Manastirea nascuta in vis: Celic Dere

Dobrogea este pamantul pe care au calcat prima data pasii Apostolului Andrei. Acolo a inceput pentru noi crestinismul si tot acolo sunt inhumate osemintele primilor oameni martirizati in numele lui Iisus. Fervoarea credintei dainuie pana azi. Tasnind din lutul rosu al campiei ca niste pasari zvelte si albe, manastirile din nordul Dobrogei - Saon, Cocos si Celic Dere - iradiaza o magie aparte, care cheama rauri de oameni in fata icoanelor facatoare de minuni.



Exodul

Manastirea Celic s-a nascut dintr-un vis. Candva, in indepartatul Kiev, un calugar numit Atanasie a fost purtat de un inger intr-o tara indepartata, negrait de frumoasa. Trei nopti la rand a plutit Atanasie pe aripi de inger, in acel loc, bucurandu-se de lumina si culorile unui decor edenic, de susurul unei ape molcomite si limpezi ca lacrima, intr-o imensa poiana smaltuita cu flori, marginita de un palc de plopi alburii. Porunca era prea mare. Fara sa mai stea pe ganduri, monahul s-a pregatit de drum. Era imbracat modest, in haine ponosite, calugaresti. Sub dulama, simtea apasarea imensei cruci pravoslavnice,de care nu se despartea niciodata. Alaturi, langa usa, il astepta bocceaua de pelerin, din care nu lipseau cartile filocalice, straiele preotesti si patrafirul bogat, cusut in borangic si fir de aur. Parea un simplu monah, dar in realitate era arhimandrit - teolog vestit in toata Ucraina, pretendent la scaunul episcopal al Kievului. Afara, in fata chiliei, sute de credinciosi il asteptau neclintiti, hotarati sa-l insoteasca in pribegie pe duhovnicul lor. Pentru ei, parintele era un sfant, o calauza divina, iar hotararile sale, porunci ceresti.
Dupa o ultima si fierbinte rugaciune, parintele incepu a pasi vartos in fruntea alaiului, rascolind praful drumului uscat si fara intoarcere, ce ducea spre indepartata Turcie, asa cum ii poruncise ingerul. In timp ce buzele lui marunteau psalmul de pocainta si Rugaciunea lui Iisus, Atanasie se lupta cu o neliniste fara contur. Ce putea fi aceasta plecare, poruncita in vis: ispitire sau misiune sfanta? Daca cineva l-ar fi intrebat unde merge, nu ar fi stiut sa raspunda. O forta peste puterile lui il impingea inainte. La un moment dat, dupa zile si saptamani fara odihna, trecand ape si vami fara numar, Atanasie va ramane tintuit intr-o poiana cu iarba, facand oamenilor semn de oprire. Nu ajunsese in Turcia, dar imaginea ce i se intindea inainte parea sa-l tulbure peste fire. Era chiar visul pe care il visase trei nopti la rand. Totul repeta pana in cel mai mic amanunt desenul intiparit in memorie - paraul cotlonit si palcul de plopi in preajma, pajistea de flori si malul inverzit al apei.Fara sa stie, Atanasie ajunsese in Dobrogea romaneasca. Ajunsese in muntii Macinului, in chiar locul viitoarei manastiri. Dar daca locul fusese gasit, lucrarea nu era totusi desavarsita. In timp ce credinciosii pribegi ridicau bordeie si colibe de adapost din lutul unei coaste de deal, parintele a inceput sa se roage, cerand lamurire pentru ce avea sa urmeze: "Spune-mi, Doamne, de ce sa fie obstea - de maici sau de calugari?", a intrebat, si imediat i-a aparut in duh ingerul vestitor, raspunzandu-i: "Ceea ce vei vedea dimineata, aia sa fie". Si, intr-adevar, a doua zi a vazut. Dinspre ulita satului Telita, un barbat si o femeie paseau departati - fiecare pe o alta latura a drumului. Abia atunci, parintele a inteles. Cele 40 de familii care il insoteau trebuiau despartite. Celicul era menit a fi pentru calugari, iar pentru femei trebuia sa ridice o alta manastire, la Saon - la 7 kilometri mai departe, asa cum cereau pravila si canonul ortodox.

Padurea cu sacali
si vedenii

Manastirea Celic Dere e tesuta in legende si in povesti. Din pricini felurite, maicile evita sa vorbeasca de ele, furisandu-se, grabite, in chilii. Ce sa fi fost cu adevaratla origini: pustnicie crestina sau "capiste idoleasca", cum vorbesc unii oameni de prin satele dimprejur? Sapaturile din preajma Celicului au scos la lumina moaste de sfinti (Epictet si Astion), dar si mormintele pagane ale unor uriasi, ingropati cu tot cu cal. Chiar si azi, linistea si frumusetea idilica a locului par sa fie inselatoare. Multe lucruri se arata a fi ciudate aici: padurea de stejari contorsionati, rasuciti ca niste imense funii vegetale, serpii mari, de 7 metri lungime, ce iti ies adesea in drum (numiti si "balauri"), sacalii veniti - nu se stie cum - peste Dunare, din Bulgaria, urland in cate o noapte ca niste muieri desfranate, ce baga bietele maicute in sperieti. Poate nu intamplator, in manastirea Celicului exista porunca nescrisa ca, dupa lasarea intunericului, monahiile sa se retraga in chilie si nici o lumina sa nu mai fie aprinsa. Maicile batrane spun cutremurate ca, preumblandu-se prin padure, au zarit uneori soldati si calareti in armuri, umbre si aparitii fumegoase, carora trebuie sa le intorci spatele, fugind si facand de indata semnul crucii.



Icoana Maicii Domnului care vorbeste

In casuta lui simpla si curata, cu gradina si pridvor, Parintele Dorotei (duhovnicul manastirii) pomeneste de toate ispitele si inchipuirile noptii, fara sa se tulbure o clipa. Chiar daca nu are ziduri inalte de aparare si nici poarta pe care sa o inchida cu lacate grele la caderea noptii, manastirea e mereu sub ocrotirea Maicii Domnului, care surade blajin si grabnic ajutator, in tampla bisericii din deal. E o icoana facatoare de minuni si i se spune in mai multe feluri - cand Eleusa, cand Icoana care vorbeste. O vezi in dreapta altarului, smerita si in culori discrete, fara aur, purpura sau ferecatura falnica de argint. Ca un ostas, e aparatoarea darza si neintarziata a intregii obsti, careia i-a vorbit in chip miraculos, de cel putin doua ori. O data i s-a auzit glasul in timpul unei invazii turcesti, cand maicile voiau sa o ascunda in pestera sapata special pentru primejdii si vremuri de urgie. Cu o voce patrunzatoare, de clopot alamit, Fecioara cu Pruncul in brate a refuzat sa plece, uimind toata suflarea adunata in biserica. "Lasati-ma unde sunt si nu va temeti. Eu sunt protectoarea voastra, nu voi a mea". A doua oara, Eleusa a vorbit cand in manastire intrase dihonia si maicile se certau cine sa le fie stareta. Ca un tunet a acoperit zavistia din biserica si ca un fulger le-a sagetat cu privirea pe maicile invrajbite, poruncindu-le in chip nevazut: "Incetati! Dintre voi toate, eu sunt stareta voastra".

Paraclisul cu comori

Oricate incercari ar avea, parintele Dorotei se simte aparat. In deal, vegheaza Imparateasa grabnic ajutatoarea Eleusa. In vale, retrasa in altarul bisericutei de iarna, sta de paza o unica si tulburatoare icoana a lui Iisus, care se curata singura. Primele martore ale minunii sunt maicile batrane din manastire, care au apucat, in urma cu zeci de ani, icoana umbrita pe jumatate de fata. Parintele Dorotei priveste, si el, fericit si uimit cum chipul Domnului primeste tot mai multa lumina, din an in an. Iradierea icoanei este atat de puternica, incat credinciosii care vin sa o caute din cine stie ce capat de tara, merg, fara sa fie indrumati, catre ea, simtindu-i de departe dogoarea.
Comorile Celicului nu sunt ascunse, ci la vedere, asteptand doar privirea priceputa si plina de credinta a celui care vrea sa le vada. Insirate modest si fara zorzoane, zeci de icoane vechi si nepretuite ocupa un intreg perete in Paraclisul din vale. "Pentru fiecare icoana in parte ai putea face un intreg muzeu", zice parintele, aratandu-ne pe Maica Domnului Kieveana (cea salvata de doua ori din foc) sau pe Fecioara Maria Nerusaiskaia, innegrita dar nu arsa,scoasa miraculos dintr-un cuptor incins. Fiecare icoana din Paraclisul manastirii are o poveste si un nume, are o istorie si o intamplare ciudata. Maica Domnului Eliconida a inceput sa lacrimeze, cand mesterul tamplar a lovit-o din greseala cu tesla, dovada fiind culorile scurse de pe straiele Fecioarei. Maica Domnului cu Ingeri (venita de la Manastirea Gologani) are banuti vechi, prinsi in fibra si zugraveala lemnului, certandu-l astfel pe monahul pictor, care nu facuse milostenie unui sarac.
Asa cum sunt puse, umar la umar, pe toti peretii micului paraclis, nu-ti dai seama de valoarea icoanelor. Fara insotirea priceputa si plina de rabdare a parintelui, privesti fara sa vezi mare lucru. Privesti lemnul si culorile. Sfintenia e undeva in adanc, desenata simplu si rascolitor, in culorile abia banuite ale aerului, ale apei de Boboteaza.

Lacrimile Maicii Domnului
adunate in batista

La Celic se petrec lucruri multe si tainice, despre care parintele Dorotei sau maicutele cele batrane nu vorbesc decat cu luare-aminte si fereala.Cateodata, din icoana Eleusa iese o raza de lumina ce pogoara pe crestetul unui credincios ales. Alteori, din lemnul zugravit cu chipul Axionitei se aud in linistea noptii zgomote si soapte, nedeslusite de nimeni pana acum. Unele maici dau marturie ca icoana Mantuitorului din Paraclis (infatisandu-L pe Iisus cu ochii total inchisi) a inceput sa ridice usor pleoapele, in timp ce alte maicute povestesc ca la Sarighiol, unde Eleusa fusese adusa pentru procesiuni de ploaie, icoana a inceput sa planga atat de tare, incat credinciosii adunau lacrimile in batista. Mai barbatos si instapanit din fire, parintele Dorotei trece usor peste intamplari si marturii parelnice, dar se cutremura amintindu-si cum batranul duhovnic Dionisie si-a proorocit ziua sfarsitului si locul de odihna sau cum, la deshumarea ctitorului Atanasie, moastelearhimandritului au fost gasite cu degetele mainii drepte binecuvantand, neatinse cu nimic de rugina putreziciunii, asa cum stau si astazi, in mica racla argintata din Paraclis.
Cercetandu-te cu ochii lui albastri si adanci, parintele Dorotei ezita, cantareste fiecare vorba, asteapta parca un semn. Poate naivi, poate neintariti suficient in credinta, unii oameni pot cadea usor in idolatrie, si de aceea nu toate cate sunt trebuie stiute de toata lumea. "Ma feresc sa tulbur pe cineva", zice parintele. "Ce rost are sa amintesc de profetia legata de Icoana care se curata singura? Le aduc oare folos duhovnicesc, spunandu-le credinciosilor ca "atunci cand lumina va cuprinde in intregime chipul lui Iisus, un mare miracol se va produce"? Imi iau osanda singur daca oamenii, in loc sa vada minunea, se lasa cuprinsi de teama si ingrijorare, crezand ca icoana e trambita cea din urma a Apocalipsei si anunta sfarsitul lumii. Nici o tulburare nu e de la Cristos. De la El nu avem decat intarire si nadejde, speranta si ajutor... Cu ochii mei am vazut aceasta icoana - pictata in punct persan si cu aura de aur batut cu perle nestemate, cum se curata cu de la sine putere, neatinsa de nici o mana omeneasca. Cu ochii mei insa am vazut si oameni care cereau icoanei sa faca un miracol, fara sa vada ce era de vazut. Miracolul era in fata lor. Era chiar icoana."

Repetitie pentru rai

La ora inserarii, maicutele de la Celic se retrag in casutele lor inconjurate de pomi desfrunziti. Pana la vecernie si la privegherea de toata noaptea, e timp de meditatie sau de amintiri. Ca niste familii simple si unite, maicile se gospodaresc singure si, in clipede ragaz, isi povestesc una alteia intamplari si ganduri, ca nu cumva uitarea sa le stearga pentru totdeauna. In casa cu liliac la poarta, maica Irina o soarbe din priviri pe maica cea batrana, Gabriela. La 80 de ani, nu-i pare rau de nimic. Regreta doar ca batranele se sting una cate una si, din darzenia credintei de altadata, astazi ramane tot mai putin. Unde sunt acum maica Veniamina sau maicuta Casiana, care stiau Mineiul si Octoihul pe de rost, de la amin la amin, si traiau in grote, hranindu-se ca pasarile cerului, cu roua diminetii si dulceata florilor? Cand se va mai naste o pustnica asa cum a fost maica Dionisia, care facuse platosa la genunchi, iar in frunte avea adancitura de la atatea metanii si inchinaciuni? Unde mai sunt maicile sihastre, marile postitoare ce fugeau de lume, luandu-i pe toti in inima? Nu de mult, a murit si maica Gherasima. A intrat in mormant ca o lumina. Toata viata a umblat desculta si, beteaga fiind, mergea sprijinita in doua bete, dar niciodata nu vedeai pe fata ei decat veselie si dragoste pentru tot omul, pacatos sau sfant. "A scazut ravna", zice maica Gabriela. "Ne risipim gandul la cele lumesti si ne formam in viteza. Oamenii de azi sunt parca desprinsi. Vin la manastire mai mult sa caute si mai putin sa gaseasca ceva... Prea mult ne ocupam de trup si-l invesmantam in prea multe odajdii. Desi batrana, maica mea Rahila nu avea nici un rid pe fata. Parca era din ceara - aurie si parfumata ca ceara de albine. Era frumoasa maica, o frumusete care izvora din ea insasi. Tin minte ca odata, m-am aplecat sa-mi cer iertare. Mi-amapropiat buzele sa-i sarut dreapta si in clipa aceea am ametit. Un miros de busuioc si smirna m-a invaluit pe data. Da, maica mea mirosea ca sfintii. Mirosea a suflet curat."

* * *

Clopotul bisericii din deal anunta caderea noptii, curmand amintiri si povesti nostalgice. La Celic Dere, in Galileea Dobrogei, maicile se grabesc sa inchida poarta si sa stinga luminile. Undeva, in colt, langa icoana protectoare a casei, palpaie nestinsa niciodata candela cea sfanta, luminita sperantei cu care se cuvine a-L intampina pe Cristos. In chilia lor singurateca, monahiile privegheaza un timp, pana ce, invinse de oboseala, atipesc usor. In soapta iernatica a noptii dobrogene, doar icoana cea vie a lui Cristos continua sa se curete singura, aratand puterea Dumnezeului celui viu.
Fotografii de Andrei Cheran