Mihai Traistariu

Bogdana Tihon Buliga
"De ce sa-mi fac visuri mici? Stiu sigur ca pot fi numarul unu". Dupa succesul de la Eurovision, Mihai Traistariu incepe sa doboare unul cate unul topurile Europei cu piesa Tornerro.

Mai presus decat orice vis

- Felicitari tardive dar sincere pentru prestatia ta excelenta de la Eurovision. Concursul a trecut, dar cariera ta internationala abia incepe. Te asteptai la atata succes?
- Nici in visele mele cele mai indraznete nu m-am gandit ca un concurs poate sa iti deschida atatea usi. A fost fantastic. Sunt, pur si simplu, asediat de contracte. In Europa, am semnat deja cu "Jupiter Records", pentru Germania, Franta, Anglia, Austria si Elvetia; cu "Planet Work", pentru Grecia si Cipru. Urmeaza sa-mi pun semnatura pe contracte pentru Malta, Belgia, Luxemburg, Letonia, Lituania, iar saptamana trecuta am primit oferte din America. Sunt acolo trei case de discuri interesate de mine. Daca voi reusi si pasul acesta, cred ca pentru prima data in viata si in cariera mea as sta linistit. Tornerro a intrat in topuri cam peste tot. Pe Internet, sunt pe unul dintre primele trei locuri in Danemarca, Croatia, Franta. Despre Grecia nu mai spun, acolo ocup confortabil locul unu. Grecii m-au adoptat impresionant de repede. Mi-am lansat albumul acolo, iar saptamana trecuta am fost invitat la premiile Mtv Grecia, unde am cantat Tornerro, in duet cu o tanara vedeta de-a lor, Tamta. Ba, si mai mult: la toamna voi fi nominalizat la premiile Mtv Grecia.
- Ce inseamna un contract cu o tara occidentala?
- Sunt o multime de avantaje. Intr-o prima etapa iti scot Cd-ul pe piata lor muzicala. Concomitent iti promoveaza videoclipurile la televiziuni si melodiile pe radiouri. Daca vreuna dintre piese devine hit, cum se intampla la ora actuala in Grecia, Cipru si Malta, atunci voi primi si oferte de concerte. Este extraordinar pentru mine si sunt foarte fericit. In acelasi timp, nu pot sa ascund ca sunt si putin amarat, pentru ca in Romania mi se acorda mult mai putina atentie. Oamenii de radio de la noi sunt fitosi, capriciosi, te judeca dupa trecut, dupa gusturile lor personale sau, uneori, dupa spaga. Recunosc, am facut si eu niste greseli cu trupa Valahia, acceptand sa cant si unele piese mai slabe, dar pedeapsa care mi se aplica e mult prea lunga, nu se apreciaza ca am facut si pasi inainte. Dar asta e. Iubire cu de-a sila nu se poate. De altfel, acum ma intereseaza mai mult strainatatea, iar "specialistii" nostri o sa-si dea seama mai incolo ca poate meritam mai multa incredere.
- Asadar, departe de a fi un concurs demodat, cum spun gurile rele, Eurovisionul poate insemna o lansare in cosmosul muzical...
- Intr-adevar, Eurovisionul este luat in deradere de multi cantareti, poate si pentru ca strugurii lui sunt pentru unii prea acri... E rea vointa sa nu-ti dai seama cata amploare si importanta are. Ce audienta enorma! Absolut toti castigatorii concursului s-au lansat international dupa aceea. In ce ma priveste, mie mi-au facut foarte bine toate concursurile la care am participat. Sunt artisti care au poate o imagine mai buna decat a mea, dar nu au ce cauta la concursuri de voce, pentru simplul motiv ca nu o au. Eu am luat mereu premii, iar asta a facut sa-mi creasca renumele. Cu ajutorul lui Dumnezeu, tocmai mi se deschide in fata o cariera europeana importanta, cu foarte multe concerte in strainatate si cu sansa reala de a-mi face un nume in muzica.

Triluri vocale la "Circle du Soleil"

- Se zvoneste ca una din cele mai mari companii de circ din lume, "Circle du Soleil", te-ar dori in spectacolul ei grandios...
- "Circle du Soleil" este unul dintre cele mai impresionante show-uri din lume, care imbina mai toate formele de spectacol: acrobatie, dans, muzica... Canadienii m-au contactat inca din timpul repetitiilor de la Eurovision si de atunci tinem legatura, chiar vor sa semnam un contract pe sase luni sau un an. Problema e ca sunt foarte multe spectacole. Ei pleaca in stil caravana, din tara in tara, au cate patru reprezentatii pe zi, doua dimineata si doua seara, se pleaca la drum in aceeasi noapte, se doarme in autocar... Este un ritm infernal, la care eu nu cred ca as putea face fata si nici nu as vrea sa dispar de pe micul ecran si de pe scenele muzicale atata timp. De fapt, stiu ca si Ada Milea a incercat sa tina acum cativa ani pasul cu acest ritm si a cedat. Este epuizant. Cred ca am sa convin cu ei pentru maximum o luna jumatate-doua, in care voi aparea cate trei minute, ca sa imi puna vocea in valoare, cu octavele mele celebre, prin piesa Why, o melodie mai veche de-a mea. De fapt, asta i-a impresionat cel mai tare la mine: trilurile vocale. De altfel, vor sa fac intreaga coloana sonora a spectacolului cu vocea mea.

"Stiu ca mama imi zambeste de acolo, de sus"

- Succesul profesional s-a produs intr-un moment de cumpana al vietii: disparitia mamei tale. Cum ai "acomodat" suferinta cu bucuria?
- In ultimele luni, mie mi s-a schimbat viata in toate directiile. Am trecut printr-o mare drama: moartea mamei (la o saptamana dupa concurs), care m-a afectat enorm. Ea era omul pe care l-am iubit cel mai mult pe lume. Cel mai apropiat. Eram la fel, identici aproape. De la ea am mostenit sensibilitatea, dar si vocea, mama mi-a dat tot ce a fost mai bun. Ultimele trei luni au fost un infern. Mereu plecat, dar cu gandul numai la ea, o sunam zilnic, sa vad cum se simte. Sufar foarte mult, dar Dumnezeu stie sa le cumpaneasca pe toate si cred ca el a asteptat sa o ia pe mama intr-un moment in care ea sa se bucure pentru mine, iar eu sa pot trece mai usor peste suferinta. Daca tragedia nu s-ar fi intamplat acum, in momentul de varf al carierei mele, ar fi fost cumplit pentru mine. Plang si acum pe drum, si ma gandesc cu durere la ea, dar Dumnezeu nu-mi da ragaz sa jelesc neincetat. Mi-e dor de ea, dar stiu ca imi zambeste de acolo, de sus, si ca este mandra de mine.
- Ce iti doresti in continuare, care este cel mai mare vis al tau?
- Ce-mi doresc cel mai mult li se poate parea unora nebunie, altora ceva imposibil, dar pentru mine ceva real: imi doresc sa ajung numarul unu in lume pe plan muzical. Cateodata mi-e rusine sa rostesc aceste vorbe, chiar daca eu asa simt. Am mai declarat o data lucrul acesta pentru un ziar, iar ei l-au pus in titlu, mi-au rastalmacit nitel vorbele si au dat intregului text o nota ironica. Dar mie nu-mi pasa. Eu ma lupt in felul meu, cred in mine si asa voi face mereu. Cateodata simt ca sunt singur, ca ma zbat egoist, doar cu gandul la mine... Am participat de sase ori la Eurovision, tocmai cu gandul ca odata voi invinge, si uite ca asa a fost. De ce sa-mi fac visuri mici? Daca nu tind la ce-i mai bun, atunci imi bat joc de mine si de talentul pe care stiu ca il am. Asa ca poate sa zica lumea ca sunt naiv, dar eu cred ca pot sa fiu numarul unu si, desi e enorm de greu, acesta este visul meu! Si as mai vrea ceva: sa ma indragostesc din nou. Sunt deja cinci luni de cand m-am despartit de Carmen, ultima mea prietena, si de-atunci nu am mai avut timp de iubire. Dar acum imi doresc sa simt din nou dragoste pentru cineva si ar fi minunat sa gasesc o fata care sa vrea sa vina cu mine peste tot, chiar si in visele mele de glorie.