va trimit o scurta povestire pentru pagina "Din lumea necuvantatoarelor". Este o povestire dedicata cainelui meu, Petecut - un Spaniel tibetan de o frumusete rara -, care mi-a insotit copilaria si adolescenta si care a murit saptamana trecuta. Din pacate, eu nu am putut sa-mi iau ramas bun de la el si as dori sa o fac prin aceasta scurta depesa pe care v-o trimit. Sunt plecata de sapte ani din Romania, locuiesc in Germania, unde sunt conferentiar universitar in cadrul Facultatii de Medicina din Mainz. Cu toate acestea, cunosc revista dvs. foarte bine, mama si bunica mea fiind cititoare fidele, iar eu "rasfoindu-va" electronic foarte des.
Dragul meu prieten,
Iti scriu aceasta scrisoare pentru a-mi lua ramas bun. Si desi despartirile sunt mai intotdeauna invaluite de o negura adanca de durere si deznadejde, in sufletul meu este acum liniste si lumina. Si cum ar putea sa fie altfel? In toti acesti ani in care am fost impreuna, ai adus inimii mele atata bucurie si iubire, si ai daruit clipelor atata caldura, incat acum, cand esti departe, amintirile nu lasa durerea si deznadejdea sa razbata. Stiu ca nu ai vrut sa ma vezi indurerata. Te-ai fi strans langa mine, ti-ai fi ridicat privirea blanda spre mine si, fara sa graiesti un cuvant, mi-ai fi alungat lacrimile din ochi. Iar intr-un tarziu - cand nimeni nu ar mai fi reusit - mi-ai fi readus zambetul.
Iti scriu aceasta scrisoare si pentru ca imi este tare dor de tine, dragul meu prieten. Este un dor aparte, un dor de copilarie si de adolescenta, de timpul pierdut in care m-am regasit pe mine insami. Ne-am descoperit unul pe altul, ne-am jucat si ne-am certat, pentru a deveni mai buni prieteni ca inainte. Am descoperit impreuna drumurile din Ceahlau, monumentul de la Marasesti, stanele de pe plaiul mioritic, cu aprigii lor caini ciobanesti, iazul acoperit cu nuferi, livezile inmiresmate si narcisele din Parcul Herastrau. Am invatat impreuna pentru examene, am trait impreuna bucuria reusitei si gustul amar al insuccesului. Eu am facut planuri si am povestit o lume intreaga, iar tu ai ascultat cuminte. Ne-am bucurat la fiecare revedere si ne-am intristat la fiecare plecare, mai scurta sau mai lunga. Iar de acest timp atat de darnic si atat de nerabdator imi este acum tare dor.
Iti scriu aceasta scrisoare si pentru a-mi cere iertare, dragul meu prieten. E prea tarziu sa mai aflu cat de mult te-au necajit acele momente in care nu te-am inteles si in care nu am avut rabdare. Desi ai suferit in tacere, mi-ai aratat de fiecare data cum bunatatea ta poate sa uite si sa ierte fapta mea cea necugetata, farsele fara haz sau vorba neprietenoasa. Iar aceasta "omenie"
Iti scriu aceasta scrisoare desi stiu ca nu o vei citi niciodata. O scriu pentru ca imi este teama ca atunci cand ai fi putut "citi" in inima mea, nu am avut timpul si rabdarea sa imprim in ea toata dragostea si recunostinta pentru bucuria ce ai daruit-o zilelor mele. Acum, te odihnesti in livada, sub o bancuta de lemn, pe locul unde ai stat de atatea ori si ai privit lacul. Si este multa liniste in jur, ca si in inima mea. Din adanc, se aude cum incepe sa incolteasca iarba. Si in curand, simfonia primaverii va umple livada de alb si roz. Iar florile inmiresmate vor acoperi, incet, mormantul cainelui meu, prietenul meu drag, de care imi este atat de dor.
Ramai cu bine, dragul meu Petecut!
dr. Ileana Hanganu - Johannes Gutenberg
Universitet, Mainz, Germania
Inapoi
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
