Salvati padurile romanesti!

Horia Turcanu
- Ecouri pe marginea textelor publicate in revista -

"Ne alaturam din suflet campaniei dvs."

Stimata redactie,
Numele meu este Ana Geura si va scriu in numele familiei mele, compusa din patru membri: eu, sotul si doi copii. Ne alaturam din suflet campaniei de salvare a padurilor romanesti. Va felicitam pentru aceasta initiativa (ca si pentru cea pentru Rosia Montana, despre care nu mai stiu nimic), va incurajam si va sprijinim.
Suntem o familie iubitoare de natura, de traditie, iubim tara asta frumoasa, dar necajita. Asta vara am fost in masivul Piatra Craiului, de care suntem foar-te atasati, si cu durere in suflet am vazut masacrul facut acolo, unde portiuni intregi de padure au fost efectiv rase. Ne-am umplut de revolta - cum este posibil ca un guvern ce aspira si transpira din rasputeri sa intre in Ue, sa lase sa se intample sau sa inchida ochii la un asa masacru? Va asigur ca multi iubitori de natura au facut demersuri pentru a semnala situatia din Piatra Craiului, dar de fiecare data li s-a spus ca "in acte" nu exista nici o situatie ca aceasta si ca ministerul nu are cunostinta despre asemenea abuzuri, desi au fost aduse dovezi clare. Oare lacomia oamenilor de afaceri si a politicienilor nostri este atat de mare, incat nu-si dau seama ce urmari ireversibile au defrisarile? Cred ca suntem tara cu cel mai mare export de lemn din Europa, "pe hartie", va dati seama ce este "sub hartie"? Stiu sigur ce cantitati imense de lemn pleaca spre tarile arabe, prin minuscule si obscure firme despre care nu se stiu prea multe. Oamenii din silvicultura sunt aceiasi de dinainte de 89, iar despre scoala de silvicultura de astazi nu se stie mai nimic. Avem nevoie de legi clare si ferme si de oameni noi, care sa nu mai fie dispusi sa inchida ochii in fata unor comisioane mai mult sau mai putin "grase". Si in Muntii Neamtului se taie lemn in nestire. Trebuie sa facem ceva pentru aerul pe care il respiram. Stiti ce a mai ramas din Padurea Baneasa, care este plamanul Bucurestiului? Aproape nimic! Vanduta la bucata, noii proprietari au taiat copaci uriasi pentru a-si face teren de tenis sau piscina sau pur si simplu pentru ca le cadeau frunzele in curte si "murdareau" gazonul.
Ma intreb: oare acesti oameni nu stiu ca un copac are o viata ca oricare alta fiinta, ca sufera alaturi de oameni si se bucura alaturi de ei, ca arborii tin pamantul cu radacinile lor si cerul cu ramurile? Ma intreb: nu au inima sau nu au minte?
Sa nu uitam totusi ca padurea este un bun comun si trebuie privita ca atare. Din ea putem lua ce ne este necesar, ne ofera cu generozitate ce avem nevoie, dar de aici si pana la a face din ea un mijloc de imbogatire, un bun personal, e cam mult si e strigator la cer. De aceea, va rugam sa nu va opriti din acest demers. Incercati sa atrageti si alti colegi din bransa in aceasta campanie. Aveti tot sprijinul nostru, dar mai ales aveti durerea muntilor de partea dvs., viitorul copiilor si pe Dumnezeu care le-a lasat sa ne bucuram de ele si sa le folosim atat cat trebuie, nu sa le distrugem. Nu sunt facute de noi, nu sunt ale noastre, deci nu avem nici un drept sa le distrugem. Avem datoria sa le lasam mostenire urmasilor nostri, asa cum le-am primit de la strabunii nostri, care erau frati cu codrul!
Cu respect,
Ana si Stefan Geura - str. Nita Pintea nr. 31, Voluntari, jud. Ilfov

Stejarul din Topoliceni

De peste 50 ani, ma intorc vara in satul meu natal, Topoliceni, comuna Poiana Teiului, judetul Neamt. Privirea imi cauta cu infrigurare coroana unui arbore urias, ce domina privelistea. Un stejar. Candva au fost trei si toamna ne jucam in picioarele goale prin covorul de frunze de sub umbrarul lor. Bunicii ne spuneau ca si ei, dar si parintii lor se jucasera sub boltile acelea ca niste catedrale, pline de fosnete si adieri. Nimeni nu stia de cand sunt. Copii fiind, nu ne-am dat seama cand din cei trei giganti a ramas doar unul. De fiecare data, cand ma intorceam in vacante, aveam o prima multumire, ca stejarul era acolo. Cu timpul, lucrurile s-au schimbat. Au venit oameni stramutati din zona lacului de acumulare Bicaz. S-au introdus stalpi telegrafici, cabluri etc. La un moment dat, stejarul trebuia taiat, incomoda lucrarile. Atunci, gospodarul Mircea Tanase s-a opus vitejeste, aparandu-l. I-au taiat doar o creanga. Apoi omul a durat un gard si l-a luat sub ocrotirea lui. De atunci, nimeni nu s-a mai apropiat de el. E batran stejarul, foarte batran, dar falnic, intelept, intelegandu-se in continuare cu anii, vanturile, zapezile si ploile ce se napustesc peste el. Cate nu ar putea povesti? Admirandu-i pe amandoi, am inteles ca, de buna seama, si omul, si arborele au ceva din seva demiurgica care asigura dainuirea. Va trimit aceste randuri, nu numai spre lauda acestui om cu drag si respect pentru natura, dar si pentru ca raufacatorii ce taie cu sange rece padurile, trantind la pamant in cateva minute un arbore secular, sa reflecteze cu luare aminte la cinstirea si pretuirea lucrarilor Celui Prea Inalt si Vesnic.
Cu stima deosebita,
prof. pensionara Florentina Geana - str. I.L. Caragiale nr. 6-8, ap. 59, Cluj-Napoca

"Propun sa se voteze o lege prin care taierea necontrolata a padurii sa fie considerata o crima"

Articolul "Padurile la un pas de moarte", semnat de Horia Turcanu si publicat in "Formula As", m-a convins ca mai sunt oameni care gandesc ca mine si ca trebuie facut ceva de catre societatea civila.
Vreau sa va semnalez doua lucruri: in vara anului trecut, ma intorceam dintr-o excursie in strainatate. Eram un grup de turisti, intr-un autocar. Ajunsesem pe Valea Oltului noaptea, foarte tarziu. La un moment dat, din bezna au aparut doua camioane vechi (al caror numar de inmatriculare nu se vedea), pline ochi cu busteni. Nu le-am putut depasi din cauza curbelor, asa ca soferul nostru le-a lasat sa se indeparteze. Ne-a spus ca erau transporturi clandestine cu lemn din padure si ca de cate ori trece noaptea pe acest traseu, se intalneste cu asemenea situatii...
Dupa o absenta de trei ani, in toamna asta am reusit sa merg in nordul Moldovei, in zona in care-mi "incarc bateriile" pentru un an intreg: satul Pojorata - Campulung Moldovenesc. Incepand din satul Vama, pana spre Vatra Dornei, am suferit un soc: in trei ani s-au ras munti intregi de padure! Si asta e ceea ce se vede din sosea. Patrunzand insa mai adanc in zone departate de circulatie, te imbolnavesti: sute, mii de copaci taiati. Unii sunt striviti, altii putrezesc in padure. E ceva incredibil! Imi venea sa urlu, sa ma duc si sa iau de gat pe cineva, sa chem Parlamentul Romaniei sa priveasca la jaful ce se face sub ochii lor. Sa scriu, sa reclam undeva, dar unde? M-am intors bolnava, cu sufletul bolnav, si am mereu in fata ochilor acel dezastru.
Propunerea dvs. imi da curaj si sper din toata inima ca tot mai multi oameni va vor urma. V-as ruga ca in numerele urmatoare ale revistei sa procedati ca si-n cazul Rosiei Montane, sa publicati acel fluturas tip, pe care cititorii sa-l completeze si sa vi-l expedieze. Spun acest lucru, deoarece multa lume renunta atunci cand e vorba sa scrie chiar si cateva randuri. Prin acel fluturas, strangerea semnaturilor va fi mai simpla si cu efect mai rapid. Prin intermediul dvs., m-as adresa parlamentarilor tarii, cu rugamintea de a considera aceasta problema ca urgenta nr. 1. As propune sa se voteze o lege (macar cu valabilitate redusa ca termen, sa zicem 10-15 ani), conform careia taierea necontrolata a padurii sa fie considerata crima si sanctionata ca atare. Cei care taie padurea, dar si cei care "din umbra" pun pe altii la asemenea sacrilegiu, pe langa pedeapsa cuvenita, sa fie obligati la plata unor sume enorme, ca despagubire celor care au de suferit din cauza inundatiilor si alunecarilor de teren. De ce sa plateasca guvernul din buzunarul fiecarui cetatean distrugerile de paduri, case, sosele etc., cand vinovatii morali sunt altii? As mai propune Patriarhiei Romane, ca in toate slujbele sa li se vorbeasca oamenilor ce inseamna taierea padurilor si distrugerea mediului.
De asemenea, Ministerul Invatamantului sa se implice mai mult (eventual sa se faca sondaje, controale in scoli in legatura cu predarea notiunilor de ecologie). Am stat de vorba cu copii din cateva sate, copii cu varste cuprinse intre 9 si 14 ani(!). Habar nu aveau de notiunea de ecologie. Nu li se vorbise la scoala, la nici un obiect, despre aceasta notiune. Unde-i aportul scolii, al bisericii, al mass-mediei?
As mai propune ceva tuturor posturilor Tv (si mai ales postului Tvr1, cu acoperirea cea mai larga): atunci cand se prezinta in programele de stiri catastrofele legate de inundatii, alunecari de teren, furtuni etc., sa se sublinieze de fiecare data ca toate sunt urmarile taierilor de paduri. M-as adresa si Ministerului de Interne: sa amplaseze filtre pe sosele (mai ales noaptea) pentru prinderea hotilor de lemne (numai ca ar trebui folositi si politisti incoruptibili pentru asta...).
In nordul Moldovei se plangeau oamenii ca au primit padurile inapoi gata taiate. Ca cei de la Ocoalele Silvice fac ei insisi adevarate jafuri, ca numarul joagarelor s-a inmultit enorm si ca se castiga foarte bine din asta. Tot ei povestesc ca in foarte multe familii au aparut procese (uneori si crime), deoarece parintii (oameni mai in varsta, care mai au simtul proprietatii si stiu cat de greu creste o padure) nu sunt de acord ca fiii sau nepotii sa taie hectare intregi de copaci, ca sa-si cumpere masini 4x4 sau sa-si inalte case-palat. Stiu ca d-l Flutur e depasit de situatie, dar fara o lege aspra, aplicata oricui se face vinovat (indiferent daca e parlamentar, om de afaceri, functionar al Ocolului Silvic, simplu proprietar sau hot de lemne din padure) nu se poate face nimic. Imi cer scuze pentru lungimea scrisorii si eventuala fuga de idei. Dar ma "aprind" de cate ori se iveste problema padurii si a naturii in general. In alta ordine de idei, felicit inca o data, intreaga echipa a "Formulei As". Este revista mea "de suflet" si o recomand tuturor cu toata caldura. Sunteti niste oameni minunati si va doresc tuturor multa sanatate, putere de a merge pe aceeasi directie si de a ramane asa.
Cu deosebita stima,
Gafencu Adriana - str. Cantemir nr. 3, bl. P4, sc. A, ap. 11, Iasi, cod 700233



O veste buna

In urma evaluarii expertilor Comisiei Europene si a demersurilor Regiei Nationale a Padurilor, Parcului National Piatra Craiului i-a fost acordata Diploma Europeana pentru Arii Protejate. Este cea de-a doua rezervatie romaneasca ce primeste aceasta distinctie, dupa Delta Dunarii. Diploma recunoaste "remarcabilele formatiuni geologice, peisaje spectaculoase, o foarte bogata biodiversitate" si, atentie, "traditii arhitectonice si culturale unice ale satelor zonei". Aceasta inseamna ca, in sfarsit, autoritatile romane vor trebui sa ia masuri pentru ceea ce revista noastra militeaza de mult timp: protectia patrimoniului cultural. In plus, acordarea acestei diplome este insotita de anumite conditii pe care Guvernul Romaniei s-a angajat sa le indeplineasca, iar acestea privesc imbunatatirea legislatiei forestiere, controlul taierilor de padure, mai ales in padurile private, si acordarea de compensatii proprietarilor. In plus, monitorizarea stricta a apelor din zona din punct de vedere al poluarii cu deseuri. In sfarsit, nimeni nu va mai putea taia padurea dupa bunul plac, nimeni nu va mai putea construi vile de beton in satele de sub Piatra Craiului. Revista "Formula As" saluta acest succes al Administratiei Parcului, la care a contribuit si ea, publicand sistematic reportaje si interviuri, inclusiv cu expertii europeni care au intocmit raportul catre factorii de decizie.