Primavara si tenul normal (III)

Redactia
Tenul normal este in primul rand un ten sanatos, a carui emisie de sebum si umiditate este echilibrata. Defectiunile pielii sunt raritati (cand si cand cate un cos). Porii sunt aproape invizibili, in comparatie cu porii mari, dilatati, ai tenului gras. Derma este bine irigata de sange si are o culoare vitala, roz-pal. Tenul normal este, mai ales, apanajul femeilor tinere.

Produse cosmetice adecvate

Sucul de morcovi este ideal pentru tenul normal, caruia ii imprima o culoare sanatoasa si matasoasa. Se obtine prin pasarea morcovilor bine curatati si spalati in mixer, sau prin raderea si stoarcerea lor. Sucul obtinut se intinde pe fata (bine curatita inainte), cu varful degetelor. Se lasa sa actioneze 20 de minute, apoi se spala cu apa calduta.

Masti pe baza de branza de vaci - 4 linguri de branza moale de vaci se amesteca cu cateva fructe bine zdrobite: capsuni, caise, portocale, mere rase, banane. Se intinde pasta obtinuta pe fata si se lasa sa actioneze 20 de minute, apoi se clateste cu apa calduta. Pentru efectul sporit al mastilor, inainte de aplicare, puneti pe obraz doua comprese cu apa calda, menite sa dilate porii. Mastile trebuie sa cuprinda si gatul si decolteul.

Masti cu miere - 2 lingurite de miere lichida se subtiaza cu 2 lingurite de infuzie de musetel. Se intinde pasta pe tot obrazul si se lasa sa actioneze 10-15 minute. Actiunea mierii sporeste daca aplicarea mastilor coincide cu baia. Vaporii umezi din cada inmoaie pielea si favorizeaza patrunderea substantelor cuprinse in miere. Efectul de tonifiere si catifelare a pielii se vede imediat.

Lapte demachiant - amestecati cu mixerul o jumatate de piersica (mar, avocado) + 1 lingura de smantana proaspata si 1 lingurita de untdelemn de masline. Folositi produsul dimineata, inainte de a va spala si de a va machia, si seara, dupa ce va spalati cu apa si cu sapun, pentru a inlatura toate urmele fardului.

Cremele ideale pentru tenul normal sunt cele care contin musetel, ceara de albine si lanolina. Preferati-le pe cele din gama Nivea.