In audienta la Fecioara Maria
Biserica din Altotting are o forma neobisnuita, de octogon. Si cu toate ca diametrul ei nu depaseste sase metri, penumbra din interior e incarcata de argint si aur, trandafiri, lumanari, laolalta cu rugaciunile, gemetele si lacrimile atator oameni, poate sute de milioane, ce s-au perindat pe aici in decursul a sapte veacuri. De ce tocmai aici? De ce in acest orasel, aflat intr-un coltisor rasaritean al Germaniei, in Bavaria Superioara, populat doar de 13.000 de locuitori? De ce tocmai aici, in Altotting?
In fiecare an, in septembrie, la sarbatoarea Sfintei Maria, preotul bisericii, Gunther Mandl, asteapta sa se petreaca un eveniment epocal. In toate predicile pe care le tine, el isi instiinteaza enoriasii ca spera intr-un reviriment al credintei, intr-o reintoarcere a oamenilor spre Dumnezeu. In vreme ce majoritatea bisericilor protestante si evanghelice germane sunt goale, aici, in biserica "Sfanta Ana", sirul pelerinilor nu se termina niciodata. Biserica e catolica, iar locul e facator de minuni. Batjocorite si dispretuite de necredinciosii care ii depasesc in lumea occidentala pe cei ce cred in Cristos, minunile provocate de rugaciuni sunt, in Altotting, la ele acasa. Mai ales la marile sarbatori ale Sfintei Fecioare Maria (nasterea, inaltarea la cer) mii de oameni vin in oraselul dintre Inn si Alz. Pe 8 septembrie, anul acesta, pelerinajul a depasit asteptarile parintelui Mandl. A fost o uriasa procesiune, cand mii de oameni, cu lumanari aprinse in maini, au inconjurat piata unde se afla bisericuta. Mii de pelerini, veniti din cele mai indepartate colturi ale Germaniei, au intonat imnuri de preamarire dedicate Fecioarei, sute, poate mii de "Ave Maria", asteptand cu infrigurare implinirea rugaciunilor: "Roaga-te pentru noi, pacatosii, acum si in ceasul mortii noastre. Amin".
Cei 18 supravietuitori
Pe Alois Bayer, un comerciant de feronerie din Pilsach, moartea nu l-a ajuns din urma nici de data aceasta. De Craciun, cu doi ani in urma, a plecat la Phuket, in Thailanda, impreuna cu sotia, fiul, nora, cei doi nepoti, veri si verisoare, in total optsprezece rude apropiate. In dimineata de 26 decembrie, a vazut dezlantuirea cumplita a oceanului, cand "apa urca de parca venea cu liftul". Alois a trezit cat de multi oameni a putut, tipand ca scos din minti. Au rupt-o cu totii la fuga in sus, in jos, nici ei nu stiau incotro. Oriunde, numai sa scape cu viata. S-au oprit undeva, pe o platforma. Alois striga, isi cauta familia. Erau acolo cu totii. Doua zile au ramas izolati pe platforma aceea, dupa care s-au intors, in sfarsit, acasa. Alois Bayer marturiseste ca i-a fost "putin rusine", fiindca in avion se aflau numai oameni care pierdusera fie o ruda, fie un prieten. Cu exceptia lor, a familiei Bayer din Pilsach. Ei supravietuisera toti, toti optsprezece. Si, intrucat asta fusese cu adevarat o minune, Alois Bayer a comandat doua panouri votive, unul pentru biserica Sfintei Fecioare din Neumarkt si unul pentru Altotting. Barbatul in varsta de 50 de ani nu se indoieste de faptul ca la Phuket "a vegheat asupra lui o putere divina". De cand era mic, din toti sfintii la care era pus sa se inchine, el a preferat-o intotdeauna pe Maica Domnului. Si Maica Domnului l-a salvat. Stie sigur ca a fost ea. A simtit-o alaturi, frumoasa, zambind ca in statuetele din bisericile catolice. "Ma simt ocrotit langa ea", spune. "Mai ales langa Maica Domnului cea plina de har din Altotting."
Panoul sotilor Bayer atarna in capela bisericii "Sf. Ana", la fel ca alte doua mii, ce acopera in intregime peretii si tavanul. Peretii pronaosului sunt, de asemenea, imbracati in panouri pictate, fiecare dand marturie despre o binefacere primita din partea induratoarei Maria. Iar minunile sunt nenumarate: multumiri fierbinti Maicii Sfinte pentru salvarea miraculoasa din catastrofa feroviara de la 3 decembrie 1954; intr-un accident petrecut la 30 septembrie 1935, unei anume Elisabetha i-a fost smulsa pielea capului - a supravietuit; un tanar din Tulling, trimis ca soldat pe front, a fost grav ranit la 2 februarie 1915, in Luneville. A venit inapoi in tara, insanatosit pe deplin; la 25 mai 1877, un cizmar din Stephanskirchen a fost atins de un glont, drept in ochi. A supravietuit. Iata-l si pe batranul de 83 de ani, pe care un inger pazitor l-a adus nevatamat la Altotting, in 1945, din prizonieratul in Rusia; repatriatul a donat un panou votiv si a fagaduit sa devina preot. E drept ca n-a reusit sa-si indeplineasca promisiunea pana la capat, dar tot a studiat cateva semestre de teologie la Institutul din Freising. Daca fostul profesor - de mult iesit la pensie - s-a bucurat mereu de bunavointa fapturilor ceresti, asta s-a datorat evlaviei mamei sale: "Se ruga cu lacrimi, zi si noapte". De fiecare data cand i s-au adresat implorari, Maria nu si-a precupetit ajutorul. La suferinte trupesti, la dureri sufletesti, la saracie si lipsa de orizont. Multumim, Maria. Slavita fie Maica din ceruri a tuturor pamantenilor.
Prima minune
Totul a inceput in 1489. O cronica a vremii relateaza ca atunci, "un copilas de trei ani" a cazut in apele raului Mornbach din apropiere si "a fost tras afara intr-un tarziu, fara suflare". Mama si-a dus baiatul mort la capela, l-a intins pe altar, la picioarele Mariei, si i-a cerut printre suspine fierbinti "sa-i daruiasca viata copilului". N-a trecut mult si micutul si-a revenit in simtiri. Oare intamplarea aceea sa fi fost, intr-adevar, inceputul? Originea pelerinajelor care aduc anual milioane de credinciosi?
Renate Heinrich, femeia care vinde lumanari in biserica, se revolta cand aude ca Altotting este redus la acest pelerinaj. Ne roaga s-o intrerupem, daca ne oboseste cumva cu vorbaria ei, pentru ca n-ar vrea sa bata campii. Insa nimanui nu i-ar trece prin minte s-o intrerupa, fiindca povesteste o multime de lucruri interesante si stie sa le spuna frumos.
La cei 46 de ani ai sai, ea pare sa cunoasca pana la cel din urma amanunt istoria acestui orasel care, dupa cum se vede, n-are nimic altceva de oferit, in afara de statueta Fecioarei si rugaciuni. Si cruci de lemn, pe care oameni veniti de departe le duc in spate, inconjurand cu ele biserica.
O istorie veche, de o mie de ani
Originile localitatii coincid cu cele ale Bavariei. Insusi Tassilo Iii, ultimul din stirpea ducala Algilolfinger, personajul legendar si melancolic care si-a pierdut libertatea sa si libertatea Bavariei, trebuind sa se recunoasca vasalul lui Carol cel Mare, a poposit o vreme in "Autingas". Doamna Heinrich nu-l uita nici pe regele Carloman, silit sa ramana aici din pricina unui atac de apoplexie. Aminteste apoi si de faptul ca, inca din secolul Xii, ducii Bavariei au lasat cu limba de moarte ca inimile sa le fie puse in urne de aur si pastrate in bisericuta din Altotting. Insa doamna Heinrich n-ar pretinde vreodata ca a gasit cheia istoriei acestui loc. Cat de veche este capela? Cine a adus aici statueta Sfintei Fecioare? Intrebarile raman fara raspuns. "La urma urmei, e chiar mai bine sa existe cateva mistere nedeslusite", adauga ea surazand si tace o clipa. "Stiti", glasuieste din nou, aratand catre pelerinii ce dau ocol capelei, purtand cruci de lemn inchiriate anume pentru acest ritual, "degeaba nu se apuca nimeni sa duca o cruce, asa ceva nu se face din amuzament".
Ea insasi s-a nascut si a crescut in orasul invecinat, Neuotting (ttingul nou), legat de Altotting (ttingul vechi) prin iubire frateasca si rivalitate, fiind educata si instruita la Scoala domnisoarelor britanice. Acolo, o calugarita i-a servit drept model. Colegele ei se temeau de cea pe care o poreclisera "Balaurul", dar ea a iubit-o pe maica Peregrina ca pe o bunica. Acum cativa ani, Peregrina a cazut la pat. Renate Heinrich a vegheat-o pana la sfarsit, i-a sters sudoarea mortii de pe frunte. Si astazi tine fotografia maicii Peregrina pe noptiera.
In urma cu ani, sotul doamnei Heinrich a suferit un accident vascular, cu hemoragie craniana, care ar fi trebuit sa-i fie fatal. Neurologii din Vogtaureth au promis ca vor face tot ce este omeneste posibil ca sa-l salveze. Ea insa, avand incredere deplina in puterea Domnului, stia ca hotararea Ii apartine Lui. La Dumnezeu nimic nu e cu neputinta. Renate s-a rugat Maicii Domnului si barbatul a supravietuit. Cu sechele - dar traieste si in ziua de azi. Drept multumire, ea a facut un pelerinaj de trei zile la Munchen, mergand pe jos. Uneori, se intreaba cu frica, unde merg sa ceara ajutor, cand ii loveste nenorocirea, cand au o cumpana in viata, cei ce nu cred in Dumnezeu? Cum poate trai cineva fara aceasta speranta, fara acest ajutor?
In mica capela din biserica "Sf. Ana" miroase a lemn afumat, iar in linistea grea ca o pacla se aud bancile trosnind cand si cand, usile scartaind. Sunet de pasi pe lespezile de piatra, zanganit de monede lasate sa cada in cutia milei. Un rugator suspina. Prin contrast, geana de lumina face intunericul si mai neguros. Putinele sunete se topesc in tacerea care s-a instapanit aici pentru vesnicie. In altarul bisericii, inconjurata de trandafiri, de podoabe de aur si lumanari, sta Ea. O statueta sculptata in lemn de tei, inalta de 64 de centimetri, innegrita de fumul lumanarilor si cu poleiala de argint patinata.
Tine in brate Pruncul cel Sfant. Daca ar rosti un cuvant, un simplu cuvant de acceptare, atunci toate sufletele ranite s-ar tamadui, ar conteni rugaciunile, plansul si multumirile. Dar, in pofida semiobscuritatii, poti sa-ti dai limpede seama ca sculptura nu reprezinta o Madona care vorbeste. Se multumeste sa faca minuni. Are capul intors putin intr-o parte, ca si cum ar asculta plansul lumii.