu-l sufoc cu dragostea mea. Fac eforturi sa mi-o dozez.
- Mostenesti afectiunea pe linie de familie?
- Mama e o femeie foarte iubitoare de copii. Si eu sunt la fel: m-am nascut cu niste instincte materne foarte pronuntate. Dar comportamentul matern vine si din studiile mele de psihologie. Copiii sunt modelati, sunt profund influentati de cantitatea de afectiune de care au parte in copilarie. Daca parintii sunt reci si rigizi, copilul se va dezvolta intr-un adult traumatizat. Gandeste-te la copiii din orfelinate. Copiii privati de afectiune ajung sa imbratiseze tipuri de comportament aflate la extreme: fie sunt oameni violenti, agresivi, care neaga nevoia de afectivitate, fie devin persoane-lipitoare, care se ataseaza maladiv de un El sau o Ea si care nu mai pot trai decat prin si cu prezenta acelui om. Lipsa de afectiune duce la un dezechilibru interior pe viata. Eu am avut parte de o familie iubitoare, care s-a preocupat de mine, de soarta mea. M-am nascut in Arad, acolo am copilarit si-am facut liceul si am plecat de-acasa abia cand am intrat la facultate. A trebuit sa ma mut in Timisoara. Mama mai traieste, tata a murit, din pacate, si mai am si o sora, mai mica decat mine cu doi ani, care nu are copii si traieste si ea in Arad, la fel ca mama. Toate trei ne iubim mult. Desi distanta intre noi e mare. Am avut noroc de o educatie afectuoasa si libera, atat de libera pe cat o permitea epoca. Dar am fost ocrotita si fericita. Iar unele dintre cele mai pregnante amintiri sunt acelea din vacantele petrecute la bunici, intr-un sat din Ardeal. Am si acum nostalgia satului romanesc si resimt o atractie frizand fascinatia pentru traiul in natura. Unul din visele mele e acela de a avea o casa la tara.
- Acum doi ani, la primul nostru interviu, erai o sotie fericita. Intre timp ai divortat. Ti-e greu, singura? Copilul e inca foarte mic. Te tin puterile sa fii, cum se spune, o mama celibatara?
- Daca e sa aleg dintre mai multe forme de rau, atunci o prefer pe aceasta: divortul survenit in momentul in care copilul e cat mai mic. In felul asta, se obisnuieste mult mai usor cu situatia in care tata nu sta cu mama. Asta ii si spun lui Victor: tata te iubeste foarte mult, doar ca sta in alta parte. Cred ca ar fi fost mult mai traumatizant pentru el daca era mai mare. In ceea ce ma priveste... nu e nici de dorit si nu e nici cel mai usor lucru sa fii o mama singura. Dar asa a fost sa fie. E o noua situatie asumata. Eu sunt un om puternic. Nu ma doboara nimic altceva decat boala si moartea.
- Au venit sarbatorile iernii. Baietelul tau e suficient de mare ca sa le inteleaga?
- Mare lucru nu intelege el, dar ii plac luminitele, brazii impodobiti. Pentru un copil e fascinant. Fiecare copil traieste magia Craciunului. Desi momentul in care afla ca Mosul nu exista poate fi destul de dificil. Eu am descoperit singura. Tata ne scosese la plimbare pe mine si pe sora mea, pentru ca mama sa poata decora bradul. Si cum ne plimbam noi asa, am vazut pe fereastra unei case niste oameni care impodobeau un brad. Si-atunci l-am intrebat pe tata: "Bine, da` nu Mosu` aduce bradul?". Si asta a fost. N-au mai avut ce face si ne-au spus adevarul. Am fost foarte dezamagita. Dar, la randul meu, am sa pastrez traditia pentru fiul meu. E o emotie de care avem cu totii nevoie. Ceva di-ferit, care misca un resort sufletesc profund. Si-apoi, Craciunul face parte din lumea copilariei. Mi se pare de neconceput ca cineva sa n-aiba parte de toata bucuria asta. Copiii au nevoie de basme, de eroi imaginari care sunt buni si curajosi si inving mereu raul.
- Vorbeai de nostalgia vacantelor petrecute la sat. Isi mai pastreaza sarbatorile ceva din frumusetea de altadata? E diferit Craciunul banatean de Craciunul bucurestean, sudist?
- Nu stiu cum e Craciunul din sudul tarii, cu exceptia celui din Bucuresti. Dar Craciunul din Ardeal si Banat mi-e tare aproape de suflet. L-am praznuit "ca la carte" din perioada copilariei si pana tarziu. Oamenii de acolo inca tin la sarbatoarea asta, chiar daca nu mai imbraca toti costumul popular si chiar daca aceste costume sunt adaptate: adica mai vezi si o floare de plastic prinsa pe el sau o bordura din hartie creponata. Nicaieri in lume folclorul nu se conserva perfect. In Romania, inca e prezervat intr-o forma destul de arhaica. In rest, se respecta datina. Flacaii merg la colindat... se tine Ignatul. Si bunicii mei sacrificau porcul in fiecare an. Partea asta mie nu-mi prea placea. Ma refugiam in casa si-mi astupam urechile. Dar apoi eram prima la gustatul sarmalelor si fripturii.
"Asa ne-a lasat Dumnezeu,
sa traim in perechi si
sa intemeiem familii"
- Tu si Victor o sa mergeti acasa, la Arad, de sarbatori?
- Nu, fiindca lucrez. Dar va veni mama aici si odata cu ea va poposi si o boare din parfumul Craciunului banatean. Duc si astazi dorul Banatului, dar n-am ce face, acum casa mea e aici. Am depasit drama initiala a ardeleanului dezradacinat si dupa cinci ani de Bucuresti, mi se pare ca sunt aici de-o viata. In general, oamenii care-au trait in mai multe orase si-au dezvoltat capacitatea de adaptare si s-au imbogatit spiritual.
- Prin natura muncii tale in televiziune, esti o profesionista pur-sange, obligata, adesea, sa-si sacrifice viata personala in interesul carierei. Ai putea sa permanentizezi aceasta conditie? Crezi in femeile-amazoane, pentru care viata sentimentala trece in planul doi?
- Cariera nu cred ca-ti poate implini integral viata. Iti aduce foarte multe satisfactii, dar nu cred ca un om poate fi multumit numai cu asta. Asa ne-a lasat Dumnezeu: sa traim in perechi si sa ne intemeiem familii. Si-atunci, asa suntem fericiti: avand o familie de care sa avem grija si pentru care sa muncim. Si abia apoi intervine cariera. Orice exagerare este periculoasa. Calea de mijloc e cea mai buna. Sigur, depinde si de etapa existentiala in care te gasesti. La inceput, te focalizezi pe cariera. Apoi, dupa ce cursul profesional s-a asezat, iti intemeiezi o familie. Eu ma aflu in punctul in care, conform spiralei evolutioniste, am revenit la preocuparea legata de consolidarea carierei. Deocamdata, nu ma intereseaza sa-mi intemeiez o alta familie. Il am pe Victor. Asta inseamna ca sunt mai bogata decat acum zece ani, cand debutam in televiziune. Si suntem sanatosi. Asta e mai important decat orice.
"Spune-le oamenilor ce stii!"
- Faci o cariera publica de mare audienta, dar... dincolo de micul ecran. Ajung si semne de simpatie la tine?
- Da. Primesc reactii de la oamenii cu care ma intalnesc pe strada, de la prieteni, de la telespectatorii care imi trimit scrisori sau e-mail-uri, si apoi, mai e si indicele de audienta. Ceea ce incerc eu sa fac este sa privesc fiecare jurnal ca pe o comunicare. Inainte de fiecare intrare in direct imi repet: "Spune-le oamenilor ce stii. Detii niste lucruri pe care ei nu le stiu. Tu trebuie sa le spui!". Menirea mea de redactor-prezentator este de a prelucra si de a comunica informatia in varianta cea mai simpla, mai clara si mai obiectiva cu putinta. In mesaje, oamenii fac apel la ajutorul meu, pentru cele mai diverse probleme. Cineva mi-a scris, de pilda, ca a primit o amenda pe tren si ma ruga sa-l ajut sa n-o plateasca. Imi mai scriu oameni din penitenciare. Sunt oameni care ma incurajeaza, femei care imi spun ca si ele au copii, ca stiu ce inseamna sa fii mama si ma indeamna s-o tin tot asa, sunt femei din vestul tarii care ma percep ca pe un reprezentant al lor...
- Inchei cu o intrebare indiscreta: cu ce retete iti intretii frumusetea?
- Eu cred ca un om poate sa fie frumos daca "se simte" asa. E greu sa-i pacalesti pe ceilalti, oricat de larg ti-e zambetul. Asa ca am incercat sa am grija de viata mea interioara. Citesc foarte mult. Tot felul de carti care mi se pare ca-mi prind bine. De pilda, citesc carti motivationale, sigur, nu cred ca poti sa te imbogatesti in doua saptamani sau sa devii fericit peste noapte, cum se spune in ele, dar ceea ce-mi dau mie cartile astea e o infuzie de energie. Citesc si multe carti de psihologie infantila. Si romane, dar sunt selectiva: le ocolesc pe cele triste, iar cele de actiune nu m-au atras niciodata prea mult. In ce priveste forma fizica, pentru ca mie chiar imi pasa cum arat, dupa ce am terminat de alaptat, am intrat pe cura lui Michel Montignac, a carui carte s-a tradus si la noi. E o dieta disociata. Am facut si mult sport: fitness si inot. Inot cate o ora, pe ceas. In rest, folosesc creme, masti, dar cu masura. Ma intereseaza cum arat, dar nu sunt obsedata, in schimb sunt ipohondra cu sanatatea, asa ca iau vitamine, fier, calciu cu magneziu, beau multa apa ca sa ma hidratez. Nu pierd nopti. Nu sunt genul care merge in discoteci, cluburi sau baruri. Imi place sa merg la restaurant sau la o cafenea, dar nu noaptea. Noaptea e facuta ca sa citesti sau ca sa dormi.
Fotografii de Iulian Ignat