Cu usile inchise

N. C. Munteanu
La Parlament se afla un pachet de legi cu care nimeni nu stie ce sa faca.

Il voteaza, devine lege si unii se tem de consecinte. Nu-l voteaza, lezeaza orgoliul de autor al presedintelui care l-a mosit. Pachetul cuprinde mai multe legi referitoare la siguranta nationala. Proiectul a fost o vreme secret, dar a starnit comentarii si indiscretii din partea politicienilor Pnl. Insa ce mai e un secret intr-o Romanie indragostita de dezvaluiri? Si asa, din pricina indeciziilor si certurilor dintre membrii coalitiei guvernamentale, Romania e membra Nato de trei ani de zile, fara sa fi schimbat doctrina sigurantei nationale, veche de pe vremea lui Ion Iliescu si a firului rosu la Moscova.
Ironia sortii, problema securitatii nationale revine tocmai cand se discuta ce era securitatea nationala in timpul comunismului. Unii avertizeaza asupra pericolului ca noua siguranta nationala sa repete la indigo principii pe care se sprijinea securitatea lui Ceausescu. Ingrijorarea e starnita de cateva fragmente de lege care au ajuns in paginile ziarelor. Posibilitatea ca oamenii serviciilor secrete sa foloseasca, e drept, pe timp limitat, metodele informative specifice pentru a supraveghea pe cineva, scurtcircuitand solutia judecatoreasca, a starnit comentarii aprinse. Voci din societate au cerut reformularea prevederii. Ba chiar sa fie eliminata. Bunul plac al serviciilor secrete a avut efecte catastrofale la nivel social. Conform proiectului, agentul secret poate patrunde in locuinta, in corespondenta sau in convorbirile telefonice ale celor banuiti ca pun in pericol siguranta nationala. Poate culege informatii in orice fel, le poate folosi cum vrea. Fireste, in interesul securitatii nationale. O securitate nationala care inseamna protejarea intereselor clasei politice si a statului, prin toate metodele legale - dar legal inseamna si conform unor legi abuzive. Grave prevederi pentru o democratie... Mai mult, legile sigurantei prevad responsabilitatea institutiilor statului, ministerelor, chiar a guvernului, daca acesta, din nepricepere, ar periclita siguranta nationala. Deci, daca guvernul nu se tine de treaba, nu se bate cu inflatia si somajul, nu accelereaza cresterea economica ca sa limiteze numarul protestelor sociale, daca statul isi baga piciorul in ghips atunci cand e de rezolvat o problema sociala sau economica care ar putea scoate lumea in strada, serviciile secrete pot cere presedintelui dizolvarea guvernului. Pe scurt, presedintele ar fi, de fapt, cel care stabileste ce este si ce nu este siguranta nationala! Pachetul de legi se afla in arhiva parlamentarilor. Luptele care se dau in comisiile de specialitate anunta o lunga vara fierbinte. Mizam pe buna credinta a parlamentarilor. Problema nu este aceea a traseului legislativ, ci a promisiunii ca pachetul de legi va fi pus in discutia publica. Nu e prima data cand se promite o consultare publica in probleme de interes general. La fel s-a spus si despre legile sanatatii, codul fiscal, legislatia muncii, despre proiectele de urbanism din marile orase. Asteptati pana se publica proiectul, atunci vocea ratiunii va prevala! De fapt, dezbaterile publice au fost mai mult fictive. Organizatiile reprezentative nu au fost convocate, iar persoanele private nu au stiut ca se organizeaza o dezbatere despre legea cu pricina. Si in cazul legilor sigurantei nationale, ca si in alte situatii, invocarea consultarii publice a fost doar o eschiva prin care s-a mai cumparat putin timp. Pentru ca politicienii, fara exceptie, considera ca opinia publica nu trebuie sa fie consultata decat o data la patru ani. In restul timpului, societatea civila poate face vocalize si gimnastica in oglinda. Deciziile importante, cele care ne schimba viata, au fost deja luate, conform algoritmului sau negocierilor din spatele usilor inchise. Si asta nu mai este democratie!