Draga "Formula As",
Simt nevoia sa ma descarc cuiva care sunt sigura ca ma intelege si cred ca dvs. sunteti "omul" si locul potrivit. Acum doi ani, a venit in fata blocului nostru un motanel negru-taciune, cu blanita jupuita pe burtica si spate. Am aflat ca a fost oparit cu smoala. O buna vecina l-a pansat si ingrijit si, incet, incet, blanita i-a crescut la loc. Se postase pe covorasul din fata usii de la intrare si cine venea din piata il hranea cu bunatati scoase din pungi fosnitoare (la zgomotul carora a ramas sensibil). Dar vara a trecut si a venit toamna cu ploi si zile reci. Sotul meu si cu mine suntem mari iubitori de animale. (Am avut 20 de ani,
papagali care au vorbit si ne-au incantat si care au murit pe rand si ne-au rupt sufletul.) Am hotarat sa luam pisoiasul in casa. L-am adoptat si l-am botezat Taciunel. A deprins foarte repede bunele maniere si s-a invatat cu tot felul de alinturi. A invatat sa mearga cu liftul, insotit de unul din noi, sau cu un vecin, sau i se dadea drumul de jos si urca pe scari pana la etajul trei si mieuna la usa noastra. Cand s-a imbolnavit, l-am dus la doctor, carandu-l in sacosa o saptamana pentru injectii in fiecare zi. Manca numai specialitati pisicesti si se alinta rau de tot. Pana nu puneam eu mana pe mancare, nu manca. Avea locurile lui, pe balcon, intre flori, in pat, pe cearceaful lui special, pe canapea, sau isi revendica locul pe fotoliul meu. Dormea 5-6 ore si pleca afara, la plimbare, si tot asa, pana seara, cand venea doar sa manance si pleca pana dimineata. Totul a mers bine, pana cand doi vecini s-au plans ca ii deranjeaza si-l vor omori. Nu mi-a venit sa cred, dar inevitabilul s-a produs! Motanelul nostru a fost otravit! L-am gasit in gradina, fara viata L-am infasurat in cearceaf, l-am pus intr-o cutie si l-am ingropat. In casa
noastra s-a asternut tristetea. Suntem devastati amandoi si nu putem intelege cum niste oameni, daca-i putem numi asa, au fost in stare sa ia viata unui animalut fara aparare si, mai ales, fara nici o vina. Amintirea lui o vom pastra mereu si nu ne vom putea reveni usor din acest soc! Va multumim ca ne-ati ascultat. Ne-am mai usurat sufletul.
Fam. Iliescu Mihail si Janeta
- e-mail: ja_iliescu@yahoo.com
Inapoi
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
