Dr. biolog Mircea Ciuhrii

"De la Bucuresti, Basarabia se vede altfel decat este cu adevarat".

- Confesiunile unui mare om de stiinta,
care a crezut ca Romania are nevoie de el -

Dr. Mircea Ciuhrii, despre ale carui realizari extraordinare in domeniul biologiei si al medicamentelor ati mai citit in "Formula As", este ceea ce se numeste un savant. Un om de stiinta cu performante de nivel mondial. Are trei doctorate in biologie, virusologie si medicina, a fost seful diviziei de cercetare in domeniul virusologiei a celui mai important Institut din fosta Urss si a fost seful cercetarilor pentru arme biologice in intregul spatiu al fostului Pact de la Varsovia. Este autorul a sase arme biologice, care potfi folosite impotriva unor daunatori din natura, omologate de Organizatia Mondiala a Sanatatii. A creat primul atlas al virusurilor din lume, a publicat sute de articole stiintifice in revistele internationale, a fost presedintele Comisiei Internationale de Standardizare a Armelor Biologice, adica seful celor sase oameni ai planetei care, la un moment dat, decideau in domeniul armelor biologice de razboi. A lucrat ca expert in laboratoare de biologie moleculara si inginerie genetica, in cadrul unor proiecte finantate de Oms si Ministerul Apararii francez si a fost chemat de canadieni ca sa le salveze padurile afectate de daunatori. A castigat, cum spune el, "un sac de medalii de aur", si recent, ca o recunoastere a meritelor sale stiintifice, a primit titlul de "Comandor si mare ofiter" in stiinte, din partea Regatului Belgian.
Acesta este omul care acum vreo 10 ani a venit si si-a oferit serviciile statului roman, sperand ca experienta si statutul sau stiintific ii vor oferi sansa de a face, acasa, singurul lucru care il interesa: cercetare in domeniul virusologiei. Nu a fost asa. Statul roman l-a ignorat. Asa cum a ignorat si valoarea enorma, inclusiv comerciala, a cercetarilor de peste 40 de ani ale acestui om. Nimeni nu e profet in tara lui.



"Aici, cuvantul patriotism suna altfel"

- Dincolo de statutul de om de stiinta si de inventator, cine este omul Mircea Ciuhrii?
- Omul Mircea Ciuhrii este un roman basarabean care s-a intors acasa, in Romania, si care descopera in fiecare zi ca ideile sale despre tara si despre cum ar trebui ea sa propaseasca sunt... demodate. Am venit plin de entuziasm, apoi entuziasmul s-a potolit, in cele din urma am fost dezamagit. Dar in final, am gasit drumul. De la Bucuresti, Basarabia se vede altfel decat este cu adevarat. Oamenii nu ii mai inteleg, nu ii mai cunosc pe fratii lor. Cuvantul patriotism suna altfel.
- Cum este Basarabia aceea despre care vorbiti dvs.?
- Stiti cum se numeste satul in care m-am nascut eu? Moara de Piatra. E un sat romanesc la fel de frumos precum numele sau, undeva, la cativa kilometri de Balti. Moara de Piatra, care e o moara adevarata, straveche, de pe vremea turcilor, exista inca. Casele sunt la fel ca intotdeauna. Si casa noastra de pe malul raului e acolo. Daca inchid ochii, pot auzi apa, asa cum faceam cand eram copil, noaptea, inainte de a adormi. Nu se auzea decat sopotul apei. Pot sa spun ca sunt nascut in Romania, pentru ca atunci cand m-am nascut, in august 1944, era Romania. Rusii au intrat la 10 zile dupa nasterea mea. Sunt roman veritabil. Ma simt roman, chiar daca o viata am trait sub sovietici. Strabunii mei erau romani veniti acolo prin secolul 18, odata cu altii din nordul Bucovinei, si taica-meu, Dumnezeu sa-l ierte, imi spunea ca familia si numele noastre sunt de origine austriaca. Stiti ce faceau? Exportau cernoziom de la Balti, in Germania. E o poveste care, odata, ar merita spusa. Primul Ciuhrii pomenit in scriptele parohiei a fost la Kiev, sa obtina aprobarea pentru construirea bisericii, pe la o mie sapte sute si ceva. Acolo, Romania era la fel ca oriunde in alta parte din tara, si rusilor le-au trebuit foarte multi ani ca sa atenueze spiritul profund romanesc. Si, de fapt, n-au reusit niciodata cu totul. Mama n-a stiut niciodata vorbi ruseste.
- Pastrati nostalgia satului in care ati copilarit?
- De cate ori e greu, ma gandesc acolo. Pentru mine e cel mai frumos sat din lume. Satul cu salcii. N-am mai vazut nicaieri salcii ca acolo, noduroase, uriase, pline cu pasari, vechi de sute de ani, care se bolteau peste rau si peste strazile pavate cu piatra. Raul serpuieste in cercuri mari, gardurile sunt de piatra frumoasa, zidurile caselor inalte, la fel si biserica unde se ducea mama in toata duminica. Parca o vad, blonda, frumoasa, tanara, cu ochii albastri, inlacrimati dupa tata care era dus de rusi pe la Vladivostok. Asa a fost. Tata a plecat cand eram nascut, si s-a mai intors cand aveam 6-7 ani, cu niste bomboane japoneze in buzunar. Nu voise sa lupte contra nemtilor si-l trimisesera sa pazeasca prizonieri japonezi, la mii de kilometri departare. Cand a venit, nu-l cunosteam. Nici el nu ma cunostea. Avea o fotografie pe care i-o trimisese mama, de cand nu aveam nici un an, si-acuma statea cu fotografia cea veche in mana si se uita la mine. Trecusera 7 ani. Toata viata i-am vorbit cu "dumneavoastra". Era barbat mare, aspru, cu parul negru, valvoi. Mama ii spala parul si pe urma i-l imbrobodea ca sa stea, asa era de invaltorat. Pe urma a venit greul. S-au terminat verile lungi si scaldatul pe rau pana la apusul soarelui. La 9 ani, ma trimitea tata cu caii, 40 de kilometri, sa duc benzina si mancare la muncitori. Mi-aduc aminte campurile de cernoziom, cerul cu nori pana la orizont, cand mergeam cu caii. Nu era tipenie, doar eu cu caii cei mari si iarba pana la pieptul lor. Erau multe ierburi bune de leac. Mamuca (bunica) din partea tatalui, Anastasia, se pricepea la ierburi de leac si la descantece, stia pune oasele la loc. Venea omul schilod la ea si pleca pe picioare, asa se pricepea de bine. A avut cinci copii, dar nici unul n-a vrut sa invete de la ea mestesugul leacurilor. Numai eu, poate, am mostenit ceva. In Basarabia a fost traditie mare cu plantele, era asa, un fel de medicina magica, mostenita din batrani, dar care s-a pierdut pe urma.

"Cine mai stie azi de Tiraspol?
Erau numai romani acolo. Si ce romani!"

- Cand v-ati descoperit pasiunea pentru biologie si pentru cercetare?
- Foarte tanar. Dupa scoala primara am plecat la Balti, unde era liceu si universitate. Ma inscrisesem la matematica-fizica. Dar am inteles repede ca am gresit directia si ca trebuia sa fac biologie. Asa am ajuns la Universitatea din Tiraspol, universitate mare, romaneasca, dar unde erau exilati cei mai mari savanti rusi de la Moscova si de la Leningrad. Pentru ei era cam rau, le daduse statul cate-o vaca si cate-o parcela de pamant, dar pentru noi, studentii, era bine. Erau cei mai mari specialisti, se facea biologie moleculara. Cine mai stie azi de Tiraspol? Acolo erau numai romani, si ce romani! Asta era prin anii 60. Toata zona, dincolo de Nistru, pana la Bug, erau numai comune romanesti curate, intemeiate de ardeleni veniti pe la sfarsitul secolului 18, cu oile. Ciobani, agricultori, dar si meseriasi, pretuiti, hat, departe, pana la Kirovograd, unde acuma chipurile sunt tinuturi ucrainesti. Pana acolo tinea Moldova lui Stefan cel Mare si acolo, si-acuma, oamenii vorbesc cu cuvinte ardelenesti. Cine stie azi in Romania ca acolo traiesc romani? La Universitatea din Tiraspol invatam tot in limba romana. Exista acolo o intelectualitate, o elita romaneasca extraordinara, care supravietuia numai pentru ca eram mai departe de Chisinau, unde se afla conducerea politica. Parca-i vad pe profesorii mei, imbracati frumos, ca in vremurile bune, vorbind o romaneasca eleganta. Asta a fost pana in 67, cand rusificarea fortata a Basarabiei ne-a ajuns si pe noi. Cei mai buni romani au fost dusi in Siberia. Deja in biserici slujeau preoti rusi, adusi de aiurea, documentele de stare civila ale bisericilor fusesera modificate. Lumea romaneasca era inlocuita abrupt cu cea ruseasca si nu puteai nicicum sa faci o meserie mare, o cariera temeinica, decat daca mergeai pe filiera ruseasca. Primii care au avut de suferit au fost intelectualii, invatatorii, preotii. Nu puteai fi mare in limba romana. Ori erai in limba rusa, ori nu erai deloc. Intelectualitatea romaneasca a fost imprastiata in patru vanturi. Au fost presiuni, s-a introdus limba rusa, apoi au fost sute de femei ruse trimise sa se casatoreasca cu romani. Limba rusa a devenit stapana. Eu am plecat la Academia din Chisinau, pregateam un doctorat, aveam deja lucrari de cercetare publicate in directii cu totul noi, si asa m-a remarcat un profesor de la Moscova, de la catedra de biofizica. A hotarat ca directia mea de cercetare este atat de noua si atat de importanta, incat trebuie sa vin numaidecat la Universitatea Lomonosov. Scoala ruseasca era foarte serioasa, foarte dura, dadeau mare importanta cercetarii stiintifice in domenii de avangarda, pe care occidentul nici nu le banuia inca. La 24 de ani, eram deja doctor in biologie si cercetator, apoi sef de lucrari intr-un domeniu de avangarda: microbiologie-virusologie. In fapt, acest institut crea virusuri, modifica virusuri, ii directiona in asa fel incat ei sa poata fi folositi pentru provocarea unor epidemii, a unor epizootii impotriva daunatorilor. A fost o mare performanta ca m-au primit acolo, pentru ca, in general, romanii nu aveau acces in asemenea zone de importanta strategica, cu aplicabilitate militara. Acolo lucrau numai rusi si evrei, iar pe mine ma pusesera sef. Au crezut ca sunt complet rusificat. Am infiintat primul laborator din lume de virusologia insectelor, faceam cercetari la frontierele stiintei, iar rezultatele au fost uriase, pe masura mijloacelor de care dispuneam. Rusii erau constienti de valoarea acestor cercetari.

"Sunt unul dintre cei care au
impiedicat razboiul biologic"

- Cum ati ajuns sa lucrati in domeniul aplicatiilor militare?
-Erau anii 70, in plin razboi rece, iar ideea unor arme biologice care sa fie folosite de data aceasta - nu pe insecte si daunatori, ci pe oameni, in cazul unui razboi, nu era chiar noua. Numai ca acum era posibila obtinerea unor asemenea arme, datorita noilor tehnologii. De la institutul la care lucram - mai facusem intre timp un doctorat - am fost trimis in Franta, sa lucrez in cadrul unui proiect pe care-l desfasura Oms in domeniul patologiei comparate si care era de mare interes, si pentru ministerul apararii francez.O asemenea misiune data de rusi era un lucru extraordinar, cum extraordinare au fost si cercetarile pe care le-am facut acolo, timp de trei ani. Francezii m-au indragit asa de mult, ca nu voiau sa ma lase sa mai plec la Moscova, dar eu stiam ca, daca incerc sa fac asta, nu mai am mult de trait. Asa am ajuns sa lucrez cu aplicatii militare ale virusologiei si, in cele din urma, sa devin Presedintele Comisiei Internationale de Standardizare a Armelor Biologice. Aveam 33 de ani. Aceasta comisie cuprindea 6 creatori de arme biologice si era rezultatul unei conventii internationale de control al acestor arme. Nici un produs biologic de acest tip nu putea fi folosit fara a fi omologat de noi. Era, daca vreti, echivalentul Comisiei de control nuclear din zilele noastre, dar in domeniul biologic. Din comisie faceau parte si seful cercetarii americane in domeniu, cercetatori din diverse tari si, de fapt, aceasta comisie a limitat extinderea si utilizarea armelor biologice. Americanii si rusii lucrau impreuna in plin razboi rece. Pot sa va spun, fara falsa modestie, ca eu sunt unul dintre aceia care a convins conducerea ruseasca a lui Brejnev ca utilizarea unei arme biologice intr-un razboi ar fi la fel de grava si de fara intoarcere ca si utilizarea unei arme atomice. O epidemie declansata ne-ar fi amenintat chiar pe noi, in cele din urma. Am dovedit asta in experimente de laborator si ei au inteles, asa cum au inteles pana la urma si americanii.
- Virusurile pot distruge lumea, spuneati, dar o pot si salva. Ce inseamna asta?
- Aplicatiile virusologiei si ale microbiologiei genetice in domenii civile sunt enorme. O sa va dau un singur exemplu. In anii 80, am fost chemat in Canada pentru ca o suprafata de mii de hectare de padure de conifere fusese infestata cu o larva care patrundea in tulpina si distrugea planta. Nu mai stiau ce sa faca. M-au chemat ca sa gasesc un virus care sa-i vina de hac larvei. L-am gasit, numai ca el a trebuit modificat, modelat, lucrat prin manipulare genetica, si asta am si facut. Un asemenea produs am dat, in 1996, silviculturii romanesti, iar acum Romania nu numai ca este singura care il produce, dar il si exporta in tari din Europa.

"As fi putut lucra pentru cele mai faimoase
firme din lume, dar eu am ales Romania..."

- De ce ati venit in Romania?
- La inceputul anilor 90, cand imperiul sovietic se destrama, eu eram seful acestui program de cercetari in microbiologie si virusologie si coordonam cercetatori din intreg spatiul Europei de Est. Institutul meu se afla la Chisinau si era o mandrie a fosteiUniuni Sovietice: 2 hectare de laboratoare, in care se faceau cercetari avansate. Apoi, totul s-a prabusit. Cand Urss a disparut, Moldova nu a mai putut sustine cercetarile. Totul se terminase. Am luat tot ce aveam, rezultatele cercetarilor care nu mai interesau pe nimeni, si am plecat. As fi putut sa merg oriunde in Europa, eram cunoscut, eram membru in foruri stiintifice din intreaga lume. As fi putut sa lucrez pentru cele mai faimoase firme farmaceutice din lume, caci toti erau interesati de ceea ce stiam si ceea ce aveam. Dar eu am ales Romania. Am vrut sa lucrez in Romania si pentru statul roman. Am crezut, in naivitatea mea, ca daca nu pentru mine, poate pentru tehnologiile pe care le detineam, de o mare valoare, voi prezenta interes. Eram inca Presedintele Comisiei Metodice Internationalesi aveam cu mine tehnologia de producere a 6 arme biologice cu aplicatii enorme, preparate virale noi. Iliescu, care era atunci presedinte, care stia cine sunt si stia si valoarea acestor tehnologii, a promis ca vom face, ca vom drege, ca Romania... Am crezut.
- Ce putea face Romania cu aceste tehnologii?
- Putea sa devina cel mai important exportator de produse virale, cu aplicatii enorme in agricultura, silvicultura, medicina, se puteau crea noi medicamente si multe altele. Putea face bani. In loc de asta, Ministerul Cercetarii m-a purtat pe la tot felul de comisii, parea ca nimeni nu pricepea despre ce e vorba. Umblam cu dosarele in mana, explicam, se uitau la mine ca la un extraterestru. Era prea mult pentru Romania, asa cum fusese prea mult si pentru Moldova. Am fost la Institutul Cantacuzino, unde au inteles despre ce e vorba, in schimb, erau niste orgolii enorme acolo si n-a mers. Asa am ajuns, pana la urma, la Institutul de Protectie a Plantelor, unde am putut cel putin sa-mi continui cercetarile. Atunci am creat acel virus care combate omida paroasa a stejarului si pe care Romsilva il foloseste si il exporta si acum, care este un produs ecologic de inalta eficienta, cu efect pe 10 ani. Si totusi, nici atunci nu au inteles potentialul acestor cercetari. Romania fusese pe dinafara inainte de 89, si era pe dinafara si acum. Putinii cercetatori importanti romani tocmai plecau, in timp ce eu veneam in Romania. Atunci am inteles ca trebuie sa lucrez pe cont propriu.

"In Basarabia se afla o parte din
istoria romanilor si ar trebui
sa se afle si o parte din inima lor"

- De la arme biologice la medicamente si produse cosmetice e cale lunga!
- Nu chiar. Orice lucru il poti folosi pentru bine sau pentru rau. La Protectia Plantelor lucram deja cu insecte si mi-am amintit despre o directie de cercetare pe care o descoperisem in Franta, dar pe care o abandonasem, pentru ca nu parea importanta atunci. Descoperisem calitatile cheratolitice ale unor tesuturi de insecte. Asa am creat primul produs, un unguent foarte eficient pentru piele. Oamenii l-au cumparat, iar eu am reusit sa fondez "Insectfarm", care este un laborator de cercetare privat. Lucrurile au evoluat fantastic. Curand am reusit sa izolez enzime din tesuturile insectelor care stopeaza multiplicarea virusurilor. A fost o premiera mondiala, pentru ca asa ceva nu exista. Vaccinurile si interferonurile sunt preventive, dar nu pot opri o infectie virala deja declansata. Acest produs omologat si inregistrat, este si acum singurul de acest fel din lume, pentru stoparea infectiilor virale hepatice. Laboratorul nostru a primit diplome de excelenta internationale, produsele si inventiile au fost recunoscute, si cea mai mare parte din banii pe care i-am castigat i-am investit in aparatura de laborator ultramoderna. In acest moment, sunt peste 50 de preparate produse pe baza cercetarilor mele, care au mare succes. Poate ca tot raul a fost spre bine, pentru ca nu stiu daca as fi reusit toate astea, lucrand cu statul roman.
- Va mai duceti uneori la Moara de Piatra, in Basarabia?
- Vai de mine, cum sa nu ma duc? Ma duc mereu, chiar daca parintii mei nu mai sunt. Imi face bine. Acolo lumea se schimba mai greu. Raul cu Bolta, asa se numeste, curge la fel, moara de piatra merge si-acum, podul e neschimbat, sopotul cascadei e la fel ca atunci cand eram copil. Parca-l vad pe tata venind cu pestii cei mari. Nu stiu, poate ca numai mie mi se pare ca locul acela a ramas neschimbat. Am sperat ca dupa ce imperiul sovietic s-a prabusit, lucrurile sa se intoarca pe fagasul lor. Rusii au sapat o prapastie intre Basarabia si Romania si credeam ca prapastia va disparea. Dar nu a fost asa. Uneori, mi se pare ca prapastia se adanceste. Romanii nu-i inteleg pe basarabeni, ba uneori ii si condamna ca s-au lasat rusificati, ca si cand ar fi fost vina lor. Romanii au cedat Basarabia, fara sa traga un foc de arma! Basarabenii s-au simtit tradati, abandonati de fratii lor. Au urmat imprejurari pe care romanii nu si le pot nici inchipui macar. Iar acum... Basarabenii se simt priviti de sus, dispretuiti, si atunci nici lor nu le vine sa se apropie. Pacat! Acolo e o parte din istoria romanilor si ar trebui sa fie si o parte din inima lor. Si-apoi, romanii ar trebui sa stie, sa vada, ca rusificarea Basarabiei continua si acum. Ati vazut, acum cateva luni, au arestat copii de liceu pentru ca au tinut la numele romanesc al scolii lor. Dupa ce Basescu a spus ca Basarabia ar putea sa intre in Europa odata cu Romania, a doua zi au fost distruse toate inscriptiile in limba romana, au fost profanate statui, a fost declansata o ofensiva furibunda impotriva a tot ceea ce este romanesc. Rusificarea a atins praguri de o violenta nemaivazuta. Ce sa faca bietii basarabeni? Copiii vin, studiaza in Romania, invata, dar singura lor sansa este tot aici, pentru ca acolo, la ei acasa, sunt stopati, sunt plafonati, asa cum au fost 60 de ani. Basarabenii au nevoie sa stie ca romanii le sunt aproape, ca tin cu ei. Ca vorbele "suntem frati" nu sunt vorbe goale. Si invers, ce stiu romanii de dincoace despre viata fratilor de dincolo, despre suferintele lor, despre ceea ce au trait? Nimic. Timp de 60 de ani, pe hartile rusesti, Romania era o pata alba. Nimic. Acum harta alba s-a mutat. Romanii nu mai stiu nimic despre ceea ce se petrece dincolo de Prut. Basarabia este inexistenta pentru presa din Romania, pentru televiziune, ca si cum nu ar fi tot Romania acolo, ci o tara straina. Uitati-va la unguri, la sarbi, la greci, la toti, cum se poarta, cat caz fac de conationalii lor de dincolo de granite. Noi ce facem? Nimic. Mi-e frica de prapastia aceea de care vorbeam, sa nu fie definitiva.