Toti jurnalistii au remarcat ca premierul a lipsit (fapt care demoleaza uzantele protocolului institutionalizat), iar ministrii liberali s-au asezat ostentativ in bancile Parlamentului, nu la tribuna guvernului. Continutul discursului prezidential, axat pe tema integrarii europene a Romaniei, aproape n-a mai contat, criticile lui la adresa guvernului fiind asteptate. In fond, d-l Basescu a atacat neimplinirile punctate (cu stegulete rosii sau galbene) de Comisia Europeana in procesul de aderare ce va fi incheiat la 1 ianuarie 2007. Presedintele a identificat prioritatile modernizarii Romaniei pentru depasirea socului post-integrare, soc resimtit destul de dur de statele acceptate in ultima vreme in Uniune. Subliniind capitolele rezolvate din Tratatul de Aderare, el a aratat primejdiile generate de "mediocritatea functionala a institutiilor statului" si a calificat drept "greu de inteles" refuzul premierului de a restructura primul esalon al administratiei, guvernul. Exista, la nivel institutional, prea multe paralelisme ce reduc birocratic eficienta actului administrativ, consecinta fiind suportata de cetateanul de rand, blocat in viata de zi cu zi de prevederi absurde sau aberante. Presedintele a dat si exemple concrete din domeniile sanatatii, educatiei si justitiei, in care se impun "interesele nelegitime" ale unor anume grupuri. Ca sa acopere starea de fapt, guvernul, declarat de centru-dreapta, a luat masuri "mai de stanga decat cele promovate de Psd".
Lectura calma a discursului prezidential arata ca el nu a depasit limitele normalitatii in analiza critica. Cine se astepta la o virulenta distructiva impotriva liderului liberal si a oamenilor lui a fost dezamagit. Traian Basescu a indicat fenomene si stari de lucruri pe care, de altfel, atat Comisia, cat si Consiliul Europei le-au "punctat" de mult in contul Romaniei. De ce, trebuie sa ne intrebam, a lipsit atunci premierul de la sedinta camerelor reunite? De ce liberalii s-au manifestat public - cu unele exceptii notabile - ca un partid de opozitie, ministrii lor refuzand banca guvernamentala? Exista, pentru aceste manifestari, mai multe explicatii. Toate, din pacate, duc la concluzii nefavorabile strategiei adoptate de conducerea Pnl-ului in "jocul" aliantei de guvernare, in rolurile asumate de protagonistii ei. Un sociolog, d-l Sebastian Lazaroiu, directorul Curs, a observat, pe buna dreptate, ca reactia liberala "este momentul de varf al conflictului intre cele doua palate, care nu se mai poarta public, ci prin asemenea gesturi simbolice". S-a trecut, cu alte cuvinte, de la conflictul zgomotos al declaratiilor, la un razboi mut, de o acuitate, in fapt, extrema. Initiativa a apartinut, inca o data, presedintelui Basescu, prin "moderatia" discursului sau, prin aparenta echidistanta (ceruta, de altfel, de Constitutie) fata de actele guvernarii partinice. Simbolic, d-l Basescu a jucat si a castigat, lasandu-i pe liberali, iarasi, in ofsaid.
"Razboiul" Pnl-Pd a inceput din momentul in care d-l Tariceanu a refuzat alegerile anticipate (menite a impune o majoritate guvernamentala sigura) si a inmormantat proiectul formarii unui partid prezidential "popular", de centru-dreapta. Premierul si-a justificat cea de-a doua optiune prin vointa pastrarii identitatii partidului istoric, dar primul refuz nu are alta justificare decat temerea lui ca, dupa scrutin, ar putea fi inlocuit din functie. D-l Basescu si-a motivat propunerile (facute de reprezentantii sai Pd-isti) prin nevoia de a avea, in lupta cu "sistemul ticalosit", o majoritate coerenta si unitara, existand altfel riscul repetarii experientei Cdr-iste, terminate cu excluderea nemeritata a "istoricului" Pntcd din Parlamentul Romaniei. Toate reactiile prezidentiale, dar si "discretia" manifestarilor mandatatilor Pd-isti in administratie au indicat faptul ca partidul d-lui Basescu este pregatit si pentru eventualitatea asumata de premier. Excluzand "anticipatele", d-l Tariceanu a riscat ca Pnl-ul sa suporte singur "uzura guvernarii" (cum s-a intamplat si cu Pntcd-ul), stiut fiind ca alegatorii depuncteaza intotdeauna, in caz de neimplinire a programului electoral anuntat, partidul din care provine seful administratiei. Pd-ul (cu aprobarea tacita a d-lui Basescu) a avut si abilitatea de a nu respinge propunerea de fuziune a componentelor Ada, venita din partea unor grupari Pnl-iste ingrijorate de soarta partidului. Fuziunea a fost respinsa de gruparea d-lui Tariceanu, care se temea ca va pierde controlul noului partid, desi Pnl-ul avea in Ada o proportie de 2:1, ce i-ar fi asigurat dominarea noii formatiuni. Respingerea propunerii a marcat clar scindarea interna a Pnl-ului, unitatea fiind pastrata momentan doar datorita faptului ca, aflat la guvernare, partidul poate oferi (inca) unele avantaje membrilor sai.
In aceste conditii, d-l Basescu poate sa demonstreze ca, desi a avut vointa politica, nereusitele in batalia cu "sistemul ticalosit" nu i se datoreaza. Presedintele-jucator nu va conclude niciodata ca "a fost infrant de Securitate". Iar Pd-ul (care si-a atins obiectivele, rasturnand - in sondaje - proportia impactului electoral fata de Pnl) va putea afirma oricand ca a ramas "varful de lance" al transformarii reale a Romaniei intr-o tara cu adevarat europeana. Toate "ciocnirile" periodice dintre presedinte si premier (de la prezenta "grupurilor de interes" in jurul guvernului, la reactia in fata diverselor evenimente conjuncturale) s-au terminat in avantajul sau. Ultima "batalie", cea a restructurarii guvernului (sufocat de nenumaratele agentii si servicii subordonate premierului), s-a incheiat cu o victorie neta pentru Pd. Dornic sa-si pastreze integral controlul administratiei, premierul a facut cea mai mare gafa a mandatului sau, impulsionandu-l pe liderul "solutiei imorale", Dan Voiculescu, sa ceara postul de vicepremier in numele controlului politic exercitat de coalitia guvernamentala asupra administratiei. Conciliabulele sale secrete cu "agentul Felix" au avut consecinte catastrofale pentru credibilitatea Pnl-ului, cu toate ca ele erau previzibile.
Jocul liberal fata de prima interventie parlamentara a presedintelui Basescu indica, simbolic, faptul ca, desi divortul nu s-a pronuntat, partile sunt separate. In cateva luni, probabil dupa 1 ianuarie 2007, Romania va avea alegeri anticipate. Prin discursul sau, d-l Basescu le-a pregatit si a anuntat, deja, castigatorul.