Tiberiu Barbuletiu

Ion Longin Popescu
Tiberiu Barbuletiu - Deputat Pnl, observator la Parlamentul European.

"Momentul 1 ianuarie 2007 poate fi considerat de romani revansa istorica asupra nedreptatii de la Yalta"

- Este intrarea Romaniei in Ue un eveniment istoric, domnule deputat?

- Raspunsul meu este, fara nici un echivoc, afirmativ. Daca Stalin a schimbat cursul istoriei cu o singura linie, separand Europa in doua lumi antagonice vreme de 50 de ani, momentul 1 ianuarie 2007 poate fi considerat de romani revansa istorica asupra "nedreptatii de la Yalta". In sfarsit, dupa anii intunecati ai comunismului, Romania se intoarce acolo unde ii este locul. Ar fi trist sa aruncam in derizoriu un moment unic si sa credem ca ni s-a facut o favoare. E adevarat ca unii europeni sunt usor sceptici in privinta corectitudinii deciziei de primire a Romaniei in Uniune, dar daca privim retrospectiv, la ei e o moda sa ai o contra-reactie la euro-entuziasmul care insoteste un astfel de eveniment. Sa nu uitam ca si la noi se aud voci care ne spun cat de mult vom avea de suferit si cat de scump vom plati aderarea. Cu toate acestea, eu sunt convins ca vom reusi, nu atat noi ca politicieni, cat noi ca popor. Ca sa-l parafrazez pe Talleyrand, "noi suntem vremelnici, Romania e vesnica".

- Unii deputati europeni i-au criticat pe presedintele Barosso si pe comisarul Rehn pentru atitudinea suspect de binevoitoare fata de Romania. Oare am intrat cu "pile" in Ue?

- Sunt deja luni bune de cand, ca euro-observator la Pe, am inceput sa cunosc "bucataria interna" de acolo. Oficialul european (indiferent ca este comisar sau parlamentar) este, in general, tipul de om riguros, obiectiv in aprecieri si care nu se lanseaza in declaratii fara o baza solida. Seful Comisiei Europene si comisarul pentru extindere sunt oameni onesti, care nu isi permit, de la inaltimea responsabilitatii lor, sa dea diagnostice false. Sunt terapeuti corecti. Modul impartial in care au reflectat evolutia Romaniei, criticandu-ne unde era necesar, confirma ca aderarea tarii noastre nu este un noroc istoric, ci ne-am castigat cu greu si meritam acest statut de stat membru.

- Va reusi Romania sa fie un partener adevarat al Ue?

- Eu cred ca da. Nu trebuie sa avem complexe. Odata deveniti membri, suntem obligati sa ne aducem propria contributie de viziune si imaginatie la evolutia proiectului european, pentru a nu fi tratati ca parteneri de rangul doi sau, mai rau, ca masa de manevra a altora.

- Cum ati defini, din perspectiva istorica, momentul prin care trec romanii?

- Ca pe un moment al luciditatii. In toata istoria noastra, noi, romanii, nu am reusit niciodata sa ajungem la masa celor bogati. Ca un facut, am fost permanent pusi in situatia de a ne insera in planurile concepute de altii, fara a putea sa participam la constructia lor. Adevarul este ca nici nu ne-a preocupat prea tare sa ajungem la masa unde se iau deciziile. Ne-am multumit tot timpul sa cerem sa fim lasati in plata Domnului, sa avem liniste si pace, ca stim si singuri sa ne descurcam. A venit insa timpul sa fim lucizi, sa depasim un astfel de blestem national si sa ne implicam in viata continentului, de la inaltimea de membru Ue. Important e sa ne tinem bine in sa.

- Ce ne ramane de facut dupa jocurile de artificii din noaptea de 1 ianuarie 2007?

- Sa nu ratam oportunitatile care ni se ofera. Acestea sunt in numar covarsitor mai mare decat neajunsurile ce ne asteapta. Sa marim valoarea si calitatea produselor noastre, pentru ca vom da piept cu un mediu concurential real. Sa depasim atitudinea mioritica fatalista. Cred cu tarie ca tara isi va atinge potentialul. Am dovedit ca aderarea nu a fost o iluzie, ci un ideal; in timp ce pentru o iluzie poti sa stai visand si sa astepti realizarea ei, pentru un ideal trebuie sa lupti. Romanii au luptat pentru acest moment.