Pentru cine nu stie, Teatrul "Cassandra" sau Teatrul studentilor (care se pregatesc sa devina actori) se afla in Bucurestiul vechi, pe langa strada Smardan, pe langa Teatrul de Comedie, pe langa Curtea Sticlarilor, pe langa strada Gabroveni... O zona plina de istorie, dar greu incercata de cutremure, demolari si neglijenta celor in drept sa o apere de la o moarte lenta. In cei 16 ani care au trecut de la Revolutie, edilii sefi ai orasului n-au facut decat mici "carpeli", in aceasta zona care ar fi trebuit restaurata cu grija, ca o bijuterie aparte, martora pretioasa a unui trecut de civilizatie cu care ne putem mandri chiar si la... Strasbourg.
Ei bine, in aceasta ambianta istorica, s-a petrecut un eveniment de exceptie, si anume, decernarea, in cadru solemn, a titlului de Doctor Honoris Causa, acordat, in sedinta extraordinara, de catre senatul Universitatii Nationale de Arta Teatrala si Cinematografica, d-nei Olga Tudorache si d-lui Ovidiu Drimba.
Cu aproape o ora mai devreme (invitatia era pentru orele 16), holul teatrului zumzaia de "lume buna". Mari oameni de teatru, dar si studenti la U.N.A.T.C., gazetari, critici, televiziuni... au sosit sa-i aplaude pe cei doi laureati. La deschiderea cortinei, pe scena s-au aflat chiar membrii senatului. Adica: rectorul Florin Zamfirescu, Laurentiu Damian, prorector, Cristina Nichitus si Gelu Colceag - decani, Dan Vasiliu - cancelar. Toti in tinuta academica.
Pentru Olga Tudorache, "clasicul" Laudatio a fost rostit de regizorul de teatru si film Alexa Visarion. Un discurs cald, doct, un veritabil portret in cuvinte al marii actrite. La fel de convingator a fost si filmul documentar la care am asistat, o pelicula alcatuita din fragmente apartinand unor filme ori unor spectacole de teatru in care a jucat Olga Tudorache, toate menite sa ne demonstreze multele, infinitele fatete ale uriasului talent al acestei artiste - unice in felul ei. Ne-am convins astfel - daca mai era cazul - ca Olga Tudorache poate intruchipa, cu aceeasi stralucire, si regine, si taranci, si fiinte cumplite, dar si "rupte din cer", roluri de drama si comedie... Au urmat apoi doua scrisori pretioase, primite de Olga Tudorache si citite la microfon de Florin Zamfirescu. Prima - semnata de Radu Penciulescu, suna cam asa (citez din memorie): "Draga Olga, dupa acest titlu o sa fiu obligat sa-ti spun "Te iubesc" in latineste... Si totusi, gandindu-ma la cate lucruri ne leaga, m-am hotarat sa-ti spun "Te iubesc" in romaneste...". Cea de a doua scrisoare, semnata de Lucian Pintilie, spunea: "Draga mea Olga, imi pare rau ca nu pot sa fiu de fata ca sa ne amuzam de acest joc tarziu si de un alt travesti al tau...".
Aplaudata de o sala entuziasta, ridicata in picioare, Olga Tudorache, cu modestia reginelor adevarate, ne-a facut semn ca e "destul". Si-apoi, ca raspuns... a tacut indelung, privind in sus, spre cer. Intr-un tarziu, napadita de mormane de flori, cu un glas abia auzit, a multumit "pentru onoarea ce i s-a facut".