Mai grabita ca niciodata, toamna se apropie de sfarsit. Padurea e cuprinsa de flacari rosii si galbene si incearca in zadar sa ascunda in san cateva petice ratacite de verde. Frunzele, una cate una, sunt atinse de bruma, se chircesc, se rasucesc, se desprind de ramuri si in curand, intreaga hlamida aurie a copacilor va fi lepadata jos, la picioare. In oglinzile lacurilor, printre frunzele galbene, plutitoare, nori albi calatoresc inspre iarna. Si odata cu ei, si bucuria noastra de peste vara, alungata de tristeti si melancolii. Dar nu toata lumea se lasa cotropita de paclele lui noiembrie. Pentru cei ce stiu sa vada lumea cu sufletul, gradinile toamnei sunt un prilej de incantare si emotie.
Niciodata toamna nu fu mai frumoasa...
- Casa dvs. se afla in mijlocul unei gradini uriase care se afla, la randu-i, in mijlocul unei campii care se invecineaza cu infinitul. Toate anotimpurile va trec prin dreptul ferestrei. Va intristeaza sfarsitul toamnei, noiembrie cel fumegos si intunecat?
- Pe mine? In nici un caz! Sigur, nu-mi plac zilele mohorate, cu ploaie, nici vantul puternic si nestavilit al campiei, dar nu le bag prea tare in seama, fiindca am de facut o gramada de lucruri minunate in casa. De pilda, imi aduc comorile de afara inauntru, florile mele iubite. Am popoare intregi de flori: ghivece, jardiniere, oale, ciubere, toate pline cu flori din cele mai frumoase. Si, ingrijindu-le, mai ales dupa-amiezele, nu simt uratul de afara. Un "urat" care este binevenit, de altfel, fiindca sufletul nostru are nevoie nu doar de soare, ci si de ploaie, are nevoie de melancolia privelistilor cotropite de ceata in care ne redescoperim asteptarile neimplinite si presimtirea viitoarelor bucurii. Toamna eu nu vorbesc despre moartea naturii. Tot ce e verde se cufunda adanc in pamant, nu moare, doar doarme peste iarna si viseaza, sub hlamida alba de zapada. Natura e ciclica, si noi, oamenii, la fel. Nu ma tem de moarte, ci doar de mutilare, de schilodire, de boala urata, de singuratate.
- Cum a venit toamna in gradina dumneavoastra? Ati pandit-o? Ati lasat-o sa puna stapanire peste flori? Care din ele au rezistat frigului, brumelor?
- Toamna inca nu si-a spus ultimul cuvant, desi am vazut in dimineata aceasta ca peste noapte a cazut prima bruma. A ars frunzele viilor, ramase acum fara ciorchinii grei de struguri, din care am si facut vinul cel nou. Am cules si fructele din livada, a mai ramas ici-colo cate un mar rosu, ca un glob in pomul de Craciun. Am batut si nucul, iar zgomotele, ca de clopotei de lemn, ale nucilor cazand si lepadandu-si coaja verde, erau o muzica care se potrivea minunat cu culorile tarzii ale pamantului. Am umplut cu nuci cosuri mari de rachita si le-am dus in camara, asezand peste ele, pentru desavarsirea spectacolului de culori, cate un mar rosu, ori cate o gutuie galbena, ori chiar cate o tartacuta vrastata cu verde inchis. Toate ferestrele casei mele sunt spre sud. In fata mea e gradina, si dincolo de ea, lacul Mostistea. Asa ca de cand deschid ochii dimineata, vad soarele poleind gradina si undele lacului. Langa brazii argintii, care peste vara au o nuanta puternica de verde, iar acum sunt poleiti cu albastru, am tufe de trandafiri rosii, infloriti pana dau primele zapezi. Desigur, am si cohorta de flori de toamna, crizanteme, tufanele si craite, toate minunat colorate. Pana acum doua saptamani, am avut si tuberoze. Anul acesta a fost foarte special, florile toate au avut o viata mai lunga, desi la noi a fost o vara secetoasa. Dupa inundatia de anul trecut, pamantul a capatat o forta fertila uriasa. Sotul meu s-a luptat sa salveze via si livada, dar de flori nu a avut nimeni ragaz atunci. Cu toate acestea, gradina mea s-a regenerat cu o viteza care m-a infricosat, inflorind, practic, din noroi.
Crizantemele au pocnit de-abia acum si mirosul lor amarui e innebunitor. Hortensiile sunt tot pline de flori, desi culoarea lor a palit, nu mai e mov sau roz intens, ci mai degraba oliv. Magnoliile au bobocii foarte mari si sper ca nu cumva sa faca greseala sa infloreasca mai devreme de luna aprilie. La fel si liliacul. E incarcat si el cu boboci, iar iasomia a mai inflorit o data, semn ca va fi o toamna lunga. Cand ultimele flori se vor scutura, vom tunde scurt trandafirii si hortensiile si vom strange in jurul lor musuroaie de pamant care sa le apere peste iarna de frig. In pivnita, ingropati in nisip, stau bulbii florilor de primavara - lalele, zambile, gladiole, brebenei, irisi. Acum adun semintele florilor pe care le voi semana din nou la inceputul lui februarie in rasadnite, ca sa am lujerii gata de plantat, cand primavara se va instapani peste pamant. In gradina de legume am avut vinete, ardei gras galben si verde inchis, ardei kapia, tomate rosii si galbene, asa ca si aici, spectacolul de culori a fost complet. Daca si in farfuria noastra am combina culorile asa precum o face natura, cred ca am fi mult mai sanatosi si mai echilibrati.
Apus de soare cu pasari
- Dar cantecul pasarilor il mai auziti? Le-ati petrecut cu privirea pe cele calatoare, atunci cand au plecat spre tarile calde?
- Incet-incet, cantecul pasarilor se stinge, mai ramane doar ciorovaiala guresa a vrabiilor, a graurilor si a ciorilor. Dupa ce seceram graul, stolurile de grauri se muta in lanurile de floarea-soarelui; cand o culegem si pe aceasta, se muta in vii. Si pana culegem viile, ne luptam cu ei, alungandu-i cu aplauze. Vedeti, noi, artistii, muncim pentru aplauze, dar pe grauri ii alungam cu ele. Batlanii, egretele si lebedele de pe lac zboara in cercuri largi si se cheama in marea calatorie spre sud. Randunelele au plecat deja, ratele si gastele salbatice se pregatesc sa plece, facand zilnic repetitii in formatie completa. Peste iarna, stiu sigur ca vor ramane vreo trei perechi de batlani care s-au obisnuit cu temperaturile de aici. Batlanul seamana cu un cocos care are un gat lung, lung, pe care si-l tine in forma unui semn de intrebare. Mai sunt si cateva perechi de rate salbatice pitice, care au cuibarit in stuful de pe marginea lacului. Uneori, iarna, cand ingheata lacul, vin vanatori care le pandesc. Daca sunt acasa, neaparat ies sa-i infrunt si sa-i alung, uit ca trebuie sa ma port civilizat si chiar sa fiu prudenta cu asemenea soi de oameni, care inteleg sa ucida niste fiinte fara aparare, pe care eu le ingrijesc si le hranesc cu boabe peste iarna, cand lacul ingheata si nu mai pot prinde peste. "Iesirile" mele au dat roade, pentru ca apar din ce in ce mai rar vanatori pe acolo. Ei, nu va imaginati ca-mi pun o mana in sold si cu alta amenint cu facaletul, dar mizez pe efectul de surprindere, pentru ca, va-nchipuiti, nu se asteapta ei sa apar tocmai eu acolo, pe lacul inghetat, si sa le fac morala. Iar lacul imi ofera acum, toamna, si o alta bucurie: atunci cand soarele se duce sa apuna in spatele colinei de peste lac, ii asterne pe varf o poleiala de cupru, roscat-aurie. Pandesc la geam cand nuantele ating aceasta intensitate, si fug pe dig ca sa vad un spectacol minunat: incepe zborul pestilor. Ma asez si astept, nemiscata: deodata, incep sa se azvarle spre apusul de cupru pesti mari si mici, care cad inapoi cu plescait, si iar isi iau avant, si iarasi sar, rasucindu-se, ca si cum ar vrea sa se soreasca pe toti solzii, cu ultimele raze. Unii sunt uriasi si cad cu zgomot mare, tulburand luciul de oglinda al apei. Stim sigur ca Mostistea e cel mai curat lac din preajma Bucurestiului, vedem asta din numarul de pesti care traiesc in el, iar spectacolul lui, care se schimba permanent in fiecare anotimp, in fiecare luna chiar, e cel mai fascinant dintre toate cele pe care mi le ofera natura aici. Acum, mladitele salciilor de pe malul lacului sunt cafenii, iar la primul semn de primavara se vor face galben-aurii. Salcia e prima care simte apropierea primaverii, de aceea, de la sfarsitul lui februarie, sunt cu ochii pe ea.
Lectia din gradina cu frunze moarte
- In ce fel schimbarea anotimpului va influenteaza "natura" interioara? Va ganditi mai des la prieteni, la intalniri cu oameni dragi, care va incalzesc sufletul in serile reci?
- Vara, prietenii nostri o iau spre diferite destinatii de vacanta, dar toamna se intorc randuri, randuri, ca pasarile. In jurul unei cani cu vin nou si al unui castron de lut plin de nuci, intalnirile se sfarsesc, neaparat, cu dans. De altfel, sotul meu, Victor Surdu, face in fiecare an petrecerea de Sarbatoarea Recoltei, pe care o punem impreuna la cale, si la care ne chemam familia si prietenii. Anul acesta o vom face pe 11 noiembrie, si abia astept sa decorez casa si terasa, cu toate fructele si florile toamnei, special pentru acest eveniment. Avem extraordinar de mult de invatat de la natura. Eu, de exemplu, am invatat de la gradina mea ca pot depasi orice necaz. Am crezut ca nu-si mai revine dupa inundatie, dar a renascut cu o putere nestavilita. Uneori, vad oameni care vin cu familiile si stau pe malul lacului, in corturi, cateva zile si cateva nopti, anume ca sa observe, impreuna cu copiii lor, spectacolul naturii. Pescuiesc, frig pestele pe jar sau fac o supa la spirtiera, dar nu danseaza manele in jurul gratarelor de mici si nici nu lasa gunoaie in urma lor. Imi dau seama ca sunt oameni care iubesc natura cu adevarat si stiu sa se incarce cu energie de la ea. E suficient sa te apropii de natura cu respect si decenta, cu pasi usori si timizi, iar ea iti va oferi bucuria spectacolului sau suprem, si chiar te va lasa sa te integrezi in el. Indiferent ca locuiesti intr-un apartament de bloc sau intr-o casa pe pamant, nu se poate sa nu-ti agati privirea de o floare ori de un copac care se invesmanteaza de toamna. Daca nu vrei sa vezi aceste lucruri, sigur ca toamna iti aduce tristete si depresii. Natura iti ofera o mie de motive sa vezi viata prin ochelari optimisti. Orice fir de iarba si orice copac cuprind atata viata si atatea energii pozitive, incat nu se poate sa nu-ti schimbe in bine dispozitia.
- Pentru ca toamna se numara bobocii, nu vreau sa ne despartim, inainte de a ne spune ce ati mai facut in plan artistic si ce mai aveti pe agenda.
- Am avut foarte multe concerte, dar despre unul dintre ele vreau sa vorbesc in mod deosebit: cel pe care l-am sustinut la invitatia lui Mihai Malaimare, in cadrul Festivalului Teatrului "Masca", in amfiteatrul din fostul Cinema "Pacii", care a fost amenajat foarte potrivit. Imi place ca el face politica aceasta de a atrage lumea din cartiere spre cultura, "descentralizand" fenomenul teatral si aducandu-l acolo unde oamenii ajung mai usor decat in "buricul Bucurestiului". Intalnirea cu acest public a fost extraordinar de emotionanta, au venit familii cu copii, cu nepoti, toti amatori de muzica buna, intr-o seara senina de toamna. Curand voi pleca la Targoviste, unde, spre fericirea mea, sunt invitata in juriu (presedinte este Tudor Gheorghe), la Festivalul "Crizantema de Aur". Iubesc romantele, desi nu am avut curajul de a le canta niciodata, nici macar in fata prietenilor. Ador genul acesta muzical, atat de potrivit toamnei, in care oamenii cu suflet romantic isi regasesc cele mai profunde sentimente. Ma numar si eu printre ei.