Se facuse deja seara, tarziu, cand postarita din Luciu a dat de perete usa casei familiei Nicoara si a aparut in prag gafaind. Isi lasase in sant bicicleta si, rosie ca focul la obraz, statea indoita de spate, sub greutatea ranitei cu scrisori si ziare, tinand in brate o barza. Barza in noiembrie, cand daduse deja ninsoarea? Nici postarita nu intelegea prea bine ce se intamplase, ci doar ca in vreme ce mergea cu bicicleta pe ulita, ii cazuse o barza in cap. Era zi de pensiein sat, tocmai ii daduse banii lui nea Oaie Terente, cand poc, fal-fal, pasarea a cazut gramada pe ea, parca de nicaieri. Primprejur nu era nici un cuib. Copiii din jur au inceput sa strige: "Uite barza, uite barza!". Postaritei i-a mai venit inima la loc si le-a zis copiilor intr-o clipita, fara nici o ezitare: "Dati-o-ncoace, ca o duc acasa!". A luat-o la subtioara si a dus-o parintilor. "Mama, mi-e mila tare, trebuie s-o tinem pan la primavara, n-avem ce face."
Mare iubitor de animale, Nelu, fratele postaritei, crescuse porumbei "jucatori" si umpluse intr-o vreme curtea cu cateva sute de iepuri, insa atunci cand a vazut barza, s-a uitat lung si a dat din cap neincrezator. "Ce-i cu tine, ma Mihaelo?" "Ce sa fie. Mi-a cazut o barza in cap."
Rasfatata casei
Cel mai batran barbat al familiei Nicoara, bunicul, radea de nu mai putea atunci cand vedea agitatia zilnica, starnita in familie de pasarea inalta de-un metru, dar care nu cantarea nici macar un kilogram. Una era sa traiasca in balta si alta in casa de om. In Baragan exista un adevarat paradis lacustru, format din canalele si baltile Dunarii, plin de vidre, de vulpi si mistreti. Si tocmai o barza se gandisera sa adopte? Pai, n-a mai auzit nimeni in Ialomita de-o barza care sa ramana in casa la oameni, la un loc cu gainile si pisicile! E drept, berzele vin de cand se stie in Luciu, e lunca aproape, inainte era si-o orezarie, iar satenii se bucura cand le vad, zic ca gata, a dat peste ei norocul si primavara. Batranii zic ca ele vin mereu la acelasi cuib, aceeasi pereche, si ca pastreaza numai oua cu sot. Daca fac trei sau cinci, unu il arunca. Si ca un pui nu zboara pana nu mananca coaja de pepene. Ii aduce barza sau barzoiul de pe camp. Insa barza asta a lor avea nevoie de ceva mai mult decat atat, ca sa treaca peste iarna.
*
"Cat de mult imi plac mie animalele, nu m-a atras deloc barza asta la inceput", isi aminteste Nelu, un tanar voinic, care nu si-ar fi inchipuit niciodata ca o sa adopte o barza si o s-o creasca ca pe un copil. "Avea picioarele alea subtiri ca doua sarme, cand o apuca odata un tremurat, ziceai ca se rastoarna, ca acu cade jos. Ce faci, ba frate, cu scobitorile alea?, radeam. Si ciocu, ziceai ca-i de lemn, ca eu o studiam, ii deschideam ciocul ala rosu si ma uitam pe gatu ei, are omulet? Are amigdale? Nu macanea, nu sasaia, atata doar, clampanea din ciocu ala mare, cum fac berzele cand dau roata mare deasupra satului, inainte de a pleca. Aoleu, ce galagie-i atunci! Dar puiul parea atat de fragil, de firav! Ii luam piciorusu in mana, era rece, ca gheata, o pipaiam pe la incheieturi, mai sa fie, ce osisoare mici avea. O luai in mana, nici nu simteai, ziceai ca tii in palma un fulg. Am citit undeva ca berzele cantaresc vreo 800 de grame, de, m-am mai informat si eu, sa stiu ce sa-i dau de mancare, l-am mai intrebat pe domnu Casian, directorul scolii, pe ai batrani, pe nea Costica Batosu. Ce sa manance? Serpi, broaste, soareci, mate si carne, carne macra, ca daca avea grasime multa, nu-i placea, dadea cu ciocu, facea roata-n juru ei, se uita, da tot n-o manca. Ce bine-a dus-o barza noastra de Craciun! Ce de carne a mancat Fetita! Ca asa-i ziceam, Fetita, da cin sa stie daca era fata sau baiat? Ii mai aduceam de la pescuit broscute si pestisori d-aia mici, de se pun ca momeala la rapitori, unu nu scapa. Cum se zbatea un pic pestele sau facea broscuta un pas, imediat, zang, zang zang, ii ciugulea."
Pe Nelu Nicoara il stiu si acum copiii din Luciu drept "nenea cu barza", iar in iarna aceea, mai toti satenii isi faceau drum pe la casa familiei lui doar doar or vedea si ei pasarea. Prindeau drag de ea, si cand taiau la ei acasa o gaina, un porc, nu uitau sa treaca si pe la barza, cu o punguta de maruntaie, de carne cruda. "Uite, Nelule, ti-am adus ceva la barza!" Uneori, cand plecau la treaba si se grabeau, nici nu mai bateau la poarta, doar lasau pe bancuta din fata o punguta. Nelu stia de acum ca in fiecare dimineata o sa gaseasca la poarta ceva bun pentru Fetita lui. "Veneau femei de prin tot satu, ba si din altele, ca mama este si croitoreasa, si le zicea ca avem o barza acasa. "Ei, barza, in ianuarie, pe zapezile astea!". Unele nu credeau, altele se puneau pe ras. Si veneau aici la noi, langa soba, la bucatarie, la un ceai, un cozonac, nu mai puteau de curiozitate. Le fierbea mama un pic ca sa rada de ele si pe urma zicea: "Bunicu, ia adu mata barza aia-ncoace". Si cand batranul o aducea, cu ochii aia mici ca margelele, cu picioarele alea slabanoage si lungi, odata se luminau la fata si bateau din palme ca si copiii. "Doamne, Maica Domnului! Si de cand o aveti, si ce-i faceti, si ce-i dati de mancare?". Mate, bre, mate si carne, ca mananca de te sperie."
La inceput, cum intra cineva la ea in camaruta - o mica anexa a gospodariei -, barza sarea cu ciocul sa se apere. Era foarte speriata si nervoasa. Dar dupa un timp s-a obisnuit, si cum deschidea Nelu usa, barza calare pe el, sa vada ce i-a mai adus. Daca fosnea un pic punga, nu mai scapa de ea. "Ii ziceam: "Fetita, hai la tata sa papam", si atata-i trebuia. Ma mai jucam cu ea, n-o lasam sa manance, o luam in brate, dar ea era cu ochii tinta la punga, atata se zbatea, pana ce ajungea la ea. Incepuse sa simta ca e iubita si prinsese curaj. Intr-o noapte, de ger ce era, mi-era sa nu inghete, am bagat-o in staul, unde aveam doi taurasi, la vreo 500 de kilograme fiecare. Vreau sa va spun ca toata noaptea, atata i-o fi batut in cap cu ciocu ala al ei, de zbierau ca niste apucati, iar dimineata erau prin curte, cu capestrele rupte, facute franjuri. Si ea? Ea statea bine mersi, tolanita in paie. Da primavara, cand a iesit soarele, cine mai era ca ea? "Hai, Fetita, la-nviorare!". Asa ii placea la soare, falfaia din aripile alea, se facea o prafaraie in curte, lua mama hainele de pe sarma si le mai spala o data. Da nu voia sa zboare-n sus, nici nu se uita pe cer, ea doar falfaia din aripi si se oprea in gard. Era asa o lingusitoare, toata ziua se tinea dupa mine prin curte. Odata o vedeai, sprijinita langa perete, cu ochii inchisi la soare. O bagam la solar, la rasaduri, unde-i mai cald, isi facea groapa-n pamant, se tavalea prin praf ca vrabiile. Odata am batut porumbu si aveam soareci in porumbar. Da ce, a scapat vreunu? Avea si cate trei in gura, hap! facea, si odata ii dadea pe gat, de i se vedeau cum i se scurg in stomac. Nici nu mesteca, ce digestie or avea pasarile astea? Finut, asa, dadea gatu pe spate si gata. Eu o mai enervam, o tineam de cioc, ea se dadea inapoi si dadea din cap, tafnoasa. Cu pisica n-avea treaba, nici cu cocosu, doar cu curcanii si cu Frana, ratoiul lesesc, se tot ciondanea. Pe Frana il am de mult, le-am zis alor mei: "Pasta nu-l taiati", si a ramas batran. Il iau in brate si vorbesc cu el: "Ce mai faci, ba, Frana, tot nervos ai ramas?", ca io vorbesc cu porcu, cu cocosu, cu toate animalele. Si cand il pun jos, uite-asa face din coada, ca din evantai, si se duce repede la ratele lui si zici ca le povesteste ce-a patit. Si Frana asta-i rau, e foarte gelos, cum o vedea pe Fetita prin curte, cum sasaia si se lua dupa ea. Venea si curcanu, se-nfoia si asta, dar Fetita: clamp, clamp, dadea de cateva ori din cioc si rezolva situatia. Dar pe urma a venit primavara si apoi intr-o zi, cand am mers sa duc niste ingrasamant pe lunca, am vazut berzele pe camp si mi-am zis: "Gata, Fetita, s-a-mprimaverit, te duc la ai tai"."
La revedere!
Berzele erau inca acolo, cand s-a intors Nelu cu Fetita. Ii placuse plimbarea cu caruta si acum nu mai voia sa se dea jos. Locul ales era bun, un canal unde venea apa din Dunare, erau broaste, grau si gradini de jur imprejur. Fetita a intrat in cardul de berze care cautau hrana prin iarba verde, cu gratia lor nesfarsita. Deja nu mai faceai nici o diferenta. Nu mai stiai care din ele este Fetita, asa ca Nelu a dat bice cailor. N-a avut inima sa se uite inapoi, sa vada, a zburat, n-a zburat, si asa i se paruse ca se uita cumva lung, dupa el, ca a sovait inainte de a intra printre suratele ei...
"Peste iarna i se innegrisera penele, erau urate, ponosite, nici nu ziceai ca-i barza, da ia s-o vezi pe Fetita prin martie, cu penele albe, albe, o frumusete era", povesteste mama lui Nelu in soapta, de parca ar spune nepotilor un basm inainte de culcare. "Tare frumoasa se facuse si cu cat drag am crescut-o, la cata mila aveam de ea... Ne obisnuisem cu ea, ca si cum ar fi fost un copil. Dar nu mai putea sa stea, incepuse munca, plecam de-acasa, si decat s-o vad eu c-a patit ceva,vai de mine! Noaptea nu adormeam pana nu mai mergeam o data la ea, sa vad daca n-a inghetat, daca-i bine. Si cand faceam paine, o luam pe sus si-o puneam pe cuptor, asa ii placea la caldura, ca adormea imediat, odata te uitai la ea si o vedeai intinsa pe cuptor, cu picioarele atarnandu-i afara. O mai luam cateodata in bucatarie, o puneam pe o blana de oaie si o framanta cu picioarele, sa se-ncalzeasca."
In anul in care Fetita s-a intors la suratele ei, Nelu s-a casatorit cu o fata frumoasa, iar cei doi au acum o fetita minunata si vorbareata, cum multi parinti si-ar dori. Stam acum cu totii la caldurica, la gura sobei, si povestile despre barza se tin lant. Si acum ii mai intreaba oamenii daca mai au barza, iar pe Nelu il tot tachineaza un vecin: "Vezi, ba, ca ti-am vazut barza pe la mine pe lunca". E prea mandru ca sa intrebe, dar tare mult i-ar placea sa stie ca e adevarat, ca Fetita e bine, ca isi vede de viata ei. Privim lung la cuiburile goale ale berzelor, batute de viscolul unei ierni ce pare ca nu se mai sfarseste. Privim cu speranta unei primaveri insorite si imbelsugate, pe care berzele o vor aduce inapoi. Le-o fi povestit Fetita ce-a patit in iarna aceea, cum a fost ingrijita de niste animale bizare, tot cu doua picioare, dar fara aripi si fara cioc? Ne place sa spunem povesti despre animale. Dar animalelor le place sa spuna povesti despre noi?
Daca niste fiinte atat de diferite, precum o barza ce zboara in fiecare an mii de kilometri deasupra marilor si oceanelor, si niste tarani ialomiteni, legati de pamanturile lor, au gasit o cale de a se intelege, atunci de ce n-ar sta si pasarile astea elegante, cu picioarele lungi, ascultand cu ciocurile cascate, ce nazdravanii au mai facut fapturile astea cu doua picioare, ca ele, dar cu maini in loc de aripi?
(Fotografiile autorului - 3)