Frank Gaskell

Ion Longin Popescu
Frank Gaskell - Presedintele Asociatiei Europene a Zonelor Montane "Euromontana", Bruxelles.

"Suntem hotarati sa ducem o cruciada neinduplecata pentru a salva muntii Romaniei"

Euromontana este o organizatie unica in Europa. Cuprinde o retea de 65 de structuri guvernamentale si neguvernamentale din 21 tari cu munti, din Anglia pana in Georgia si din Norvegia pana in Italia si Grecia. Dupa cum ii spune numele, este asociatia al carei obiectiv principal sunt muntii continentului, cu tot ce tine de acest important segment al geografiei politice europene. Practic, in Ue nu se poate misca nimic care ar afecta intr-un fel sau altul regiunile muntoase, fara consultarea Euromontanei, la care sunt afiliati cei mai valorosi specialisti in montanologie. Influenta asociatiei este puternica, iar daca in ultimii ani, Comisia Europeana a fost nevoita sa-si reformeze politica agrara comuna (Pac), acest lucru se datoreaza, in buna masura, si Euromontanei.
Recent, la invitatia Forumului Montan din Romania, condus de profesorul dr. Radu Rey, si a Centrului pentru Dezvoltare in Carpati (Cefidec), condus de inginerul Danut Gatan, presedintele Euromontanei, Frank Gaskell, a vizitat cateva dintre judetele de munte ale tarii: Suceava, Sibiu, Mures, Maramures, Neamt, Harghita si Brasov. Prezenta sa in Carpati este in legatura si cu pregatirea viitoarei Conferinte a Muntilor Europei, preconizata a se desfasura in 2007 la Bucuresti, cu inalta reprezentare internationala : demnitari, parlamentari si comisari ai Ue. La incheierea vizitei, d-l Frank Gaskell ne-a acordat un interviu in exclusivitate.

"La munte, in Romania, sunt comunitati
puternice, dar viata economica este slaba"


- Cati europeni locuiesc in munti, domnule presedinte?
- Regiunile montane sunt locul de viata si de activitate a 21% din populatia Europei. Si in Romania, un sfert din populatie locuieste la munte, acolo unde istoricii dv. spun ca s-a format insusi poporul roman.
- Asociatia Nationala de Dezvoltare Rurala Montana din Romania, "Romontana", este o creatie directa a Euromontanei. De ce a avut asociatia dvs. o astfel de initiativa?
- Regiunile de munte ale Romaniei sunt cunoscute pentru calitatea peisajului, a mediului si a produselor agricole. Din pacate, activitatile economice din munti sunt fragilizate din cauza unor handicapuri permanente legate de relief, izolare, clima. Recentele reforme din politica comunitara si largirea Ue propun tarilor europene noi masuri pentru dezvoltarea rurala, dar si noi sfidari pentru regiunile mai sensibile. Pentru a face fata concurentei din ce in ce mai mari intre economia europeana si economia mondiala, aceste regiuni trebuie neaparat sa gaseasca directii de dezvoltare originale, care sa valorizeze bogatiile lor specifice. Aici intervine Euromontana cu expertii ei, aratand ce e de facut, fara a fi distrus mediul ambiant, fara destramarea comunitatilor montane, fara abandonarea traditiilor locale. In Romania este inca un mediu ambiant fantastic, la munte sunt comunitati puternice, in ciuda tendintei de depopulare, si sunt traditii milenare impresionante. Din pacate, viata economica este slaba, pentru ca Romania n-a abordat pana acum frontal situatia muntilor, adoptand tarziu legile respective. Rolul nostru este sa stimulam societatea civila, in parteneriat cu statul si cu primariile, sa participe la dezvoltarea rurala pe criteriile durabilitatii si respectului pentru mediul ambiant.

"Sunt sigur ca autoritatile romane
vor gasi calea de a mentine ciobanitul
in limitele lui naturale, istorice"


- Ati intreprins mai multe vizite in zonele montane romanesti. Care este impresia dv. dominanta asupra a ceea ce ati vazut pe parcursul ultimilor zece ani?
- In primul rand, schimbari dramatice... in bine. Imi masor cu grija cuvintele, le cantaresc ca un britanic retinut si impartial ce sunt, dar Romania sfarsitului de an 2006 este o tara in care domina optimismul. Carpatii Romaniei sunt de o frumusete extrema, probabil cel mai puternic exemplu de munti vii din Europa, in care omul, fauna si flora convietuiesc inca in armonie. Cultura zonelor montane este straveche si adanc legata de comunitati, fiind de o originalitate remarcabila, absolut de dorit in mozaicul european. Pe partea negativa mi-a atras atentia fragilitatea economica, intr-un spatiu in care aproape totul este "man made" (facut de mana omului). In loc sa fie un avantaj, ca in alte parti ale Europei, aceasta particularitate duce la saracie si la pierderea mestesugurilor si a agriculturii ecologice, situatie ce trebuie schimbata cat mai curand, inclusiv cu ajutorul fondurilor europene de dezvoltare rurala.
- Una dintre indeletnicirile milenare ale romanului este pastoritul. Zvonurile dinspre Ue sunt alarmante, stanele sunt pe cale de a fi parasite, muntii se salbaticesc. Ce se va intampla?
- Pastoritul alpin este, intr-adevar, extrem de fragil si extrem de amenintat. Euromontana considera ca se pot face unele modernizari la stanele izolate si aflate departe de zonele locuite, unele adaptari in materie de igiena si prelucrare a laptelui, dar fara a deranja traditia, fara a alunga turmele, fara a-i descuraja pe ciobani. Imi dau seama ca este o provocare foarte mare, dar sunt sigur ca autoritatile romane, cu ajutorul sau fara ajutorul fondurilor europene, vor gasi calea de a redresa situatia, mentinand ciobanitul in limitele lui naturale, istorice.

"Romania aduce in Europa mai multi munti
decat orice alta tara recent primita in Ue"


- Prin masurile anuntate, ca si prin deciziile deja puse in aplicare cu exces de zel de autoritatile romane, Ue reprezinta, orice s-ar spune, o amenintare pentru civilizatia din Carpati. Va incerca Euromontana sa vina cumva in ajutorul spatiului mioritic?
- Lucram bine cu autoritatile romane si le incurajam sa ia cele mai bune decizii in beneficiul zonelor montane. La fel de bine lucram si cu autoritatile europene, in special cu Comisia Europeana si cu alte institutii de la Bruxelles. Suntem hotarati sa ducem o batalie intensa, o cruciada neinduplecata cu Ue, pentru a salva muntii Romaniei. Unul din argumentele noastre de baza sunt produsele locale, de o calitate si autenticitate fara egal. Nimeni nu mai poate ignora la ora actuala ca Romania aduce in Europa mai multi munti decat orice alta tara recent primita in Ue, iar acest lucru inseamna atat beneficii imense la nivel continental, cat si costuri si interventii sustinute in plan financiar. In contextul cresterii puternice pe plan mondial a cererii pentru produsele de nise, cum sunt produsele montane din Romania, vom purta indelungi discutii si dezbateri cu oficialii Comisiei Europene, asupra modului de recompensare a acestor produse, prin introducerea unor subventii suplimentare. Nici un birocrat nu trebuie sa uite ca taranii de la munte, prin activitatea lor cotidiana (pastoritul, cresterea vitelor, mica agricultura, cultivarea plantelor medicinale si a pomilor fructiferi etc.), contribuie la protectia mediului, la regenerarea resurselor, la conservarea habitatului salbatic si chiar la prevenirea avalanselor. Prezenta lor in munti duce la mentinerea izvoarelor si la puritatea apei, ca sa nu mai vorbim de perpetuarea culturii si a traditiilor ancestrale. Sunt activitati de care profitam cu totii, dar nimeni nu plateste inca pentru ele. Oamenii din aceste zone trebuie platiti doar pentru simplul fapt ca traiesc la munte. Daca se va continua neglijarea acestei realitati, pierderea va fi imensa si ireparabila, iar pe umerii guvernantilor romani si ai comisarilor europeni va apasa o grea povara.

"Folosim exemplul muntilor Romaniei
pentru a ne sustine argumentele in
lupta cu oficialii de la Bruxelles"


- Putem spune, in aceste circumstante, ca muntii Romaniei se afla de acum sub umbrela Euromontanei?
- Nu stiu daca putem spune acest lucru, dar in mod sigur vom folosi, mai mult decat in trecut, exemplul muntilor Romaniei, pentru a ne sustine argumentele in lupta cu oficialii de la Bruxelles, atat din Comisie, cat si din Parlament. De regula, acesti demnitari sunt destul de irationali si se cearta adesea cu noi. Ei nu inteleg ca peisajul montan este mentinut tocmai de activitatile agricole si forestiere; in conceptia lor, muntelui ii sta bine sa fie pustiu, fara oi, fara ciobani, fara padurari si taietori de lemne (ma refer la cei care taie rational si legal), fara culegatori de ciuperci si fructe de padure. Or, de acum incolo, exemplul muntilor Romaniei, unde inca pulseaza viata ca acum doua mii de ani, ne serveste drept cel mai puternic argument ca acesti domni din birourile lor antifonate nu au dreptate. Muntele adevarat trebuie sa fie viu, locuit, iubit zi de zi, "exploatat" ca o gradina, dupa metode traditionale. Neglijand activitatile montane, peisajul ajunge o ruina si pierzi tocmai gaina care face oua de aur, cum se spune in Anglia.

"Dupa aderarea la Ue, Rosia Montana
a devenit si o problema a Europei"


- Aceasta "gaina" e pe cale sa fie pierduta de statul roman chiar langa muntele... Gaina, unde patru munti cat se poate de vii si de populati inca din antichitate urmeaza sa fie transformati in cratere selenare. Care este pozitia Euromontanei fata de proiectul minier de la Rosia Montana?
- Biroul Euromontana se va intruni pentru a-si exprima pozitia fata de aceasta situatie ingrijoratoare. Ceea ce pot sa spun inca de pe acum este ca acest proiect ar trebui tratat de guvernul roman cu extrema precautie. Orice exploatare miniera la suprafata este prin definitie distructiva si nu poate indeplini in nici un caz standardele dezvoltarii durabile. Guvernul trebuie sa studieze cu maxima atentie raportul dintre costuri si beneficii, care, din cate mi s-a spus, este dezechilibrat in defavoarea partii detinatoare a resursei, adica statul roman. Pe deasupra, dupa cum se stie, extractia aurului este prin definitie cea mai poluanta activitate miniera din lume. Precedentul din Muntii Calimani, unde m-am ingrozit de modul in care a fost distrus un munte in cautarea sulfului, ar trebui sa dea mult de gandit celor ce vor lua decizia cu privire la Rosia Montana. Imi imaginez ca romanii nu doresc sa repete in Apuseni experienta tragica a Calimanilor, mai ales ca potentialul de poluare ar fi incomparabil mai mare in cazul exploatarii aurifere. Cu toate ca, de obicei, Euromontana nu se angajeaza in chestiuni politice nationale si in decizii guvernamentale, de data asta problema este mult prea grava si depaseste granitele Romaniei. Dupa aderarea la Ue, confirmata recent, Rosia Montana a devenit si o problema a Europei, de aceea nu vom putea ramane indiferenti. Mai ales ca, din cate stiu, autoritatile de mediu ale Uniunii Europene sunt foarte exigente in astfel de situatii.

D-lui Frank Gaskell ii puteti scrie la email: info@euromontana.org