Costica Nedelcu e un crescator de oi de sub codrii Vrancioaiei. Mic de statura, inca iute la pas, cu toate ca a trecut de 74 de ani, munceste in gradina, culege fructele verii si isi administreaza stana urcand la munte de cateva ori pe sezon. Nu mai are oi multe: vreo 30, fata de 300, cate avea "pe timpuri". Cand isi aminteste de anii aceia, lacrimeaza. Nu e un nostalgic al regimului comunist, dar nu poate uita randuielile de atunci, cand ciobanul sau stapanul de oi si de stana era respectat si bine recompensat de stat pentru munca lui. Sa fi vrut sa cresti oi si vite, sa fi vrut sa-ti maresti septelul, sa fi tinut sa-ti faci putina avere de pe urma berbecutilor si junincilor, ca statul abia astepta sa te ajute! Muntii erau albi de turme, satele de pe Valea Putnei cresteau mai multe oi decat intreg judetul. Atat cat permitea ideologia vremii, in anii 70, s-a creat o infrastructura rurala favorabila oierilor si vacarilor. Ajutoare, prime in functie de calitate, nutreturi, credite de la Banca Agricola, colectarea sistematica a laptelui, lanei si branzei, stimularea asocierii libere in zonele de munte (diferita de asocierea fortata din C.A.P.-uri), respectarea termenelor de plata, respectarea contractelor - iata facilitati la care crescatorii de animale din ziua de azi, cati mai sunt, nici nu indraznesc sa viseze. Muntele era viu, pasunile erau fertilizate cu gunoi de grajd, stanele erau subventionate cu carton pentru acoperisuri, cu scanduri pentru pereti, cu nutreturi pentru magarusi, cu sare pentru oi, cu malai pentru mamaliga ciobanilor. Cate mai sunt din toate acestea? Cum isi manifesta statul de azi prezenta intr-un domeniu considerat strategic pentru tara, acum, in pragul integrarii europene? Care e starea ciobaniei in anul de gratie 2006? Sunt intrebari la care Costica Nedelcu aproape ca nu cuteaza sa raspunda. Dupa o serie de oftaturi pline de obida, el isi ia totusi curaj.
"In prezent, ciobania sta foarte rau. Plaiul mioritic a disparut"
- La "centru", in Bucuresti, lumea crede ca ciobanii sunt si astazi miliardari, ca oile lor fac mormane de galbeni, precum magarul lui Buridan. E adevarat, nea Costica?
- Ei, pe vremea lui Ceausescu, aveam bani, domnule, nu ma plang. Am fost numarul unu in comuna la cresterea animalelor. Am avut cele mai mari contracte cu statul. Caram lana cu caruta, cum cari fanul di pa parloaga, iar cand o plateau, se cunostea. N-aveam bani tot timpul, ma imprumutam in unele sezoane. La inceput, am luat de la Banca Agricola, din comuna Tulnici. Am imprumutat 50.000 de lei, cu care am cumparat 120 de oi. Dadeau imprumut pe cinci ani, dar eu nu m-am lasat niciodata dator mai mult de un an. Imi era frica: ma, daca ma omoara ursul maine? Sa plateasca nevasta in urma mea? Pe vremea aia erau filiale bancare la tara, filiale agricole. Dupa 1989, s-a distrus tot. Eu, bunaoara, se-ntampla sa n-am bani cand faceam nunta cu vreunul din copii. Mergeam la ghiseu in Tulnici si spuneam: tovarasu, banii mei sunt in burta oilor, cresc, asa ca, rogu-te, da-mi un imprumut. Primavara, dupa vanzarea mieilor, achitam datoria si primeam felicitari ca bun client. In prezent, ciobania sta foarte rau, nimic nu mai e cum era. Muntii s-au salbaticit, pasunile s-au impadurit, plaiul mioritic a disparut, golurile alpine sunt pline de maracini. in anii 70, prima grija a statului erau pasunile. Primaria si ocolul silvic curatau pe gratis plaiurile de maracini si pietroaie, sa aiba oile muntenilor unde paste. La 1 mai, cand luau fiinta stanele, se facea adunare in centrul comunei, iar stapanii de stane primeau, obligatoriu, si oile celor mai saraci, care aveau cate10-20 de capete. Ne convenea, ca primeam bani pe cap de oaie. Tot la adunare, se stabilea leafa ciobanilor, n-aveam voie sa-i platim cu un salariu de nimic. Se fixa si leafa stapanilor de stana, sa nu fie discutii la urma. La fiecare luna, la o data stabilita, aduceam produsul finit din munte, iar casierul era prezent si ne platea pe loc. Cand aveam nevoie de malai, de gaz de lampa sau de sare la stana, nu trebuia sa ma duc in piata sau sa alerg prin sat. Mi le aduceau acasa. Cand veneau cu duba, sa ia casul si branza, aduceau ce le comandasem. Noi, oierii, eram protejati de statul comunist, cum protejam noi azi biserica din sat.
"Poporul de la tara s-a descurajat. La ce sa mai cresti animale, daca nimeni nu te ajuta cu nimic?"
- Ce s-a intamplat dupa Revolutia din 1989 cu crescatorii de animale?
- Crescatorii au fost victima caderii sistemului comunist: fabricile de textile s-au inchis, lana si branza nu ni le-a mai luat nimeni, contractele cu statul au cazut, scolile de tractoristi si tehnicieni agro-zootehnisti au pus lacatul pe usa, laptele a inceput sa se strice in bidoane, sistemele de irigatie au fost distruse, poporul de la tara s-a descurajat. La ce sa mai cresti animale, daca nimeni nu te ajuta cu nimic? Dupa ce ca esti amarat, mai si muncesti de pomana? Majoritatea fanetelor au fost lasate parloaga, ca nu mai vin camioanele de la Braila si Buzau, sa ne cumpere fanul. Pe Golul Mare, unde pasteau sute de oi, azi nu mai poate intra nici un animal, de maracinii care au sufocat iarba. Pe de alta parte, statul a preferat sa aduca lana din Brazilia si din Australia, in loc sa mentina sistemul de colectare existent. Pieile, la fel, nu le mai ia nimeni. Numai eu am aruncat la gunoi cateva sute de piei de miel, dupa ce le-au stricat moliile. In Tulnici s-au dat pe camp, la gunoi, sase camioane de lana si cergi. Asa ca putem spune "aleluia" cresterii animalelor pe Valea Putnei. Doar daca ar mai veni iar un regim care sa puna ordine si sa dea curaj oamenilor, s-ar mai putea recupera ceva din traditia noastra.
"Europenii ar fi buni, daca ar reface sistemul de colectare a produselor de la tara"
- Poate vine "regimul" Uniunii Europene si va salveaza. Poate veti fi iar ce-ati fost...
- Nu cred. Dupa cum vad, aceia din Vest vin cu si mai multe interdictii. N-avem voie sa ne sacrificam animalele acasa, productia de lapte se va reduce la jumatate, nu mai putem face branza la stana, si cate altele. Bietul taran va da si mai mult indarat. Pentru mine, europenii ar fi buni numai daca ar face niste fabrici, sa aiba tineretul unde munci; daca ar reface sistemul de colectare a produselor de la tara; daca ar redeschide scolile tehnice din sate; daca ar veni cu tractoare sa ne are pamantul, ca am auzit ca nu ne mai lasa sa punem caii la caruta sau la plug. Daca nu fac nimic din toate astea, nu ne ramane decat sa inghitim un hap, sa se termine cu noi.
- Nu sperati in nimic bun din partea Ue?
- Sper in niste legi, facute de parlamentari seriosi, responsabili, cum am auzit ca sunt acolo, la ei, la Bruxelles. M-am saturat sa-i privesc pe astia de la Bucuresti: care doarme, care mananca guma, care casca, care sopteste la ureche. La votarea legilor, unii ridica mana, ceilalti hoiesc ca la usa cortului. Ei cred ca tara nu-i vede, ca taranu-i prost si nu-i pricepe, dar eu le numar si maselele din gura, le stiu sabasul. De aia zic: sa dea Europa o lege ca sa faca Romania cum a mai fost odata, inainte de comunism, ca eu am prins si acele vremuri. Aveam o tara foarte frumoasa si cautata, fruntea Europei, nu coada ei, ca astazi.
"Vad la televizor ca toata tara-i plecata si ma cutremur.
De vine lupu, satu-i pustiu"
- Cum se vad ultimii 16 ani din viata tarii de pe Valea Putnei?
- Ne-am bucurat ca au cazut comunistii in 1989, dar bucuria ne-a fost scurta. Comunistii au ramas la putere, in frunte cu Ion Iliescu, si ne-au condus la sapa de lemn. Am ajuns sa nu ne mai putem vinde nici ouale la piata, ca sunt, Doamne iarta-ma, "aviare", asa ca magazinele s-au umplut cu oua de import. Pe valea noastra, toti injura, toti blestema. Tineretul laolalta cu batranii. Multi dintre batrani n-au pensie, mai ales cei care n-au fost membri C.A.P.., ca mine. M-am dus la casa de pensii, sa-mi cer dreptul, dar acela mi-o inchis ghiseul in fata si m-o suduit: "Cine te-a pus, mosule, sa-l ingrasi pe Ceausescu? Du-te sa-ti dea el pensie!". Culmea e ca, pe timpul comunistilor, multi ciobani aveau pensie, pe baza contractelor incheiate cu statul. Azi, romanii incheie contracte cu state straine; imi telefoneaza fiu-meu din Italia, suspinand: "Nu trebuia sa ajungem aici, slugi printre straini... Sa fi ramas in sat, sa fi avut slujbe acolo". Dar n-au. Daca ma uit in jur, vad ca politicienii nostri n-au facut nimic pentru tara, ci numai pentru ei. Se pun la cale, se cearta ca cainii prin gard, dar nimic nu fac. Au construit un pod, a venit apa si l-a luat; au ridicat un dig, valurile inundatiilor l-au maturat; au turnat asfalt, acum ti-e frica sa mergi prin gropi; au infiintat universitati in toate orasele, dar absolventii iau calea strainatatii. Toti cei care stiu o meserie sunt plecati in Germania, Israel si Italia. In Romania nu mai gasesti un mester ca lumea, de aceea calitatea constructiilor e atat de slaba. Maine-poimaine, aducem muncitori straini, ca ai nostri sunt plecati.
- Unii spun ca taranimea nu mai are viata lunga, iar integrarea europeana ii va grabi disparitia. Sa credem in aceasta perspectiva?
- Nu exista scapare. Incet, incet, taranimea dispare. Intai, jumatate din tarani au plecat deja in strainatate si nu se mai intorc, nu se mai considera tarani. S-au lipsit si de casa, si de pamant, iar inapoi nu se mai uita. Au deja cetatenie straina. Pe alta parte, batranii inchid ochii. Cine mai ramane in sat? Cine mai are drag de pamant? Vad la televizor ca toata tara ii plecata si ma cutremur. De vine lupu, satu-i pustiu. Romanii au umplut globul pamantesc. S-au saturat de 16 ani de minciuni ale politicienilor, asa ca au spus "sarut mana pentru masa" si si-au luat lumea in cap.
Lui Costica Nedelcu ii puteti scrie in comuna Lepsa, judetul Vrancea