- La prima vedere, domnul Stolojan face un joc ciudat si tardiv. Oricum, este un joc pe care nu are dreptul sa-l faca din pozitia de consilier prezidential. Implicarea sa in politica Pnl din aceasta pozitie genereaza suspiciunea ca Presedintia se amesteca in chestiunile interne ale partidelor. Atata vreme cat Traian Basescu nu-l cheama la ordine pe consilierul sau, nu putem exclude o anume complicitate. Este adevarat ca Vasile Blaga i-a cerut sa demisioneze de la Cotroceni, dar presedintele nu pare sa fi fost deranjat de manevrele solitare ale colaboratorului sau. Potrivit sondajelor de opinie, populatia il percepe inca pe Theodor Stolojan drept un personaj serios, care ar putea, la nevoie, sa-l inlocuiasca pe Calin Popescu Tariceanu in functia de premier. Probabil ca domnul Stolojan a fost incurajat de aceste sondaje si s-a hotarat sa iasa din izolarea de la Cotroceni pentru a reveni pe scena politica. Popularitatea de moment, acumulata in baza unor rezultate mai mult mitologizate decat reale (nationalizarea valutei va ramane o umbra permanenta asupra mandatului sau) si in baza unei bune tovarasii politice cu Traian Basescu, nu este insa suficienta pentru a sustine o revenire in forta a unui personaj care a fost prim-ministru si candidat la presedintie. Pentru a reusi o astfel de revenire, mai ales dupa ce te-ai retras pentru ca nu te tineau puterile, trebuie sa ai, printre altele, un sprijin solid in interiorul partidului. In acest moment, domnul Stolojan nu dispune de un astfel de sprijin. Cei care i-ar putea fi apropiati se numara pe degetele de la o mana. Ne amintim ca, anul trecut, o incercare asemanatoare de luare cu asalt a Pnl de catre Theodor Stolojan si Mona Musca a esuat lamentabil.
Nici macar nu conteaza daca domnul Stolojan are sau nu dreptate in ceea ce spune. Criticile sale ar putea fi justificate in buna masura, dar nu au ecou. Ne este foarte greu sa credem ca presedintele Basescu, un as al politicii, nu-si da seama de acest lucru. Alta trebuie sa fie asadar strategia, si nu pregatirea unui banal putsch contra actualului presedinte al Pnl. Pentru a o descifra, sa vedem ce obtine domnul Stolojan prin campania declansata impotriva premierului. Pe de o parte, este vorba de erodarea popularitatii primului ministru si a echipei sale prin tactica picaturii chinezesti: criticile frecvente, aproape regulate la adresa domnului Tariceanu ar putea lasa urme serioase in mentalul colectiv. Daca mai adauga si presedintele cate o lovitura, mai cade o caramida din fortareata care-l inconjoara pe primul ministru. Oamenii se invata sa-l priveasca si ei mai critic pe premier si astfel imaginea sa se deterioreaza. Sa recunoastem ca este o tactica mai subtila decat o incercare de lovitura de partid. Iar cand liberalii se vor gandi la urmatoarele alegeri, "greii partidului" vor masura foarte atent sansele liderului lor de a atrage voturi. Un personaj lipsit de popularitate nu le va fi de nici un folos. Este prea devreme sa anticipam pasul urmator. Este insa limpede ca Theodor Stolojan stie bine ce face, chiar daca nu va fi el viitorul prim-ministru.
Se implinesc 16 ani de la prima mineriada, fara ca vinovatii sa fie dovediti prin justitie. In cazul in care minunea aceasta s-ar intampla, va fi primita cu satisfactie sau cu resentimente? Ranile memoriei colective au inceput sa se inchida. Nu e prea tarziu ca sa fie scormonite din nou?
- Cred fara rezerve ca implicarea justitiei in elucidarea dosarului mineriadelor va fi primita ca o eliberare de catre majoritatea cetatenilor. Sa nu uitam ca putini au stiut exact ceea ce s-a intamplat la Bucuresti in 13-15 iunie 1990, pentru ca televiziunea publica si presa obedienta fata de Psd au ascuns multa vreme aceste fapte. Imaginile au izbucnit pe ecranele televizoarelor din toata tara abia in 2004-2005, probabil si ca urmare a luptelor interne din Psd. Drept urmare, multi au aflat abia acum de ororile acelor zile.
In plus, imaginea lui Ion Iliescu s-a deteriorat considerabil in ultimul an si jumatate. Nici propriul sau partid nu-l mai agreeaza. Am putea spune chiar ca, in fundul sufletului, actuala conducere a Psd s-ar bucura sincer de o condamnare a fostului sau idol. Nici macar cei care i-au privit cu simpatie pe mineri in iunie 1990 probabil ca nu ar mai raspunde astazi la chemarile sale.
Pentru justitia romana, trimiterea in instanta a dosarului mineriadelor ar fi un imens pas inainte; un prilej sa se reabiliteze in ochii cetatenilor, care nu mai au de mult incredere in ea. Cel mai important lucru ar fi insa ca s-ar sparge un tabu - acela al invincibilitatii puterii politice in fata legii. S-ar intoarce roata si politicienii ar raspunde in fata instantei.
Scriind aceste randuri insa imi dau seama ca ma refer la un univers imaginar. In lumea reala, calculele sunt ceva mai complexe si riscurile mai pregnante. Nu este exclus ca dosarul mineriadei sa fie trimis in instanta, tocmai pentru ca se refera la personaje care nu mai au nici o parghie de putere la indemana si chiar incurca anumite grupari politice. Pe de alta parte, cine ne garanteaza ca dosarul va fi bine instrumentat si nu va fi returnat sau inchis din cauza lipsei de probe sau a unui viciu de procedura? Nimeni, evident. Iar pana la pronuntarea sentintei, mai este o cale foarte lunga. Atat de lunga, incat o parte din inculpati s-ar putea sa nu o poata parcurge. Dreptatea, daca se va face, va veni asadar abia cand riscurile politice vor fi fost reduse la minimum.