Iubitele Vantului

Primavara femeilor singure.


Primavara din cer si din oameni s-a ratacit prin zapezi si vanturi, lasand usa anotimpului deschisa, doar spre frig si cenusiu. Cand e frig, singuratatea e mai grea. Fulgii lovesc pervazul ferestrei si al inimii, strivind, fara mila sau regrete, fiecare clipa in care lacrima tacerii asteapta mangaierea unui cuvant sau a unei inimi. Nimic din noi nu infloreste cand zapezi de ganduri si nelinisti ne arunca prizonieri in catusele singuratatii. Cu siguranta exista si o cheie, dar de cele mai multe ori, e aruncata intr-un ocean de asteptare si dor. Alteori visam, ani si ani, sa vina un salvator care sa ne scape din ghearele insingurarii.Dar zburatorul intarzie...
Doamne, de ce ingadui sa fim atat de orbi, incat sa nu vedem ca de cele mai multe ori, cheia e chiar in mainile noastre, in inima noastra, in mintea noastra, in sufletul nostru? De ce ne e teama de zborul libertatii de a alerga spre o alta inima, de zborul iubirii?
Traim in trecut, calcand mereu pe urmele zilelor cand eram sau nu pereche. Cautam raspunsuri si rezolvari doar pentru ieri. Ne topim timpul si bucuria in focul neputintei de a schimba acum ce a fost atunci. Ramanem vesnici prizonieri intre "ieri" si "astazi". Dar maine? In fiecare seara pasim prin somn spre "maine". Chiar si pentru noi, cei singuri, vine, neconditionat, "maine". Un "maine" care doare si sperie. Un "maine" ursuz si tot mai obosit de asteptare...
Da, exista si o primavara a femeilor singure...
O primavara a femeilor care nu au castigat o inima de barbat...
Femei frumoase, femei implinite profesional, femei energice dar si sensibile, femei care cresc singure copii... femei singure... Si, aparent, inexplicabil pentru toti, cum o astfel de femeie este totusi singura... Dar de cele mai multe ori, explicatia e dureros de simpla: sunt singure, fiindca multe dintre aceste femei, invingatoare in diverse domenii, nu reusesc sa ramana si castigatoarele unei inimi de barbat. Si cine ar putea spune daca vina este feminina sau masculina?
Unor femei li se reproseaza ca sunt imposibile, pretentioase, distante, ca nu se poate apropia nimeni de ele. Eu as zice dimpotriva. Sunt femei de care oricine se poate apropia. Sunt extrem de sociabile si de prietenoase. Chiar extrem. Problema e insa alta. Sunt femei cumplit de incomode, spun intotdeauna ce gandesc si nu neaparat in cuvinte (le ajuta foarte mult ochii si atitudinea), traiesc intr-un ritm foarte sustinut si mai intotdeauna reusesc sa ii sperie pe oameni, cu intensitatea trairilor lor. Sunt femei pe care orice bucurie le face sa explodeze, dar si orice tristete le dezintegreaza. Si au nevoie de un real sprijin afectiv. De un umar intotdeauna aproape, atunci cand privirea e umbrita de lacrimi. Dar, de obicei, primesc doar motivatii: "Mi-e teama sa ma apropii de tine. Mi-e teama sa nu-ti insel asteptarile. Nu pot sa cred ca exista cineva atat de sensibil si de romantic si mi-e frica sa nu te ranesc, sa nu fiu doar o noua deceptie pentru tine. Nu pot tine ritmul cu tine". Si intr-un ocean de fricosi sau indiferenti, astfel de femei ce ar trebui sa faca?
De mii de ani, femeile asteapta barbatul care sa le schimbe viata. Dar, alunecand prin timp, nici barbatii nu mai sunt ceea ce legendele ne fac sa visam. Acum si barbatii asteapta doar oferte. Sunt tot mai putini luptatori. Ingrijorator de des, barbatii acestui timp prefera sa ofere doar bani sau sex. In cazuri mai speciale, leofera pe ambele, la pachet. Dar, in general, oferta in surplus a uneia dintre aceste componente incearca de fapt sa suplineasca deficitul celeilalte. Si sunt femei care au mari probleme la ambele capitole. Daca cineva le ofera bani, cadouri etc., sufletul lor se simte ca o marfa expusa pe taraba vietii, asteptand lipirea etichetei cu pretul. In fata unei oferte sau chemari sexuale, trupul lor tipa disperat de spaima de a nu deveni doar un obiect al unei placeri de o clipa. Fara afectiune si ocrotire emotionala, e ca si cum le-ar inscrie intr-un bordel. Sunt femei care n-au cerut si n-au acceptat niciodata nimic material de la barbatii lumii. Dimpotriva. Au daruit ele orice, oricui, oricand au simtit ca cineva are nevoie de un sprijin material, cu mare grija sa nu raneasca. Dar marele lor defect in ochii tuturor barbatilor este ca cer mult, foarte mult, enorm de mult (imposibilul spune partea adversa), afectiv, emotional, sentimental. Si nu din egoism. Nu cer niciodata mai mult decat pot ele darui. Cer intr-adevar mult, dar stiu sa si ofere foarte, foarte mult. Sunt femei care cer tandrete. Cer grija sufleteasca. Cer timp. Timp petrecut cu ele. Cu sufletul lor. Timp in care un barbat sa le tina de mana, sa vorbeasca cu ele, sa le alinte cu privirea, cu inima. Sunt femei care vibreaza doar la atingeri sufletesti. Si nu e o gluma. Asa sunt ele construite. Simt fiecare adiere ca pe o mangaiere, pana dincolo de suflet. Si acum, in prag de primavara, ii intreb pe domnii, componenti ai taberei adverse, ce barbat al acestor vremuri, in care toti vor sa fie "frumosi, destepti, cu bani si cu "n" amante, cat mai tinere si cat mai frumoase", are timp pentru "absurdele" necesitati emotionale si afective ale unor astfel de femei. As vrea sa cunosc si eu unul... Sunt femei pe care nu le intereseaza in mod special ce face un barbat cu trupul lui. Chiar sunt confidente perfecte pentru tot felul de aventuri masculine. Dar trebuie sa spuna ei singuri despre ce e vorba, sa nu afle ele de la altii, fiindca, fara sa vrea neaparat, astfel de femei afla intotdeauna. In schimb, acest gen de femei sunt foarte posesive afectiv, emotional, sufleteste. Daca cineva le-a inselat, s-a sfarsit. Fara cale de intoarcere. Gelozia afectiva se manifesta uneori foarte simplu si elegant: prin plecari. Astfel de femei pleaca. De multe ori, chiar renunta sa mai viseze sau sa mai astepte iubirea. Li se pare suficient ca unui barbat, oricare ar fi el, macar sa-i pese de ce se intampla cu ele. Acest "sa-i pese" insemnand doar un gest, un telefon, o privire, un semn din care ele sa inteleaga, dar mai ales sa simta, ca macar o secunda dintr-o luna, barbatul acela s-a gandit pur si simplu la ele. Fara sa vrea nimic pentru ele sau pentru el. Dar nici asta nu se prea intampla. Astfel de femei sunt cautate de barbati care au nevoie de bani, de cunostinte, carora sa li se rezolve probleme, de mancare, de tigari, de mers la cumparat haine, de impacat cu sotia, iubita, de pastrat confidentialitatea amantei, de medicamente, de dus la doctor, de tratat urmarile betiilor, de ingrijit morminte, de introdus actiuni de divort, de platit facturi, de organizat zile aniversare... si lista e incredibil de lunga si diversa. Si din cand in cand, mai primesc si cate o cerere in casatorie, care le uimeste de fiecare data cu egoismul care razbate din ea. Traim un timp in care barbatii sunt foarte grabiti si foarte ocupati. Au afaceri, au prieteni, au probleme, au amante, au familii, au masini, au... au... au... In schimb nu au timp si au din ce in ce mai putin suflet de daruit. Poate e absurd sa generalizez, dar am intalnit foarte multe femei care sufera din indiferenta si graba barbatilor... Marea problema nu e ce se intampla in dormitor, intre un barbat si o femeie. Marea mea problema e dincolo de dormitor. A doua zi, a treia zi. Ce ramane, daca ramane ceva din vibratia sufletului care a muscat placerea carnii. De obicei e doar... tacere si indiferenta. Pana la o noua vibratie sexuala... Nu cred ca performantele sexuale sunt conditia esentiala a unei relatii intre un barbat si o femeie. Nici expresia unei iubiri. Bineleacela trupesc poate fi un aspect necesar, dar cred ca pentru o femeie, conditia absolut obligatorie e sa ii fie bine sufleteste. Sa-i fie cald in inima si in priviri. Si nu doar atunci, o clipa, ci mai ales a doua zi, a treia zi... Si barbatii nu au timp sau nu au chef decat de legaturi trecatoare. Si foarte multe femei trebuie sa se inchida mereu... in gustul ucigator al gandului de a fi fost doar un trup ravnit. Sau sa plece... Unde? Spre cine? Spre o noua singuratate? Cati din barbatii acestui timp s-au gandit sa afle cate ceva despre iubitele lor, punandu-le intrebari de genul:

cand ai cantat ultima data...

cand ai plans ultima data...

cand ai fost ultima data egoista si ti-a prins bine...

cand ai dansat ultima data...

cand te-ai uitat pe furis la un barbat ultima data...

cand ai fost la mare ultima data...

cand ai spus ceva urat ultima data...

cand te-ai tocmit ultima data...

cand ai fost cinica ultima data...

cand ti-ai reprimat un vis ultima data...

cand nu ai mai tinut cont de nimic ultima data...

cand ai probat o rochie mai veche ultima data...
si chiar sa si astepte raspunsuri. Si sa simta ca aerul dintre ei e prea rarefiat...
Sunt femei care nu pot ramane langa un barbat, daca nu le e bine sufleteste. Indiferent de ce alte avantaje ar putea beneficia. Si sunt nevoite sa ramana... iubitele vantului. Si e chiar vantul. (Nu e domnul... Vantu, cum s-ar putea intelege.) Si chiar daca e "rece", am cunoscut femei care prefera raceala vantului, decat zapada unei inimi de barbat. Si daruindu-si trupul vantului si sufletul tacerii, pot din nou sa viseze, sa cante, sa danseze in brate de frunze si iarba. Si devin femei-prieten. Si tot ele sustin cu tarie ca intre rolul de femeie si cel de femeie-prieten e intotdeauna de preferat al doilea. Vine o varsta cand femeile nu mai asteapta printi calare pe cai albi... Asteapta un barbat obisnuit, dupa care nu toate femeile intorc capul... poate ceva mai mult sentimental... un om impresionat de descoperirile sufletului, un om care se mira cu sinceritate de vibratiile unei iubiri tarzii, un om care crede ca primeste daruri pretioase, ascunse intr-o privire sau intr-un zambet, un om "agresiv de sincer", un om care stie sa aprecieze emotia si bucuriile simple ale unei zile, un barbat pornit cu sufletul pe urmele unei femei, un barbat care vrea sa vorbeasca cu o femeie, un barbat care si-ar dori un raspuns la zambetul tandru si protector trimis unei femei...
Primavara femeilor singure... s-o asteptam iarasi, iubind... visand si... sperand. Poate, cine stie...


Gabriela Hrebenciuc