Cartea de sanatate

Sanda Anghelescu
Spune-mi ce mananci, ca sa-ti spun cine esti...

Se spune ca nu traim ca sa mancam, ci mancam ca sa traim. Dar important este ce anume mancam, pentru ca una din cauzele imbolnavirilor este cu siguranta hrana. Constatarea apartine medicilor nutritionisti si este fara urma de tagada. Ii putem usor observa in jurul nostru pe cei care mananca prea multa carne sau pe vegetarieni. Diferentele sunt mari si se pare ca nici una dintre cele doua tipuri de hrana in exces nu este lipsita de riscuri.
Recent, la bine cunoscuta editura "Readers Digest" a aparut un elegant si admirabil realizat grafic volum, Mancarea si sanatatea. Ce ne face bine? Ce ne dauneaza? Este un ghid foarte util al bolilor aparute, in functie de felul in care ne hranim, ce anume trebuie facut pentru a le evita, sau macar pentru a le atenua simptomele neplacute.
Conceput alfabetic, acest ghid-dictionar incepe cu "acneea" si se incheie cu "zona zoster", multe articole avand si cate un studiu de caz. Fiecare boala cuprinde invariabil cate doua liste: "Consumati din abundenta" si "Evitati". De asemenea, apar liste cu "Alimente utile", insotite de imagini grafice.
De o atentie speciala se bucura "Cura de slabire", atat de indragita de femeile cochete, ce-ar vrea sa aiba o talie de star. Opinia autorilor este ca, pentru a slabi, nu este nevoie de autosacrificii si infometare peste masura, ci de o dieta echilibrata, care sa fie tinuta toata viata. Regulile acestei diete, din care nu trebuie sa lipseasca elementele de baza (carne, legume, fructe, lactate, cu reducerea, nu excluderea grasimilor), sunt, pe cat de usor de respectat, pe atat de eficiente. Exista sectiuni speciale dedicate bolilor cardiace, digestive, psihice, toate puse in legatura cu modul de alimentatie si cu alimentele indicate sau interzise in maladiile respective.
Din atentia autorilor nu lipsesc nici "viciile", cum ar fi fumatul sau alcoolismul (alcoolul baut cu moderatie poate fi, insa, medicament!), si cum poti renunta la ele si prin... alimentatie.
De capitole ample se bucura descrierile unor alimente: "Alimente din sanul naturii", "Alimente organice si de casa" sau "Aditivii", asa-numitele E-uri din alimentatie. Sunt capitole dedicate "Alimentatiei chinezesti" sau "Alimentatiei europene", "Alimentatiei sportive" sau "Alimentatiei antibacteriene" etc. Mai trebuie mentionat poate si faptul ca autorii sunt profesori universitari, cercetatori de prestigiu international, dieteticieni, nutritionisti, chimisti, biologi, fizicieni, cu totii experti in domeniul sau de activitate.
Aceasta "Biblie" a unei vieti indelungate si lipsite de necazurile imbolnavirilor n-ar trebui sa lipseasca din nici o familie, din nici o casa.