Nici in parte, nici la un loc, cei cinci de la Holograf n-au nevoie de prezentare. Clasici in viata ai rock-ului romanesc, au descoperit formula infailibila a succesului. Taina ei a fost dezvaluita recent, in albumul cu-acelasi nume. Prima dedicatie e pe
adresa "Formulei As".
"Pana cand ultimul iubitor de Holograf
n-o sa sucombe, noi o sa cantam si-o sa facem spectacole"
- In sfarsit, Holograf apare pe piata cu un nou album: Taina. Fanii vostri au avut ce-astepta: trei ani! Nu-i cam mult?
- Adevarat, precedentul album l-am lansat acum trei ani, dar toata lumea uita ca vreo doi ani si ceva am tot avut concerte si am tot cantat melodiile de pe el. Ba, la unele piese, am facut si videoclipuri. Eu zic ca a fost un album de succes, foarte bine primit de public, care l-a degustat pe indelete. Nu cred ca ni s-a simtit prea mult lipsa. De altfel, am castigat cu el doua discuri de platina. S-a vandut foarte bine, in vreo 200.000 de exemplare, foarte mult pentru piata romaneasca a muzicii. Dar, asa cum era si firesc, a venit vremea pentru un nou album si, de vreun an, ne-am apucat sa lucram la Taina. Ei, o fi fost si putina leneveala la mijloc, dar si mai multa exigenta. Nu ne-am grabit. N-am fortat procesul "de coacere". Am asteptat sa vina ideile. Si-au venit. Mugurel a adus niste piese foarte frumoase, apoi si Tino, am adus si eu cateva melodii, si uite-asa, s-a strans materialul de-un album cu zece piese. Marea exigenta a fost la sunet. Dar ne-a lovit norocul si la capitolul asta, fiindca Antonio Pasarelli, bucatarul din emisiunea mea de la Tvr, are cunostinte in zona muzicii (a cantat si el pe vremuri), si ne-a recomandat un prieten de-al lui, din Italia: Carmelo Labato, un sunetist fantastic. Asa ca l-am contactat pe Carmelo, i-am spus ce dorim, iar el a fost asa de entuziasmat, ca la ora 12 ziua, s-a dat jos din avion, in Bucuresti, la 14 era deja in studio, si in numai patru zile ne-a mixat albumul, ni l-a masterizat, l-a reorchestrat ... Are un soi de energie de care n-am prea vazut prin Romania. Din pacate! Cred ca vom reusi sa-l convingem, ca si in 5 decembrie, cand vom avea spectacol in Bucuresti, sa ne faca tot el sunetul. Taina va avea parte de un turneu de spectacole de promovare care se va intinde pe aproape un an de zile. Incepem la Timisoara, asa cum am promis publicului de-acolo, si apoi "in toata tara". In decembrie suntem in Bucuresti, dupa care plecam din nou prin tara.
- In cei trei ani de vaci slabe, cum se spune in Biblie, peisajul muzical romanesc s-a umplut de formatii noi, rasarite ca ciupercile dupa ploaie. Nu va temeti de concurenta?
- Sincer, nu putem sa concuram cu numarul de artisti care apar pe metru patrat, o gramada de pusti si adolescenti talentati si dornici de afirmare. Dar asta nu inseamna ca noi nu mai aveam nimic de spus.Taina e chiar un album de ascultat si de re-ascultat. Cinci piese sunt foarte haioase si energice, asa, mai pentru baieti, iar celelalte cinci sunt mai linistite, te pun pe ganduri, te ating la coarda sensibila, sunt mai pentru fete. Insa, pentru un raspuns mai aplicat la intrebarea ta, cred ca esential e motivul pentru care nici unul dintre noi nu s-a lasat de muzica: facem muzica din suflet, cu bucurie. Si ne place sa cantam pe bune, nu cu tot felul de tertipuri tehnice. Din cauza asta, pana cand ultimul spectator iubitor de Holograf n-o sa sucombe, noi o sa cantam si-o sa facem spectacole. In muzica e loc pentru toti. In ce priveste competitia, ea se simte mai ales la vanzari. Acolo ne aratam noi muschii! Formula noastra e deocamdata apreciata. Noi, cei din Holograf, suntem niste povestitori. Si acest nou album e compus tot dintr-o serie de povesti. Sigur, tema centrala e dragostea, dar fiecare piesa spune ceva diferit. De pilda, Si baietii plang cateodata dezvaluie lucruri pe care apartinatorii sexului tare, de obicei, nu le marturisesc. Chiar ne gandeam la un videoclip, in care sa adunam imagini de la Stiri, cu toti marii baieti ai tarii care au plans la vremea lor. Dar, repet, fiecare piesa e o poveste in sine, fiindca ce-ar mai fi viata unui om fara povesti? Totul e sa nu ne facem de poveste! (rade)
"Trebuie sa am si eu unde sa fug de acasa!"
- In paralel cu activitatea ta muzicala, esti prezent si pe micul ecran, intr-o emisiune de pe Tvr 1, "Danutz Srl". Esti multumit de ce faci? Televiziunea e o pasiune reala sau un mijloc de publicitate, cu profit pentru Holograf?
- E foarte distractiv ce fac. Si-apoi, trebuie sa am si eu unde sa fug duminica de-acasa. Glumesc! Din pacate, in ultima vreme, cei din televiziune nu reusesc sa ne asigure o constanta a aparitiilor. Suntem mereu la concurenta cu tot felul de evenimente sportive. Dar emisiunea e foarte haioasa si eu, unul, chiar nu stiu cand trece o ora si jumatate. Se lucreaza mai curand la inspiratie, decat la aplicatie, ceea ce mie imi place foarte tare, fiindca-mi da senzatia de viu.
- In jurul nostru, profesiile se specializeaza la maximum. Nu ti-e teama ca te risipesti? Nu era mai prielnic sa dedici muzicii energia pe care o consumi pe micul ecran?
- Nu e vorba de-o "cariera" pe micul ecran. Televiziunea imi completeaza activitatea muzicala, fiindca are legatura cu scena de concert. Emisiunea se desfasoara in direct, si-atunci simti pulsul oamenilor. La fel ca in concerte. Plus, ce invat intr-o parte aplic in partea cealalta si invers. Si da, cred ca poti face doua lucruri in acelasi timp si le poti face foarte bine. Sigur, daca ai abilitatile necesare. Dar problema cea mai mare, in zonele astea artistice, o reprezinta promovarea. Daca cineva are interesul sa te promoveze asa cum trebuie, atunci realitatea e perceputa corect, iar tu cresti ca valoare. Daca esti lasat sa plutesti intr-o zona de nisa, oricat de bun ai fi, atunci, cu timpul, esti anihilat. Dau un exemplu si nu vreau sa fiu inteles gresit: ma uit la Florin Calinescu. Activeaza la un post de sport si... nimeni nu mai stie de el. E pierdut acolo. Desi el e o persoana cu reale calitati.
"De cand ne promovam singuri,
castigam de vreo cinci ori mai mult"
- In muzica e la fel? Si acolo succesul depinde de promovare?
- Aici e, intr-adevar, o problema, fiindca lupta de piata a devenit cumva inegala. Ceea ce depinde exclusiv de noi facem: o muzica buna, cantata in direct. La partea de marketing e buba. Casele de discuri promoveaza ceea ce au ele interesul sa vanda. Noi, Holograful, nu mai suntem afiliati acum la nici o casa de productie. Ne producem singuri. Eforturile noastre sunt mai mari, dar si satisfactiile au crescut. Autonomia asta e, din multe perspective, mult mai confortabila. Am tot incercat si noi sa ne lasam pe mana caselor de productie, care au insa bugete limitate si o doza de interes si mai limitata. Ele doresc ca, investind bani putini, sa castige foarte mult. Nu vor sa investeasca serios intr-un artist. De asta, Holograful a preferat sa termine acest gen de colaborare. Si financiar, de cand am inceput sa ne producem singuri, castigam de vreo cinci ori mai mult.
- Cum arata, dupa parerea ta, piata muzicala in acest moment?
- E o piata ofertanta, dar nepromovata si nesustinuta din nici un punct de vedere. Se lucreaza haotic, pe bani putini, cu pretentii putine si cu contracte neacoperite. Eu cred ca orice artist trebuie sa-si ia un consilier juridic, ca sa se fereasca de surprize neplacute. Nu mai zic de un consultant financiar. I-as sfatui pe tinerii artisti sa nu mai semneze contracte pe cinci ani, ca in cinci ani poate sa moara si producatorul, si firma lui. Toti se impauneaza ca sunt reprezentantii nu stiu carei case de discuri din strainatate, dar artistii romani care au iesit pana acum in afara au iesit datorita unor conjuncturi. O-Zone e singura trupa care a folosit Romania ca trambulina, dar sunt convins ca si ei au fost promovati pe alte cai. Fericite, de altfel! La capitolul vanzari, pirateria e sfanta. Legal, artistii sunt neprotejati. Plus ca exista zona foarte gri, care nu e taxata si impozitata de nici un fel, si aici ma refer la muzica asta care se consuma cu kilogramele, gen manele. Eu n-am auzit de vreun artist din tagma asta care sa plateasca vreo taxa. Uite, Holograful se poate lauda ca e cu impozitele platite la zi, la centima. De-asta, cand ii aud pe unii sau pe altii cum se umfla in pene cu diversele lor realizari, ma intreb daca si-au platit si datoriile catre stat. Un sindicat al muzicienilor nu exista nici acum. Au fost mai multe incercari. Esuate lamentabil. Fiindca toti se vedeau presedinti. Probabil ca, deocamdata, vom ramane o piata cu caracter local, adica Romania va ramane cu artistii ei, care vor fi vanduti ca si pana acum, dar ne vom deschide ca piata de consum pentru artistii straini. Anul asta au venit in Romania peste zece nume grele, iar biletele s-au vandut la preturile de-afara, daca nu chiar mai scump. Apoi, e o jale cu drepturile de autor. Unii le platesc, altii ba. Unii sunt trasi la raspundere, altii ba. Astea sunt problemele pietei. Si e pacat, ca talente avem. A aparut generatia asta de pusti, care nu mai au timiditati, sunt foarte directi, si-au dat seama ca nu prea mai are rost sa-si piarda timpul pe-aici si-si incearca norocul afara. Eu le tin pumnii. Chiar cred in ei. Si-i sfatuiesc sa ramana acolo. Sunt asa de talentati, ca n-au cum sa moara.
- Dar cu sufletul cum mai stai? Vorba moderatorilor de pe micul ecran: mai "relationezi" cu universul, cu colegii de muzica, de viata...?
- Pai, sa stii ca nu s-au schimbat prea multe. La Holograf, suntem la fel de prieteni, la fel de... "familie". Uite, de pilda, Edi e nasul majoritatii copiilor nostri. El e nas de meserie. (rade) Relatiile dintre noi au ramas la fel de armonioase. Vorba aceea: nu ne mai certam, ca nu mai avem timp sa ne impacam. Discutii in contradictoriu exista. Mai ales pe teme muzicale. Daca ne vezi la repetitii, zici ca mai avem putin si ne luam la bataie. Dar am invatat sa trecem peste individualitati si peste orgoliile personale. Le lasam deoparte, in favoarea prieteniei. Cred ca asta e si o treaba de educatie si de calitate umana. Conteaza foarte mult cu cine pleci la drum. Cand vezi ca dupa ani si ani omul ala nu te-a dezamagit, asta trebuie sa-ti spuna ceva. Cred ca noi, cei din Holograf, suntem niste oameni de calitate. Si ne completam unii pe altii.
"Se pare ca sunt producator de baieti"
- Cred ca atmosfera destinsa din jurul tau ti se datoreaza in mare masura. Esti sincer. O sinceritate iradianta...
- Intotdeauna am considerat ca n-am de ce sa ma ascund. Pentru simplul motiv ca nu am ce sa ascund. Asta sunt: asa cum ma stie lumea de-atata vreme. In cazul meu, ce vezi aia e si-n realitate. Nu sunt genul care zambeste frumos in fata presei si-apoi se duce-acasa si-si bate copiii. E adevarat ca artistii au tentatia sa se puna in scena. E o regula nescrisa: daca nu te pui tu in valoare, n-o sa te puna nimeni. Numai ca unii exagereaza si cad in partea cealalta. Si-apoi, meseria e facuta de-un om, iar omul ala trebuie sa mearga si pe strada, sa dea si buna ziua - desi multi sunt deficitari la capitolul asta - , sa manance si sa doarma. Ca toata lumea! Trebuie sa ne pastram cu picioarele pe pamant. Eu sunt adeptul formulei ca nu haina (masina, vila sau piscina) il face pe om, ci omul il face pe om.
- Cum arata partea nevazuta a vietii tale? Ce ar merita sa stim despre ea?
- Astept zilele astea al treilea baiat! Am deja doi si-l astept cu nerabdare si pe-al treilea. (A doua zi dupa inregistrarea acestui interviu, dorinta lui Dan a fost indeplinita: a devenit tata pentru a treia oara.) Se pare ca sunt producator de baieti. E ca in meserie: ma asezi cu fata spre public si de-acolo stiu eu ce sa fac. (rade) Imi plac foarte mult copiii si-mi place sa fie forfota-n casa. Ador meseria de tata si ma implic cat de mult pot. Lumea zice ca sunt prea ocupat si ca n-am timp sa stau pe-acasa. Realitatea e ca am mult timp, ca stau acasa si ma ocup de baietii mei. Dimineata il duc pe Alex la scoala, iar la pranz il luam cand eu, cand Liliana. Si lor le place sa stea cu mine. Cateodata! (rade) Asta mic, Patrick, face figuri. El e mai cu maica-sa. Alex e mai cu mine. Dar amandoi vin la tata cand intervine povestea cu "vreau aia". Regula asta au invatat-o rapid. Mai carai eu, sa ma dau "tata", dar e limpede ca succesul le e mereu asigurat. Alex e in clasa a doua si sunt bucuros c-a inceput sa citeasca. Spre deosebire de taica-su, ii plac cartile si, mare fericire, are si umor. Se pare c-a mostenit de la maica-sa o latura mai studioasa. Slava Domnului! Si tot spre deosebire de taica-su, ii place matematica! Nu-mi vine sa cred! (rade) L-am dat la pian, e foarte talentat, dar nu-l pasioneaza in mod deosebit. Patrick e un mucalit si jumatate, care-si vede de treburile lui. Noi suntem mai mult de decor prin casa. Iar al treilea... om vedea cum o sa fie!
- Trei copii si nici o casatorie. Cum vine asta?
- Din cand in cand, zvonul asta mai scoate capul prin presa, dar noua ne e foarte bine asa. Liliana mi-a declarat, in mod explicit, ca nu-si doreste neaparat inelul acela despre care ii tot cant eu. La un moment dat, o sa se-ntample si nunta asta. Imi dau seama ca societatea nu e pregatita sa accepte genul acesta de relatii libere, asa ca din dorinta de a nu le crea probleme copiilor o sa ne casatorim si noi. Dar deocamdata n-am stabilit nimic in sensul asta. Ce e sigur e ca vom avea o nunta discreta si intima, nu cu yacht-uri si televiziuni care sa zumzaie in jurul nostru. Si ca o anecdota: se pare ca eu urmez exemplul unui celebru avocat din perioada interbelica, Misu Trandafir, care s-a casatorit pe la vreo saptezeci si ceva de ani, cu persoana cu care traia de niste zeci de ani, iar motivul pe care l-a invocat la nunta a fost: "Ma, daca n-o fac acum, cand s-o mai fac?!".