Festivitatea a avut loc de curand, intr-o seara de aprilie, in placuta sala numita "Paul Ioachim", dupa regretatul actor si dramaturg care a avut initiativa infiintarii acestui lacas de cultura. In program: Omul cu martoaga - piesa buzoianului George Ciprian, aceeasi piesa care, in regia lui Tudor Marascu, a fost prezentata in premiera locala, acum 10 ani. De data aceasta, a fost vorba despre un spectacol-lectura, care a avut cam aceeasi distributie de atunci. Si anume: Mircea Diaconu, Emil Hossu, Diana Lupescu, Niculaie Urs, Adriana Trandafir, Geo Costiniu. Si cum, mai nou, nici o sarbatoare nu se lasa pe la noi fara "rasplati", si pe scena de la Buzau s-au impartit destul de multe si binemeritate "diplome de excelenta". Ele au fost inmanate de tanarul director al teatrului (un "Teatru de proiecte"), regizorul Razvan Dinca, atat unor actori locali, cat si invitatilor de la Bucuresti.
Cu aceasta foarte placuta ocazie, cu putin timp inainte de plecarea noastra spre Bucuresti, am abordat-o cu cateva scurte intrebari pe una dintre "premiante".
- Scumpa Tamara Buciuceanu, cu ce ocazie sunteti in acest placut oras - Buzau -, ametit, ca si noi, cei veniti aici pentru o zi sau doua, de parfumul ciresilor si caisilor in floare? Desi nu figurati in distributia Omului cu martoaga, v-ati numarat printre premianti. Ce va leaga de tanarul teatru din Buzau?
- In acesti zece ani cati au trecut de la infiintarea teatrului din Buzau, eu am fost prezenta pe scena lui cam... cinci ani. Ma tot invita mult regretatul meu coleg Paul Ioachim, dramaturgul si actorul care era pe-atunci director, rugandu-ma sa-i fiu consilier "particular". Am si jucat aici diverse roluri din piese de Baiesu si Tudor Popescu. Am jucat si intr-un Oscar Wilde, intr-o piesa care imi place extrem de mult: Ce inseamna sa fii onest. Da, dupa cum ai vazut, publicul de aici ma iubeste. Faceam saptamanal drumul tur-retur pana la Buzau, cu prietenul si colegul meu, Laie Urs. Asa-i zicem noi lui Niculaie Urs - Laie... Ne tot nimeream in aceeasi distributie, ba-ntr-o piesa, ba in alta. Era un fel de sarbatoare continua. Salile erau vesnic arhipline. Faceam "matineu si seara". Si venea lumea... buluc! In provincie e mare foame de teatru.
- Si in Bucuresti s-ar bate oamenii sa va vada, dar unde?
- Pai, daca n-ati vazut inca piesa lui Nol Coward, Asteptand la arlechin, pusa la Teatrul National de Iani Cojar, care se tot joaca in ultimii ani, veniti s-o vedeti! Avem deja o suta si ceva de spectacole! Mai joc si la Teatrul de Comedie, in regia lui Horatiu Malaele, intr-o piesa scrisa anume pentru mine, de Adrian Lustig. Asa a spus el, ca s-a gandit la mine atunci cand s-a apucat sa scrie piesa "Nepotul".
- De la o vreme sunteti actrita independenta, nu mai tineti de un teatru anume. De ce?
- Pentru mine e mai bine asa. In felul asta nu trebuie sa stau la usa directiei vreunui teatru anume, ca sa-i cer voie sa mai joc si in alt loc. Asa ca am convenit cu mine insami sa raman o simpla colaboratoare. In felul asta sunt libera sa joc ce-mi place si unde-mi place! Oferte sunt - slava Domnului!
- Care ar fi cea mai tentanta "oferta"?
- Pai... de la 1 mai incep repetitiile cu Mamouret, o piesa frantuzeasca scrisa de Jean Sarment, in care a triumfat, dupa cum stiti, desigur, Lucia Sturdza Bulandra. Eu urmeaza sa apar in rolul jucat de ea, iti dai seama! O pune Dinu Cernescu. Cand o juca, doamna Bulandra avea aproape 100 de ani! A fost, vezi bine, ultimul ei rol. In cazul meu, va fi un rol de compozitie. Cred ca i-am gasit "cheia", dar aceasta "cheie" ramane un secret. Deocamdata.