O camera de hotel cu lumina stravezie, care se strecoara printr-o perdea groasa de fum de tigara. O canapea si fotolii unde sunt asezati de jur imprejur membrii trupei Taxi. Si o antecamera cu forfota imensa, cu jurnalisti si cameramani inghesuiti, fumand nerabdatori in asteptarea randului la interviu. Dupa doi ani de absenta de pe piata muzicala, timp in care in sanul trupei s-au petrecut fel si fel de schimbari, Taxi revine cu un album nou, numai cu cantece de dragoste, intitulat fara echivoc - "Romantica". Un album lansat chiar de Dragobete, dedicat tuturor celor care cred ca dragostea e simpla si frumoasa si ca doar cuvintele o complica. O complica intr-atat, incat nici nu e bine sa vorbesti despre ea. Asa am fost avertizati, de cum am ajuns. "Nu! Membrii trupei Taxi nu vorbesc nimic despre viata lor sentimentala...!". Din fericire, n-a fost sa fie asa...
- Revenirea voastra in atentia publicului s-a produs printr-un album dedicat iubirii. De ce ati tradat satira si umorul, care va caracterizeaza atat de bine, pentru un album de dragoste?
Dan: - Trupa Taxi a compus dintotdeauna melodii de dragoste. As putea chiar sa spun ca aproape trei sferturi din tot ce am compus pana acum are legatura cu iubirea. Au fost cuvinte si acorduri pe care le-am scris in anumite perioade ale vietii mele si care, bineinteles, sunt inspirate din trairi personale. N-as putea inventa din nimic, nici fericirea, nici durerea din ele. Unic in cazul acestui disc este ca e exclusiv despre dragoste... Acum catva timp, dupa lansarea albumului "Politica", am decis, mai in gluma, mai in serios, ca urmatorul disc va fi la antipod. Ei bine, uite ca ne-am tinut de cuvant.
- Ce momente v-au inspirat cel mai mult sa compuneti acest album?
Dan: - Mai mult decat ce am simtit conteaza felul in care am simtit. Cateodata, o idee, un cuvant, o expresie, un gest, sau mai ales lipsa unui gest pot provoca o avalansa de sentimente. Eu nu stiu sa-mi exprim dragostea in prea multe feluri. Cand o fac, o fac luand chitara si scriind pe un petec de hartie cateva cuvinte. Dar cel mai mult imi exprim nu dragostea, ci lipsa ei... Pentru ca e adevarat, suferinta are cele mai multe valente creative.
- Penultimul vostru single spunea asa: "Stelele care cad nu pier/ stelele care cad se duc spre un alt cer...". Unde pleaca dragostea atunci cand doi oameni se despart?
Dan: - Ramane intotdeauna la unul dintre ei. Sigur ca nu-i mai foloseste la nimic, decat sa-si hraneasca nostalgiile. Ha! Ha! Ha! In timp ce unul din ei pleaca sa caute o dragoste noua, mai plina de mistere si intelesuri, celalalt poate sa ofere iubirea care i-a ramas, altcuiva. Asa e viata, si asta e partea cea mai frumoasa, ca iubirea calatoreste mai departe, spre alti oameni dispusi s-o primeasca in inima lor. Cand simti ca nu mai ai iubire in jurul tau, trebuie sa pleci s-o cauti altundeva. Important e sa poti s-o iei mereu de la capat.
- Dar dragostea mai oboseste si ea...
Adi: - Mai oboseste cateodata, dar faptul asta este profund uman. Nimic nu este in linie dreapta. Dragostea face valuri, se retrage ca un reflux, ca apoi sa revina si mai puternica si mai inspumata. Dragostea e tocmai nevoia noastra sufleteasca de exprimare. Iubim, pentru ca putem, pentru ca avem aceasta disponibilitate. Cateodata, putem iubi mai putin, mai avem si momente de colaps. Ni se mai termina resursele. Cel mai rau e cand cel de langa tine are de oferit multa dragoste, iar tu esti rece ca un pietroi, incapabil sa o primesti. Ei, atunci, dragostea poate deveni obositoare, chiar daca in alte momente o doresti mai presus de orice.
Cantemir: - Cel mai frumos e cand dupa perioade de asemenea "oboseala", ajungi din nou la anumite varfuri si intensitati, te simti la fel de indragostit ca in prima zi si traiesti din nou in aceeasi euforie.
- E o arta sa stii sa primesti dragostea?
Adi: - E o arta sa stii sa-ti deschizi sufletul catre altcineva decat catre tine. De fapt, nu e o arta, e un dar pe care poti sa-l ai, sa-l pierzi sau sa nu-l fi avut niciodata.
- Dar ce te faci cand oamenii isi mai construiesc si ziduri de protectie in jurul lor?
Adi: - Este inevitabil, o faci din teama de a nu fi ranit, de a nu te indragosti prea tare de cine nu trebuie, dar ajungi in acelasi loc. Oamenii isi pun ziduri in jurul inimii, numai ca sa aiba ce sa darame. Cand iubirea dintre doi oameni evolueaza, zidurile cad. Si, la urma urmei, nu asta iti doresti? Sa cada toate zidurile? Sa fii cat se poate de aproape de sufletul celuilalt, sa simti ca ai gasit acel suflet compatibil cu tine?
Vicky: - Eu una nu cred ca dragostea oboseste, nu tine de chef sau de ceva exterior, iubirea e in sufletul tau. Mai imbatraneste, odata cu noi, incepe sa aiba alt gust, alta culoare. E mai coapta. Dar ea ramane acolo.
- De cate ori poti s-o iei de la capat in dragoste?
Darius: - De multe ori, desi eu sper sa nu o mai iau de prea multe. Cu cat trece timpul, cu atat e mai greu si cu atat te inchizi in si mai multe ziduri. Si poate ti-e teama ca iubirea nu va mai ajunge la aceeasi intensitate ca altadata. Dar ea ajunge, de fiecare data, si mai sus, daca persoana de langa tine e deschisa si te ajuta si pe tine sa te deschizi. In dragoste, eu sunt un fel de Sisif, o tot iau de la capat, fara sa-mi pierd increderea.
Dan: - Cu totii o luam mereu de la capat. Important e sa poti sa iubesti mai departe. Eu mi-as dori sa pot sa tin o plasa de protectie dedesubt, dar nu reusesc niciodata asa cum as vrea. Cand ma indragostesc, pur si simplu ma indragostesc...
- Are dragostea dusmani?
Adi: Da, egoismul. De acolo se nasc toate. Cand incepi sa gandesti in unul, in loc sa gandesti in doi, dragostea incepe sa moara. De altfel, sentimentele sunt ca si oamenii. Se nasc si mor. Unele iubiri se sfarsesc, altele tin toata viata.
Dan: - Parintii mei se iubesc la nebunie, si dupa 40 de ani de casnicie. Exista si iubiri fara sfarsit, care nu se impiedica nici de rutina, nici de maruntisurile vietii de zi cu zi, nici de obisnuinta sau de prea mult timp petrecut impreuna.
- Ce-ati simtit cand v-ati indragostit ultima oara?
Darius: - Mi s-a parut ca totul capata alta culoare, alte nuante, ca afara e mai soare, e mai multa lumina, si chiar cand ploua, parca ploua cu dragoste.
Adi: - De fiecare data cand ma indragostesc, ma simt mai curat, mai vital, renasc, e ca un fel de purificare, simt ca e o trecere prin foc, o limpezire si o curatare.
Vicky: - M-am simtit mai sigura pe mine, am vazut lucrurile dintr-o data altfel, starea aceea ma mai tine si acum, cand imi privesc sotul sau copilul nou-nascut. Am mult mai mult optimism si simt ca pot face si ceea ce singura n-as fi putut niciodata.
- Va e usor sa va exprimati dragostea, sa spuneti te iubesc?
Adi: - Eu nu o exprim, ci o induc. Se simte in gesturile pe care le fac. Mi s-a intamplat, de exemplu, sa stau pe un deal, de mana cu iubita mea, si sa ma uit la un asfintit de soare timp de o ora, fara sa vorbim nimic. Simteam ca nu mai am nevoie de nimic, ma uitam ce frumoasa e lumea din jurul meu. Cateodata, cand ai langa tine persoana potrivita, cuvintele chiar sunt de prisos.
Mugurel: - Intotdeauna, intr-un cuplu, unul ofera mai mult si altul mai putin. Eu sunt cel fericit si rasfatat, in fiecare zi, de cum calc pragul. Dar ofer mai putin, si in gesturi, si in vorbe frumoase, si sunt constient de asta. Asta e viata...
- Se pot sacrifica dragostea, familia, de dragul artei si al meseriei?
Dan: - Pentru nimic in lume n-as face asta. Ar fi prea masochist si ar insemna ca alegi sa suferi constient din dragoste, doar pentru a intra in starea de gratie, in ideea ca vei putea crea ceva in urma suferintei. Dar aia nu e o suferinta reala, ci una falsa, provocata. Eu unul n-as renunta la iubire in perspectiva actului creator. Niciodata.