, domnule profesor?
- Este un fapt cat se poate de real, nu e o legenda. Cercetarile intreprinse sunt serioase, iar documentele existente in arhiva manastirii "Sfanta Ecaterina" de pe Muntele Sinai confirma legaturile permanente dintre crestinismul dunarean si insula de crestinatate de acolo. La noi, in nord-vestul Imperiului Bizantin, era, fireste, o civilizatie superioara altor zone ale imperiului, iar colonistii trimisi de Iustinian au avut ca misiune zidirea manastirii. Dupa incheierea lucrarilor, acesti muncitori, vorbitori ai unei forme incipiente a romanei, au ramas pe loc, in slujba manastirii. Erau numiti bessi (bessoi - dupa unii cronicari bizantini) - numele generic al crestinilor de la Marea Neagra, urmasi ai geto-dacilor. Recunoscand originea lor latina, arabii i-au numit llah - ca o derivatie a denumirii obisnuite folosite de alte popoare pentru romani, vlah. Un alt nume generic dat de arabi colonistilor crestini din Sinai a fost jabaliyya, adica oameni de la munte. Aceste informatii, in forme variate, pot fi regasite la multi istorici si calatori, ca J.L. Burkhardt, E. Robinson, E.H.Palmer, Lina Eckenstein si altii. Dupa marturiile acestora, colonistii isi pastrasera religia crestina cel putin pana in secolul al Xviii-lea. Apoi, au trecut treptat la islam, fara sa-si fi pierdut cu totul constiinta originilor lor europene indepartate. Marcus Beza, diplomat si scriitor aroman, demonstreaza, in anii 30, ca trimisii sau, dupa unii, prizonierii de razboi ai imparatului Iustinian au fost aromani. El a descris destinul in istorie al acestor stramosi ai sai. Mai recent, in 1990, istoricul britanic de origine romana, John Nandris, a publicat un eseu despre "jebaliyehi", in care face o analiza critica a izvoarelor privitoare la acesti valahi din Sinai.
- Care sunt semnificatiile istorice ale prezentei acestor aromani sau vlahi sau bessi sau jebalieni in Sinai?
- Sinaiul este un punct de pornire deosebit de important in istoria relatiilor dintre tarile romane si orientul crestin. Pe langa calugarii bizantini si colonistii protoromani, la manastirea "Sfanta Ecaterina" au vietuit si calugari veniti din Moldova si Tara Romaneasca. Mai tot timpul, legaturile au fost stranse, dar ultimele patru secole au lasat urme adanci, atat in privinta arhitecturii complexului monahal din Sinai, cat si in privinta daniilor nenumarate facute de domnii romani, potrivit arhivelor manastirii. Incepand cu secolul al Xvi-lea, pana la secularizarea averilor manastiresti din secolul al Xix-lea, a lui Cuza, manastirea din Sinai a fost ajutata sistematic si continuu de toti domnitorii nostri. Ii amintesc doar pe Radu Paisie, Petru cel Tanar, Alexandru al Ii-lea Mircea, Petru Schiopu, Matei Basarab, Constantin Brancoveanu si altii. Au contribuit cu danii importante si familii boieresti ca Balacenii si Cantacuzinii. Pastrarea acestei insule crestine intr-o mare islamica se datoreaza practic sprijinului romanesc, asa cum s-a intamplat cu multe manastiri de la Muntele Athos, din Constantinopol, Meteora, Alexandria, Palestina, Peninsula Balcanica etc. Un moment important in aceste relatii il reprezinta pelerinajul din 1682, al Doamnei Elina, mama lui Serban Cantacuzino, domnul Tarii Romanesti, la Ierusalim si Sinai. Dupa intoarcerea acasa, fiul sau va ctitori o manastire la Sinaia, pe care o va inchina manastirii "Sfanta Ecaterina". Practic, desi romanii timpurii trimisi in Sinai au fost in cele din urma convertiti la islam, fara insa a-si pierde cu totul identitatea (dupa Robinson, ultima femeie crestina a tribului a murit la 1750), manastirea crestin-ortodoxa de acolo a supravietuit pana azi gratie romanilor.