- Intr-un fel sau altul, "compromisul monstruos" a stat la baza politicii romanesti post-decembriste inca de la intemeierea ei. Mit fondator pentru unii, pacat originar pentru altii, el reprezinta trista realitate a unui fir rosu, care a dominat aranjamentele politice din ultimii 17 ani. Este vorba de fapt despre invincibilitatea celor care au preluat puterea in decembrie 1989 si despre slabiciunea maladiva a opozitiei si a societatii civile. Cheia invincibilitatii unora si slabiciunii altora este puterea economica, pe care oamenii politici si colaboratorii lor instaurati la putere in 1990 au dobandit-o si consolidat-o prin manipularea unei legislatii permisive si haotice, prin subordonarea justitiei si adesea prin abuzuri. Nu mai putem vorbi astazi de ideologii, ci doar de interese economice, cu toate implicatiile lor. Daca la inceputul anilor 90, cand Ion Iliescu era lider suprem, exista o singura forta politica dominanta (Fsn) si cateva partide de opozitie pipernicite, astazi, fortele politice s-au diversificat si s-au consolidat, in functie nu atat de ideologie, cat de forta economica a membrilor lor. Actualul Psd, principal succesor al Fsn, detine o forta economica redutabila si de aceea nu poate fi dizlocat de procesul electoral. Teoretic, Psd nu ar mai avea nevoie de Ion Iliescu, cel care i-a patronat cu mult talent politic inceputurile. A incercat chiar sa iasa de sub tutela lui, la congresul din aprilie 2005, cand Mircea Geoana a castigat sefia partidului detasat, cu un discurs anti-iliescian, care parea sa anunte primenirea conducerii partidului si deschiderea spre reforma. Dar timp de un an si jumatate, Mircea Geoana nu a reusit sa se impuna in partid, toate initiativele sale fiind abil blocate, ba de Adrian Nastase, ba de Ion Iliescu. Abia astazi ne dam seama pe deplin de faptul ca alegerea lui Ion Iliescu in functia de presedinte de onoare al Psd a reprezentat, de fapt, o capitulare a asa-numitilor reformisti in fata experientei politice si atuurilor ascunse ale veteranului kominternist. Reformistii s-au dovedit a fi mai degraba lupi tineri avizi ei insisi de putere. Nimic din discursul lor nu a promovat o reforma reala, de substanta. Incolonarea Psd-istilor in spatele lui Ion Iliescu cu prilejul condamnarii comunismului in Parlament, la 18 decembrie 2006, a spulberat orice urma de indoiala cu privire la adevaratele convingeri si loialitati ale Psd. Mircea Geoana a ratat atunci sansa de a intra in istoria social-democratiei romanesti, ca presedintele care a transformat partidul din succesorul Pcr, asa cum a fost perceput din 1990 incoace, intr-un partid social democrat european. Psd a ramas astfel cu cordonul ombilical netaiat si dependent de parintele fondator. In ianuarie 2007, simtul politic exceptional al lui Ion Iliescu a fost valorificat la maximum, prin specularea magistrala a conflictului dintre Pd si Pnl si prabusirea sprijinului politic, fie si relativ, de care Traian Basescu s-a bucurat o vreme in Parlament. Din punct de vedere al Psd, ideea suspendarii presedintelui este benefica si are sanse de succes in Parlament, ceea ce poate atesta o forta politica nebanuita a social-democratilor. Totusi, nu talentul politic al domnului Iliescu este cheia succesului, ci conjunctura politica, in spatele careia se ghiceste coalizarea unor importante grupari de interese economice, reprezentate de liberali, conservatori si Psd-isti. Indiferent cine-l sustine din umbra pe domnul Iliescu (poate chiar organizatorii mineriadelor din 1990), revenirea sa in forta pe scena publica nu ar fi fost posibila daca nu s-ar fi refacut legaturile cu Pc si Pnl si cu trusturile media private, dispuse sa sustina inlaturarea lui Traian Basescu. Daca in 1989, Ion Iliescu a fost pus in fruntea statului de cei care voiau sa-si asigure puterea economica, astazi, el a fost reactivat de catre cei care au dobandit-o si care nu dispun de alta personalitate politica de prestigiu, fara legaturi evidente cu cercurile de afaceri. Realist vorbind, este de presupus ca si Traian Basescu are anumite legaturi cu unele cercuri de afaceri. Avand in vedere cariera sa politica, nu avea cum sa le evite. In tot cazul, nu putea ignora cercurile de interese reprezentate de fostele sale consiliere, Stana Anghelescu si Elena Udrea sau de Teodor Stolojan. Cred insa ca este simplist sa definim actualul conflict care ameninta pozitia presedintelui si stabilitatea politica a tarii, doar ca pe o lupta intre clanuri. Nu impartirea contractelor banoase supara. Ea s-a rezolvat intotdeauna la masa verde. De altfel, pe vremea Psd, doamna Udrea facea afaceri profitabile cu Rapps; domnul Cocos era asociat cu oameni de afaceri ca Petrache si Bittner, apropiati ai lui Adrian Nastase; iar firma Euroconstruct prospera. Disponibilitatea "grupurilor de interese" de a colabora cu orice putere s-a dovedit totala. Pe de alta parte, nici un partid politic nu a rezistat in timp, daca nu a reprezentat un grup economic major sau un cerc de interese. Traian Basescu a facut insa o eroare de calcul majora: a sustinut-o pe Monica Macovei, in efortul ei de a reforma justitia. Noua elita politico-economica nu poate tolera citatiile de la Dna, investigatiile procurorilor care nu se tem de telefoanele lor, rechizitoriile scoase din fisete. Singurul punct de sprijin al ministrului justitiei si al procurorilor Dna si Diicot se afla la Cotroceni. Prin urmare, cine vrea sa-i timoreze pe procurori si sa-i descurajeze, il ataca pe Traian Basescu si hiperbolizeaza toate gafele si inabilitatile lui. Cine altcineva poate conduce o astfel de campanie, decat Ion Iliescu, cel care, in 1994, le cerea judecatorilor sa blocheze restituirea proprietatilor, fara a fi suspendat din functie?